4,125 matches
-
etiologia endogenă și etiologia exogenă responsabile de apariția deficiențelor mintale. • Care sunt principalele elemente definitorii ale tabloului clinic și psihopedagogic al deficiențelor mintale și cum pot fi ele identificate în reacțiile și conduita unui copil cu deficiență mintală? • Analizați comparativ intelectul de limită și pseudodeficiența mintală sub aspect etiologic, clinic și psihopedagogic. • Care sunt trăsăturile/caracteristicile psihopedagogice specifice principalelor categorii de deficiență mintală? • Care sunt elementele principale ale unui program de profilaxie și terapie a deficiențelor mintale? CAPITOLUL 5TC "CAPITOLUL 5
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
și implicarea factorilor motivaționali. Observații • Activitățile didactice (și nu numai) trebuie să se bazeze pe metode intuitive - principiul fundamental al educării și instruirii deficienților de vedere este principiul intuiției. • Adesea se întâlnește o asociere între deficiența senzorială și cea de intelect, care poate fi: - o consecință a deficienței senzoriale; - o deficiență cu etiologie comună sau de altă natură care însoțește deficiența senzorială. În primul caz efectele recuperatorii pot avea o evoluție mai bună decât în al doilea caz. În scopul restructurării
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
stări depresive, tendințe accentuate de interiorizare a trăirilor și sentimentelor, izolare față de lume, refugiu în activități care pot fi efectuate în manieră individuală etc. Dacă deficiențele motrice sunt asociate cu alte tulburări (cel mai adesea cu deficiențe mintale sau de intelect), fie din cauza etiologiei comune sau consecutive unei intervenții tardive în plan recuperator, fie din cauza întârzierilor în procesul de educație, tabloul clinic devine mai complex, iar prognosticul cu privire la nivelul evoluției și al dezvoltării psihofizice a persoanei capătă un grad mai ridicat
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
fiecare categorie sunt oferite și câteva exemple reprezentative): 1. Tulburări genetice și congenitale - dintre cele mai cunoscute afecțiuni enumerăm: a) sindromul Langdon‑Down (trisomia 21) - boală genetică având drept trăsături hipotonie generalizată și dismorfia tipică (mongolismul), asociată cu deficiențe de intelect; b) malformații ale aparatului locomotor și ale membrelor superioare - unele malformații pot fi transmise pe linie ereditară, și anume: acheilopodia (absența completă a membrelor), camptodactilia (imposibilitatea de a întinde complet degetele ca urmare a unor procese patologice sau a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
și cea psihomotrice; - dezvoltarea priceperilor și deprinderilor motrice de bază (mers, alergare, sărituri, echilibru, tracțiuni etc.); - dezvoltarea corespunzătoare a calităților motrice (forță, viteză, rezistență, îndemânare). Referindu‑se la psihomotricitate, A. De Meur (1981) a evidențiat existența unor raporturi între motricitate, intelect și afectivitate. Deși A. Lapierre (1986) considera că noțiunea de psihomotricitate este prea vastă pentru a se preta la o definiție precisă, categorică și indiscutabilă, C. Păunescu a evidențiat că „psihologia demonstrează că actul motor stă la baza organizării cunoașterii
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
vârstele și tipurile de deficienți, ca și pentru persoanele obișnuite 2. Educarea psihomotricității deține un loc important în terapia educațională, dacă ținem cont de faptul că deficiența mintală este asociată, de cele mai multe ori, cu deficiențele motrice. În general, deficiența de intelect presupune absența suportului psihologic constituit din achizițiile primei copilării, ceea ce impune ca printr‑o educație sistematică să se reia și să se completeze achizițiile privitoare la mecanismele motrice și psihomotrice care constituie baza pentru toate mecanismele mintale, pregătind formele de
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
tulburări. În asemenea situații, subiectul trăiește stări de disconfort, nesiguranță în vorbire sau alte activități, surmenaj fizic și intelectual, pe fondul cărora se pot instala complexe de inferioritate, anxietate, izolare de cei din jur, reacții nevrotice. • În cazul deficiențelor de intelect, tulburările de limbaj pot determina accentuarea tulburărilor psihice și de comportament ca urmare a deficitului funcțiilor de cunoaștere și de exprimare, a imaturității afective, a creșterii sugestibilității, impulsivității și rigidității psihomotorii, împiedicând semnificativ aprecierea corectă și adecvată a situațiilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
din domeniul limbajului oral și scris, al calculului aritmetic și al competențelor sociale. Având în vedere aceste premise, diagnosticul diferențial al dificultăților de învățare este extrem de dificil de stabilit, simptomatologia putând fi ușor asociată sau confundată cu cea întâlnită în intelectul de limită, pseudodebilitatea mintală, tulburări ale scris‑cititului sau retardului intelectual apărut pe fondul slabei stimulări sau al mediului sociofamilial alterat. Dificultățile de învățare sunt întâlnite frecvent în copilăria mică și mijlocie, dar și la adolescent și adult. Ele apar
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
