KorAP: Find »[drukola/base=holba & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...73 >

1,824 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461

apa rece, dar s-a lăsat deschisă cea caldă. Trei fete ieșiră din cabina de toaletă unde stăteam la coadă. Am intrat, am mai tras o liniuță de speed ca să mă Înviorez și-am ieșit mult mai energic. Nu se holba nimeni la mine, dar eram conștientă de faptul că eram diferită și că asta se observa. Aici, toată lumea era Îmbrăcată În culori vii, iar vârsta medie era de optsprezece ani. M-am privit sumar În oglindă și-am constatat că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Park. — Trebuie că ți-a fost tare nesuferită. De Linda vorbesc. — O, da, de asta poți fi sigură! Cu toate astea, mi-a mai trecut supărarea. Au trecut, totuși, aproape doi ani. — Ești cu cineva? Janice Întoarse capul și se holbă la mine, complet surprinsă. — Nu, sigur că nu! exclamă ea, ca și când ăsta ar fi fost cel mai evident lucru din lume. Acum intram pe Great Portland Street, semn că aproape ajunsesem. Sue și Tariq s-au dat jos la stația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
n-ați trăit. Bineînțeles că Tom a devenit foarte sentimental din cauza Virginiei Mayo. Nu se acordă premii dacă ghiciți ce culoare avea părul ei! — Te-ai plictisi de ea Într-o săptămână, i-am zis, timp În care s-ar holba la tine cu ochii ăia mari ai ei, fiind convinsă că ești minunat și sorbindu-ți fiece cuvânt ... — Glumești? spuse Tom, nevenindu-i să creadă. Pentru mine, ăsta e tipul ideal de femeie! Mi-am privit ceasul. Era aproape miezul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Felice e deja aici. M-a condus Într-o cameră de zi foarte mare, care cuprindea cele două Încăperi dinspre stradă, unite și legate printr-o boltă centrală, ce se arcuia elegant pe sub tavanul Înalt. După ce stătusem atâta În dubiță, holbându-mă la casă, am recunoscut de Îndată cele două ferestre imense. Întreg spațiul părea destinat anume distracției. Ca și holul, camera era plină ochi cu mobilă: mese, care gem sub greutatea altor objets, de care nu scăpa nici un colțișor, parchet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-i. — Nu, dar nici nu dovedește nimic! Am turnat cafeaua. — Nu am lapte deloc, i-am spus, scuzându-mă. Îmi pare rău, știu că e important pentru unii oameni. Dar am niște zahăr pe-aici, pe undeva. Vrei? Hawkins se holba sceptic la lichidul gros și negru din cană. Da, cred că am zahăr, am zis, scotocind la iuțeală prin dulap, În căutarea pliculețelor acelora pe care ți le dau În restaurantele ieftine și pe care le-am păstrat pentru cazurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
pe-aici săptămâna trecută, chiar Înainte să apari tu, așa că de asta eram năucă În clipa În care ai sunat la ușă. Vezi tu, credeam că se Întorsese... Am realizat că băteam câmpii Înfiorător și m-am oprit. Mă tot holbam la instalație, conștientă de faptul că el mă privea În timp ce povesteam. Plecându-mi ochii, i-am Întâlnit din nou pe-ai lui. Erau Într-adevăr foarte albaștri. Nu m-am putut abține. O clipă am uitat complet că era polițist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
un lanț de concluzii bine sudat. Fapte pe care nu-mi trecuse până atunci prin minte să le leg se conectau acum cu viteză, dând naștere unui scenariu, singurul care ar explica totul, absolut tot ce se petrecuse... Janey se holba la mine. — Sam, ce-i cu tine? Întrebă ea pe un ton imperios. Te simți bine? Arăți de parcă tocmai ar fi trecut cineva peste mormântul tău! Simțeam nevoia să discut concluzia la care ajunsesem cu cine va mai implicat În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
când m-a făcut „jigodie neagră și tâmpită“, am explodat. Am Înșfăcat pur și simplu gantera și-am lovit-o În cap, fără să mă gândesc. Rachel a făcut o pauză, apoi spuse: Liniștea care a urmat era minunată. Mă holbam la ea, amuțită complet. — Jeff m-a văzut urcând scările, zise. Trebuie că expresia de pe fața mea era foarte ciudată. Am Încercat să-mi țin capul plecat, dar el se uita fix la mine și am știut că mă văzuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
un val de jenă cumplită, cauzată de faptul că eram prezentă În vreme ce patru persoane Îmi examinau Îngândurate sculptura. Mă simțeam de parcă aș fi fost eu Însămi atârnată acolo sus, despuiată și suspendată de un lanț, iar ei s-ar fi holbat la mine cu ochi cercetători. Oare cum puteau să suporte asta participantele la concursurile de frumusețe? Duggie inspiră adânc și expiră Încet, printre dinți, scoțând un fel de șuierat. Acesta părea a fi un semn pentru Felice, care-i aruncă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
niște poze cu Michael Jackson de când era mic și de acum. Trebuie să recunoști că e o diferență! După mine, sigur și-a făcut niște operații estetice și nu zici că și tenul e mai deschis la culoare? M-am holbat la ea uimită. — E doar o iluzie dată de reflectoare, Lesley, i-am zis cu blândețe. În zilele noastre, se pot realiza lucruri uluitoare cu ajutorul lămpilor cu halogen. — Serios? spuse ea, Încrețindu-și fruntea și examinând cu atenție revista. Aici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
schimb, rezemându-se de perete cu gleznele și brațele Încrucișate, Într-o postură ce nu-i putea fi iertată decât cuiva arătos ca el, Derek spuse: — Am ceva ce s-ar putea numi un mesaj de la un prieten. M-am holbat la el. — Despre ce vorbești acolo? — E de la Brian, zise el, zâmbind diabolic. Știu că sună de parcă am fi pe culoarele școlii, dar, domnișoară, prietenului meu Îi place de tine... Mă rog, lui Brian. Îi place de tine, adică. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

