8,881 matches
-
din beție, din durere, din ură de clasă sau rom Jamaica, Încât să Încalce ordinul lui Bandura, că se porni o minunăție de rebeliune revoluționară, stihia răzmeriței deșarte: marinari și târfe de port, aprige soiuri, se apucară să smulgă cu furie, cu Înfocare, printre lacrimi și scrâșnet de dinți, gladiole domnești, să‑și sângereze palmele de la lujerii trandafirilor, să smulgă lalelele laolaltă cu bulbul, să frângă cu dinții garoafele, să și le dea unii altora, din mână În mână, apoi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
bătrâneții care nu putea fi cu nimic potolită, nici cu afecțiunea copiilor, nici cu niște nepoței minunați, nici cu liniștea Împăcată a vieții de fiecare zi, va Începe să bombăne, să se Îmbete tot mai des. Atunci era cuprins de furie, fapt neobișnuit pentru un om calm, mereu cu zâmbetul pe buze. Înjura de Dumnezeu, blestema cerul, pământul, pe ruși, pe americani, pe nemți, statul și pe ăi de‑i stabiliseră o pensie mizerabilă pentru cât slugărise o viață de om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Într‑adevăr arătau Înfiorător. (Fetița nu se Înșelă, fetița avea dreptate: erau ciuperci otrăvitoare, Ithyphalus Impudicus, ceea ce ea nu știa, nu s‑ar fi Încumetat să știe). Le lovi cu pantofiorii de lac, frângându‑le ca‑ntr‑un acces de furie. Doar că pantofii nu fură Înnoroiați, pentru că ea pășea pe frunze ca pe‑un covor, Însă pe suprafața lucioasă a lacului se‑ntinsese o boare fină, ca peste un măr sau ca atunci când respiri În oglindă. Ea‑și aminti și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care mă Înjunghia, că mă voi căi, că deja mă căiam. Acum romanul nostru arăta ca o carte de preț căreia Însă Îi cam lipseau ceva pagini, precum un exemplar pe care Îl returnez librarului ca fiind necorespunzător. Orbită de furie și de căință, abia dacă am observat pata timbrului aidoma unei peceți de ceară. Dumneavoastră, ca un cunoscător al operei lui Mendel Osipovici, v‑ați putea imagina cum ar fi descris el această scenă, poate ca un portret flamand, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
care l-a capturat. Făcu o pauză plină de înțeles. Iar astăzi se împlinesc cele treizeci de zile. Se lasă o tăcere adâncă. Membrii Consiliului se uitau unii la alții nedumeriți și, în timp ce în ochii unora se zăreau scântei de furie, pe buzele lui Miti Matái se ivi un zâmbet. —Legea asta este o lege tâmpita! exclama în cele din urmă Roonuí-Roonuí. Iar eu nu sunt dispus s-o respect. Încă n-am terminat studiul tatuajelor. Nici o lege nu e tâmpita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe el. Și-a dat sufletul exact în clipa când Marea Damă Solitara apărea deasupra Puntei Matira, si aceasta a fost steaua care i-a călăuzit drumul spre paradis. Și moartea lui trebuie să fi fost cea care a dezlănțuit furia naturii, căci pe când navigam printre insulele Tubuai, o insulița pe care tocmai o lașasem în urma a explodat, de parcă toată lumea s-ar fi rupt în bucăți. Pietre și bulgari de foc au căzut pe punte, omorând doi oameni și, puțin după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Deci, este vorba despre un vulcan, a cărui baza are margini abrupte. Mama mă-sii! Lui Tapú Tetuanúi nu i-au scăpat aceste cuvinte, dar nu s-a putut abține să nu le spună în mintea lui, în timp ce strângea cu furie din dinți, fiindcă era de-a dreptul dezarmant să vadă că nu era decât un biet idiot, a cărui neștiința nu putea fi comparată decât cu orgoliul lui prostesc, atunci când își imagina că cineva i-ar putea acorda vreodată titlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
propriul domeniu și în ciuda faptului că erau mult mai puțini ca număr. Întins pe punte, cu fața în sus, Tapú Tetuanúi nu putu să nu se întrebe dacă de fapt ceea ce făceau nu era decât o prostie fără margini, rezultatul furiei unui întreg popor rănit în orgoliul sau, și dacă într-adevăr meritase că tinerețea și viitorul insulei Bora Bora să riște să dispară dintr-o dorința absurdă de răzbunare. În același timp, nimeni nu putea să-i asigure că, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Tapú, încheie, nerăbdător. Ne-am zbătut atâta să ne îmbarcam pentru că ne considerăm bărbați... Poartă-te că un barbat! Tapú Tetuanúi ar fi vrut să-i răspundă că cine înfrunta oceanul luni în șir sau cine suporta, fără să crâcnească, furia unui taifun se comportă fără îndoială că un bărbat, fără să mai fie nevoie să omoare adolescenți, însă își dădea seama că veniseră până aici ca să-și îndeplinească misiunea, deci nu avea dreptul să se plângă acum pentru rolul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
