1,720 matches
-
noastră majoră de expresie, În originalitatea și vitalitatea noastră creatoare, nimeni, de aiurea, nu va veni să ne convingă de aceasta. Și, noi Înșine, acum, după aproape două decenii de la eliberarea de tiranie, dăm Încă o dată vina pe „foruri”, pe guvernanți, că nu-i promovează pe creatorii reprezentativi și operele lor, indiferent că e vorba de artiști plastici, muzicieni sau literați. Iată câte ceva despre „schimbare”! Despre neputința mea de a mă schimba, de a-mi schimba reflexele și stilul creator, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
erau albaștri... Întâlnirile noastre și discuțiile, dure, aprige, uneori chiar violente, cred că au fost utile pentru ambele "Părți" pentru noi ca să facem un inventar al problemelor emigrației, pentru cei din emigrație ca să afle ce schimbări vor fi aduse de către guvernanții de la București în politica față de emigrație, respectiv în legislație, în crearea de structuri specializate pe problemele emigrației și în adoptarea de măsuri concrete. În toate aceste domenii, având în vedere politica practicată de regimul comunist față de emigranți, de declarare a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
a indisciplinei organelor de ordine. a.y. Tribulația „Trăsnitului” Deoarece bani direct, fără nimic la schimb, nu prea dădea omul nici atunci când țara era În fața unei istorice izbânzi (fapt ce s-a Întâmplat și la războaiele ulterioare celui de independență), guvernanții apelau la fel de fel de mici sau mari tertipuri pentru a mai agonisi ceva bani necesari cumpărării diferitelor furnituri fără de care armata ar fi fost ca și legată de mâini și de picioare. Pe 20 noiembrie 1877, când nici nu se
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
dacă stăm și socotim oleacă, „pelea” de oaie scoasă la licitație valorase 1,20 lei noi așa că... b.g. Semințe pentru ogoarele ostașilor de pe front Cu certitudine, mulți dintre concentrații hușeni depășiseră anul de când nu mai fuseseră pe acasă iar guvernanții de atunci s-au gândit și la sărmanele lor familii care se hrăneau cu ceea ce le dădea pământul din proprietate. Astfel pe 17 martie 1878, când oamenii Începeau să-și semene ogoarele, Primăria orașului Huși cerea Poliției cu adresa nr.
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
de conducerea CDE Huși și unul de „secția femenină”. După ce s-au sfătuit cum ar fi mai bine să procedeze pentru ca populația evreiască să poată supraviețui marelui dezastru al cumplitei foamete la care o foarte mare contribuție au avut-o guvernanții de atunci dar și masiva prezență militară sovietică În țară, diriguitorii proaspetei Comunități infestate de comuniști, au hotărât astfel: „În urma consfătuirii avute cu delegata comitetului democratic evreiesc dela București, am hotărât Înființarea unei cantine pentru copii și mame ce nu
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
mai excluși dintre oameni. În judecata noastră trebuie să ne ghidăm mereu după principiul responsabilității proporționale. Pe parcursul lecturii, aceste credințe vor fi detaliate ca grilă de interpretare a lumii politice în care trăim. Desigur, acest mod de citire referitor la guvernanți și cetățeni, la instituții și comportamente în sfera publică, nu ar fi fost posibil fără influențele pe care le-au exercitat asupra formării mele mari eticieni ai lumii moderne și contemporane, în mod cu totul marcant: Immanuel Kant, John Stuart
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
intrăm în grații. Uităm adesea spusele lui Blaga: „Cu penele altuia te poți împodobi, dar nu poți zbura”. Astfel se hrănesc complexele după care femeile aspiră să imite nediscreționar bărbații, romii se dezic de apartenența etnică pentru a fi acceptați, guvernanții imită limba normelor externe fără să o adapteze realităților interne sau să facă politici pentru apropierea de idealurile normative ale lumii căreia aspirăm să-i semănăm. 3. Victimizarea. Ne este la îndemână să ne plângem cât de nedreptățiți, de oprimați
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
alunecă o victimă în fața proprietății. Nu ne mai rămâne decât să speculăm despre următoarea catastrofă de sezon și să ne continuăm dialogul cu lipsa de civilizație. Text publicat în Revista 22, 25-31 ianuarie 2000 Partea a III-a Cetățenii și guvernanții Retorica autosacrificiului În 11 martie 1998, domnul deputat Mureșan ne-a impresionat profund cu memorabila expresie: „Aș vrea să văd un român care muncește cât domnul prim-ministru Ciorbea!”. Ea a fost rostită la un clasic talk-show de noapte. Unii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
