2,021 matches
-
foame. De sete, dar nu mi-e sete. De nevoi fiziologice, dar nu mănânc și nu beau. Nu merg la toaletă. Mă arată în viață râsul tâmp, întrebările și o imagine ce-mi revine pe retină în lunile mele horror: ghete scandinave legănându-se în apus, fericite, pe marginea unei canapele. Sunt pregătit pentru începerea programului. „Aici ora 9 nu e niciodată la timp“. Programul în viață 2002-2003 Pușcăria, după Hrib Au construit pușcării moderne. Sunt condiții, sunt mai puțini în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
rămân acolo, pentru că România era o țară liberă. 4 Înainte am făcut „eji“ de mii de infracțiuni. „N“. De la a purta haine de... - eram domnul locotenent Hrib, până la „Scoate, că te sparg!“. Tâlhării, matoi, să iei căciula din cap și ghetele din picioare. Orice. Nu făcusem incesturi, nu făcusem violuri, nu făcusem omoruri. Și viața, viața la mine pe primul plan, indiferent cât aș fi urât eu pe cineva, nici la găina din curtea lui n-aveam gând să-i iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de hac. Deși seamănă cu-o frișcă, Limba ușurel ți-o pișcă Și se știe din părinți Că te curăță pe dinți. Ghicitoarea asta, iată, Nu vreau să vă sperie: E și ea o perie, Dar nu-i bună pentru gheată. Nu are motor, nici pânză, Și nu face mare brânză; Fie mici sau fie mari, Sunt iubite de pescari. Unele erau de apă, Altele erau de vânt; Însă, de o vreme-ncoace, Foarte multe nu mai sunt; Dar făină tot
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
fi de treabă, aș urî-o. Chiar și așa, mi-a luat ceva timp să nu mă mai simt intimidată de ea. Cu părul ei blond ușor decolorat și picioarele care parcă nu se mai termină, scoase În evidență de ghetele Manolo Blahnik, cu toc de zece, pe care le poartă mereu (chiar și cînd merge În parc!), Lisa face capetele să se Întoarcă oriunde am merge. Probabil că o parte din mine ar trebui să se simtă amenințată și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
se aplică și În casa noastră. Înșfacă un creion colorat și mîzgălește pe tot peretele, În timp ce maică-sa Încearcă oarecum să-l oprească, spunîndu-mi plină de admirație că fiul ei are mult simț artistic. Se cațără pe canapea Încălțat, cu ghetele pline de noroi, iar Trish Îi șoptește dulce să se dea jos și ridică doar din umeri atunci cînd nu o bagă În seamă, continuînd să vorbească, În vreme ce eu sufăr un ușor atac de apoplexie. Dumnezeule, canapelele astea au costat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
fără suflare. — Să nu mai Încerci vreodată să pui mâna pe onorabil, căpușă jegoasă. Dacă mai Încerci, te omor, amenință. Și era foarte convingător. Zero Își căută scăparea sub roțile autocarului. Polițistul Îl prinse de picior. Rămase În mâini cu gheata lui sportivă. Celălalt agent - tânăr, cu chip de diacon - se aruncă asupra lui, prinzându-l de cot. Dă-i pace Antonio, oprește-te. Trebuie să te stăpânești, la naiba, ai Înnebunit?! Antonio Încercă să scape de coleg, Îl Împinse și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lui era o nulitate adorabilă. Îi fu milă de polițist. Secretarul lui Elio veni alergând. Era răvășit, uimit. Pentru a-l ajuta să se ridice, Îi Întinse mâna: lui Zero Îi părea că atinge o cârpă udă. Polițistul, nedumerit, ținea gheata sportivă de parcă ar fi fost propria lui armă. Părea scârbit - dar Zero nu putu să-și dea seama dacă el Îi făcea scârbă sau polițistul era dezgustat de sine Însuși. — Buonocore, nu l-ai recunoscut? Îi spunea Merlo, speriat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu aveai cum să știi. Palatul Parlamentului era Întunecat. Îi păru fals ca decorurile unui teatru. Nimic nu-i mai părea adevărat - nici Roma, nici seara, nici copiii, nici măcar el Însuși. În piața Colonna, Kevin Împietri În fața vitrinelor de la Romastore. Ghete cu crampoane, mingi cu autograf, eșarfe roș-galbene, steaguri. Și tricoul cu numărul 10. Cel al căpitanului blond, Totti. — Nu-mi spune că ții cu AC Roma, zise Antonio, care fusese dintotdeauna juventin. Nu poți să schimbi echipa, Kevin. Poți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
