2,626 matches
-
la sută), iar procentul de elevi încorporați în sistemul de învățământ era de asemenea cel mai mare (65 la sută). Reformele haretiste derulate în Vechiul Regat au apropiat sistemul educațional de cel din Transilvania. Bucovina, intrată mai târziu sub dominația habsburgică (1774), venea în trena celor două. Situația cu adevărat dramatică se întâlnea în Basarabia, unde până în momentul unirii nu funcționa nicio școală românească. O impresie globală a distribuției spațiale a analfabetismului poate rezulta din cartografia neștiutorilor de carte realizată pe
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a se înarma cu un stat propriu a fost resimțită cu atât mai acut în partea central-răsăriteană a continentului european, în care națiunile au fost secole de-a rândul oprimate în "închisorile imperiale ale popoarelor", cum au fost denumite imperiile habsburgic, țarist și otoman. Națiunea română din Ardeal, de pildă, a cunoscut futilitatea petițiilor adresate autorităților imperiale, de la Supplex la Memorandum, în a ameliora condiția socio-politică și economică a comunităților etnice înglobate politic în state multinaționale. Din fondul acestei experiențe istorice
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în jurul destinului Porții. Istoria românilor este reprezentată ca funcție a corso e ricorsi a Imperiului Otoman. Totodată, niciunul dintre momentele cheie ale istoriei românilor nu face vreo referire la istoria Transilvaniei. Ancorarea acesteia în sfera Regatului Ungariei și a Imperiului Habsburgic, îngreunând integrarea într-o schemă unitară a istoriei românilor, a favorizat minimalizarea teritoriului transilvan în istoria generală a românilor. Excluderea Ardealului a devenit norma istoriografiei naționale românești. După cum se va vedea în continuare, discursul istoriografic vehiculat în manualele școlare prezintă
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Un iluminist bucovinean: boierul Vasile Balș. 1756-1832 / Mihai-Ștefan Ceaușu; Iași: Junimea, 2007 ISBN CUPRINS Cuvânt înainte 5 I. Familia, ascendența, orizontul intelectual și politic I.1. Familia Balș 9 I.2. Ascendența, orizontul intelectual și politic 19 II. Începuturile stăpânirii habsburgice în Bucovina și implicarea lui Vasile Balș în viața politică II.1. Preludiul anexării 42 II.2. Anexarea Bucovinei 47 II.3. Instituirea Administrației militare 55 II.4. Implicarea lui Vasile Balș în viața politică 64 III. În serviciul public
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
și francmason, ci și un important militant politic, atât la nivel ideatic, cât și practic, care a dominat cu autoritate primele cinci decenii ale stăpânirii austriece în Bucovina, în calitate de deputat al stărilor bucovinene, dar și de înalt funcționar al statului habsburgic. Viața și opera sa, fixate pe coordonatele timpului istoric dat, pline de lumini și umbre, de reușite și eșecuri, apreciate și în același timp puternic contestate în epoca în care a trăit, îl desemnează pe Vasile Balș drept una din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
prin propunerea unor soluții ce i-au părut a fi cele mai proprii, în acel moment. Acestea vizau scoaterea Moldovei și a Țării Românești de sub suzeranitatea Porții otomane și influența tot mai puternică a Rusiei, o dată cu includerea lor în cadrul Imperiului habsburgic, ceea ce ar fi putut duce, în final, la realizarea într-o manieră sui-generis a unității naționale, prin reunirea sub același sceptru a tuturor țărilor românești. Lucrarea pe care o oferim acum specialiștilor, dar și iubitorilor de istorie, se întemeiază pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
luminat și transpunerea sa în practică de principii luminați prin intermediul monarhiei administrative, de tip absolut, ca formă prin care se putea accelera evoluția economică și culturală, recuperându-se acea întârziere ce apărea a fi dăunătoare statului însuși 82. În Monarhia habsburgică, absolutismul luminat, prin forma sa specifică, iosefinismul 83, în ideea reformării raționale a societății, a cultivat în general etatismul, ca formă ce corespundea întocmai intereselor sale. Acesta era menit să realizeze doritul centralism politic, chemat să dea noi elemente de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
imperiale, o parte din tarele lumii medievale, particularismele, spiritul îngust ecleziastic. El tindea spre instalarea în practică a principiului dominării bisericii de către stat (Staatskirchentum) și cel al statului-națiune (Staatsnation)86, care să reunească într-un tot naționalitățile existente în monarhia habsburgică. La bază stătea dreptul popoarelor de a fi puse pe aceeași treaptă de egalitate, fundamentat de Christian Wolff și Baumeister, ce stipula transformarea locuitorilor în cetățeni supuși, potrivit stării lor, deopotrivă acelorași legi, acelorași drepturi și îndatoriri, indiferent de națiune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