bugetului public, eternul sponsor al întreprinderilor nerentabile. Ministrul Finanțelor a încercat să ne convingă spre o altă direcție bugetară, dar el însuși a recunoscut că aceasta este cu putință doar dacă sindicatele nu vor face presiuni inverse. La aceste presiuni, guvernanții cedează. Oameni politici fiind, ei știu că nu mai au șanse la concursul următor (a se citi: la alegeri). 6. Retorica autosacrificiului are o contribuție substanțială în menținerea cercului vicios în care ne învârtim de aproape nouă ani. Ea alimentează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
stăm cu ochii pe fișa postului (în cazul rar că aceasta ar exista). Prim-ministrul, la rândul său, stă cu ochii pe noi, să nu ne supere prea tare. De opt ani și jumătate obosim la același cincinal al reformei, guvernanții mai mult, fiindcă nimeni nu muncește cât ei. Câteodată ne cuprinde nostalgia după o filosofie pe care nu am trăit-o decât în lecturi. Cea în care nu e nimic imoral în faptul ca cetățenii să-și urmărească interesul privat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
cât ei. Câteodată ne cuprinde nostalgia după o filosofie pe care nu am trăit-o decât în lecturi. Cea în care nu e nimic imoral în faptul ca cetățenii să-și urmărească interesul privat și nimic suprameritoriu în aceea ca guvernanții să acționeze în interesul public, după cum le-o cere postul. Între timp, ne maturizăm și îmbătrânim simțind adesea că viața privată și istoria publică ni se scurg degeaba printre degete. Text publicat în Curentul, 14 martie 1998 Amurgul maniheismelor În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
cu veșnicia. Ceea ce facem este să ne alintăm în propria noastră contraproductivitate, văicărindu-ne pentru ingratitudinea sorții. Ceea ce ne obsedează nu este exercitarea dreptului la autoafirmare, ci dreptul de a fi îngrijiți, cocoloșiți, protejați, infantilizați. Să-i ferească Dumnezeu pe guvernanții și politicienii care nu ne mângâie duios pe frunte și nu ne întrețin nevoia de protecție! Îi vom respinge fără milă. Guvernanții și opoziția ni se potrivesc. Vin în întâmpinarea cererilor noastre. Sunt ca noi, dintre noi, pentru noi. Neliniști
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
exercitarea dreptului la autoafirmare, ci dreptul de a fi îngrijiți, cocoloșiți, protejați, infantilizați. Să-i ferească Dumnezeu pe guvernanții și politicienii care nu ne mângâie duios pe frunte și nu ne întrețin nevoia de protecție! Îi vom respinge fără milă. Guvernanții și opoziția ni se potrivesc. Vin în întâmpinarea cererilor noastre. Sunt ca noi, dintre noi, pentru noi. Neliniști ne produc Banca Mondială și brațul ei secular, domnul Poul Thomsen. După plecarea lor, de obicei ne reluăm dialogul cu veșnicia. Adică
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
guvernare a avut protejații și privilegiații ei specifici. Ambele au avut însă în comun o categorie de protejați: țăranii. Motivul este lesne de înțeles: ei reprezintă grosul electoratului, așa că, în condițiile în care nu au mare lucru să le ofere, guvernanții merg măcar pe o strategie de cointeresare minimală: să îi scutească de taxe și impozite, deci de obligațiile de contribuabili. Țăranii nu plătesc încă impozit pe proprietate. Vând produse la preț de producător. Practica economică a încurajat și investitorii particulari
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
teorii purificate de referențial și am ținut-o tot așa până când am răsuflat ușurată. Reintrasem în România de vitrină. Bulevardul Lascăr Catargiu, flancat la intrare de imaginea Palatului Victoria, zâmbea în apus ca o promisiune. Atunci i-am înțeles pe guvernanți. Și pentru mine ar fi fost mult mai sănătos psihic să plimb oamenii în jurul cozii iluziei de Românie. Text publicat în Curentul, 17 iunie 1998 A face, a te complace Ne încăpățânăm să credem că prețul civilizației este scump. Și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
Mai nimic nu ne duce spre o analiză complexă a cauzelor sărăciei și nici spre politici coerente de eradicare a sărăciei extreme și diminuare a celei relative. Atitudinea de struț față cu sărăcia este împărtășită fără nici o înțelegere subterană între guvernanți, opoziție (mai puțin PRM, care pariază masiv pe resentimentele săracilor și efectele discursurilor haiducești), mass-media influente, chiar și de mediile intelectuale (mai puțin cel al sociologilor). Pe scurt, eu cred că sărăcia la nivelul cauzelor este responsabilitatea politică a guvernanților
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
impresia că nu știm să scăpăm de capcana „problemelor arzătoare ale politicii românești”. Atâta vreme cât persoanele și grupările public influente nu presează ca sărăcia să fie pe agenda publică, sărăcia rămâne fapt divers, mediat exotic. Despre ce nu povestim, nu există. Guvernanți o marginalizeză fiindcă acesta este marele eșec al tuturor guvernărilor, considerând că, dacă știu să facă o propagandă abilă, sărăcia poate să pară ca secundară față de integrări și „scandaluri” punctuale. Schimbă scandalurile între ele, aruncându-le pe masa talk-show-urilor. De