nu se putea merge doar așa, în pantaloni scurți și tricou, ci trebuiau îmbrăcați pantalonii aspri de lână, pe care mi-i făcuse dintr-unul din costumele tatei, cu cămașă albă, vestă tricotată și cravată de pionier, spre norocul meu, ghetele alea nesuferite de lac alb-negru îmi rămăseseră mici, așa că mai trebuia doar să-mi lustruiesc bocancii și eram gata, desigur mama n-a pierdut ocazia să-mi pună-n vedere să mă pieptăn, dar m-a scutit, măcar, de netezitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
După cum vedeți, astăzi este o zi normală de lucru... — Hei, ia uitați-vă, murmură Katie. Kenny a rămas pe-afară. Kenny Davey, unul dintre designeri, bîntuie pe treptele de la intrare cu o expresie stresată pe față, Îmbrăcat În jeanși și ghete de baseball, neștiind dacă să intre sau nu. Pune o mîna pe ușă, apoi se retrage un pic, după care se apropie din nou de ușă și se chiorăște Înăuntru. — Haide, Kenny, intră ! spune Cyril, deschizînd ușa cu un surîs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
stras de pe umăr. A, asta. Da, se lipește pur și simplu pe piele. M-am gîndit să mi-o pun, așa, de amuzament. Îmi iau bluza cu spatele gol și mi-o leg la ceafă, după care mă Încalț cu ghetele mele de antilopă, cu bot ascuțit. Mi le-am luat acum un an de la un magazin Sue Ryder și sînt un pic hărtănite, dar În Întuneric nu se vede. Crezi că am exagerat ? spune Lissy În clipa În care vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
la el cu problemele lor, de parcă se așteptau ca de pe patul de moarte să li se comunice nu știu ce informație divină. Ușa dormitorului lui Ravelstein era deschisă, astfel Încât puteam zări părul lung al lui Battle căzându‑i pe umerii herculeeni, și ghetele lui cochete, Înalte până la gleznă. Chipul nu i‑l puteam desluși, dar soția lui, evident, plângea. Era aplecată În față. Ce vedeam eu nu puteau fi decât lacrimi. Nutream mult respect pentru doamna Battle și Îl Îndrăgeam pe soțul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
să înalțe, să scoată apă din piatră seacă, să arunce în aer munții, să foreze tunele, să... Doamne! Rochia verde, merge cu pulovărul gri? Unde-s ciorapii? Uite-i, bine că nu-s rupți. Pantofii? E cam frig. Da, dar ghetele sunt așa de urâte. Acum la pieptănat. Și coșul ăsta de unde-a mai apărut? Fi-r-ar să fie! Eh, asta e. Repede, geanta, haina, cheile, banii. La revedere, doamna Garofița! La revedere, domnu Mihai! Nu vin târziu! Și Iulia iese val
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
nou mi-a dat un picior. — Și asta-i pentru Eddie McCarty, secerat de-o armă automată în Ardeni, anunță el. Eddie urma să se facă doctor. Și-a tras piciorul luându-și avânt să mă lovească în cap cu gheata lui mare. — Și asta - a rostit el, și altceva n-am mai auzit. Lovitura era pentru încă cineva care fusese ucis în război. M-a lăsat țeapăn. Resi mi-a povestit mai târziu care au fost ultimele lucruri spuse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
bine să ies să colind din nou ținutul. În hambarul acela dezolant, singur-singurel, așezat pe o masă sub pictura murală, se afla Zâna-Mea-Cea-Bună. Wirtanen purta uniformă de soldat american - scurtă cu fermoar, pantaloni și cămașă oliv-maroniu, cămașa deschisă la gât, ghete de luptă. Nu avea nici o armă. Și nici nu purta vreun însemn care să indice gradul sau unitatea. Era un om cu picioare scurte. Când l-am văzut stând pe masă își bălăbănea picioarele și tălpile erau mult deasupra podelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
picioarele depărtate, mâinile în buzunare, legănându-se ușor, când în față, când în spate, cu privirea fixă, aproape goală. Avea o înfățișare comună - părul de un șaten tern, prins la spate, siluetă potrivită - la fel ca și hainele. Purta blugi, ghete butucănoase și mai multe pulovere, unul peste altul. Dacă ar fi fost s-o descriu, nu i-aș fi enumerat trăsăturile fizice, ci aș fi vorbit de aura ei, de senzația de calm și control pe care ți-o dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
