KorAP: Find »[drukola/base=galop & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...54 >

1,349 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

peste creneluri și prinseră să discute cu însuflețire. Una arăta cu degetul înspre Poarta de Răsărit. Privind într-acolo, Sebastianus distinse, între două case, o coloană de cavaleri ce păreau grăbiți să părăsească cetatea. Din decumanus-ul cel mai apropiat răsună galopul ritmat și insistent al unui cal. Puțin după aceea, se auziră pași grei ce urcau scara de piatră, însă turnul era înalt și dură o vreme până ce prin ușa de ieșire la creneluri să se arate Chilperic. Salutându-l, Sebastianus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se desfășoară lucrurile și, dacă o să vezi că suntem înfrânți... — Să dea Domnul nostru să nu fie așa, Prefectule! — Dacă o să vezi că suntem înfrânți, reluă cu nervozitate Sebastianus, va trebui să o apuci pe drumul acela, să mergi în galop cum nu ai mai făcut-o niciodată, să treci pasul și să duci tăblița asta la Magister militum, la Mediolanum sau în oricare alt loc s-ar găsi el. Ai înțeles? — Da, am înțeles, Prefectule, dar e o călătorie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
acțiune, iar nori de săgeți se ridicară, brăzdând cerul, din ambele laturi; se încrucișară, apoi căzură cu un ropot ca de grindină, decimând rândurile dușmane. Imediat după aceea, cu strigăte sălbatice, cele două cavalerii se năpustiră una împotriva celeilalte în galop și, aproape imediat, se aruncară înainte și războinicii pedeștri ai celor două armate, stropind totul împrejur în timp ce alergau prin apa râului. într-un huruit ca de tunet, cele două armate porniseră de acum la luptă. Sebastianus îl văzu pe războinicul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Acum!“ îi strigă lui Mataurus, care imediat lăsă brațul în jos. La gestul acela, arcașii se ridicară în picioare și, fără să țintească, trimiseră o rafală de săgeți înspre masa compactă a hunilor ce urlau și treceau pe dinaintea lor în galop întins, ca să-i întâlnească pe burgunzii ce le veneau împotrivă. întrucât în situația aceea foarte puțini dintre cai erau cât de cât apărați, iar războinicii aproape toți țineau scutul în mâna stângă, efectul acelui atac asupra flancului lor drept fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
lui, scoțându-și arcul din tolbă și potrivind în coardă o săgeată. Răsucindu-și bustul, războinicul întinse arcul și, imediat, fără să-și încetinească alergarea, slobozi săgeata. Sebastianus se lăsă pe gâtul calului, însă nu el fusese ținta: prin huruitul galopului, auzi un strigăt răgușit și, o clipă mai târziu, văzu că se apropia de el, cu coama în vânt calul pag al lui Lutgard, fără călărețul său. Hunul tocmai își potrivea altă săgeată, fără să observe însă că un alt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
misiunea ce îi fusese încredințată. De altfel, mesagerul îi spusese că Onegesius era foarte mulțumit de ceea ce reușise să facă el cu mingan-ul său. Balamber, în schimb, fierbea de mânie și de dezamăgire. Scârțâitul carelor pe vechiul drum, strigătele războinicilor, galopul înainte și înapoi al curierilor de-a lungul coloanei nu aveau darul să-l smulgă din gândurile sale sumbre. Nu doar era constrâns să renunțe la a duce până la capăt cucerirea Sapaudiei, ci o părăsea chiar și fără să fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
săi. Frediana, în schimb, era acum intangibilă pentru el și, chiar dacă războiul mergea înainte cum nu se poate mai bine, odată cu marșul acela către miazănoapte, se stingea pentru el, încet, orice posibilitate de a o vedea. Venind din urmă în galop, Odolgan i se alătură. Mandzuk, aflat mai la distanță, intui că existau probabil noutăți, astfel că, ieșind din rândurile războinicilor, veni și el acolo. Balamber își încredințase prietenului său conducerea ariergărzii, iar din expresia feței sale înțelese că avea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
copaci, însoțită de un cor de șuierături aproape muzical, porni în direcția lor o altă rafală mortală de săgeți; imediat după aceea, oamenii lui Mandzuk, care, încă de la începutul atacului, conform planului stabilit, porniseră să refacă drumul înapoi, țâșniră în galop din pădurice și atacară frontal. Balamber, după ce trăsese dintr-o parte câteva săgeți, înșfăcă sabia și, văzând cursa închisă în jurul dușmanilor înnebuniți, își conduse oamenii într-un atac în adâncime. Pretutindeni, într-un vacarm asurzitor de urlete, gemete, nechezaturi, bufnituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
