962 matches
-
lui Secundus de Trento și analele pierdute de Benevento; el a mai făcut uz de cunoscutele scrieri elaborate de Beda Venerabilul, Gregor de Tours și Isidor din Sevilla. Înrudită cu această lucrare este o alta elaborată de Paul Diaconul, anume "Historia Romana", o continuare a "Breviarium" al lui Eutropius. Aceasta a fost compilată între 766 și 771, la Benevento. Din istorie rezultă că Paul a sfătuit-o pe Adelperga să îl citească pe Eutropius. Ducesa longobardă s-a conformat, însă s-
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
limba germană în 1880. De asemenea, Paul Diaconul a scris multe epistole, versuri și epitafuri, inclusiv cele dedicate ducelui/principelui Arechis al II-lea de Benevento sau mai multor membri ai familiei Carolingienilor. Unele dintre scrisori sunt publicate laolaltă cu "Historia Langobardorum" în "Monumenta"; poemele și epitafurile sunt editate de Ernst Dümmler. Paul a mai scris un rezumat asupra "De significatu verborum" al lui Sextus Pompeius Festus, pe care l-a dedicat chiar lui Carol cel Mare. Pe când se afla în
Paul Diaconul () [Corola-website/Science/324600_a_325929]
-
intacte până la cucerirea francilor din 774. De pe urma căsătoriei cu Adelperga au rezultat cinci copii: trei băieți și două fete. Adelperga și Arechis au fost notabili patroni ai culturii. Adelperga i-a încredințat scritorului longobard Paul Diaconul sarcina de a realiza "Historia Romana", un fel de manual de istorie romană care a fost pe larg utilizată pe parcursul evului mediu. (De asemenea, unii istorici consideră că tot ei l-ar fi însărcinat pe Paul să scrie mai celebra sa operă, "Historia gentis Langobardorum
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
a realiza "Historia Romana", un fel de manual de istorie romană care a fost pe larg utilizată pe parcursul evului mediu. (De asemenea, unii istorici consideră că tot ei l-ar fi însărcinat pe Paul să scrie mai celebra sa operă, "Historia gentis Langobardorum", însă acest lucru este incert.) De asemenea, Arechis a luat măsura de a transfera moaște de sfinți în noua biserică, Santa Sofia din Benevento. Biserica există și astăzi, deși doar în forma restaurată. Ea a fost decorată cu
Arechis al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324792_a_326121]
-
un protector al catolicilor. Pentru a nu crea antagonisme cu papa, regele longobard a renunțat la ocuparea așezării de la Sutri, pe care nu a restituit-i împăratului bizantin, ci "apostolilor Petru și Paul", după cum relatează Paul Diaconul în a sa "Historia Langobardorum". Acest act, cunoscut sub numele de Donația din Sutri, a asigurat precedentul legal de atribuire către papalitate a puterii temporale, care în cele din urmă va conduce la constituirea Statului papal. În anii următori, Liutprand a intrat într-o
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Orașelor din România de pe lângă Academia Română, Comisia Regională a Monumentelor Nr. 1, Moldova, Comisia Națională a Monumentelor a Ministerului Culturii și Cultelor, Liga „Mareșal Ion Antonescu” (1990-2003). De asemenea, face parte din colegiile de redacție ale revistelor „Europa XXI” (Iași) și „Historia Urbana” (Sibiu), publicații ale Academiei Române. Activitatea sa a fost distinsă cu mai multe premii: Stela Cheptea a efectuat cercetări arheologice la Iași, Baia, Hârlău, Cotnari etc. În anul 2001, a coordonat cercetările arheologice de la Curtea Domnească din Hârlău. Săpăturile arheologice
Stela Cheptea () [Corola-website/Science/322623_a_323952]
-
