2,241 matches
-
ofrande, simboluri ale intenției lui de a sacrifica darurile pămîntești,dorințele legate de bunurile pămîntești. Implorarea și sacrificiul sînt deci pline de sens simbolic atît timp cît statuia își păstrează semnificația simbolică. Dar există riscul imens ca semnificația să se inverseze, ca ofranda să nu mai fie înțeleasă decît sub forma unui act comercial: cumpărarea grației, și rugăciunea, adresată unei statui lipsite de semnificația ei misterioasă, să nu mai pretindă altceva decît protecție împotriva vicisitudinilor vieții, iar binefacerile revendicate să nu
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
sau mai puțin indistinct și care trebuie să contribuie la asigurarea condițiilor materiale ale vieții sociale. În cea de a doua fază a politeismului, trăsătura esențial diferențială este constituită de faptul că relația dintre individ și societate începe să se inverseze. Supunerea completă a individului față de tabuurile convenționale nu este practic decît un vestigiu al copilăriei omenirii (apropiată de animalitate, în care individul nu este decît un membru indistinct al speciei). Este foarte evident că soarta societăților evoluate alcătuite dintr-un
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
mare de indivizi depinde în primul rînd de integritatea vieții intime a fiecărui individ și a tuturor indivizilor. În faza a doua a politeismului, care anunță monoteismul, culpabilitatea începe să se individualizeze. O dată cu inversarea raportului dintre societate și om se inversează și relația omului cu divinitatea. OMUL NU SE MAI SIMTE TOTAL DEPENDENT DE INTENȚIILE BUNE SAU RELE ALE DIVINITĂȚILOR FAȚĂ DE EL; ESENȚIALUL ESTE CĂ PROPRIILE LUI INTENȚII RELE SE TRANSFORMĂ ÎN INTENȚII BUNE FAȚĂ DE DIVINITĂȚI. Transformarea aceasta sublimă cu forță
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
contradicție cu realitatea. Din contra, ea este condiția realității (principiul misterios al oricărei existențe reale). Ea este suprarealitatea despre care nu se poate vorbi decît simbolic, cu ajutorul imaginilor împrumutate din realitatea existentă. Dar relația dintre realitatea existentă fi simbol se inversează în cele din urmă. Simbolul, suprarealitatea, este adevărul suprem al realității. Realitatea nu este decît o apariție, o imagine aparentă, un simbol manifest al suprarealității, al misterului numit "Dumnezeu". Dumnezeu reprezintă semnificația veridică a imaginii reale, a simbolului manifest care
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Am sfîrși prin a ne crede mai buni decît ceilalți, niște aleși, și a condamna vanitos lumea nedreaptă și insensibilă. Tocmai absența acestei reacții false este cea care face ca exemplul să fie salvator. Mila alimentează direct falsa motivație și inversează semnificația împlinirii. Sensul salutar este absența falsei motivații. Participarea rațională nu poate fi o compasiune exaltată, ci o atitudine interioară: elanul în combaterea falsei motivații conform forței limitate susceptibile să crească sau să scadă în funcție de folosirea ei rațională sau exaltată
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
unui individ care are experiență în domeniu și care și-a dovedit deja abilitățile și capacitatea. Nu se practică re-preluarea sarcinilor delegate de către manager. Este posibil ca un angajat care se simte depăsit de proiect să prezinte tendința de “a inversa” delegarea și să renunțe la îndeplinirea sarcinii. E drept că în situații extreme (angajatul s-a îmbolnăvit și mergând pe principiul că delegarea s-a făcut după alegerea persoanei potrivite datorită experienței și calităților pe care le are, managerul nu
Managementul complexului de fitness by Cătălin Constantin Ioan () [Corola-publishinghouse/Science/1650_a_3075]
-
se-colelor trecute permite acum trecerea de la antici la moderni. Caracteristica sa fundamentală rezidă în abandonul noțiunii de hazard sau de noroc. În filosofia clasică problema regimului social optim se pune în raport cu un etalon furnizat de către natură. Filosofia poli-tică modernă inversează perspectiva: natura nu mai furnizează un etalon de atins ci devine un obiect ce trebuie stăpînit. Acțiunea nu mai e praxis ci techne, adică mod de gestionare tehnică a ordinii sociale. Cînd domeniul de reflecție politică, apoi economică, se lărgește
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
bazeazpe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roșu, galben, verde, albastru și negru. Membrii grupului își aleg pălăriile și vor interpreta astfel rolul precis, așa cum considermai bine. Rolurile se pot inversa, participanții sunt liberi sspunce gândesc, dar sfie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care definește rolul. Astfel: Pălăria alb ofero privire obiectivasupra informațiilor, este neutră, este concentratpe fapte obiective și imagini clare, stsub semnul
MĂRTURII DE LA CATEDRĂ by TASIA AXINTE () [Corola-publishinghouse/Science/1657_a_2968]
-