părea hotărâtă să se întoarcă. Gândi că, dată fiind distanța mică ce îi separa, nu i-ar fi fost greu, dacă ar fi vrut, să-și ia arcul și să o doboare cu o săgeată. Auzi în spate huruitul unui galop: doi războinici se apropiau să-i dea o mână de ajutor, incitați de gândul că îl ajută să o captureze pe „Prințesa morții“. Unul dintre ei rotea în aer un laț pentru cai. Li se repezi împotrivă cu mânie. — Plecați

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sabia în aer, el își reținu pentru o clipă calul, surprins și incapabil să se hotărască ce să facă; apoi își îndemnă și el animalul și merse în întâmpinarea ei, ținându-se însă la trap. Numai după aceea trecu la galop, doar pentru a câștiga spațiu și a face o eschivă printr-o deviere bruscă spre stânga. Se opri aproape imediat, întorcându-și calul. O văzu cum trage de hățuri și cum pornește din nou spre el, după o scurtă răsucire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o să mă ucizi altădată. Frediana încuviință cu o mișcare nervoasă a capului și vârî sabia în teacă. — Fie cum spui. Rămâne așa, atunci. Dacă o să ne mai întâlnim, unul din noi doi o să moară. își întoarse calul și, țâșnind în galop, se îndepărtă iute peste câmpie. Balamber mai rămase câteva clipe să-i privească silueta micșorându-se pe fundalul înverzit al munților Jura. Când cei patru războinici ajunseră lângă el, îi opri cu un gest al brațului. — E în regulă, zise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
din spatele biroului ori odihnindu-se întins pe splendida canapea pe care o vedea în stânga; ori poate în picioare, pe terasă, în același loc unde se găsea comandantul său. Ajunsese la Arelate cu o seară mai înainte, după șase zile de galop pe drumuri nu întotdeauna comode, și îl revedea doar acum pe Magister, după mai mult de două luni; cu toate acestea, trecând peste prima euforie, pe care și-o ținuse cu greu în frâu, începea deja să simtă mușcătura deziluziei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cu unelte, pe grajduri, unde, neliniștite, vacile mugeau, alarmate de vânzoleală și de mirosul de fum. Acoperișul și bârnele superioare ale imensului grânar, ce ocupa, el singur, o latură a curții, se iveau când și când din beznă. Ecoul unui galop tot mai apropiat arăta că o bandă de barbari se găsea acum la mică distanță de edificiu. De la pars dominica veneau, în plus, și alte strigăte însoțite de un vacarm de mobile răsturnate și de felurite obiecte sparte. — Ce-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
sau aflate în așteptare în câmp, se înălța ecoul acela ca un foșnet răsunător, în felurite forme, continuu, pe care Sebastianus și tovarășii săi îl auziseră pe când se apropiau de bastion: strigătele și chemările a mii de bărbați și femei, galopul cailor, pasul cadențat al încălțărilor grele ale războinicilor în marș, dar și simpla sporovăială a mulțimii adunate în jurul bivuacurilor, mugetele ce răsunau dinspre turmele de animale, clinchetul sutelor de gamele sau bătaia ritmică a ciocanelor izbind în nicovale, a securilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-se oamenilor săi, printre care își făcu loc cu viteza fulgerului. O clipă mai târziu, întorcând spatele pieței ce se afla în culmea bucuriei, războinicii care se aflau cu el dădură, la rândul lor, pinteni cailor și îl urmară în galop. în vreme ce Sebastianus îi privea cum dispăreau după cotul străzii, Vitalius, Maliban și Dubritius ieșiră dintre care și îl înconjurară radioși. Vitalius, mai ales, nu reușea să stea liniștit. — Prefectule! Prefectule! striga printre lacrimi, neputând să se abțină. Fug! Se duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Se zăriră curând grupuri de călăreți ce fugeau trimițând săgeți către urmăritorii lor și traversând într-o goană nebună tabăra răvășită, fără nici o grijă față de infanteriștii care mai rămăseseră pe-acolo; în spatele lor, alți cavaleri cu platoșe sclipitoare năvăleau în galop printre corturile răsturnate, amestecându-se cu fugarii și trecându-i fără milă prin tăișul săbiei. în vreme ce cavaleria romană, victorioasă acum în fața adversarului, inunda tabăra dușmană și își încheia devastările, Sebastianus își întoarse privirea spre sud-est, în câmpie, unde începeau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Dând din mâini din vârful grămezii de lucruri încărcate în car, Go-Bindan îl striga. Fu surprins să o vadă zâmbind și îi zâmbi și e, făcându-i cu mâna un semn de salut. în momentul acela ajunse lângă el, în galop, Odolgan care, ca întotdeauna, îi comanda pe cercetași: Am văzut tabăra, anunță el, mângâindu-și pe gât calul ce șiroia de sudoare, în vreme ce oamenii săi rămăseseră în așteptare la câțiva pași mai în urmă. La nu mai mult de șase-șapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