Fânețele Clujului, iar pășunile lor se întindeau până în hotarele Feiurdeniului de azi. Sașii au denumit aceste locuri Viehherde adică „cireadă de vite”. Din săsescul Viehherde, ungurii au numit-o Fyerd, după care românii i-au spus Feiurd. În Monumenta Vaticana Historia Regioni Hungaria, ilustrația din anii 1281-1375 la seria I, vol. 1, pag 113, numele comunei este scris cu litera V, adică „Vau” nemțesc -„Veyerd”. În arhiva de stat din Budapesta, sub Nr. 28715 din 1314, se pomenește numele localității Feiurdeni
Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Feiurdeni () [Corola-website/Science/329628_a_330957]
-
și îndepărtat în 1903, ca urmare a acuzației de delapidare de bani publici. Între anii 1864-1868, împreună cu Ștefan Vârgolici, a urmat cursurile Facultății de Filosofie și Litere ale Universității din Madrid obținând doctoratul cu teza intitulată "Breve noticia sobre la historia de Rumania" (Scurtă informare despre istoria României). La această universitate a fost înmatriculat sub numele «Andrés Vizanti y Basilio». A absolvit cu calificative excelente, obținând și două premii, la literatura greacă și la cea arabă. La obținerea licenței, a fost
Andrei Vizanti () [Corola-website/Science/328077_a_329406]
-
a petrectu viața că monah, atât acolo cât și la mănăstirea Sfanțului Cybard dinAngoulême. Viața lui Adémar a decurs în principal prin scrierea și transcrierea de cronici, iar opera să principala este o istorie intitulată "Chronicon Aquitanicum et Francicum" sau "Historia Francorum". Elaborată în trei cărți, scrierea tratează istoria Franței de la fabulosul rege Pharamond, rege al francilor, până la anul 1028. Primele două cărți sunt mai degrabă copii ale istoriilor anterioare ale regilor franci, precum "Liber Historiae Francorum", continuarea lui Fredegarius și
Ademar de Chabannes () [Corola-website/Science/328099_a_329428]
-
a ducilor acestora de la întemeierea ducatului de Normandia, pe care Orderic o va duce până la începutul secolului al XII-lea. Cândva între 1110 și 1115, superiorii săi i-au ordonat să scrie o istorie a mănăstirii St Evroul. Opera, intitulată "Historia Ecclesiastica", s-a dezvoltat devenind o istorie generală a vremurilor sale. St Evroul era o casă de bunăstare și distincție. Cavalerii aflați în războaie o alegeau pentru a-și petrece ultimii ani de viață în liniște. Ea atrăgea în mod
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
puțin cunoscute și o metodologie istorică proprie. Narațiunea sa se întrerupe cu anul 1141, deși cronicarul adaugă unele trimiteri la anul următor. El precizează că la acel moment era bătrân și infirm; probabil nu a supraviețuit multă vreme după aceea. "Historia Ecclesiastica", considerată ca cea mai mare istorie socială engleză din evul mediu, se împarte în trei secțiuni: 1. Cărțile I și II, care din punct de vedere istoric sunt lipsite de valoare, oferă istoria creștinismului de la nașterea lui Hristos. După
Orderic Vitalis () [Corola-website/Science/328100_a_329429]
-
și Contextul European. Buletin, Arhiva Genealogică, Arhivele Totalitarismului, Polis, Xenopoliana). A mai publicat peste 50 de articole în reviste și volume românești și străine fără comitet de lectură (Sfera Politicii, Verbum, Viața Românească, Secolul 20, Provincia, Idei în Dialog, Altera, Historia, Politics&Media etc.) Și peste 200 de articole de presă în săptămânale și cotidiane românești (România Liberă, Realitatea Românească, Cotidianul, Adevărul, Contrapunct, Dilema, Curentul, Ziarul Financiar, Cuvântul, etc.). În septembrie 2016 a declarat că politicienii din România au o ocupație
Daniel Barbu () [Corola-website/Science/328215_a_329544]
-