Iosif al II-lea a considerat că monarhul trebuie să cunoască în mod nemijlocit cerințele și nevoile poporului și să se informeze personal despre situația concretă din diferite zone ale monarhiei, întreprinzând, ca atare, numeroase călătorii în tot cuprinsul Imperiului habsburgic. Considerând că toate reformele destinate profitului poporului trebuiau să vină de sus în jos, el socotea cooperarea poporului inutilă și chiar indezirabilă, dat fiind faptul că acțiunea acestuia ar fi putut încetini sau pune în dificultate reformele preconizate. De aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
la formarea și consolidarea orizontului său intelectual și politic. La fel ca și intelectualii ardeleni, Balș a fost cucerit de iosefinism, văzut ca factorul de descătușare necesar, prin care se putea dobândi prosperitatea națiunii din care provenea. II. ÎNCEPUTURILE STĂPÂNIRII HABSBURGICE ÎN BUCOVINA ȘI IMPLICAREA LUI VASILE BALȘ ÎN VIAȚA POLITICĂ II.1. Preludiul anexării Într-o Europă a înnoirilor secolului al XVIII-lea, definit drept Secolul Luminilor, în care laicitatea asalta obscurantismul scolastic și dogmele, iar cunoașterea umană și rațiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
popoarelor creștine din Balcani de ajungerea rușilor la Dunăre (1769), dorința evidentă a Rusiei de a anexa Principatele Române 4, cât și alte situații ce rupeau echilibrul diplomatic stabilit în virtutea tratatelor anterioare, au exercitat o puternică influență asupra politicii orientale habsburgice. Tentativa rusă de a se instala în Principatele Române, fie prin anexare, fie prin transformarea lor într-un stat independent sub protectorat țarist 5, amenința flancul oriental al Imperiului habsburgic, blocându-i posibilitățile de avans spre gurile Dunării. Curtea din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
tratatelor anterioare, au exercitat o puternică influență asupra politicii orientale habsburgice. Tentativa rusă de a se instala în Principatele Române, fie prin anexare, fie prin transformarea lor într-un stat independent sub protectorat țarist 5, amenința flancul oriental al Imperiului habsburgic, blocându-i posibilitățile de avans spre gurile Dunării. Curtea din Viena era neliniștită și de posibilitatea contactului direct cu slavii de sud și cu românii ortodocși din Ardeal, al unei Rusii care folosea ortodoxia ca politică de stat6. Acest fapt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
unei Rusii care folosea ortodoxia ca politică de stat6. Acest fapt putea pune în pericol securitatea internă a imperiului, fapt dovedit anterior de agitațiile confesionale din Transilvania 7 și, chiar mai grav, însăși integritatea teritorială 8. În aceste condiții, Imperiul habsburgic, nepregătit pentru un eventual război, ajunge la o apropiere de Prusia, în urma întrevederilor de la Neisse (august 1769) și Neustadt (septembrie 1770), dintre coregentul Iosif II și regele Friedrich II și chiar la angajamente de conlucrare în probleme de politică sud-est
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
Poarta otomană, socotită până nu demult un inamic ereditar. Tratatul austro-turc din 6 iulie 177110 prevedea ca, în schimbul unei sume de bani, al cedării Olteniei și al unor mici modificări teritoriale la granița Transilvaniei cu Moldova și Țara Românească, Imperiul habsburgic să acționeze, prin negocieri sau pe cale militară, spre a restitui turcilor fortărețele și posesiunile teritoriale ocupate de ruși, spre a se reveni la condițiile păcii de la Belgrad (1739). Într-un anumit fel se poate spune că acest tratat a prefațat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
Austria, Prusia și Rusia, conform principiului compensațiilor echivalente, fiind destinat să salveze echilibrul de forțe între marile puteri în estul și sud-estul Europei 13. Conform prevederilor tratatului, în schimbul renunțării la ratificarea tratatului de alianță cu Poarta otomană din 1771, Imperiul habsburgic primea un număr de treisprezece orașe în Zips, Rusia Roșie, jumătate din palatinatul Cracoviei, principatele Zator și Osviecim, părți din Podolia, Sandomir, Belsk și Pocuția. Cele treisprezece orașe din Zips au fost unite, prin decizia Curții din Viena, cu regatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
condițiile în care Moldova era ocupată de ruși iure belli, Austria va adopta o atitudine foarte prudentă în acțiunile sale, conștientă fiind că anexarea nu putea avea loc fără consimțământul Rusiei. Pentru realizarea planurilor sale, începând cu anul 1774, diplomația habsburgică va acționa pe două planuri. Un prim plan l-a constituit acțiunea diplomatică pe lângă curtea țarinei Ecaterina a II-a. Ambasadorul Franței, Saint-Priest, comunica în acest sens Afacerilor Străine din Paris, la 3 ianuarie 1774, faptul că la Petersburg cancelarul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
să deplaseze bornele de frontieră în interiorul Moldovei, pe un aliniament ce se întindea de la Prevorodec pe Nistru, la Capu Codrului pe Moldova și până în munții Dornei, la granița cu Transilvania 33. După ocuparea nordului Moldovei de trupele imperiale, acțiunile diplomației habsburgice la Constantinopol, în vederea determinării Porții otomane să-i cedeze acest teritoriu, vor cunoaște un tempo accelerat 34. Cedarea Bucovinei, pe baza hărții întocmite de Mieg, era motivată de ambasadorul Thugut, fie prin false drepturi istorice asupra acestui teritoriu, rezultate din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
