2,903 matches
-
tăcuta lor industrie, într-un colț al casei, la pământ, dormeau una peste alta vro câteva sute de cărți, visând fiecare din ele ceea ce coprindea, [...] și-nainte[a] patului o masă murdară, cu suprafața ilustrată de litere mari latine și gotice ieșite de sub bricegelul vreunui ștrengar de copil. Pe masă, hârtii, versuri, ziare rupte și întregi, broșuri efemere ce se împart gratis, în fine, totul un abracadabra fără înțeles și fără scop (Geniu pustiu Eminescu: 2011, II, 101). Atmosfera camerei lui
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
este mai degrabă rezultatul unui proces îndelungat și ușor întortocheat, aureolat totuși de o incontestabilă șansă culturală. Începutul se produce în Franța, unde obsesia (motivată, desigur, și de o stranie consubstanțialitate estetică între cei doi scriitori) vădită de Baudelaire pentru goticul poesc duce la o multitudine de tălmăciri ale textelor autorului lui Annabel Lee în limba marii culturi europene a timpului, impunîndu-l atenției unei audiențe elevate, mult mai sensibile la finețea artistică a straniului și morbidului decît americanii secolului romantic. Editorul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
către scriitorul H.G. Wells, de data aceasta), prozatorul își caracterizează propria operă ca pe un simplu "jeu d'esprit", refuzînd să adauge însă lămuriri suplimentare asupra enigmaticei sale intrigi. Subiectul nuvelei pare, din start, tras de păr, anunțînd o "povestioară" gotică gen supralicitat, în culturile anglofone, în diverse etape istorice. Un grup de călători opriți peste noapte la un han (printre care se află însuși autorul), parafrazînd parcă tehnica petrecerii timpului din Decameronul lui Boccaccio, hotărăsc să concureze într-un fel
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
lettre, scriitorul propune cumva consecutiv la tema de ansamblu a nuvelei lui o discuție despre natura fantasticului. Se știe, într-o lucrare celebră, din anii șaizeci (Introducere în literatura fantastică), Tzvetan Todorov identifică două categorii, așa-zicînd, de "supranatural" în proza gotică straniul și miraculosul. Prima se referă la acel epic apt să creeze numai impresia de supranatural, întrucît rezolvă, la sfîrșit, misterul cu mijloace "naturale", "științifice". A doua tipizează epicul care construiește o parabolă fantastică, suspendînd totul, în final, în alegoria
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
excese coloristice. Cu precădere, cele cinci fete ale familiei, Cecilia, Lux, Bonnie, Mary și Therese (cu vîrste între treisprezece și șaptes prezece ani, atunci cînd debutează evenimentele) incită fantezia băieților congeneri, din cartier, care le transformă în personaje de literatură gotică. În fond, așa cum de altfel s-a și spus, ele par "să alcătuiască" o singură persoană, în imaginarul febril al copiilor, preluînd, prin misterul lor subiacent, toate dorințele sublimate, frustrările și impulsurile erotice puberale ale acestora. Doamna Lisbon constituie, după
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
la Amsterdan) descoperă, în biblioteca tatălui, niște misterioase misive deschise cu formula "dragul și nefericitul meu succesor". Întrucît interesul tinerei naratoare (fără nume de-a lungul romanului) pentru ocult și enigmatic este enorm, tatăl (Paul), o figură clasică de ficțiune gotică (individul solitar și apăsat de nevroze, care ascunde un trecut terifiant), îi povestește o lungă istorie (compusă din propriile experiențe, scrisori de-ale lui și de-ale altora, documente, marturisiri ale diverselor personaje, și segmentată cu situații din prezent), istorie
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sine nu există, ea fiind înșelătoare și ascunsă mereu sub un voal de nuntă, care și acesta este de fapt un voal de doliu. Cadrul acesta ireal, aproape oniric, îl regăsim și în Inima reginei (1971), unde "guvernează aceeași atmosferă gotică, cețoasă, cu tot felul de castele, cetăți, turnuri, scări, ziduri, un spațiu labirintic, în care urcușul și coborâșul, morții și viii se confundă ambiguu, în care Ieronim regele, Ierodesa regina, Nathanael fiul și eul poetic joacă aceeași dramă cu măști
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
secolul al XVII-lea [...] sunt istorice numai prin tematica lor pur exterioară, numai prin costumația lor". De altfel și astăzi continuă, pe alocuri, să fie numite istorice unele dintre romanele cavalerești sau dintre cele picarești, ori pastorale (mai ales germane), gotice ori baroce. Pentru autorii respectivelor scrieri (Madeleine de Scudéry, Philippe von Zesen, Gauthier de la Calprenéde, Thomas Leland, Horace Walpole, Ann Radcliffe etc.) istoria este un pretext al aventurii exotice, de senzație, lugubre, moralizatoare sau fantastice, lipsind cu desăvârșire interesul pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dimensiunile aferente Fig. 6 și 7. Dispozitive pentru reglarea și distribuția debitului apei Printre realizările de marcă ale lui Mihalic în acest domeniu s-a numărat, netăgăduit, și cișmeaua monumentală din fața Mitropoliei (repoziționată în momentul de față), construită în stil gotic, după planul său, într-o fabrică din Blansko Moravia 8. Proiectul, materializat în vremea ultimului voievod al Moldovei, datează însă din timpul lui Mihail Sturdza. Astfel, la 22 aprilie 1846, Mihalic de Hodocin aflat la Orșova pentru a rezolva chestiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1576_a_2874]