general. Numele de "Licaonia" / "Lycaonia" apare în izvoarele privitoare la expediția lui Cyrus cel Tânăr. În , transliterat: "Lykaônia", semnifică „țara lupilor”. Grecii antici considerau că acest teritoriu aparținea de Frigia mare. Salvador Costanzo /Salvatore Costanzo (1804-1869), în marea sa lucrare "Historia Universal, desde los tiempos más remotos hasta nuestros días" (titlul în română: „"Istoria Universală, din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre"”) din 1858, semnala faptul că Licaonia era „o țară foarte mică, muntoasă și foarte puțin locuită, care a
Licaonia () [Corola-website/Science/327661_a_328990]
-
puține se știu însă despre autorul acestei lucrări. Singura sursă a existenței lui Gallus este o notă făcută de către prințul-episcop al Varmiei Marcin Kromer (1512-1589) pe marginea foliei 119 a manuscrisului Heilsberg. Notă conține următorul text în latină: "Gallus hanc historiam scripsit, monachus, opinor, aliquis, ut ex proemiis coniicere licet qui Boleslai terții tempore vixit" („Gallus a scris această istorie, un călugăr care, în opinia mea, a trăit în timpul lui Boleslau al III-lea, după cum se poate deduce din prefață”). Nu
Gallus Anonymus () [Corola-website/Science/327714_a_329043]
-
cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=44931 http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=50579 http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=58820 http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=59048 http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=62278 http://www.historia.ro/exclusiv web/general/articol/demolarea-romaniei-tacuta-moarte-vechilor-biserici-ortodoxe-lemn-mures http://cultura.inmures.ro/biserici-de-lemn/biserica-din-custelnic-istoric.html http://punctul.ro/2012/07/15/dureros-si-fascinant-bisericile-de-lemn/ http://www.zi-de-zi.ro/cultură/bisericile-de-lemn-pe-cale-de-disparitie http://www.cuvantul-liber.ro/news/85949/61/DISTINCtIA-AMICII-URBIS-PENTRU-IOAN-EUGEN-MAN http://www.tirgumures.ro/index.php?option
Ioan Eugen Man () [Corola-website/Science/327716_a_329045]
-
la Constantinopol ca ambasador și să aducă la Napoli cât mai multe manuscrise grecești posibil. Leon a revenit cu "Chronographia" lui Theofan, "Antichitățile iudaice" ale lui Iosephus Flavius, "De Prodigiis" a lui Titus Livius, scrieri ale lui Pseudo-Dionisie Areopagitul și "Historia Alexandri Magni". După moartea Teodorei, Ioan s-a îndeletnicit cu lectura și teoretizarea, contemplarea și chiar traducerea în latină a diferite texte.
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
însuși în manuscris. El a acordat mai puțină atenție frumuseții stilului decât veridicității afirmației, si a scris într-un mod filozofic, ca unul care a văzut acțiunea și scopurile Providenței în toate evenimentele istorice. Marea lui opera despre istoria Poloniei (Historia Polonica în douăsprezece volume) a fost compusă la comanda prietenului sau cardinalul Olesnicki. Lucrările lui Dlugosz au fost publicate pentru prima oara în anul 1614, incomplet, și în ediție completă în 1711. Cea mai bună ediție este considerată cea în
Jan Długosz () [Corola-website/Science/327752_a_329081]
-
HIstoria scrisă a Venezuelei datează de la sosirea primului spaniol la sfârșitul secolului al XV-lea. .., după care a urmat o perioadă lungă de colonizare. Imperiul colonial spaniol a fost fondat în 1527. Originea formării Venezuelei ca entitate politică trebuie căutat în
Istoria Venezuelei () [Corola-website/Science/327778_a_329107]
-
indicând că un autor creștin a eliminat mai târziu tonul circumspect al lui Josephus, făcând și interpolări. Alții au afirmat că textul lui Agapius este sigur o parafrază după Testimonium din traducerea siriacă a lui Eusebiu din Cezareea a lucrării "Historia ecclesiastica" și că Testimoniul siriac al lui Mihail Siriacul, care de asemenea provine din "Historia Ecclesiastica" în siriacă, împreună cu traducerea latină a lui Ieronim sunt cele mai importante mărturii ale pasajului lui Josephus despre Isus. Mara (fiul lui Sarapion) a