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
2-3 norme sau lucrează în Occident la mâna patronului, fără mari „mofturi” protective. Devălmășia ne tocește serios compasiunea pentru victimele veritabile, cele care nu pot să se ajute singure în mod real și ne aruncă în păcatul lipsei de caritate. Guvernanții au produs un exces major de transfer al carității, atribuție a moralității individuale și comunitare. Au expropriat caritatea, iar noi nu ne-am opus. Uneori ne-a convenit să fim victime privilegiate, mai ales clienți favoriți. Instituirea carității în locul dreptății
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
mai este perceput ca un om de încredere, unul care nu înșală. Fiindcă nu a manevrat preferențial și direct banii publici era greu să-i devină universal transparentă goliciunea morală. Am ajuns în stadiul în care președintele și chiar mulți guvernanți au început să ne spună clar ce vor să ne ia, ce vor să ne dea, după ce politici ne sprijină sau ne împiedică să trăim. Adică au început să se deschidă uși spre transparență. Există o șansă să fim mult
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
pe acești oameni ca să nu ne înșele, ci să facă ceea ce au promis. De multe ori ei nu se pot ține de promisiuni din motive relativ exterioare voinței lor: investițiile străine nu vin, presiunile sindicale sunt prea mari, solidaritatea cu guvernanții scade dramatic după luna de miere (care durează de obicei cam 100 de zile), presa este descurajantă și defetistă. În 1996 cei mai mulți am votat coaliția actuală care crease imaginea că ar deține cheia și monopolul democrației. I-am respins pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
distribuit privilegii pe criterii nonprofesionale vor îngăima nostalgico-dacic: „barză, brazdă, viezure, mânz”. Contribuabilii vor descoperi însă că este mai rentabil să importe medici, profesori, administratori, manageri, jurnaliști. Europenii „gulere albe” vor descoperii că există locuri de muncă degrabă vacantabile, fiindcă guvernanții acestei țări și conducătorii de instituții au fost prea ocupați cu strategii de supraviețuire de clan, în locul celor legate de progres prin profesionalizare și competență, în locul unor politici publice de dezvoltare. Pe scurt, cazul Vosganian se va clona în nenumărate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
frații, iubiții, soacrele, prietenii sau dușmanii fiecăruia - țin de arsenalul preferințelor private, nu a celor publice. O bună parte dintre noi a votat la finele lui 2004 pentru un stat orientat spre cetățeni, nu spre diverse categorii de „feudali” cărora guvernanții le împart privilegii. Pe scurt, nu l-am votat pe individul Băsescu, ci o persoană care consideram că prezenta garanții, că intervine în favoarea cetățenilor atunci când instituțiile statului o iau razna pe drumul favoritismelor. Desigur, am ales și între partide pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
lor cu interesele altora, respectiv ale cetățenilor, nu este nici un fel de act de altruism sau de autosacrificiu, ci pur și simplu o datorie ocupațională, tot așa cum pentru gunoieri golirea pubelelor în containerul din camion face parte din fișa postului. Guvernanții, indiferent de autoetichetare ideologică, au mandat general de protecție a consumatorilor. Oamenii vor cele mai bune mărfuri și servicii la cel mai mic preț posibil. Pentru ca această dorință legitimă a consumatorilor să poată fi realizată este nevoie de concurență, transparență
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
cimitirele pot să fie private. Ne-ar mai rămâne o șansă. Accesul în locurile destinate făpturilor cu care suntem asociați simbolic: câinii. Sentimentul meu este acela că, la ora actuală suntem obsedați de cea mai vulgară formă de determinism economic. Guvernanții, media și populația, o dăm cu toții înainte cu faimoasa formulă simplificator marxistă: „baza determină suprastructura”, eventual cu aceea mai „populară”, „conștiința trece prin stomac”. Invers decât acum exact 50 de ani, am găsit și leacul universal: privatizarea. Statul de drept
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]
-
este doar unul social: o formă organizată de ținut oamenii cuminți în instituții, ca să nu-i deranjeze pe ceilalți. Poate unii mai învață accidental câte ceva, pleacă sau prestează servicii pentru companiile multinaționale venite în România fiindcă în țările de origine guvernanții nu se aflau în dialog cu veșnicia, ci cu viitorul economiei de know-how. Întrebarea mea nu este una retorică, ci politică. Deocamdată răspunsul mai nou este că, în logica pieței, singura care acționează în libertarianismul nostru guvernamental iresponsabil (mă refer
[Corola-publishinghouse/Administrative/1964_a_3289]