1,406 matches
-
constată și faptul că o cincime a acestei moșii fusese scoasă încă de multă vreme din hotarul Ipoteștilor și alipită la hotarul Cucorănilor, moșie a hatmanului Emanoil Manu: oameni bătrâni m-au încredințat că nu știu altă moșie fără numai Ipotești ca să hotărască cu Cucorănii și din porunca răposatului întru fericire Domnu Grigorii Alexandru Ghica voievod, au și împărțit Ipoteștii la toți răzășii, și căutând după hotarnică ca să aflu toate pietrele ce despartu pre Ipotești de Cucorăni le-am aflat sămnile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
alipită la hotarul Cucorănilor, moșie a hatmanului Emanoil Manu: oameni bătrâni m-au încredințat că nu știu altă moșie fără numai Ipotești ca să hotărască cu Cucorănii și din porunca răposatului întru fericire Domnu Grigorii Alexandru Ghica voievod, au și împărțit Ipoteștii la toți răzășii, și căutând după hotarnică ca să aflu toate pietrele ce despartu pre Ipotești de Cucorăni le-am aflat sămnile după hotarnică din pietrele scoase toate 11. Reiese limpede că Eufrosina Petrino stăpânea două cincimi din moșia Ipotești, deci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
nu știu altă moșie fără numai Ipotești ca să hotărască cu Cucorănii și din porunca răposatului întru fericire Domnu Grigorii Alexandru Ghica voievod, au și împărțit Ipoteștii la toți răzășii, și căutând după hotarnică ca să aflu toate pietrele ce despartu pre Ipotești de Cucorăni le-am aflat sămnile după hotarnică din pietrele scoase toate 11. Reiese limpede că Eufrosina Petrino stăpânea două cincimi din moșia Ipotești, deci jumătate din ea, cu precizarea că partea anexată Cucorănilor era, evident, exclusă. După aceste cercetări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
împărțit Ipoteștii la toți răzășii, și căutând după hotarnică ca să aflu toate pietrele ce despartu pre Ipotești de Cucorăni le-am aflat sămnile după hotarnică din pietrele scoase toate 11. Reiese limpede că Eufrosina Petrino stăpânea două cincimi din moșia Ipotești, deci jumătate din ea, cu precizarea că partea anexată Cucorănilor era, evident, exclusă. După aceste cercetări și precizări, boierii hotarnici au delimitat hotarele Ipoteștilor de moșiile vecine, ajungând la următorul rezultat: Cucorăni (în partea înglobată de la Ipotești moșia Manu) și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
hotarnică din pietrele scoase toate 11. Reiese limpede că Eufrosina Petrino stăpânea două cincimi din moșia Ipotești, deci jumătate din ea, cu precizarea că partea anexată Cucorănilor era, evident, exclusă. După aceste cercetări și precizări, boierii hotarnici au delimitat hotarele Ipoteștilor de moșiile vecine, ajungând la următorul rezultat: Cucorăni (în partea înglobată de la Ipotești moșia Manu) și Cătămărăștii pe de lături, iar Teișoara și Hrișcanii la capete. După aceasta au delimitat și "stâlpit" jumătatea din Ipotești, cuvenită Eufrosinei Petrino, desigur, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cincimi din moșia Ipotești, deci jumătate din ea, cu precizarea că partea anexată Cucorănilor era, evident, exclusă. După aceste cercetări și precizări, boierii hotarnici au delimitat hotarele Ipoteștilor de moșiile vecine, ajungând la următorul rezultat: Cucorăni (în partea înglobată de la Ipotești moșia Manu) și Cătămărăștii pe de lături, iar Teișoara și Hrișcanii la capete. După aceasta au delimitat și "stâlpit" jumătatea din Ipotești, cuvenită Eufrosinei Petrino, desigur, cu acordul răzeșilor care stăpâneau cealaltă jumătate. În octombrie 1847, când s-a făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