chipul unor războinici dornici de răzbunare; să privească, de asemenea, cum le dispare de pe chip bucuria întoarcerii glorioase, atunci când își vor da seama ca în timpul absenței lor pierduseră practic totul. Sosise dulcea clipă a răzbunării. Clipă în care să savureze furia acelora care sosiseră încarcați de prazi ce însă nu mai puteau compensa atâtea eforturi. Sosise momentul să aștepte. La amiază, conform instrucțiunilor clare pe care Roonuí-Roonuí i le lașase celui mai bătrân dintre Te-Onó, una dintre marile ambarcațiuni își făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că ne-a omorât și pe noi. Făcu o pauză scurtă și adaugă, cu un gest de scârba: E un monstru burtos și împuțit, dar ei îi place. —Octar o să-ți smulgă limba, murmura Anuanúa, în cuvintele căreia se citea furia. Și-o să-ți scoată inima ca să ți-o mănânce. — N-ar fi prima lui isprava de felul ăsta... răspunse scurt Ihona. Ba chiar sunt convinsă că ai luat și tu parte la petrecerea în care au mâncat-o pe Purúa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ți se tatueze stele și constelații. O să ai nevoie de ele ca să știi unde te afli atunci când o să fii un mare navigator. Dar nu uită!... Încearcă să nu mai depășești niciodată Al Patrulea Cerc, ca să nu cadă și asupra ta furia lui Tané! — O sa te-ntorci și tu, răspunse încă o dată Tapú Tetuanúi, dorindu-și cu tărie să creadă în propriile lui cuvinte. Ești atât de mare și de înțelept, că nici macar Tané n-o să-ndrăznească să-l doboare pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sută de metri de plajă. Această manevră delicată însemna să intre chiar în bătaia lăncilor Te-Onó, însă, curând, se convinseră că aceștia preferau să rămână ascunși între palmierii și între Miki-Miki care creșteau lângă plajă, încordați, nerăbdători și stăpânindu-și furia pentru faptul că victimele lor nu se mai hotărau odată să debarce. Sub lumina strălucitoare a lunii pline, Octar avu pentru o clipă impresia că vede silueta prințesei Anuanúa legată de catargul principal și trebui să-și muște buzele, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
întorcea la mică pluta. Luna era deja pe punctul să dispară complet. Când cei doi bărbați urcară la bord, Miti Matái pocni din degete, iar vâslașii îndreptară imediat navă către gură lagunei. Regele Octar era în pragul unei crize de furie văzând că o avusese pe iubita lui, Anuanúa, atât de aproape de el și că îi scăpa din nou printre degete. Se întreba dacă îi scăpase vreun amănunt care să fi deșteptat suspiciunile exploratorilor și începu să-i pară rău că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
secunde și, în timp ce femeile istovite se trânteau pe punte, până și ultimul bărbat puse mâna pe o pagaya, făcând astfel că Peștele Zburător să avanseze rapid și să ia din nou distanță față de urmăritorii săi. Octar scoase un urlet de furie. Războinicii lui simțiră pentru o clipă că-și pierd încrederea și fură pe punctul de a se da bătuți, insă strigătele regelui lor avură virtutea să-i mobilizeze la loc, așa încât continuară să vâslească, deși aveau impresia că navele devin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
față, un bărbat împinge o mașină de tuns iarba. Acolo, Sfântul spune în microfon încărcăturii sale climatizate: — Îl aveți în față pe Sfântul Mel. Și, în timp ce taică-su mijește ochii la geamurile opace ale autocarului, — Sfântul protector al Rușinii și Furiei, spune Fără-Mațe. Dup-aia, în fiecare zi, turul include „Altarul Sfântului Mel și al Sfintei Betty”. Sfânta Betty, protectoarea Umilinței Publice. Parcând în fața apartamentului de bloc al surorii sale, Sfântul Fără-Mațe le arată unul dintre etajele superioare. Acolo sus e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
