9,120 matches
-
înaltă de mîntuire prin actul artistic. Dar visul lui nu este nici unul crispat existențial, și nici unul bigot din punct de vedere moral. Manipularea codurilor artistice, vocația de prestidigitator în relația cu limbajul, scepticismul polemic și memoria culturală, demonstrațiile silogistice și ironia implicită, fac din el un postmodern în cel mai exact înțeles al cuvîntului. Iar spiritul posac al unui eventual muzeu, încă fidel unor principii îmbătrînite, are în Onisim Colta, sub aparența inofensivă a unui mimetism verificat, unul dintre cei mai
Lumile succesive ale lui Onisim Colta by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16705_a_18030]
-
de pe malurile Dâmboviței. Așa după cum a evoluat în ultimii trei-patru ani, societatea românească e un balamuc pestilențial, în care experiențele savanților detracați n-au alt scop decât să arunce în aer tocmai clădirea care le adăpostește jocurile infernale. Ca o ironie a sorții, toleranța vinovată a Cotrocenilor dă prilejul securistimii iliesciene să contra-atace cu o virulență pe care bolșevicii n-au mai avut-o de la prădarea Palatului de Iarnă al lui Nicolae al II-lea. Supraviețuitorii comunismului, pe care dl. Constantinescu
Ultima șansă: auto-sancționarea by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16727_a_18052]
-
anihila obiceiul barbar al zeului" (Am ieșit din cameră). Interesant e faptul că această deconstrucție nu duce la haos, adică la un arbitrar în ordinea lirică. Refuzînd formal "sinteza" universală, războindu-se cu ea prin mijloacele discrete ale mefienței și ironiei, Ioan Moldovan se află, totuși, în cîmpul său de iradiere, cu caracter fatal. În pofida tuturor strategiilor analitice, imaginarul său dizolvant îi restituie coeziunea, în perspectiva bucolismului transilvan, ale cărui sucuri izvorăsc de mai departe de Blaga, din Coșbuc, Iosif, Goga
Analiză lirică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16713_a_18038]
-
-și regăsească lăcașul dintotdeauna" (Jean Starobinski). Aidoma metodei ironice pe care se întemeia maieutica lui Socrate, ficțiunea artei se asociază cu o iluzorie fragilitate, cu o umilitate care descumpănește realul ostil, îl face să-și piardă certitudinile. Arta e o ironie ontologică: Dacă acceptăm ce spune Kankélévitch, că oamenii pierd în contact cu Socrate securitatea înșelătoare a falselor evidențe, căci nu mai poți dormi liniștit după ce l-ai ascultat, cei care se întrec cu Odiseu rămîn cu aceeași experiență. A demonstrării
Ulise ca prototip by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16730_a_18055]
-
și mercurului, trei substanțe care i s-au administrat îndelung și fără acoperire medicală reală?" Cînd ziaristul Ventura a protestat la publicarea epigramei lui Macedonski el, de fapt, a urmărit să releve opiniei publice că Eminescu este alienat mintal: deși, ironie a sorții, tot el a rostit discursul funebru la înmormîntarea poetului. Poliția, în după amiaza zilei de 28 iunie 1883, la baia Mitrașewski "a acționat potrivit unui scenariu malefic", închizîndu-l în "buncărul lui Șuțu" iar bănuitele disensiuni între infirmieri și
O contrafacere grobiană by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16735_a_18060]
-
care nu-ți mai dă răgaz nici pentru reflecție, nici pentru viață particulară." Un alt fragment inedit revelator este cel intitulat De ce scriu critică literară, în care vocea inconfundabilă a lui Țeposu ne vorbește de aproape, cu amestecul acela de ironie și gravitate, de onestitate bărbătească și spirit ludic ce-i atrăgea simpatia tuturor: Nu mă voi jena, prin urmare, să mărturisesc că scriu critică din lene. Din lenea de a lua viața în piept, de a o scutura și de
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16743_a_18068]
-
Hudiță devine, în această ipostază, un Gonzalv Ionescu al lui G. Călinescu, care, pentru a căpăta o catedră, ar fi fost în stare să reintroducă iobăgia în țară. Istoria, se vede bine, din nou, e vicleană și plină de stupide ironii. Ioan Hudiță, Jurnal politic, vol. II (7 septembrie 1940-8 februarie 1942). Studiu introductiv și note de acad. Dan Berindei. Editura Institutul European, 2000.
