KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...58 >

1,445 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

deosebiți și purtau un splendid echipament de luptă, alcătuit din armură cu solzi și coifuri ce le ascundeau aproape în întregime fețele. Văzându-i cum înaintau la pas, Audbert, ce încă stătea lângă foc, se ridică instinctiv, iar cei patru huni îl imitară, însă cu un calm desăvârșit, schimbând priviri furișe de satisfacție. Cu toate acestea, marcomanul observă că Odolgan și Khaba strângeau arcurile în mâini fără să se ferească, iar tolbele și le țineau la îndemână. Balamber înaintă către mijlocul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
admitea replică, iar Audbert nu putu decât să se supună. Se duse deci lângă băiat, alături de bagaje și de animale; Balamber își luase toate precauțiile - caii erau deja înșeuați și despiedicați. Când privi spre cort, văzu că cei trei războinici huni, Gualfard și un om din suita lui se așezaseră în jurul focului și discutau deja. își închipui că bărbatul ce stătea lângă Gualfard - înalt și masiv ca și el, însă mult mai tânăr, cu păr lung, ce-i cobora pe spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
era în picioare, la câțiva pași de el, lângă cele două cufere, și urmărea atent fiecare mișcare a tovarășilor săi. Audbert fu ispitit să ceară explicații, dar renunță, știind deja că n-ar fi primit niciun răspuns. Constată că din partea hunilor vorbea doar Balamber și că acesta folosea un ton scăzut și cuceritor; burgunzii, în schimb, îi răspundeau însuflețiți, vorbind uneori unul peste altul; se simțea o anumită tensiune între cei cinci, cu toate că, încă de la bun început, în micul grup pornise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
voia să lase impresia că era, de fapt, și mai greu. Aduseră împreună cel dintâi cufăr înaintea lui Gualfard, apoi pe celălalt, după care, Balamber îi îndepărtă, făcând un gest cu mâna. întors la locul său, Audbert îl văzu pe hun cum deschide larg capacul cuferelor în fața ochilor plini de interes ai celor doi interlocutori. Gualfard își cufundă mâinile într-unul din ele și le scoase încărcate cu bijuterii din aur și cu tot felul de obiecte strălucitoare; schimbă apoi o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
la câțiva pași de ei. Toți trei își lepădaseră veșmintele elegante și își puseseră platoșele. Băiatul dispăruse fără urmă - pesemne fusese lăsat de pază la cai. își blestemă încă o dată ghinionul. Din prima zi, de când sosise Gualfard cu ceata sa, hunii începuseră să-l trateze cu și mai multă duritate și nu-l pierdeau nici o clipă din ochi. De altfel, unde ar fi putut să se ducă? Chiar de ar fi reușit să fugă, știa prea bine, ei nu ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Waldomar se legăna alături, pe spinarea armăsarului său alb spaniol. De când urcaseră în șa, nu schimbaseră decât câteva cuvinte. Tatăl său era în mod clar îngrijorat - și avea toate motivele. Războinic încercat, nu îmbrățișare bucuros ideea unui alt război cu hunii, iar acum, când se îndrepta către Genava ca să-l înștiințeze pe Gundovek despre hotărârile adunării căpeteniilor din Sapaudia apuseană, nu o făcea cu inima ușoară. El, în schimb, era nerăbdător să ajungă, fiindcă acolo putea găsi mulți prieteni, toți din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
stare să-și ia ochii de la sinistrul spectacol ce i se oferea privirilor. — El e? insistă Balamber. E Waldomar? Tresărind înfiorat, Audbert încuviință frenetic. — Da... da. El e, da, bâigui. Gualfard păru jignit. — Bineînțeles că e Waldomar! Ce-ți închipuiai, hunule? Că-ți pun în brațe un mort oarecare? — Vrei să-l vezi mai bine? spuse Geremar și, imediat, luând o secure de la unul din oamenii săi, dădu să reteze capul cadavrului. Gualfard îl opri cu mâna: — Stai! îi porunci. Trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
oamenii miei vor face tot ce se poate ca să-l oprească și să-l verifice. Cât despre băiat, mi se pare că era rănit, așa că n-o să ajungă nici el prea departe. Asta sper și eu, fu răspunsul sec al hunului. Altfel, s-ar putea să avem necazuri. Audbert ajunsese să înțeleagă, în sfârșit, rostul său acolo: nici Balamber, nici tovarășii lui nu îl cunoscuseră înainte pe Waldomar și deci nu i-ar fi putut recunoaște cadavrul. Știau că el putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Sunteți niște incapabili! Discuția se transformă într-o ceartă. Odolgan nu putu să nu-și arate disprețul față de burgunzi, ceea ce îi stârni cumplit pe soldații lui Gualfard și mai ales pe unul dintre ei, care îl înfruntă cu duritate pe hun; Khaba interveni să-i despartă, pentru a fi, la rândul său, înconjurat de burgunzii cu inima înveninată, și de aici se iscă o adevărată încăierare. Văzând că prietenii lui Balamber, care până atunci îl ținuseră sub ochi, nu se mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
