930 matches
-
fost decorat cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa a 4-a. După înfrângerea lui Psaro și Mavromihali, numeroși participanți la rebeliune s-au refugiat în munți, unde au continuat să lupte împotriva otomanilor. Dacă în regiunile de coastă și de câmpie ienicerii au reușit să restabilească ordinea,prezența lor în regiuniile muntoase ale Peloponezului a fost mai degrabă simbolică. Insurgenții au continuat să păstreze controlul asupra unor puncte fortificate plasate strategic (Tripolitza și Mystras) și a unei bunei părți a Peninsulei Mani
Revolta Orlov () [Corola-website/Science/325992_a_327321]
-
erau împărțite în ferme (în limba turcă "çiftlik", în limba greacă "τσιφλίκι", "tsifliki"). Toți militarii eleni, indiferent dacă au fost membri ai trupelor regulate bizantine, milițiilor locale sau unităților de mercenari, au fost obligați să se alăture armatei otomane ca ieniceri, să se angajeze ca soldați privați pe lângă notabilitățile otomane sau să încerce să se descurce pe cont propriu. Mulți greci au dorit să își păstreze identitatea culturală și religioasă ortodoxă și au ales să ducă o viața grea și primejdioasă
Kleft () [Corola-website/Science/326138_a_327467]
-
răsculați. A doua zi, în timp ce rebeliunea se generaliza în satele din Halkidiki, Yusuf Bey a ordonat executarea a jumătate dintre ostatici. După cum avea să mărturisească mullahul Salonicului, strigătele de jale se auzeau neîncetat pe străzile orașului, iar Yusuf Bey, aga ienicerilor, ulemalele și alți lideri militari otomani se comportau ca nebunii. Distrugerile provocate popuției orașului au fost atât de mari, încât comunitate elenă s-a refăcut de-abia la sfârșitul secolului. Revolta a devenit cu adevărat puternică în momentul în care
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
a strâns o armată mare cu scopul de a cuceri Egiptul. Războiul a început în 1515, care a dus la încorporarea ulterioară a Egiptului și dependențelor sale din Imperiul Otoman, cum cavaleria mamelucilor nu a făcut față artileriei otomane și ieniceri. La 24 august 1515, în bătălia de la Marj Dabiq, sultan Al-Ghawri a fost ucis. Siria a trecut în posesia turcilor, care au fost salutați în multe locuri ca eliberatori. Sultanatul mamelucilor a supraviețuit până în 1517, când a fost cucerit de
Sultanatul Mameluc (Cairo) () [Corola-website/Science/329524_a_330853]
-
parte din războinici turkmeni ai căror conducători erau urmașii liderilor razzia aliați ai primului monarh otoman, Osman I. În rândurile achingiilor au luptat și mercenari, aventurieri, războinici derviși sau pur și simplu civili în căutare de îmbogățire din jaf. Spre deosebire de ieniceri, care primeau soldă, sau spahii, care erau rasplătiți cu fiefuri pentru slujba militară prestată, achingiii nu erau plătiți, trăind exclusive din jafurile pe timp de pace și din prada cucerită în timp de război. Achingiii purtau haine viu colorate și
Achingiu () [Corola-website/Science/328070_a_329399]
-
mare concentrare de trupe fiind întâlnită în zonele fortificate și mai puțin în regiunile rurale. La mijlocul secolului al XVII-lea, într-o perioadă de acalmie, efectivele otomane din Pașalâcul de la Buda (Eyaletul Budin) se ridicau la aproximativ 8.000 de ieniceri, sprijiniți de un număr necunoscut de recruți locali. Teritoriul cucerit a fost împărție în eyaleturi (provincii), care aveau ca subdiviziuni administrative sangeacurile. Funcționarul cu cel mai înalt grad din era pașa de Buda (Budin). La început, întreg teritoriul controlat de
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
