13,844 matches
-
tatălui, poate... Așa însă"... Reîncepu școala. Toată dragostea și grija ei rămâneau acum să se răsfrângă asupra lui Răducu, singura lumină care o purta înainte, singura ei rațiune de a mai face umbră pe acest pământ. 6 P entru Răducu, grădinița însemna adevărata lui lume. Era voios, ghiduș și se juca cu o poftă de invidiat. Toți copiii îl iubeau, îl înconjurau cu dragoste, îi căutau prietenia și-i făceau toate voile, numai să fie în preajma lui. De o simpatie aparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
Pentru că lupul e rău și hain și... și... lacom... Nu termină Simona acuzele la adresa lupului, că Răducu interveni: Vezi că nu știi!? Ce să știu, scumpul mamei? Mi-a spus mie Ionică, băiatul lui tanti Leonora, femeia care mătură prin grădiniță. Ce ți-a spus? Dacă iezii aveau un tătic al lor, lupul n-ar fi îndrăznit să intre în casa caprei, pentru că i-ar fi fost frică de bătaie... Răducule, asta e o poveste, căută Simona să alunge acest gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
copiii." Băiatul adormi înainte ca mama să termine de citit povestea atât de dragă lui. Simona îl privi cu duioșie, îl sărută și adormi și ea lângă el. * În altă zi, Răducu veni cu o altă poveste trăsnită. Auzise la grădiniță ceva ce îl răscolise și nu putea să nu afle amănunte de la mămica lui care, după socotința sa era cea mai deșteaptă femeie din oraș, fiindcă era profesoară și știa și engleză. Mămică copiii spun despre Ionică, copilul tușei Leonora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
de la mămica lui care, după socotința sa era cea mai deșteaptă femeie din oraș, fiindcă era profesoară și știa și engleză. Mămică copiii spun despre Ionică, copilul tușei Leonora, știi tu, femeia despre care ți-am spus că mătură prin grădiniță, că mama lui l-a găsit în flori, pentru că nici el nu are tată. Poate o mămică să găsească un copil în flori? Dragul meu, pentru toate mamele, copiii lor sunt cele mai scumpe și dragi flori. Unii copii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
spusele lui Răducu, își strânse ghem șorțul de bucătărie și-l aruncă la întâmplare pe un scaun din preajmă. În clipele următoare, încercă să trateze cele auzite de la puiul ei ca pe un fapt banal, zicând în sinea ei: ,,La grădiniță un copil poate învăța și multe prostii!" Deși tratase cu o oarecare ușurință discuția cu Răducu, câteva zile în șir Simona nu se putu elibera de cuvintele acelea purtătoare de spinii neliniștilor ei: ,,Poate o mămică să găsească un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
să spere că această casă se va mai umple vreodată de o lumină adevărată? Când? Numai Dumnezeu știa... Dar spera... 9 E ra într-o zi de vineri după amiază. Cum Simona terminase orele mai devreme, s-a dus la grădiniță să-l ia pe Răducu acasă. L-a căutat un timp prin mai multe săli de clasă, până a aflat de la o îngrijitoare că Răducu este cu mai mulți copii pe terenul de joacă. Când a văzut-o pe mămica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
dispăru. Simona se uită la el mustrătoare. Nu era nevoie de cuvinte. Răducu o privi vinovat. Încercă apoi să o distragă povestindu-i mai multe întâmplări din ziua care trecuse. Nu uită însă să-i amintească: Astăzi a venit la grădiniță tăticul Doiniței. Are un tătic înalt și frumos...! E fotbalist! Simona rămase ofuscată. Copilul o privi întrebător. Și al tău e frumos și înalt, chiar dacă nu-i fotbalist. Va veni și ziua aceea când o să-l vezi, o să se joace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
în lumea de dincolo avea să se întâlnească cu cea cu care viețuise pe pământ, aveau amândoi a se spovedi în fața lui Dumnezeu, pentru că în fața oamenilor, nu întotdeauna judecata e cea mai dreaptă. 11 O ri de câte ori Simona venea la grădiniță să-l ia pe Răducu, mai ales în ultima perioadă, acesta îi reproșa: Mămico, sunt în grupa mare, râd copiii de mine când te văd că mă duci de mână ca pe un copil mic! Știu drumul spre casă, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