-
2. Metamorfozele obsesivului. Frigul de Gib I. Mihăescu / 135 2.3.3. Thanaticul vindicativ. Îmbrățișarea mortului de Alexandru Philippide / 142 2.4. Teroarea supranaturală / 154 2.4.1. Maleficul suicidar. Moara lui Călifar de Gala Galaction / 156 2.4.2. Goticul redimensionat. Aranka, știma lacurilor de Cezar Petrescu / 162 2.4.3. Erosul vampiric. Domnișoara Christina de Mircea Eliade / 170 2.5. Postfigurări. Orbitor de Mircea Cărtărescu / 182 Concluzie / 189 Bibliografie / 195 Résumé / 209 Zusammenfassung / 213 Cuvânt înainte În mitologia greacă
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
măsură a genialității în romantism, orgoliu și sfidare mai târziu etc. Artistul ca administrator al spaimei? Poate nicăieri nu se vede mai bine această (i)responsabilitate creatoare decât în lugubrul pariu intelectual sublim, dealtminteri... pe care l-a reprezentat romanul gotic englez, care l-a creat, între alții, pe Frankenstein ca pe "un nou Prometeu" (Mary Shelley, 1818). Numărul mare de femei care au participat la "joc" (Eliza Parsons, Eleanor Sleath, Regina Maria Roche, Mary Shelley etc.) indică faptul că "deimografia
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
voința romancierelor de a crea protagoniști fascinanți, terifianți pe care societatea engleză cuminte îi genera mai rar fiind, în sine, mai mult decât psihanalizabilă. Numeroși exegeți au remarcat spectaculosul fenomen de restructurare socială simbolică pe care l-a reprezentat romanul gotic englez, prin mutarea acțiunii într-o geografie irațională, marginală, asocială, ca și cum societatea n-ar mai fi în stare să producă anticorpi la atrocitățile care o înconjoară. Sugestia, pe care această inversare paradoxală o producea, este că societatea generează, genetic și
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cărți dedicate lui William Blake în 2008, vizitator avizat al Japoniei, căreia i-a dedicat o lucrare memorabilă, Cătălin Ghiță pornește în analiza "deimografiei" din cartea de față tot de la secolul luminilor, dând credit de întâietate terifiantului prezent în romanul gotic, detaliu care mi-a relevat faptul de a cărui legitimitate nu mă îndoiesc că, deși o prefață trebuie să fie în principal un text de suport pentru o carte aflată în prag de apariție, dialogul intelectual pe care ea îl
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
pasiuni exuberante pentru frică, estetizarea spaimei nefiind niciodată mai puternică decât în momentele în care siguranța de sine a culturii europene s-a clătinat îngrijorător, dând la iveală crevase adânci, incertitudini zguduitoare, anxietate și abisalitate. De aceea, pasionat al romanului gotic englez fiind eu însumi, aș muta capul de pod al terifianței culturale europene spre romanul antichității grecești târzii, în care sincretismele foarte sofisticat elaborate din Etiopicele, de pildă creează un imaginar al spaimei pe care numai Evul Mediu de mai
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
molimă sau de un eveniment/personaj destructiv. Sub aspect experimental, cea mai interesantă dintre romanele românești de acest tip din vremea respectivă e Terra-Orr, de Leonida Neamțu (1969), în care (v. și aliterația din titlu!) o fantomă tulbură, pe model gotic, liniștea aparentă a unui spațiu închis, teratologia umană abisală, laolaltă cu spaima, găsindu-se și în Via și rodul al lui V. Monda (1971). Cortegiul lui Viorel Știrbu (1969) e un roman pe alocuri greoi, stufos, dar teroarea întreținută de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
nu este chiar atât de neînsemnată, chiar și în cazul selecției severe operate de mine). Alta este însă situația în Occident, unde există destule cărți subsumate literaturii terorii artistice, examinate mai ales în perioada ei de formare și de consolidare (goticul preromantic), și încă mai multe popularului horror. Decupând și exploatând o nișă deloc neglijabilă din publicul larg, sedus de accesibilitatea lecturii, acesta din urmă este un model complet autonom, funcționând independent de proza mainstream și beneficiind de o pletoră de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
groaza cea mai coșmarescă a unei persoane este prilej de zâmbet ironic sau de chicoteală pentru alta" (1986: viii). În același volum, este citat, la un moment dat, scriitorul britanic Hugh Walpole (o rudă îndepărtată a influentului autor de proză gotică Horace Walpole), care consideră că elementul care-i produce spaimă unui individ "îl face pe altul doar să cască" (1986: 415). În fine, Dorothy Sayers, în rândurile introductive la culegerea The Omnibus of Crime, citată, din nou, de enciclopedia sus-menționată