unii pe alții din priviri. Balamber și Mandzuk, alarmați, se duseseră deja spre marginea drumului și scrutau peste câmpia punctată de pâlcuri de plopi ce se aplecau de vânt, când câțiva hiung-nu ce fuseseră lăsați în ariergardă parcurseră coloana în galop și se opriră înaintea lor. în cel care îi conducea, Balamber îl recunoscu pe Toraman, unul dintre cei mai tineri capi de centurii ai săi și poate cel mai valoros. — Gepizii! raportă, în culmea agitației. La vad: o luptă mare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
într-un uriaș vălmășag, cum nu mai văzuse de la bătăliile împotriva bizantinilor. își trase calul și dădu semnalul de oprire și, chiar în acel moment, din vălmășagul norilor porni să cadă o ploaie torențială, astfel că, în vreme ce mingan-ul își oprea galopul în spatele său, cu vacarmul luptei se amestecară în urechile sale tunetele asurzitoare ale unei adevărate ruperi de nori. Nu-i trebui mult să-și facă o idee asupra situației: izbiți cu o incredibilă vehemență de atacatorii lor, gepizii se luptau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ce li se putea întâmpla mai rău oamenilor săi, dotați în majoritate cu armament ușor; totuși, Balamber nu-și îngădui să mai șovăie: După mine! strigă, trăgând sabia și dând pinteni calului. Războinicii hiug-nu o porniră după el într-un galop furios mai întâi de-a lungul malului, apoi, împroșcând cu putere apă împrejur, direct în albia râului. Nu avuseseră vreme să tragă cu arcul, iar ciocnirea cu goții se produse imediat și fu cât se poate de dură. înaintând prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dreapta, Sebastianus putea să-l vadă pe Magister militum, înconjurat de cei mai înalți ofițeri și de gărzile sale personale, înaintând pe calul său alb și studiind atent, când terenul, când aliniamentul dușmanilor. Zărind un curier ce se apropia în galop chiar din direcția aceea, înțelese că era rândul său. Soldatul se opri în fața sa într-un nor de praf și, ținându-și, calul îi spuse pe un ton precipitat: — Salutare, Prefectule! îți aduc un ordin de la Magister militum. — Anume? Soldatul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
primise: pentru moment, cel mai important era să ajungă pe culmea acelui cocoașe înaintea hunilor. Imediat, folosindu-se de cei care sunau din corn, ordonă unității sale să se desfășoare în linie de atac și să treacă de la trap la galop, căci îl neliniștea faptul că nu putea vedea ce se întâmpla pe celălalt versant al colinei. Cercetașii pe care-i trimise în avangardă și care se distingeau limpede pe coasta acoperită de iarbă nu ajunseseră încă pe culme și, deci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
la magister. Spune-i că am luat colina, dar avem nevoie urgentă de întăriri, în special arcași și infanterie care să-i protejeze, fiindcă dușmanul pregătește un atac în forță. Du-te! Aleargă, băiete! în timp ce ordonanța sa se îndepărta în galop, Sebastianus aruncă o privire către aliniamentul romano-vizigot și constată că întreaga armată înainta încă foarte lent pe câmpie. După cât se părea, unitatea sa era singura care fusese deja angajată în luptă. Datianus îi raportă pierderile: — Doi morți și o duzină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
trupe auxiliare, cei de acolo de sus erau oameni cu o instrucție temeinică. Dar iată că răsună un nou strigăt de luptă. înaintea sa, întreaga armată, ajunsă acum departe, în câmpie, trecuse la deplasare rapidă și caii se lansau în galop: atacul. Inima lui alerga împreună cu tovarășii săi și întreg trupul părea să freamăte, răzvrătindu-se împotriva ordinului de a nu acționa. Cu toate acestea, trebui să se resemneze și să aștepte. Atila se întoarse fără grabă, oprindu-se în repetate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
găsea Atila, în speranța că va fi chemat să-și facă partea sa. Mandzuk, nemișcat lângă cai, îl observa în tăcere, impasibil ca întotdeauna. După o așteptare enervantă, veni, însă, și momentul său. O ștafetă a lui Valamir sosi în galop de la Atila, aducând o veste care se răspândi fulgerător printre huni: Theodoric fusese ucis, iar în jurul cadavrului său se stârnise o învălmășeală furibundă, căci vizigoții, care până atunci păreau a fi în superioritate, se adunaseră acum în dispozitiv de apărare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]