și perturbarea proceselor biochimice la nivel neuronal; - probleme metabolice și deficit de vitamine, calciu, magneziu etc.; - leziuni și disfuncții cerebrale minime; - disimetrii funcționale în raport cu emisferele cerebrale specializate; - tulburări funcționale ale sistemului limbic. 2. Cauze psihologice: - nivelul intelectual situat în zona intelectului de limită; - tulburări afective care induc copilului reacții de opoziție, de demisie, de refuz, de izolare, ușoare dezechilibre emoționale; - tulburări de limbaj și tulburări de schemă corporală, lateralitate, orientare, organizare și structurare spațio‑temporală; - probleme de percepție discrete și greu
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
se poate înțelege că învățarea, mai ales învățarea școlară, adesea pasibilă de eșecuri pasagere și contextuale, are și o serie de resorturi subcorticale capabile să „intelectualizeze”, în parte, plăcerea/neplăcerea sau să iradieze, cu forța neplăcerii sau a fricii, însuși intelectul uman, cu toate consecințele și efectele ulterioare asupra individului. Pentru a explica etiologia dificultăților de învățare, au mai fost lansate și alte ipoteze, insuficient verificate, dar care prezintă o doză destul de mare de credibilitate. Spre exemplu, unii specialiștii consideră dificultățile
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
și comunicaretc 9.1. Autismul 1 - tulburare de dezvoltare, relaționare și comunicare" Experiența practică a identificat o categorie aparte de copii care prezintă dificultăți de comunicare și relaționare cu cei din jur, instabilitate emoțională, asociate sau nu cu deficiențe de intelect, comportament stereotipic și repetitiv, având relevanță în desfășurarea normală a activităților educative și de socializare a acestor copii, mai ales în primii ani de viață. Conceptul de autism infantil precoce a fost lansat de Leo Kanner 2 în 1943 și
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
de funcții intelectuale normale, aparent normale sau excepționale, pe un fundal de retardare mintală 1. Așa cum am mai menționat, diagnosticul autismului infantil este foarte dificil de stabilit, în fixarea lui fiind interesate și simptome specifice altor categorii patologice (deficitul de intelect, mutismul, tulburările de auz, schizofrenia infantilă etc.). Kanner consideră că acești copii prezintă o incapacitate înnăscută de a nu fi în măsură să stabilească relații afective cu cei din jur. Tulburarea autistă trebuie diferențiată de alte tulburări de dezvoltare 1
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
de elevi în care se realizează integrarea? • Care sunt criteriile de elaborare și aplicare a unui curriculum diferențiat/adaptat? • Cum trebuie aplicată și înțeleasă evaluarea școlară a elevilor cu diferite tipuri de deficiențe, în special a celor cu deficiențe de intelect? Analizând particularitățile specifice procesului de învățare a copiilor cu diferite tipuri de deficiență, se ajunge la concluzia că una dintre calitățile esențiale ale curriculumului școlar vizează un grad cât mai mare de flexibilitate, astfel încât să permită fiecărui copil să avanseze
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
Alături de metoda demonstrației, exercițiul constituie o metodă cu o largă aplicabilitate în educația specială, mai ales în activitățile de consolidare a cunoștințelor și de antrenare a deprinderilor. În contextul activităților specifice educației speciale, mai ales pentru copiii cu deficiențe de intelect, tulburări asociate (autismul, sindromul Down) sau pentru cei cu tulburări senzoriale, metoda imitației și procedeul înlănțuirii și modelării ocupă un loc foarte important datorită compatibilității existente între specificul acestora și particularitățile de învățare ale respectivelor categorii de subiecți, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
aparat ortopedic care servește la corectarea sau ameliorarea funcționării părților mobile ale corpului. paratonie - deficiență motrice caracterizată prin tulburarea tonusului muscular, imposibilitatea relaxării voluntare a musculaturii și imposibilitatea contracției voluntare a mușchilor, întâlnită la persoanele cu deficiență fizică sau de intelect alături de alte sindroame neurologice. pareză - deficit motor parțial, de intensitate ușoară sau moderată; paralizie parțială, incompletă, manifestată prin diminuarea forței musculare care permite mișcări de amplitudine redusă; poate avea mai multe forme: hemipareză (este afectată o jumătate a corpului), monopareză
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
Humanitate, București. Popovici, D.V. (2000), Dezvoltarea comunicării la copiii cu deficiențe mintale, Editura Pro Humanitate, București. Preda, V.(1992), „Valoarea probei «Figuri complexe - Ray» în studierea memoriei operaționale vizuale și a structurii perceptiv‑motorii a spațiului grafic la deficienții de intelect și la ambliopi”, Revista de Educație Specială, nr. 1. Preda,V. (1999), Intervenția precoce în educarea copiilor deficienți vizual, PUC, Cluj‑Napoca. Preda, V. (1988), Explorarea vizuală. Cercetări fundamentale și aplicative, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Pufan, C. (1982), Probleme
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