boierii hotarnici au delimitat hotarele Ipoteștilor de moșiile vecine, ajungând la următorul rezultat: Cucorăni (în partea înglobată de la Ipotești moșia Manu) și Cătămărăștii pe de lături, iar Teișoara și Hrișcanii la capete. După aceasta au delimitat și "stâlpit" jumătatea din Ipotești, cuvenită Eufrosinei Petrino, desigur, cu acordul răzeșilor care stăpâneau cealaltă jumătate. În octombrie 1847, când s-a făcut hotărnicia Ipoteștilor, moșia era împărțită Eufrosinei Petrino, fraților Isăcești și lui Nicolae Albotă, după cum urmează: Eufrosina Petrino, născută Hurmuzachi, stăpânea jumătate (două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Manu) și Cătămărăștii pe de lături, iar Teișoara și Hrișcanii la capete. După aceasta au delimitat și "stâlpit" jumătatea din Ipotești, cuvenită Eufrosinei Petrino, desigur, cu acordul răzeșilor care stăpâneau cealaltă jumătate. În octombrie 1847, când s-a făcut hotărnicia Ipoteștilor, moșia era împărțită Eufrosinei Petrino, fraților Isăcești și lui Nicolae Albotă, după cum urmează: Eufrosina Petrino, născută Hurmuzachi, stăpânea jumătate (două pătrimi) din Ipotești, moșie pe care o primise drept zestre de la părinții ei, aga Doxachi Hurmuzachi și soția acestuia, Ilinca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Petrino, desigur, cu acordul răzeșilor care stăpâneau cealaltă jumătate. În octombrie 1847, când s-a făcut hotărnicia Ipoteștilor, moșia era împărțită Eufrosinei Petrino, fraților Isăcești și lui Nicolae Albotă, după cum urmează: Eufrosina Petrino, născută Hurmuzachi, stăpânea jumătate (două pătrimi) din Ipotești, moșie pe care o primise drept zestre de la părinții ei, aga Doxachi Hurmuzachi și soția acestuia, Ilinca; Nicolae și Alexandru Isăcescu stăpâneau și ei o pătrime din Ipotești. Aici însă intervine o donație: Alexandru, la 17 iulie 1843, făcuse un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Albotă, după cum urmează: Eufrosina Petrino, născută Hurmuzachi, stăpânea jumătate (două pătrimi) din Ipotești, moșie pe care o primise drept zestre de la părinții ei, aga Doxachi Hurmuzachi și soția acestuia, Ilinca; Nicolae și Alexandru Isăcescu stăpâneau și ei o pătrime din Ipotești. Aici însă intervine o donație: Alexandru, la 17 iulie 1843, făcuse un testament, prin care dăruise partea sa din Ipotești schitului Gorovei, din ținutul Dorohoiului. La vremea respectivă, erau obișnuite aceste danii. În 1840, de exemplu, stolnicul Mihalachi Mavrodin, căsătorit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
de la părinții ei, aga Doxachi Hurmuzachi și soția acestuia, Ilinca; Nicolae și Alexandru Isăcescu stăpâneau și ei o pătrime din Ipotești. Aici însă intervine o donație: Alexandru, la 17 iulie 1843, făcuse un testament, prin care dăruise partea sa din Ipotești schitului Gorovei, din ținutul Dorohoiului. La vremea respectivă, erau obișnuite aceste danii. În 1840, de exemplu, stolnicul Mihalachi Mavrodin, căsătorit cu Maria, sora Ralucăi Eminovici, a dăruit și el aceluiași schit pe tot anul câte 5 dimirlii popușoi cât va
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu Vitalie Lemne, starețul schitului Gorovei. Prin aceasta, Eminovici își mărea suprafața pentru agricultură, pe lângă faptul că partea lui Alex. Isăcescu, dăruită de acesta schitului, avea câmp mai mult [...]. Câștigul ce trebuia să-l plătească Gh. Eminovici pentru partea din Ipotești a schitului Gorovei era de 2.200 lei pe an13; Al treilea stăpânitor al ultimei pătrimi din această moșie era pitarul Nicolae Albotă, părintele și epitropul răposatei clironomilor Zmarandei Romanesei 14. Individualizate după cum am arătat, aceste părți din Ipotești au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