și a minții). Verificarea se făcea cu o oglinjoară aflată sub utilaj. Funcționarea mentală a țesătoarelor de text delațional (indiferent de gen) era cumva asemănătoare cu cea a privirii alternate a tapisereselor de la Paris între imaginea vizibilă cu ochiul liber (inversată pe orizontală) și cea din oglindă, ambele confruntate cu modelul primit. Cu o mică diferență: textura de la Gobelins era o care nu intoxica viața celor din jur și nici simțul moralei în relațiile cu lumea. Tapiseria psihocrată avea în fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1502_a_2800]
-
Henri Prentout susținea că stările sunt născute din voința suveranului, voință născută ea însăși din nevoile aceluiași suveran 11. De aici varietatea adunărilor care sunt la originea stărilor (!) și în jurul cărora se formează noul sistem fiscal. Este evident că Prentout inversează raporturile, în virtutea concepției parlamentariste, al cărei reprezentant este: nu adunările reprezentative se află la originea stărilor, ci aceste stări privilegiate își construiesc trepătat instituția reprezentativă, pe temei corporativ. Lousse avertiza, de altfel, că stările organizate corporativ se află la originea
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
191. Nana însă, în mod paradoxal, este doar accidental actrița: ea nu are nici voce, nici talent, putem spune chiar că este o mai bună actriță în viață decât pe scena teatrului în care evoluează. Toate acestea demonstrează că Parizienele inversează valorile și rolurile. A ști să disimulezi a devenit o artă remarcabilă a Parizienei. Pariziana îi apreciază și pe alții în funcție de abilitățile lor de actor, precum Michèle de Burne pe Marillot: "Elle songeait, contente: "Îl n'est pas bête et
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
mijloacele de a se ridica deasupra naturii spre a cuceri mai usor inimile și a seduce spiritul" [1971, p.215]. De regulă, actorul da reprezentarea și organizează spectacolul pentru alții 193. Măiestria Parizienei este că ea, ca un adevărat actor, inversează perspectiva și crede în realitatea pe care încearcă să o creeze. Reprezentarea intrigii dezvoltate de Pariziana are valoarea și proporțiile unui spectacol care devine temeiul existenței sale în lume, proiectarea ființei sale. Conștientizând faptul că forma mentis este un principiu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Această schemă este valabilă și pentru societatea franceză din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o vom întâlni la Zola, Flaubert și Maupassant. Caracteristic pentru Pariziene este faptul că cele mai senzuale dintre ele ajung să inverseze ordinea stabilită, transformând-o până la a lua locul amantului. Inversarea rolurilor, facilitata când soția alege un partener mai tânăr decât ea, precum în cazul lui Renée și Maxime, este ocazia unei minunate revanșe. Femeia care înșeală este o inepuizabila sursă
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în așteptarea unui eveniment. Pentru Pariziana, așteptarea nu este o fază tipică în sensul ei plin de întrebări și dubii feminine (va veni / nu va veni? ș.a.), ea fiind sigură de sine. În cazul Parizienei, rolurile de gen tradiționale se inversează. În Notre coeur de Maupassant, André Mariolle este acela care își petrece în permanență timpul în așteptări dureroase 325. Devenind tot mai Pariziana, Hélène Grandjean se lasă tot mai mult așteptată: "Elle semblait mettre un raffinement à retarder l'heure
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
teatru și la cumpărături și din această rezultă un fel de apropiere între obiceiurile unora și altora. M. Van Buuren [p.181] menționează ca metaforă teatrului accentuează ierarhia și determină distribuția rolurilor în spectacolul social, dar aceste roluri pot fi inversate. Dacă prințesele "jouent à la fille legère", atunci tinerele "jouent à la reine". În momentul în care Alteța să vizitează lojă lui Nana, teatrul se transformă într-o curte și actorii, în curtezani. Pe acest fundal, multiplicarea rolurilor sociale feminine
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
294], dar suferă un eșec profesional în cariera teatrală: "Un mois plus tard, la première représentation de la Petite Duchesse fut, pour Nana, un grand désastre" [ibidem, p.304]. Este semnificativă scenă primei întâlniri între aristocrata Hugon și suita lui Nana. Inversând lucrurile comune, însoțitorii lui Nana observa cu dispreț doamnele de societate: "Dans la première voiture, Maria Blond et Tătân Néné, renversées comme des duchesses, leș jupes bouffant pardessus leș roues, avaient des regards dédaigneux pour ces femmes honnêtes qui allaient
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Nana, p. 396, 353]. Mai interesant și mai nou este faptul că nu numai clasele de jos vor să-și schimbe poziția socială, dar nici clasele de sus nu sunt indiferente, din varii motive, față de clasele de jos. Rolurile se inversează și acum Nana este cea care pune condiții, potrivit cărora contele Muffat trebuie să o abandoneze pe prietena lui: "Est-ce qu'avant de faire la bête sur mes genoux, tu n'aurais pas dû rompre avec ce sale monde!" [Zola