nivelul cunoașterii. După Aristotel, ar exista trei simțuri principale: văzul, auzul și mirosul. Lipsa vederii era considerată ca fiind cea mai gravă afectare a simțurilor în raport cu nevoile vieții, iar pierderea auzului era considerată cea mai importantă în relație cu dezvoltarea intelectului. În ipoteza sa, întrucât vorbirea ar fi un instinct de origine divină, nu ceva care se putea învăța, cei născuți fără vedere erau mai inteligenți decât cei născuți fără auz (aceștia din urmă fiind considerați incapabili de rațiune). Primele măsuri
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
o experiență socială, o aplicare în practică a unor idei care erau extrase adesea chiar din curentul pedagogiei sociale a epocii: educația prin muncă, accentul pe educația morală, primatul educației asupra instrucției, dezvoltarea integrală a personalității și nu doar a intelectului etc. A constituit, apoi, un laborator practic de formare a viitorilor profesori în spiritul concepțiilor noi despre educație, propuse de acel făuritor de școală care a fost Spiru Haret. Constatând caracterul nedemocratic, teoretic, rupt de realitățile vieții sociale a școlii
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
candidaților instrumente de lucru pentru orientarea activității lor. Între școală și viațătc "Între școală și viață" Punctul de plecare în conceperea naturii umane și a educației omului este coexistența a trei funcțiuni psihice care formează împreună „o unitate de viață” - intelectul, emoțiile și voința. Aplicat la educație - crede Găvănescul-, acest adevăr al științei psihologice justifică afirmația că educația inteligenței reprezintă numai o parte din educația integrală a omului. Nici o funcțiune psihică nu poate exista izolată și de sine stătătoare. Numai toate
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
-și sursa tot în ideile herbartiene. Dar la Iași, „în locul concepției unilaterale, greșite, a intelectualismului herbartian, s-a pus ca temei al înțelegerii naturii omenești concepția coexistenței celor trei puteri sufletești... în care primatul nu-l are, în nici-un caz, intelectul, ci mai degrabă celelalte două puteri sufletești, sentimentul și voința, făuritoarele idealurilor...”. Situația „subordonată” a inteligenței propune „primatul suprem al educației morale, al afirmării caracterului”. Să ne întoarcem din nou la Cuvântul lui C. Fedeleș: suntem în plină actualitate când
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
imagini, Înțelegând prin cele dintâi niște reflectări corecte și apropriate ale esențelor, iar prin ultimele niște cópii, adesea deformatoare, ale acestora. Din această valorizare a luat naștere o atitudine disprețuitoare și condescendentă față de imaginație, considerată adeseori, În raport cu rațiunea și cu intelectul, ca fiind un fel de „nebună a casei”, o sursă de erori și falsuri. E adevărat, au existat În istorie curente și filosofii - precum neoplatonismul, hermetismul Renașterii sau Romantismul - care au acordat fanteziei un rol important, de „regină a balului
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
Astăzi Însă, știm că gândirea prin imagini este mai genuină, mai largă, mai nuanțată calitativ decât gândirea prin idei și noțiuni. Ea folosește senzațiile și percepțiile organelor noastre de simț, așadar reprezentările noastre senzoriale, fiind mai aproape de „lumea exterioară”, spre deosebire de intelect, care folosește simboluri și concepte abstracte, adică niște traduceri Într-un limbaj secund ale reprezentărilor perceptive. Cu alte cuvinte, raportul tradițional s-a inversat și acum imaginația este văzută ca fiind mai aproape de adevăr decât intelectul, deoarece folosește unități de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
aproape de „lumea exterioară”, spre deosebire de intelect, care folosește simboluri și concepte abstracte, adică niște traduceri Într-un limbaj secund ale reprezentărilor perceptive. Cu alte cuvinte, raportul tradițional s-a inversat și acum imaginația este văzută ca fiind mai aproape de adevăr decât intelectul, deoarece folosește unități de sens (imaginile) mai apropiate de obiectele realității decât sunt unitățile de sens ale rațiunii (ideile). Percepem lumea și reacționăm la ea Întâi prin imagini, cu toată cohorta de nuanțe, senzații și afecte care le Însoțesc, și
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
controlat. Dar dacă e așa, Înseamnă că schizomorfismul acuzat de omul modern este chiar direcția de evoluție spre care ne Îndreaptă societatea În care trăim. În acest context, este posibil ca imaginația să aibă un rol esențial, pe care logica, intelectul și rațiunea nu Îl pot Îndeplini, acela de a face să comunice personalitățile distincte pe care le creăm În noi Înșine. Este posibil ca ea să fie fluidul sau canalul de comunicare Între identitățile noastre diferite. Mai mult, este posibil
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
sau canalul de comunicare Între identitățile noastre diferite. Mai mult, este posibil să fie chiar instrumentul prin care noi ne construim și experimentăm diferitele fațete sau identități. Ea ne ajută să explorăm dimensiuni paralele simultane, interioare și exterioare, pe care intelectul, funcție centralizatoare și totalizatoare, nu le poate surprinde. Desigur, rămâne deschisă problema felului În care reușim să gestionăm personalitățile noastre multiple, să rămânem integri În raport cu ele. Din acest punct de vedere, poate că imaginația este nu doar un instrument de
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]