din Ipotești a schitului Gorovei era de 2.200 lei pe an13; Al treilea stăpânitor al ultimei pătrimi din această moșie era pitarul Nicolae Albotă, părintele și epitropul răposatei clironomilor Zmarandei Romanesei 14. Individualizate după cum am arătat, aceste părți din Ipotești au avut, în genere, o evoluție funciară separată. Cele două pătrimi din Ipotești ale Eufrosinei Petrino fuseseră vândute, în vara anului 1847 deja, contra sumei de 4.000 galbeni, căminarului Gh. Eminovici. Doxachi Hurmuzachi scria fiului Constantin [...] să ajute pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
treilea stăpânitor al ultimei pătrimi din această moșie era pitarul Nicolae Albotă, părintele și epitropul răposatei clironomilor Zmarandei Romanesei 14. Individualizate după cum am arătat, aceste părți din Ipotești au avut, în genere, o evoluție funciară separată. Cele două pătrimi din Ipotești ale Eufrosinei Petrino fuseseră vândute, în vara anului 1847 deja, contra sumei de 4.000 galbeni, căminarului Gh. Eminovici. Doxachi Hurmuzachi scria fiului Constantin [...] să ajute pe Petrache (Petrino 15) să-și ia mai repede banii de la Eminovici, pentru moșia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ale Eufrosinei Petrino fuseseră vândute, în vara anului 1847 deja, contra sumei de 4.000 galbeni, căminarului Gh. Eminovici. Doxachi Hurmuzachi scria fiului Constantin [...] să ajute pe Petrache (Petrino 15) să-și ia mai repede banii de la Eminovici, pentru moșia Ipotești [...]. Nu mai încape nici o îndoială că tranzacția cumpărării Ipoteștilor de către Eminovici era înfăptuită la 30 iulie 184716. Dar ca să devină stăpân pe partea sa din Ipotești și să achite obligațiile bănești față de vânzătoarea moșiei, căminarul a trecut prin multe peripeții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
deja, contra sumei de 4.000 galbeni, căminarului Gh. Eminovici. Doxachi Hurmuzachi scria fiului Constantin [...] să ajute pe Petrache (Petrino 15) să-și ia mai repede banii de la Eminovici, pentru moșia Ipotești [...]. Nu mai încape nici o îndoială că tranzacția cumpărării Ipoteștilor de către Eminovici era înfăptuită la 30 iulie 184716. Dar ca să devină stăpân pe partea sa din Ipotești și să achite obligațiile bănești față de vânzătoarea moșiei, căminarul a trecut prin multe peripeții. Încurcăturile se întâmplă chiar de la început: tranzacțiile s-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe Petrache (Petrino 15) să-și ia mai repede banii de la Eminovici, pentru moșia Ipotești [...]. Nu mai încape nici o îndoială că tranzacția cumpărării Ipoteștilor de către Eminovici era înfăptuită la 30 iulie 184716. Dar ca să devină stăpân pe partea sa din Ipotești și să achite obligațiile bănești față de vânzătoarea moșiei, căminarul a trecut prin multe peripeții. Încurcăturile se întâmplă chiar de la început: tranzacțiile s-au stabilit în vara lui 1847, iar actele s-au făcut în ziua de 11 martie 1848, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a trecut prin multe peripeții. Încurcăturile se întâmplă chiar de la început: tranzacțiile s-au stabilit în vara lui 1847, iar actele s-au făcut în ziua de 11 martie 1848, când Gheorghe Eminovici a cumpărat cele două părți din moșia Ipotești, pe care Eufrosina Petrino le avea de zestre 17. Numai că din suma totală de 4.000 de galbeni cu care conveniseră vânzarea-cumpărarea moșiei, Eminovici i-a plătit vânzătoarei doar 1.500 de galbeni, rămânându-i dator 2.500 plus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