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
și interpolări. Alții au afirmat că textul lui Agapius este sigur o parafrază după Testimonium din traducerea siriacă a lui Eusebiu din Cezareea a lucrării "Historia ecclesiastica" și că Testimoniul siriac al lui Mihail Siriacul, care de asemenea provine din "Historia Ecclesiastica" în siriacă, împreună cu traducerea latină a lui Ieronim sunt cele mai importante mărturii ale pasajului lui Josephus despre Isus. Mara (fiul lui Sarapion) a fost un filosof stoic din provincia romană Siria. Cândva între 73 e.n. și secolul al
Isus cel istoric () [Corola-website/Science/327775_a_329104]
-
Debutează cu mai multe poezii în nr. 5/1983 al revistei „Catarge la orizont” din Constanța și, ulterior, cu proză scurtă în revista „Viața armatei”, București, în 1997. Va continua să publice în săptămânalul „Observatorul militar”, în revistele „Litere” (Târgoviște), „Historia”, „Viața Basarabiei”, „Eroica” ș.a. În 2004, la inițiativa colonelului Ion Petrescu, înființează revista „Viața militară” serie nouă, editată de Ministerul Apărării Naționale. În aprilie 2009, a fondat revista de cultură militară și patriotică „ProARME”, cu apariție trimestrială. ... Redactor și conducător
Dan Gîju () [Corola-website/Science/327257_a_328586]
-
în secolul 9). Însă, descoperiri arheologice și cercetări științifice (mai ales în ceea ce privește numele localităților) au dus la dezvăluirea multor date ale poveștii. Diviziunea tradițională a migranților în englezi, saxoni și iuți - popoarele din Angeln, Saxonia și din Iutlanda - provine de la "Historia ecclesiastica gentis Anglorum", o istorie latină din secolul al VIII-lea scrisă de Venerable Bede despre creștinismul din Regatul Angliei. Un număr mic de anglo-saxoni locuiau în Britannia, chiar și înaintea plecării romanilor. După ce aceștia au plecat, britanii rămași se
Invazia anglo-saxonă a Britaniei () [Corola-website/Science/327260_a_328589]
-
În aprilie 1441, Grgur a fost acuzat de complot împotriva lui Murad și perioada să de domnie s-a încheiat. El a fost închis în Amasya și i s-au scos ochii la 8 mai 1441. În conformitate cu „Monumenta Serbica Spectantia Historiam Serbiae, Bosniae, Răgușii” (1858) de Frânc Miklošič, Grgur și frații săi au cosemnat o carta prin care Durad a confirmat privilegiile Republicii Ragusa. Carta a fost datata în 17 septembrie 1445. Potrivit lucrării "„Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen
Mara Branković () [Corola-website/Science/328758_a_330087]
-
Nero și palatul împăratului Titus. Papa Iulius al II-lea a trimis arhitectului Giuliano da Sangallo care împreună cu Michelangelo care au identificat sculptura ca fiind identică cu cea descrisă de autorul roman Plinius cel Bătrân în lucrarea sa enciclopedică "Naturalis Historia". Plinius cel Bătrân a scris unele comentarii pline de laudă despre opera pe care o văzuse în palatul împăratului Titus, în jurul anului 70 e.n.: Când a fost descoperită, grupului statuar îi lipseau unele părți componente precum: brațele drepte ale lui
Laocoon și fiii săi () [Corola-website/Science/328829_a_330158]
-
de Nevers, menționat doar cu ocazia unui hrisov datat în 1144. Bunicii săi pe linie paternă erau Guillaume I de Nevers și Ermengarda de Tonnerre. Pe linie maternă, el era nepotul seniorului Lancelin al II-lea de Beaugency. "Origine et Historia Brevi Nivernensium Comitum" menționează că Renaud al II-lea a servit drept co-guvernator alături de tatăl său, însă a murit înaintea acestuia, în 5 august 1089. Acest deces l-a lăsat pe Guillaume I drept unic conte de Nevers, iar pe
Guillaume al II-lea de Nevers () [Corola-website/Science/328440_a_329769]