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
intitulata The Philosophy of Horror or Paradoxes of the Heart, al cărei autor, Nöel Carroll, nu sesizează, atunci când discută despre "paradoxul groazei", că are în vedere teroarea à la Ann Radcliffe sau că noțiunea sa de "art-horror" subîntinde estetica terifiantului gotic și post-gotic). În limbile romanice și în engleză (care, ca rezultat al invaziei normande din secolul al XI-lea, a fost romanizată considerabil), s-a păstrat dubletul latin terror/horror. Ultimul termen a fost substituit, în română, cu unul de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
lectorului ca înspăimântătoare, atmosfera trebuie să degajeze o stare de încordare periculoasă cu un minimum de elemente exterioare. Unul dintre cei mai influenți muzicieni ai terorii, Iannis Xenakis, oferă o definiție sintetică a atmosferei moderne, pe care o opune celei gotice. Prima ar putea fi comparată cu nebunia incipientă, "atunci când o persoană realizează, brusc, că mediul care-i păruse familiar s-a modificat acum într-un sens profund, amenințător" (Sullivan, 1986: 17). Exemplul cel mai pregnant care îmi vine în minte
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ca o proză, destinată în mod explicit unui alt telos să devină cu adevărat și în mod constant terifiantă. Or, nu putem vorbi despre teroare (în sensul curent, utilizat de exegeza occidentală al termenului) înainte de 1760-1765. Scriitura recuperabilă pe coordonatele goticului și anterioară nașterii sale glisează numai parțial pe direcția acestui model. Primul autor tentat să traseze o genealogie a ideii de "teroare" în literatura universală este îndelung lăudatul H.P. Lovecraft, însă acestuia îi lipsesc criteriile exegetice ferme și clare cu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
1603-1606), atunci când eroul eponim trebuie să se confrunte cu fantoma lui Banquo. În fine, mai puțin titratul John Webster este autorul a două piese, The White Devil (1612) și The Duchess of Malfi (1614), ambele cuprinzând, embrionar, teme tipice ale goticului macabru. Dacă prima nu evadează, totuși, din orizontul mentalitar al deja cunoscutelor revenge tragedies, ultima conține atâtea scene terifiante (incluzând uciderea ducesei cu ajutorul unei Biblii otrăvite și o serie de înjunghieri succesive), încât violența pusă în scenă de autor nu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
atunci un roman, The Castle of Otranto (1764) al lui Horace Walpole, se orientează, mai mult sau mai puțin instinctiv, în sensul terorii de atmosferă prefigurate de dramaturgia elisabetană. Explicația acestei intuiții auctoriale rezidă în însăși atitudinea adoptată de literatura gotică incipientă, interpretată curent, în termenii rezumativi, dar fideli realității ai lui Han-yu Huang, drept "reacție transgresivă la epistemele raționaliste din Luminism" (2007: 22). Nu numai conținuturile cunoașterii sunt cele care alimentează interesul deopotrivă al autorilor și al publicului pentru teroarea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
incipientă, interpretată curent, în termenii rezumativi, dar fideli realității ai lui Han-yu Huang, drept "reacție transgresivă la epistemele raționaliste din Luminism" (2007: 22). Nu numai conținuturile cunoașterii sunt cele care alimentează interesul deopotrivă al autorilor și al publicului pentru teroarea gotică, ci și condițiile istorice înseși, "climatul revoluționar de la sfârșitul secolului al XVIII-lea" (van Gorp, 2008: 251). Altfel spus, realismul sentimental al lui Richardson nu mai era suficient: trebuia să apară un suflu nou. Opera lui Walpole, imperfectă și chiar
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
din cer care strivește un băiat sau o statuie cu nasul plin de sânge erau detalii terifiante, două secole și jumătate mai târziu, asemenea detalii puțin plauzibile n-ar mai înspăimânta pe nimeni. Toma Pavel pornește de la premisa că narațiunea gotică "ia apărarea imaginației și se îndepărtează de realitatea concretă pentru a celebra deschis și fără falsă pudoare neverosimilul cel mai exagerat" (2008: 183), subliniind emergența simultană a eroului demonic, înzestrat cu o voință și cu o rezistență la efort ieșite
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
celebra deschis și fără falsă pudoare neverosimilul cel mai exagerat" (2008: 183), subliniind emergența simultană a eroului demonic, înzestrat cu o voință și cu o rezistență la efort ieșite din comun. În continuare, cercetătorul precizează că sursele terorii în romanul gotic sunt două: "una pune accentul pe caracterul sufocant al decorului și cealaltă pe personajele demonice" (2008: 188). Personajul central, negativ până la caricatural, Manfred, este proiectat pe fundalul unor castele fantastice, ridicate în mijlocul unui cadru natural amenințător.22 Atât artificialul arhitectural
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]