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în folosul unei iubiri mai puțin condiționate, mai putin omniprezențe și al falsității sentimentelor împărtășite. Neantul emotiv și incapacitatea de atașament afectiv duc la solitudinea să metafizica. Pariziana de la sfârșitul secolului este mai îndrăzneață în pasiunea să: ea schimba și inversează rolurile în geometria baletului intim, devenind agent activ al scandaloaselor povești de amor, de adulter și divorț. Toate acestea vorbesc atât despre o continuă liberalizare a societății și individului, cât și despre elasticitatea unei culturi. În faza capitalismului victorios, individualismul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
sunt decât cazuri particulare"8 (ibidem). Observăm o răsturnare a relației de incluziune intertextualitate-citat, respectiv plagiat. Dacă în dicționarul menționat în paragraful anterior intertextualitatea apărea ca subspecie a citatului sau a imitației (în proximitatea plagiatului), de această dată, perspectiva se inversează. După lămurirea sensului evidențiat mai bine în alăturarea antonimică polifonie-monologism, este dezvoltată taxinomia genettiană a transtextu alității. Astfel, "paratextualitatea se referă la relația pe care un text o stabilește cu "vecinătatea" (titlu, prefață, note, ilustrații, avertismente etc.); metatextualitatea vizează relația
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
înțeles conflictul dintre text și intertext. Textul devine o unitate de semnificație (signifiance) unind într-un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează ori căruia îi oferă opoziție binară. Daniel Bilous atribuie intertextului o funcție sinecdotică: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie. Această viziune surprinde dimensiunea transliterară a inter textului, conducând către
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și cu înțeles întunecat"), în timp ce hipotextul întărește nuanța de vechime. Nuvela Sărmanul Dionis luminează slab, dar ispititor cartea, în timp ce varianta Umbra mea încearcă să îndepărteze lectorul și să minimalizeze tautologic rolul manuscriptului. Într-un impuls de onestitate, varianta Umbra mea inversează rolurile, în sensul că naratorul nu apare ca un nepriceput "visătorul Dionis" din opera publicată -, el inițiază umbra și-i descrie tot scenariul ascensiunii selenar-para disiace. În hipertext remarcăm gradarea ascendentă a ideii de posesie asupra lămpii, dublată de încărcarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
pe o anexă a propriei lui existențe, identitățile celor doi fiind astfel mutabile?), funcționează ca tipologii suprapuse și, pînă la un punct, confuze. Pe corabia lui Don Benito, lumea (cel puțin acea lume stabilă, cunoscută și acceptată de Delano!) își inversează valorile și reperele, creînd impresia unui haos iminent. Într-un fel, putem bănui că "motivul" morții lui Cereno se leagă de această relativizare a indiciilor clasici și a identităților tradiționale. El nu mai poate supraviețui într-un spațiu mentalist pe
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în poezia Anei Blandiana, după o prealabilă trecere a acestora prin filtrul intimului, al personalului. Poezia acesteia este scrijelită, cu unghia, pe pereții sufletului, poeta definind, în oglindă, o altă estetică a urâtului, văzută dinspre interior, către exterior. Totul este inversat și, de aici, realitatea însăși: freamătul interior se poate răsfrânge către cel exterior, contopindu-se cu acesta, șlefuindu-l sau ascunzându-se de el, dar niciodată acceptându-l. Ana Blandiana nu încearcă, însă, nicio secundă, să renege realitatea exterioară, obiectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
suspensie. Interiorul, obosit și săturat să lupte, nu mai deține suficient combustibil, pentru o nouă, eventuală, reînviere. Tăcerea devine, astfel, singura posibilitate de evadare, a omului, iar metafora, singura posibilitate de luptă a poetului. Frenezia participării senzoriale la lume se inversează, aici, într-un imposibil efort de desprindere (Legături), generând, paradoxal, și aparentul sentiment al înstrăinării de sine (Departe, Călătorie)90, "tonul e solemn, fără rigiditate, iar confesia a deprins de la Blaga acea impersonalitate concis reflexivă, care lasă să se vadă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
durabile și cu consecințe ireversibile asupra viitorului omenirii, ca specie, nici măcar nu este pusă ca problemă. În viziunea kantiană, etica tradițională avea ca punct de plecare datoria pentru a accede la putere: „Tu trebuie, deci tu poți.” Etica responsabilității, dimpotrivă, inversează datele problemei, plecând de la puterea umană spre a câștiga sensul datoriei: „Tu poți, deci tu trebuie.” La baza datoriei, se găsește puterea impresionantă a omului civilizației tehnologice, care trebuie să și-o cenzureze prin responsabilitate: „Responsabilitatea este un corelat al
Peripatethice by Sorin-Tudor Maxim () [Corola-publishinghouse/Science/1800_a_3164]