și cum să-mi iau inamicii prin surprindere. Dar și așa, eram foarte mulțumit de mine. Am ajuns la un iaz care orăcăia. Mai precis, nu orăcăia iazul, ci zeci de broaște micuțe. Scoteau din apă doar capetele și se holbau la mine cu ochii lor bulbucați. Pe deasupra iazului zburau fluturi albi și împestrițați și roiuri întregi de muște. M-am așezat în iarbă, ca să-mi trag puțin răsuflarea. Pe nesimțite, am ațipit. Deodată însă mi-a zburat somnul, căci am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
credeți că sunt o persoană cu principii morale și nu obișnuiesc să trag cu ochiul în locuințele oamenilor, chiar dacă, în blocurile noastre, începe cu timpul să ți se pară că te afli la un fel de bâlci, unde fiecare se holbează la celălalt. Se apropia seara, soțul meu încă nu venise de la facultate, soarele tocmai asfințea și blocul de peste drum s-a colorat în roșu. Nu pot să vă spun cât era de frumos. Iar când l-am zărit pe el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

lemn, îmbietoare, unde sunt tăvile cu prăjiturele fărâmicioase cu lămâie, un foc ostășesc se întrevede prin deschizătura ușii, la care îți este imposibil să te uiți din pricina unor crini albi, care îți umplu privirile, iar eu tocmai de aceea mă holbez la toate astea, cum este posibil așa ceva, distrug cafeneaua, dărâmă și ultimul monument; îl privesc pe Udi cutremurată, distrug cafeneaua, spun eu, dezvăluind dintr-odată tulburarea care mă invadase, iar el afișează pentru o clipă un zâmbet strâmb, plin de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
multă poftă, examinând din când în când cu îngrijorare cât i-a mai rămas, asistenta se rezumase doar la o cafea, iar pe lângă ei, alți membri ai aceleiași echipe, toți preocupați de mâncare și hohote de râs, iar eu mă holbez la ei ca și când nu ar fi decât niște proiecții pe un ecran, eu îi văd, însă ei nu mă văd pe mine, ca și când între noi ar fi o barieră translucidă, ei sunt conchistadorii, ei sunt oamenii locului, în vreme ce eu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
eu nu voi mânca nimic până când nu te faci bine, el schițează un zâmbet spart, încuviințând apatic sacrificiul ei. Udi, spune-i să mănânce, îl rog eu, spune-i că te vei însănătoși numai dacă va mânca, însă el se holbează la noi ca și cum logica noastră ar fi una ciudată, ca și cum nu ne-ar înțelege limba. Simt în spinare lovitura singurătății, el nu mai este alături de noi, se află deja într-o altă lume, văd cum este întins pe pat, cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
poți fi sclava circumstanțelor, trebuie să te bazezi pe lucrul acela sigur și stabil care se află înăuntrul tău, iar eu întreb, dar ce este acest lucru dinăuntrul meu, am impresia că în mine nu există așa ceva, dar ea se holbează la mine, sigur că există, este chiar ființa ta profundă, adevărata ta natură, luminoasă și perfectă, și eu întreb surprinsă, ești sigură, și cum ajung la ea? Îți explic data viitoare, zâmbește ea, iar eu mă bucur să aud că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
frig sau de cald; se pare că răspunsurile mele o captivează și, deși nu își notează nimic, parcă am impresia că nu le va uita niciodată până la sfârșitul vieții, și apoi mă întreabă, ce anume îți place să faci? Mă holbez la ea timp de o secundă, ca și când cuvintele mi-ar fi necunoscute. Ea îmi întoarce o privire cercetătoare, ochii ei negri sunt înconjurați de genele dese, iar eu chicotesc încurcată, ce îmi place să fac, mă obișnuisem atât de mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