s-o cumințească. Ridică, la un moment dat, vocea și-o amenință că va lua măsuri drastice. Luana continuă să se împotrivească. Simțind furtuna plutind în aer, ceilalți copii o zbughiră în casă și pândiră de după geamuri. Luana, cuprinsă de furia oarbă, urla asurzitor. Exasperată, bătrâna o somă să intre în casă. Râzând și sărind, când pe un picior, când pe altul, fetița îi răspunse obraznic: Nu vreau. Lasă-mă în pace! Luana, intră în casă! repetă femeia cu un glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cu un glas care îngheță inima fetei. Întărâtată de izul de război ce se iscase, cu mințile rătăcite și convinsă că nimeni nu o putea atinge, copila își dădu în petic și spuse cu toată energia: Vaco! "Ferește-te de furia omului răbdător" auzise cândva, fără să priceapă rostul acestor vorbe. De ce-și amintea acum de asta? Bica o privi cu un calm care o înfioră și dispăru în camera sa. Luana încremeni locului. De ce îi bătea inima atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
unde" și cu toții se bucurau de o împăcare nemărginită. Dar cum nimic nu e veșnic, tihna familiei luă sfârșit într-o zi în care, plictisită de bicicletă, Luana reveni la vechile obiceiuri în forță, dorită și plină de idei. Întoarcerea furiei cârlionțate îi umplu de vervă pe "sfinții" de acasă. Curtea se animă, partidele de fotbal se întoarseră pe strada lor iar Ema, stând rezemată de poartă, într-un moment de inspirată reflectare, se întrebă ce anume putea ascunde inima acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
o luă de mână și în drum spre casă Dan și Ema fură și ei culeși și trimiși la culcare. Copiii începură să plângă, supărați că distracția lor se termina atât de curând. Lacrimi amare arseră obrajii Luanei și o furie turbată împotriva mătușii i se cuibări în suflet, știind că ce se întâmpla era numai din vina ei. Se smulse din mâna bărbatului și își întoarse spre el ochii plini de ură: Mătușa Vanda te-a convins să ne trimiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
primesc. Sunt mult prea scumpe și nu știu de unde ai tu bani să cumperi așa ceva. Mi-a dat tatăl meu. Le-am luat special pentru tine și-ai să le primești. Nu vreau. Ia-le înapoi. Băiatul se albi de furie. Smulse darul din mâinile fetei și-l trânti pe bancă. Îl privi cu ochi turbați. Cu un gest scurt îi făcu vânt. Cutia alunecă pe suprafața lucioasă și zbură în colțul celălalt al clasei. Damaschin se întoarse spre ea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
talentul ei de-a se băga, cu de-a sila, în sufletul oamenilor. Fata îi smulse un caiet, îl deschise și își aruncă privirea pe foile scrise. Făcu ochii mari, plini de mirare: Liviu Livianu?! Luana crezu că leșină de furie. Întinse mâna dar, mai iute, Violeta ascunse caietele la spate. Trebuie să citesc asta. Te rog, Luana, dă-mi-le și mie. Îți trebuia oarece opincă în loc de obraz ca să faci față Violetei. Insistă într-atât, încât Luana cedă. Să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de fiară. Dă-mi-le! Acum! Violența gestului o lăsă pe fată fără grai. Reuși să bâiguie: Sunt acasă. Ți le aduc mâine. Luana ridică pumnul. Cealaltă se chirci și strânse ochii. Îți jur! Ți le aduc mâine. Trezită din furie, Luana se liniști. Spuse doar scurt, metalic: Mâine. După-amiază ieși cu bicicleta. Alese un traseu oarecare, obsedată de gândul la Violeta. "Data viitoare o dau cu fundul de pământ!" Remarcă, deodată, prezența unei biciclete ce se ținea aproape, în spatele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
-și creadă urechilor. Ea mințea, cu aceeași dezinvoltură și nesimțire ca întotdeauna. E cea mai proastă scuză pe care am auzit-o vreodată, Luana. Ești la fel de nerușinată și de ipocrită ca în liceu. Le întoarse spatele și plecă, spumegând de furie. O ura din tot sufletul. Își dorea să se întoarcă și s-o lovească atât de tare, încât ea să cadă, să se facă fărâme, să nu mai miște vreodată. Arogantă, prefăcută și proastă, o omidă slăbănoagă ce avusese nerușinarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cap. E clar? Era greu să ți-o imaginezi, gâză mică și subțire, răsturnând cu picioarele în sus ditamai matahala dar avea o lumină în priviri care te punea pe gânduri vizavi de faptul că, într-un moment de maximă furie, n-ar fi găsit forța necesară să facă o astfel de minune. Acasă, treburile nu stăteau deloc bine. Mătușile și bărbații lor o luaseră razna, căutând tot felul de pretexte pentru a face familiei Leon viața amară. Nu le mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]