prin donații ale credincioșilor. În afară de Islamul Sunnit, în Ungaria au apărut comunitățile dervișilor, aleviților mevlevilor. Faimoasa mănăstire Gül Baba din Budin (Buda), în care viețuiau în jur de 60 de derviși, aparținea ordinului "bektasi". Mănăstirea era amplasată în apropierea cazărmii ienicerilor și a fost construită de cel de-al treilea "begler bey" (guvernator) al Budinului (Buda). Mausoleul lui Gül Baba din Budapesta este un loc de pelerinaj pentru musulmani până în zilele noastre. O altă mănăstirea faimoasă a fost aceea a dervișilor
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
ciritul se numără și unii sultani, precum Bayezid Yıldırım (n.cca 1354,d.1403). Din joc nu lipseau însă nici accidentările sau chiar moartea, fapt ce a dus la interzicerea acestui sport de către Mahmud II (1785-1839) după ce a dizolvat corpul ienicerilor. În ultimii 10-25 ani, ciritul nu s-a mai practicat la fel de mult ca înainte, el limitându-se la estul Anatoliei, în provincii ca: Erzurum, Artvin, Kars, Bayburt, Diyarbakır, Konya. Astăzi, în afară de Turcia, ciritul se mai practică și în Iran, Afganistan
Cirit () [Corola-website/Science/329029_a_330358]
-
Aydın, Bolu, Bursa, Constantinopol, Konya, Seres, Skopje și Tir. Pe lângă micile ateliere de manufacturi au existat și șantiere de construcție a flotei de război, arsenale, turnătorii de tunuri, fabrici de arme de foc ușoare, pulberării și ateliere de uniforme pentru ieniceri. O bună parte din populația urbană a orașului trăia nu din meșteșugărit ci din valorificarea pământului pe care țăranul îl avea în folosință. Potrivit legii coranice, sultanii erau proprietarii pământului și ai subsolului însă dădeau pământul în folosință țăranilor, uneori
Organizarea statală a Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/329071_a_330400]
-
ordin sufit care s-a manifestat pentru prima data în Anatolia sau Asia Mică în secolul al XIII-lea, recunoscut pentru legătura cu dinastia otomană. Destinul acestei confrerii mistice este, de asemenea, inseparabil de cel al corpului de armată al ienicerilor și de rolul pe care l-a avut în colonizarea și islamizarea Balcanilor de către Imperiul Otoman. Ordinul a intrat de mai multe ori în clandestinitate fiind interzis definitiv în Turcia, în 1925, odată cu instalarea regimului republican. Acest ordin își revedincă
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
două cronici hagiografice: "Vilăyetnăme" și "Menăkibnăme". Conform cronicarului otoman Oruc, Ali Pașa, fratele sultanului Orhan a renunțat la toate privilegiile de conducere pentru a deveni derviș Bektași. Tot el a fost cel care a propus trecerea corpului de armată al ienicerilor sub protecția ordinului. În această împrejurare, sultanul Orhan apelează la Ḥağğ Bektaš pentru a obține „cartea de învestitură” ("icăzet") și boneta albă specifică ienicerilor. Legătura ordinului cu membri ai dinastiei otomane este susținută, așa cum am amintit anterior, de "Menăkībnăme Baba
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
deveni derviș Bektași. Tot el a fost cel care a propus trecerea corpului de armată al ienicerilor sub protecția ordinului. În această împrejurare, sultanul Orhan apelează la Ḥağğ Bektaš pentru a obține „cartea de învestitură” ("icăzet") și boneta albă specifică ienicerilor. Legătura ordinului cu membri ai dinastiei otomane este susținută, așa cum am amintit anterior, de "Menăkībnăme Baba Ilyăs-i Horasănī", hagiografia lui Baba Ilyăs, scrisă de nepotul acestuia Elvăn Ҫelebi. Potrivit acestei lucrări Ḥağğ Bektaš făcea parte din mediul familiei lui Osman
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