trebuia să traverseze chiar artera principală a orașului pe care traficul era destul de intens. Dar avea și el dreptate, voia să nu fie mai prejos decât colegii lui din grupa mare care, de mai multă vreme, făceau drumul dus-întors de la grădiniță singuri, fără nici o supraveghere. Într-o zi tot va trebui să-l las", își spuse Simona, ,,n-am să-l dădăcesc toată viața!" Și ziua aceea veni. Într-o dimineață îl înarmă cu gentuța lui obișnuită, în care îi puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
un vânzător de înghețată, un nene care vindea ziare la chioșcul din centrul orașului... s-ar fi bucurat mult ca unul dintre ei să fie tăticul lui. * Simona își amintea cum într-o zi, când îl aducea pe Răducu de la grădiniță, îl lăsase pe o bancă în fața unei farmacii, doar pentru câteva clipe, timp în care ea voia să-și cumpere un medicament pentru durerile de cap care nu se mai terminau. Răducu se așezase alături de un domn care citea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
câștig de cauză, o va face, va lovi! Și nu oricum... Acum era mai hotărâtă ca niciodată să rezolve această stare de lucruri care și așa se tergiversase prea mult. 12 D e câteva luni bune, Răducu mergea singur la grădiniță. Această independență îi dădea o alură deosebită, un aer voit de maturizare, fapt ce se resimțea în întregul lui comportament. Simona îl aștepta de fiecare dată cu masa întinsă, ca pe un prinț. Într-o zi însă, când băiețelul deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
sărută; dormea ca un îngeraș. Oare el ce o fi visat în noaptea aceasta, că l-a simțit de câteva ori cum a tresărit sub plapumă. Începea o nouă zi. Avea de gând ca astăzi să nu-l trimită la grădiniță. Va sta toată ziua cu el acasă și o să-i citească multe povești... 13 T elefonul sună la prima oră a dimineții la centrala spitalului orășenesc. Cu doctorul Teodoru, vă rog, ceru o solicitantă. Centralista o rugă să aștepte puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
terminat laptele, îi luă cana și o duse în chicinetă. Apoi își puse pardesiul pentru a-l însoți până la ușa blocului, cum mai proceda uneori, de unde îl urmărea un timp, până dispărea după colț. Nu vrei să te conduc până la grădiniță, Răducule, așa cum o făceam până nu demult? Nu, mămicuțo, ți-am mai spus de atâtea ori că nu e nevoie, cunosc drumul, știi și tu... Vrei să râdă copiii de mine!? Simona îl privi cu interes. Avea comportări de bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
lângă fiul lui!" Simona purta pretutindeni ca pe o rană sângerândă suferința, ce sălășluia în sufletul copilului ei. Această durere se suprapunea peste preocupările ei cotidiene; o însoțea când cumpăra lapte și pâine dimineața, când îl pregătea pe Răducu pentru grădiniță, când se reîntâlnea seara cu odorul ei, când citea în ochii lui toate întâmplările de peste zi și când auzea nelipsita întrebare: Dacă n-a venit până acum, înseamnă că e departe!?" Deși i se declanșau crize greu de stăpânit, Simona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cu o oră înainte, calculându-și că are timp suficient să-i mai dea un telefon lui Teo, să-i spună că băiatul a crescut și nu mai concepe să fie dădăcit, nici nu mai vrea să fie condus până la grădiniță, folosindu-se mereu de argumentul: ,,Sunt în grupa mare, mămico!" și să-l întrebe: Chiar nu ești curios să-l vezi pe Răducu', doar e băiatul tău!?" Ca de obicei, intra în prima cabină telefonică ivită în cale. De cele mai multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
pură obișnuință, fără să bănuiască că din acea clipă, o nouă zi, care începuse bine, se va rostogoli în hăuri. La telefon doctorul Teodoru! Ei, bună dragule, te-am sunat să-ți spun că băiatul tău face mari progrese la grădiniță. E așa de mândru că e în grupa mare! Îți seamănă leit. Uite, prin el te descopăr pe tine, în fiecare gest, în fiecare atitudine, clipă de clipă, zi de zi. Cine ar fi crezut? Domnișoară, duduie, nu mai găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
e ceva urgent, vă anunț eu... Apoi, mergea în camera surorilor de caritate și le avertiza să nu-l deranjeze pe doctorul Teodoru, căci primise un telefon și nu arata prea bine...! Într-una din zile, pe când se întorcea de la grădiniță, Răducu se opri pe o stradă să joace fotbal cu mai mulți copii. Postați de ambele părți ale străzii, copiii își pasau mingea ușor unul altuia. Mingea traversa strada, apoi revenea la un alt partener pe trotuarul de unde plecase. Jocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