foarte tare, cu valetul familiei Addams. Am băgat casetofonul în priză și am pus caseta. —„Vreau un băiat... un dur, o brută...“ schelălăiau the Go - Gos1. „Caut un băiat, unul adevărat, un băiat puternic - să mă calce în picioare cu ghetele lui!“ — Sună bine chestia asta, spuse Lurch, pronunțând clar, ieșind din bucătărie cu o cană de ceai în fiecare mână. Cine cântă? —The Go-Gos, zisei eu și, vâzându-l încă nedumerit, adăugai: Belinda Carlisle. —Belinda Carlisle? spuse Lurch, căruia îi pică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cunoaște știe asta. Să vedeți cum vin unele fete la audiție, atunci când regizează chiar el. Fuste o palmă sub fund. Am pufnit în râs, uitându-mă la costumația mea obișnuită de lucru: blugi pătați și pulovere aruncate unul peste altul; ghetele, atât de uzate încât aproape că mi se vedeau degetele prin botul lor. — La ce se aștepta? spuse el. Să fiu Jennifer Beals 1? —„What a feeling! Keep believing!“2, se văita Lurch, imitând-o pe Irene Cara3 surprinzător de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
făcu apariția pe scenă, urmat de Hugo și apoi de mine. Era pentru prima dată când ajungeam acolo, deși Bez îmi făcuse turul clădirii cu câteva zile în urmă; scena era atât de mult înclinată încât mă bucuram că aveam ghetele de lucru în picioare. Mi-era imposibil să înțeleg cum făceau actorii să nu-și rupă picioarele. Violet, pe ditamai tocurile, părea că se simte exact ca acasă. Îi salută în fugă pe Sally și pe Hugo și se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dau de necaz. În mod normal ar trebui să ai un ham, dar băieții nu-și bat capul cu așa ceva de obicei. Cum Bez mă avertizase cu o zi înainte că trebuie să-mi pun pantofi potriviți, eram încălțată cu ghetele mele Timberland false, cu talpă de cauciuc, care scârțâiau pe oțel, dar care-mi dădeau o stabilitate ce mă făcea să mă simt în siguranță. După ce m-am avântat peste șina cu știfturi și am ajuns pe pod, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de rimel pe ochiul stâng. Lasă-mă pe mine să te șterg. Neputând să mă stăpânesc, m-am desprins din șuvoiul de oameni și m-am strecurat în cabină. Hugo stătea cu un picior cocoțat pe masă, încheindu-ți cataramele ghetelor. Era foarte elegant, cu un pulover pe gât negru și mulat și o pereche de pantaloni cu talie joasă, în carouri negru cu bleumarin. —Bună, iubito! mă salută el. Am auzit că ești pe aici. Vino încoace. Nu, stai, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
după care am inspirat amândoi și ne-am răsucit, cu degetele încleștate unele într-ale celuilalt. — Hugo! Sam! Era vocea lui Sophie, care striga de dincolo de gazon. Se apropie în fugă de noi, contrastând puternic, cu capul ras și cu ghetele ei butucănoase, cu decorul acelei grădini care părea Festivalul Florilor din Chelesea. Când se opri brusc în fața noastră, îmi dădui seama că tremura din cap până-n picioare. — Cineva tocmai a încercat s-o omoare pe Violet! Capitolul douăzeci și doitc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dar, până în acel moment, existența ei fusese de netăgăduit. Și el nu-și lăsa niciodată ușa deschisă. Am așteptat câteva momente înainte să trec pragul. Sub picioare, scândurile goale scârțâiau frecându-se unele de altele, sub lovitura blacheurilor de pe tocurile ghetelor mele. Oricum știa că trebuia să vin, pentru că el îmi dăduse drumul. Dar, într-un fel, îmi doream ca podeaua să fi fost acoperită cu mochetă, deși nu mai era la modă. Mi se părea o lipsă oribilă de subtilitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
isterie. Mi se învârtea capul. Mi-am venit în fire și am văzut că Ben, cu nasul sângerând, se îndrepta către baie, șchiopătând ușor. M-am aruncat după el, să-l opresc și am alunecat imediat, pentru că din cauza blacheurilor de pe ghete nu aveam prea multă stabilitate pe podeaua de lemn. Ben încerca să mă lovească cu piciorul sănătos, schimonosindu-se de durere, pentru că trebuia să-l folosească pe celălalt pentru a-și menține echilibrul. Totuși, mă făcu să-mi pierd echilibrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de primejdie, de aventură - erau tineri puternici, mulți aveau slujbe nepotrivite, funcționari sau muncitori la banda rulantă, medici sau avocați, da, erau cîțiva avocați: schimbau pentru cîteva ceasuri roba, ca un anteriu, cu haine din piele, pline de ținte, Încălțau ghete Înalte, grele, Își puneau coifuri din fibră de sticlă, se alăturau, fugind de rutină, grupului izbăvitor; Își trăiau, În felul lor, amestecați, ignorînd uneori legea, o parte a tinereții; mai toți Își dezamăgeau părinții, doar cuplurile deocheate și ele cîndva
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]