printre copaci și să-și piardă urma mergând pe jos. Iar cu un pic de noroc, chiar ar fi putut-o face. întoarcerea ar fi fost mai lungă, mai obositoare, dar mai sigură. Dar, de fapt, să se întoarcă unde? Hunii cunoșteau drumul spre casa sa, știau cum să-l găsească. Pentru moment, însă, important era să scape, și încă imediat, înainte ca ceilalți să-și aducă aminte de el. Hunii încă se mai certau cu burgunzii, dar glasul lui Balamber

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
dar mai sigură. Dar, de fapt, să se întoarcă unde? Hunii cunoșteau drumul spre casa sa, știau cum să-l găsească. Pentru moment, însă, important era să scape, și încă imediat, înainte ca ceilalți să-și aducă aminte de el. Hunii încă se mai certau cu burgunzii, dar glasul lui Balamber și cel al lui Gualfard se ridicau poruncitoare, căutând să reinstaureze calmul. Cu inima bătându-i nebunește, Audbert se dădu și mai înapoi, până se trezi la marginea pădurii. Nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
săi, începu să le strige repede niște ordine. Odolgan, ștergându-și cu degetul o rană mică la buză, se întoarse spre Balamber și puse: — Burgunzii ăștia nu sunt buni de nimic. Era mai bine dacă veneam cu un detașament de huni. Am fi fost observați imediat. Chiar, unde e Audbert? Prietenii săi tresăriră și se întoarseră toți deodată către locul unde se aflase, cu câteva momente înainte, marcomanul. Făcură câțiva pași încoace și încolo, căutând în zadar în jur și scrutând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
arbuști, pe terasa următoare, ultima. Cu un șuierat sinistru, săgeata lui Odolgan îi trecu la un deget de cap și se pierdu în golul de dedesubt, precipitându-se către râul de culoarea ardeziei. Privind spre buza stâncăriei, îl văzu pe hun scoțând o altă săgeată din tolbă și potrivind-o în arc cu un calm desăvârșit. Cărarea cotită și pietroasă pe care venise se sfârșea acolo; nu-l mai aștepta acum decât moartea ori o săritură de cel puțin treizeci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să treacă o vreme până să-și recapete suflul regulat și doar atunci înțelese cu adevărat că se afla pe același mal de pe care se aruncase în apă. Nu-și putea îngădui prea mult timp de odihnă; era posibil ca hunii, căutându-l, să fi pornit la cercetarea temeinică a malului. Pericolul, așadar, nici vorbă să fi trecut, dimpotrivă, în momentul acela simplul fapt că era în viață însemna foarte mult. 14 Gualfard își împărți oamenii în patru grupe, trimițându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
toate cărările care tăiau drumul. Pentru a satisface dorința lui Balamber de a de a lua parte la căutări, îi dădu cinci războinici experimentați care să-l ajute să se orienteze în zona aceea necunoscută lui. Vânătoarea începu imediat, iar hunul fu primul care găsi urme: pete de sânge pe frunzele arbuștilor de la capătul unei cărări prăfuite și adâncituri imprimate în noroi de copitele unui cal. Porniră hotărâți pe cărare, dar descoperiră repede că se bifurca; doi dintre burgunzi o luară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
întâlnim din nou la apusul soarelui, pe urmă mergem până la drum și ne întoarcem la stânca cea mare. Rutger aruncă o privire îngrijorată către cerul plumburiu. — Dar începe să plouă. Un motiv în plus să ne grăbim, i-o tăie hunul. La scurtă vreme după aceea, cei doi înaintau singuri printre stânci, cu caii la pas, prin apa gâlgâitoare. Nu schimbau nici un cuvânt; fiecare își ținea ochii ațintiți către malul cel mai apropiat, scormonind cu privirea printre copaci, cu nădejdea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
la circa zece pași distanță, distrându-se cu scena la care asista. Haide, haide! mârâi printre dinți războinicul către fată. Pune jos pumnalul ăla. Oricum nu-ți folosește la nimic. Și pe urmă, ai văzut? adăugă, arătând cu capul înspre hun. Acuma suntem doi. Fata îl privi doar o clipită pe Balamber, apoi, cu un fel de geamăt plin de mânie, sări dintr-odată înainte. Burgundul abia avu timp să sară îndărăt și să se ferească de lovitură. Dar nu de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