reproșează ea blând, ai plecat de dimineață în excursie cufundat în sentimente negative, acum trebuie să te schimbi, altfel vei plăti scump în viitor. Nu crezi că exagerezi puțin, zâmbește el forțat, cine nu are sentimente negative, iar ea își holbează ochii într-un gest de falsă mirare, eu exagerez? Ai idee care este efectul fiecărui gând care ți-a trecut vreodată prin minte, al fiecărei vorbe care ți-a ieșit vreodată pe gură, al fiecărui sentiment, efectul lor asupra vremii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
umeri, ea își pleacă ochii, pare că vestea aceasta nu face decât să îi adâncească tristețea. Îți este foame, draga mea, Zohara se așază cu agilitate pe canapea și scoate din rochie un sân fin, brun, cu sfârcul negru, îmi holbez ochii în mod intenționat, fără rușine, uimită de întunecimea aceea adâncă, din care țâșnește un izvor alb, și el se uită, hipnotizat, parcă nu ar fi văzut niciodată o femeie alăptând, chiar și Noga, toți trei o privim concentrați, fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
mă voi mai întoarce. De ce, întreb eu cu adevărat uluită, a izbucnit vreun război din care nimeni nu se mai întoarce? Îl privesc așa cum o copilă își privește tatăl mobilizat în mijlocul nopții, iar el spune, Naama, vă părăsesc, eu mă holbez la el, încă nu înțeleg, pe cine părăsești? Și el spune, părăsesc această casă, te părăsesc pe tine, nu mai pot continua astfel, iar eu, din câte se pare, încep să tremur, pentru că el îmi cuprinde umerii cu putere și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
aripilor din jurul meu, tati? Nu e tati, îi spun eu și mă grăbesc spre camera ei, aburii unei boli rele ies dinăuntru, dar ea șade în fund și arată cu degetul către ușă cu un zâmbet strâmb, ochii îi sunt holbați și inexpresivi ca ai unei păpuși, s-a întors tati, strigă ea, dar imediat se întinde pe pat, speriată parcă de propria sa voce, își pune capul pe pernă și se cufundă în lumina difuză, respirând cu dificultate. A văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
discuție de grup, toate sunt tăcute în dimineața aceasta, la avizier flutură programul lor din ziua aceasta, ce legătură am eu cu programul acestei zile. Trec repede prin fața lor și urc în biroul meu, fotografiile din jurul meu mă privesc provocator, holbând la mine ochi plini de ipocrizie, o fotografie cu femei frumoase însărcinate îmbrățișându-și burțile și privind împăcate pe fereastră, cum putusem suporta asta atâția ani, golesc dezgustată pereții, rup fotografiile, pe unul dintre peticele de hârtie îi scriu lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
ruga eu, lasă-mă să mă văd frumoasă pentru o clipă. Stau nemișcată în fața ușii lui încercând să respir normal, întotdeauna fusese misterioasă, dar acum de gâtul său atârnă o pancartă, Naama, scrie pe ea cu litere întortocheate, eu îmi holbez ochii, pentru o clipă am impresia că este o scrisoare adresată mie, cine știe de câți ani zace acolo, o ating emoționată, încerc să o dezlipesc de ușă, dar pe ea nu scrie nimic altceva, doar numele meu. Din câte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

în care se afla televizorul. S-a așezat pe canapea și a fumat o țigară. Mai erau acolo trei pacienți în pijamale, care fumau și urmăreau o dezbatere politică la televizor. Ia uite la moșul \la cu cârje cum se holbează la picioarele mele! îmi spuse Midori, amuzată. Cel cu ochelari, în pijama albastră. — Normal că se uită! Dacă ți-ai pus o fustă atât de scurtă... Nu mă deranjează. Or fi săracii plictisiți și poate le prinde bine să vadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]