conveniseră vânzarea-cumpărarea moșiei, Eminovici i-a plătit vânzătoarei doar 1.500 de galbeni, rămânându-i dator 2.500 plus dobânzile. Nici în 1849 Eminovici nu-și achitase datoria, din moment ce Costache Hurmuzache [...] umbla pe la Divan, pentru soră-sa, ca să încaseze banii Ipoteștilor [...], căutând să-i vândă casa la mezat [...]. Mulțimea de galbeni, împrumutați de ici și de colo, se cereau restituiți, la scadențe apropiate unele scadențe erau de mult depășite iar creditorii cereau justiției formule executorii 18. Toate speranțele familiei stăteau în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
stolnicul Iurașcu, tatăl Ralucăi, născocind tertipuri judecătorești retrospective, dar care n-au avut susținere pentru că Eminovici nu poseda o foaie dotală legalizată în momentul efectuării căsătoriei; drept care Hurmuzache, cu împuternicirea Isprăvniciei ținutale a sechestrat mai multe capete de vite de la Ipotești 19, vânzându-le la Botoșani pentru a-și recupera o parte din datorie. Acest lucru se întâmpla la 2 iunie 1850. Văzându-se încolțiți, la 28 decembrie 1850 soții Eminovici au făcut un contract de arendare a moșiei pe șase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
era formală și avea drept scop împiedicarea creditorilor la vânzarea moșiei. În "Foaia sătească" nr. 22 din 3 iunie 1851, Divanul Domnesc a publicat hotărârea de a se face licitație publică, peste șase luni, pentru vânzarea de veci a moșiei Ipotești, spre îndestularea Eufrosinei Petrino, cu suma de 2.500 de galbeni 20. În situația dată, Raluca va da în judecată Epitropia generală a spitalelor Sf. Spiridon pentru că nu i se da restul de bani, din vânzarea Orășenilor 21. În felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a vândut casele din Botoșani, cu tot cu loc și cu toate acareturile, în preț de 1.050 galbeni, cumpărate de negustorul Iosip Munteanu. De-abia acum s-au văzut soții Eminovici la capătul odiseeii lor, care dura de șapte ani, pentru Ipotești!22 După ce a stăpânit Ipoteștii peste 30 de ani, căminarul Gh. Eminovici, care se înglodase în datorii, a fost nevoit să vândă moșia, grevată de două sarcini ipotecare: a) La 28 iulie 1876, cu mai puțin de o lună înaintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu tot cu loc și cu toate acareturile, în preț de 1.050 galbeni, cumpărate de negustorul Iosip Munteanu. De-abia acum s-au văzut soții Eminovici la capătul odiseeii lor, care dura de șapte ani, pentru Ipotești!22 După ce a stăpânit Ipoteștii peste 30 de ani, căminarul Gh. Eminovici, care se înglodase în datorii, a fost nevoit să vândă moșia, grevată de două sarcini ipotecare: a) La 28 iulie 1876, cu mai puțin de o lună înaintea morții Ralucăi (la 13 august
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
judecată. Tribunalul l-a obligat pe căminar să plătească cei 2.000 de galbeni făgăduiți, precum și procentele lor (în sumă de 400 galbeni), pe care acesta nu le mai plătise de la 26 octombrie 1876, luându-i inscripție ipotecară asupra moșiei Ipotești. Un apel făcut de Eminovici la Curtea din Iași a fost respins, iar sentința tribunalului a fost învestită cu formulă executorie: în fața sentinței categorice, bătrânul Eminovici, sfătuindu-se cu feciorul de la Iași, cu Mihai, se gândi să facă apel. Astfel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
încă prin deșertăciunea îndărătnicului bătrân 25. Neputând achita suma de 2.000 de galbeni, adică zestrea Aglaiei, și mai având, desigur, și alte datorii pe care le contractase cu îngrijirea bolnavilor și cu decesele din familie, Gheorghe Eminovici vinde moșia Ipotești negustorului botoșănean Cristea Marinovici. Actul de vânzare-cumpărare a fost întocmit la 10 februarie 1878, cu dorința și consimțământul 26 vânzătorului și ale cumpărătorului. Așadar, nu a fost deloc o vânzare silită, cum au afirmat mulți cercetători, în mod eronat. Chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]