murdară de pământ, iar pe pântece, de mici pete de sânge. Retrăgându-se astfel, se apropia de fratele ei, care, imobilizat lângă stâncă, îl fixa pe Balamber cu ochii ieșiți din orbite, arzând de febră. Luând-și privirea de la copilă, hunul se apropie de el și, apucându-l brutal de mâna cu care căuta să-l îndepărteze, se aplecă asupra lui și se apucă să-i cerceteze chipul palid și umflat. Tânărul îl privi cu dispreț, iar fața i se strânse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mult se temea pentru viața fratelui său; nu se găsea, în schimb, nici un pic de teamă pentru propria viață. — Ce fel de războinic oi fi tu? îl întrebă cu o vehemență care lăsa să i se vadă tot disprețul. Ești hun, nu? Așa se luptă hunii? Ucigând răniții fără apărare? — La o parte! îi porunci el. La o parte, că altfel... Ba nu! Dacă vrei să-l ucizi pe el, o să trebuiască să mă ucizi mai întâi pe mine! Se înfruntară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fratelui său; nu se găsea, în schimb, nici un pic de teamă pentru propria viață. — Ce fel de războinic oi fi tu? îl întrebă cu o vehemență care lăsa să i se vadă tot disprețul. Ești hun, nu? Așa se luptă hunii? Ucigând răniții fără apărare? — La o parte! îi porunci el. La o parte, că altfel... Ba nu! Dacă vrei să-l ucizi pe el, o să trebuiască să mă ucizi mai întâi pe mine! Se înfruntară astfel preț de o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
visase. Hotărât lucru, misiunea sa nu se desfășura după cele mai optimiste așteptări: scopul său principal, adică uciderea lui Waldomar, fusese atins. Dar, dacă cei doi fii ai marelui războinic supraviețuiseră, ei au povestit, cu siguranță, că văzuseră un trimis hun printre ucigașii tatălui lor și, ca urmare, amestecul lui Atila - care ar fi trebuit să rămână doar un inevitabil suspect - ar fi devenit pentru toți o certitudine, punându-i în mare dificultate pe partizanii săi la apropiata adunare a principilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Gualfard plecă de lângă el. Urmat de Geremar și de un alt războinic, din câțiva pinteni, urcă iute cărarea ce ducea la luminiș și se pierdu printre arbuști. Ceilalți burgunzi, rămași pe prundiș, comentau între ei cu exclamații de uimire, experiența hunului și nu puteau să-și dezlipească ochii de la el. Khaba arătă spre bandaj: — Ce ai pățit acolo? Am mâna opărită. Balamber se aplecă să-și dezlege, destul de chinuit, chinga șeii și vorbi către Odolgan: — în loc să faci mutra aia de idiot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
salveze, izbucni Odolgan. Chiar nu cred. Râul era umflat, curentul era vijelios, nu avea nici o speranță. Gualfard reapăru pe buza povârnișului și, împungându-și calul, coborî iute către torent. Geremar îl urmă curând. într-o clipă, nobilul burgund ajunse lângă huni. Chiar ai avut noroc, n-am ce să zic, făcu el către Balamber. Cum nu, spuse sentențios Odolgan, care știa câteva vorbe în dialectul germanic al burgundului. — E pentru prima oară când aud că scapă cineva de trăsnet. — în schimb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ne-a lovit trăsnetul. Un murmur de stupoare îi străbătu pe burgunzi. Gualfard, care făcea eforturi ca să-și revină după cele ce aflase, suspină adânc, pe un ton răgușit, încărcat de mânie: — Așadar, trăsnetul v-a lovit numai pe voi. Hunul răspunse, ridicând din umeri. — E limpede, spuse, schițând un zâmbet resemnat. Zeul creștin îi ocrotește. Și de bucata asta de frânghie ce ai să-mi spui? Gualfard ridică brațul și îl întinse înainte, lăsând să se legene înaintea ochilor săi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
înainte, lăsând să se legene înaintea ochilor săi sfoara cu care fusese legată Frediana. Balamber își stăpâni cât putu de bine surpriza și îl privi amenințător. Absolut nimic. Ce vrei să-ți spun? — Par bucăți dintr-o frânghie de-a hunilor, insistă Gualfard, uitându-se țintă la el. Balamber ridică din umeri. — Și ce-i cu asta? îi replică el agresiv, susținându-i privirea. Gualfard strânse din buze și suspină adânc, aruncându-i fratelui său o privire plină de înțeles. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]