cărui urmări ar fi alterat echilibrul de forțe pe continent și ar fi revigorat politica de compensații în sud-estul european, Imperiul otoman a cedat în 1775 nord-vestul Moldovei sub presiunea diplomației austriece și a demonstrațiilor de forță de la granițele Imperiului habsburgic cu Moldova și Țara Românească, pentru a nu risca un conflict militar cu habsburgii. Convenția întocmită în limba turcă, cu traduceri în italiană și franceză, încheiată la 7 mai 1775, la Constantinopol 38, de ambasadorul austriac Thugut și marele vizir
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
în Moldova, cât și diplomatică, la Constantinopol, în care nu au lipsit întreruperile și momentele de tensiune, în cele din urmă, pe 2 iulie 1776, la Palamutca, pe Nistru, a fost semnată de generalul Vincenz baron von Barco, din partea Imperiului habsburgic, și de Mehmed Tahir Aga, din partea Porții otomane, Convenția finală ce consfințea încheierea delimitării granițelor Bucovinei 44. În felul acesta, cedarea teritoriului Bucovinei din trupul Moldovei, de Poarta otomană către Imperiul habsburgic, văzută ulterior, pe bună dreptate, în istoriografia română
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
de generalul Vincenz baron von Barco, din partea Imperiului habsburgic, și de Mehmed Tahir Aga, din partea Porții otomane, Convenția finală ce consfințea încheierea delimitării granițelor Bucovinei 44. În felul acesta, cedarea teritoriului Bucovinei din trupul Moldovei, de Poarta otomană către Imperiul habsburgic, văzută ulterior, pe bună dreptate, în istoriografia română, ca un act de nedreptate făcut românilor, în contemporaneitate a pus cu pregnanță în fața elitei politice românești problema necesității schimbării statutului politico-juridic al Principatelor Române, necesitate aflată în strânsă corelație cu diminuarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
din două foste ținuturi moldovenești și anume: ținutul Cernăuți cu ocolul Câmpului Rusesc, aproape în întregime, și aproximativ două treimi din ținutul Suceava, cu ocolul Câmpulung Moldovenesc. Zona ocupată a fost pusă, încă de la 1 septembrie 1774, odată cu intrarea armatei habsburgice în Cernăuți, sub ascultarea Consiliului Aulic de Război din Viena. Ca urmare, începând din anul 1774 și până în 1786, pentru conducerea teritoriului Bucovinei a fost instituită o Administrație militară și, ca o recunoaștere a individualității sale politice, în bună măsură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
și un registrator 50. De altfel, chiar din primele momente ale pătrunderii trupelor imperiale în nord-vestul Moldovei, atât populația, cât și autoritățile politico-administrative și cele ecleziastice au fost somate, prin proclamația lansată de generalul Spleny, să se supună noii stăpâniri habsburgice 51. Ordinul dat tuturor locuitorilor, sub amenințarea unor aspre pedepse, de a nu se mai supune poruncilor Porții otomane sau ale Divanului și implicit ale domnului Moldovei, ci să asculte numai de ordinele Curții din Viena, a provocat iritarea Porții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
centrale, asigurări privitoare la garantarea drepturilor și privilegiilor stării nobiliare și ale bisericii ortodoxe 53, spre a le atrage de partea sa. Aceste asigurări ale generalului Spleny au fost socotite de boieri și de clerici ca un angajament al Imperiului habsburgic de a respecta starea de lucruri din timpul Moldovei, ceea ce nu corespundea întru totul cu planurile politice ale Curții din Viena. Până la semnarea convențiilor cu Poarta otomană, Administrația militară a Bucovinei a luat o serie de măsuri militare de apărare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
legăturile nu au fost întrerupte, așa cum a fost cazul cu Basarabia anexată în 1812 de ruși și când boierii au fost siliți să opteze pentru locuirea în dreapta sau în stânga Prutului 62. Pe linia îmbunătățirii modului de funcționare a administrației, autoritățile habsburgice au introdus, pe lângă un control militar strict, ideea remunerării cu o sumă fixă a personalului administrativ moldovenesc folosit în Administrația Bucovinei. Astfel, începând cu anul 1777, boierul Leon Imbault, starostele de Cernăuți, era remunerat cu 1.200 florini anual, mazilul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
fl. anual 64 etc. La început, austriecii nu au încasat impozite, interesându-se mai întâi despre birurile ce le plătiseră anterior locuitorii din Moldova 65. Apoi, după semnarea la 7 mai 1775 a Convenției de cedare a Bucovinei către Imperiul habsburgic, Consiliul Aulic de Război din Viena, socotind că scutirea de bir pe doi ani a locuitorilor din Moldova și Țara Românească, dată ca urmare a înțelegerii dintre Poarta otomană și Rusia, nu putea servi ca normă și în Bucovina, aflată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]