asupra acestor grupuri religioase Bektașī-Alevī și răscoalele lor împotriva otomanilor poate fi caracterizată ca o rezistență politică a triburilor turcmene împotriva autorității otomane. Puterea dervișilor Bektașī derivă și din faptul că aveau legături foarte strânse cu corpul de armată al ienicerilor. Astfel ordinul devine o amenințare pentru stabilitatea internă a imperiului, deoarece putea controla eficient masele, întorcându-le împotriva sultanilor. Încă din secolul XVII, sultani precum Osman II (1618-1622), Ibrahim (1640-1648) și Mehmed IV (1648-1687) au început campanii de combatere a
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
eficient masele, întorcându-le împotriva sultanilor. Încă din secolul XVII, sultani precum Osman II (1618-1622), Ibrahim (1640-1648) și Mehmed IV (1648-1687) au început campanii de combatere a influenței dervișilor, una dintre aceasta fiind uciderea a 4000 de persoane în urma revoltei ienicerilor din 1656. Campania viza, de asemenea, represalii la adresa practicilor heterodoxe care concurau cu tradiția oficială sunnită a otomanilor. Starea conflictuală dintre ieniceri sprijiniți de Bektașī, pe de o parte, și autoritățile otomane, pe de alta, au atins apogeul în secolul
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
început campanii de combatere a influenței dervișilor, una dintre aceasta fiind uciderea a 4000 de persoane în urma revoltei ienicerilor din 1656. Campania viza, de asemenea, represalii la adresa practicilor heterodoxe care concurau cu tradiția oficială sunnită a otomanilor. Starea conflictuală dintre ieniceri sprijiniți de Bektașī, pe de o parte, și autoritățile otomane, pe de alta, au atins apogeul în secolul XIX. Astfel, sultanul Mahmud II (1808-1839), creează o armată puternică pe care, în 1826, o folosește în distrugerea ienicerilor, eveniment care a
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
Starea conflictuală dintre ieniceri sprijiniți de Bektașī, pe de o parte, și autoritățile otomane, pe de alta, au atins apogeul în secolul XIX. Astfel, sultanul Mahmud II (1808-1839), creează o armată puternică pe care, în 1826, o folosește în distrugerea ienicerilor, eveniment care a dus la diminuarea influenței ordinului Bektașī, cu atât mai mult cu cât s-a început și o campanie de eliminare a acestuia din viața publică. Majoritatea liderilor au fost executați, iar proprietățile lor confiscate, adepții au fost
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
lăcașurile ordinului au fost transformate în moschei, "madrasa" (școli coranice), spitale și caravanseraiuri, iar funcțiile militare ale membrilor Bektașī au fost preluate de un alt ordin important, dar de data aceasta intelectual, este vorba despre ordinul Mevlevi. După dizolvarea armatei ienicerilor și represaliile asupra ordinului, a urmat o perioadă în care sultanii încep să aibă din nou contacte și să-i sprijine pe dervișii Bektașī. În special în timpul lui Abdulhamid II (1876-1909), ordinul revine în peisajul public, după ce trecuse printr-o
Ordinul Bektași () [Corola-website/Science/329186_a_330515]
-
cazul Sultanului, a dat roade). Ca sa-si ocrotească fiii de soarta multor eventuali pretendenți la tron (anume uciderea de către primul născut al sultanului) Hŭrrem i-a creat lui Mustafa o reputație de trădător, deși era un excelent conducător, iubit de ieniceri. Astfel, Suleiman l-a ucis. Mult timp a circulat legendă că Roxelana l-ar fi vrăjit pe sultan prin descântece și poțiuni. În 1554 ambasadorul Austriei, Busbeck, scria că existau în capitala femei care îi duceau sultanei Hŭrrem cranii de
Roxelana () [Corola-website/Science/328812_a_330141]
-
epoci frivole , care va transpune cu măiestrie și fără nicio reținere atmosfera grandioaselor întruniri la care participa cu regularitate. Acest mod de viață plin de pompă avea să stârnească noi revolte în rândul populației, copleșite de povara impozitelor, și a ienicerilor, care din cauza reducerii numărului de campanii militare, fuseseră demobilizați. Cea mai importantă dintre aceste revolte avea să se producă pe 28 septembrie 1730, la comanda căreia se afla fostul ienicer albanez, Patrona Halil. Această mișcare, care avea ca țintă principală