dincolo de granițele normalului, făcând primii ei pași spre o lume fără nume și margini, aceea a tăcerii... Prezența ei în fiecare zi la scara blocului, privind depărtările cu ochii stinși de lacrimi, în așteptarea copilului care nu mai venea de la grădiniță, era un semn evident Se întreba mereu: ,,De ce întârzie oare?" Intra apoi în casă, pregătea masa, punea două tacâmuri și nu se atingea de mâncare. Răducu trăia încă în mintea ei și-l aștepta, trebuia să vină. Îi plăcea așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
dânsa este mama acelui copil frumos care a venit la noi în rai de curând. Ar dori să-l vadă! Sunteți de acord? De ce nu, dar nu astăzi. Mâine la prima oră, chiar eu am să vă conduc doamnă la grădinița unde se află copilul dumneavoastră. Cum spuneți că-l cheamă pe băiețel? Răducu, Răducu mamei! Și mai cum? Nu e de ajuns? Ba da, ba da...! Vă rog să luați loc pe acest scaun. Doamna... Sfânta... Asistenta completă: Filofteia... Sfânta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
tensiune jocul lor îndrăgit. Simona îi privi un timp cu interes, le admiră vioiciunea și dăruirea dar, deodată, în creierul ei se produse o conexiune care o duse înapoi în timp. Îi reveni în minte ziua când urmărise în curtea grădiniței cum se juca Răducu, care o implorase să-l mai lase câteva minute pentru a mai da câteva boabe în poartă. Atunci îl certase pentru modul lui de exprimare. Ce mamă rea putuse să fie! Așa auzise și el, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
lipsită de tactică și profesionalism! Și ce credeți că spuneau blazatele pensionare( care nu știau să facă acordul Între subiect și predicat) , dar așteptau cu nerăbdare să intre pe fir? Enumerau florile pe care le aveau În balcon sau În grădinița de la țară, cum le Îngrijeau și cât de mult țin la ele. În cuvinte simple, bâlbâieli și fraze fade, lipsite de orice urmă de frumusețe a exprimării. Pe lângă atâtea banalități, intervenția și expunerea mea era ca un balsam pentru suflet
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
această jucărie? Nu ne despărțim niciodată. O iau cu mine și la școală. Colegii mei, În special colegele care se cred domnișoare bune de agățat băieții, au râs de mine, spunându-mi că am rămas la mintea unui copil de grădiniță. Mă uitam În ochii ei albaștri, ascultând-o cu mare atenție. Dar eu sunt un copil!. Nu vreau să renunț prea curând la copilărie! Eram tot mai mirată de cele auzite și nu-mi vedea să cred că mai există
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
afară și că acuș va veni. Așteptasem ceva timp, dar el nu se întorcea. Îl căutasem prin drum, nu era. Întrebasem vecinii, nimeni nu-l văzuse. M-am întors acasă. Știam că se mai ducea câteodată la un coleg de grădiniță, care locuia ceva mai departe. Tocmai când să pornesc să-l caut, apare și el. Așa și zise, că fusese la colegul său de grădiniță. L-am certat bine pentru fapta lui și el îmi promisese că nu va mai
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
văzuse. M-am întors acasă. Știam că se mai ducea câteodată la un coleg de grădiniță, care locuia ceva mai departe. Tocmai când să pornesc să-l caut, apare și el. Așa și zise, că fusese la colegul său de grădiniță. L-am certat bine pentru fapta lui și el îmi promisese că nu va mai face. Când se facu ora de culcare, copilul începu să se simtă rău. Bănuiam că răcise, deoarece ieșise îmbrăcat ușor. I-am dat câteva pastile
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
mare dragoste de Dumnezeu și credință, care i-a fost de mult ajutor în viață. Pe noi, ne iubea ca pe ochii din cap. Mama, de multe ori, îi zicea că ne prea alinta. Nu departe de casa noastră, era grădinița de copii. Să fi avut poate vreo patru anișori, când mă duceam și mă așezam lângă gard jos și mă uitam ore întregi cum se jucau copiii. Îi consideram fericiți și nu puteam înțelege de ce eu nu aveam voie să
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]