Nedim () [Corola-website/Science/330949_a_332278]
-
revolte în rândul populației, copleșite de povara impozitelor, și a ienicerilor, care din cauza reducerii numărului de campanii militare, fuseseră demobilizați. Cea mai importantă dintre aceste revolte avea să se producă pe 28 septembrie 1730, la comanda căreia se afla fostul ienicer albanez, Patrona Halil. Această mișcare, care avea ca țintă principală, destituirea marelui-vizir Ibrahim Pașa și a ginerilor săi, Mustafa și Mehmet Pașa, s-a încheiat prin uciderea prin sugrumare a celor doi din urmă, prin detronarea sultanului la câteva zile
Nedim () [Corola-website/Science/330949_a_332278]
-
a face un asemenea pas contra onorii și contra jurământului”. În 1574, el a condus cu succes o flotă otomană formată din 250-300 de nave de război și aproximativ 75.000 de oameni în cucerirea Tunisului. A devenit agă al ienicerilor în 1575 și a păstrat această funcție până în 1578. În timpul următoarei etape a carierei sale a fost activ mult timp în lungul război otomano-persan din 1578-1590. A fost "beglerbeg" (guvernator general) de Van în 1583, și și-a asumat comanda
Iusuf Sinan Pașa Cigalazade () [Corola-website/Science/334086_a_335415]
-
Rezultatul a fost o victorie zdrobitoare ruso-austriacă. În septembrie 1789, marele vizir otoman Cenaze Hasan Pașa, promițând răzbunare pentru înfrângerea forțelor otomane la Focșani, a ridicat o armată de peste 100.000 de soldați, constând în cea mai mare parte din ieniceri, pentru a învinge armatele aliate austro-ruse conduse de generalii Aleksandr Suvorov și prințul Josias de Coburg. După trimiterea trupelor sale într-un marș de noapte istovitor, pașa a lansat o ofensivă împotriva celor 18.000 de militari austrieci. Ținând cont
Bătălia de la Râmnic (1789) () [Corola-website/Science/335366_a_336695]
-
după încheierea temporară a problemelor cu Rusia, în urma Tratatului de la București din 1812. Mahmoud al II-lea a vizat reorganizarea armatei otomane după modelul european, proiectul de restructurare pe care l-a propus în 1826 aducându-l în conflict cu ienicerii. Totodată, a abolit un număr de privilegii vechi, precum dreptul pașelor de a aplica pedeapsa cu moartea sau colectarea cu forța a haraciului (impozitului). De asemenea, în perioada domniei sale apar primele cabinete ministeriale de imperiu, ce vizau înlesnirea administrației, până
Legislația Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/333594_a_334923]
-
ulei pe peretele estic. În anul 1453, după cucerirea Constantinopolului de către turcii otomani conduși de sultanul Mahomed al II-lea, Hagia Irene a fost închisă între zidurile viitorului Palat Topkapî și a fost transformată într-un depozit de arme pentru ieniceri. În anul 1846, Ahmed Fethi Pașa a transformat depozitul într-un muzeu de arme. În prezent, muzeul servește în principal ca sală de concerte pentru spectacolele de muzică clasică. Începând cu anul 1980 aici au avut loc majoritatea concertelor Festivalului
Hagia Irene () [Corola-website/Science/333075_a_334404]
-
trupe provinciale, au subjugat triburile rebele Turgudlu și Vasak și au capturat multe fortărețe din Cilicia. Armata lui Karagöz Mehmed a fost învinsă de mameluci într-o bătălie în afara Adanei pe 9 februarie 1486. Întăririle din Istanbul, inclusiv armate de ieniceri, au fost trimise de Baiazid sub comanda cumnatului său, Hersekzade Ahmed Pașa dar armata otomană combinată a fost din nou învinsă în Adana pe 15 martie. Karagöz Mehmed a fugit, Hersekzade Ahmed a fost luat prizonier iar Cilicia a revenit
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]