Dezvăluirile lui Ioan Hudiță by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16753_a_18078]
-
de mijloace, un ritm foarte special. Pînă nu am găsit acel ritm, eu nu am reușit să intru în traducere cum trebuie și eram foarte nefericită, simțeam că nu sînt în traducere. Bouvard et Pécuchet mai are ceva, are niște ironii, foarte, foarte fine și care pot să-ți scape. Ele trebuie redate cu aceeași discreție, finețe. Totul ține de limbă, de limbaj. într-adevăr în funcție de fiecare autor ne construim o tehnică și o teorie foarte specifică. Cred că ați răspuns
Cu Irina Mavrodin despre Traducerea ca "nesfîrșită urcare a muntelui" by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16737_a_18062]
-
semn de întrebare se ridică din sterilitatea poeziilor lui Iacob Roman: cui prodest? Asemenea păcate nu-l pîndesc pe cel de-al treilea, și poate cel dintîi, dintre magii bănățeni ai versurilor- Doru Ilana. Cartea ecourilor e pătrunsă de o ironie ce devine însăși substanța eului poetic; orice aplecare spre registrul înalt e imediat amendată de un demon persiflant al autoironiei. Spirit ludic prin excelență, Ilana calcă mereu cu mai multă siguranță pe drumul îngust ce desparte rîsul de plîns, fără
Trei poeți bănățeni by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16766_a_18091]
-
întreprinderi păguboase fără să analizăm, la sînge, situația lor reală" (RL 2151, 1997, 1) etc. Admirația pentru severitate e normală în discursul public autohton, adresat cetățeanului exasperat de aranjamente, învîrteli, balcanisme etc. Nu mă pot însă împiedica să observ cum - ironie a limbii - această admirație ia o formă suspect de apropiată de atitudinea cam ambiguă manifestată față de justițiarul Tepeș: prețuit chiar dacă (sau pentru că?) se identifică, un pic, cu vampirul Dracula.
"La sînge" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16769_a_18094]
-
pe Chick să-i scrie biografia. Naratorul amînă promisiunea, speriat de convingerea că, o dată scrisă, această carte va anula orice graniță dintre el și moarte, că va dizolva un motiv important pentru care merită să rămînă în viață. Ca o ironie a sorții, el se intoxică din pricina unui pește alterat, într-o zi de vacanță în Caraibe, este transportat de urgență la Boston, și trăiește cîteva săptămîni între viață și moarte. Dorința de a supraviețui și dragostea soției îl ajută să
Saul Bellow, Allan Bloom și Mircea Eliade by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16774_a_18099]
-
acel cotidian care ne copleșește cu griji mărunte și ne necăjește cu plictiseli și oboseli minore. Acasă, grijile lui nu erau chiar neînsemnate: fusese aspru criticat de un celebru cronicar danez al vremii pentru cea mai recentă piesă a sa. Ironia comentariilor trebuie să-l fi amărît. În călătorie însă necazul se topește, e vindecat de contactul cu un alt fel de cotidian, viu, alert, pestriț, nou, interesant. Și Andersen chiar visează într-o noapte că piesele sale criticate de răutăciosul
"Cît de înflăcărat, cît de minunat!" by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16772_a_18097]
-
evadeze dintr-o realitate iremediabil prozaică. Scriind Marea amărăciune, Ioan Groșan nu s-a jucat de-a literatura, asemenea colegilor săi de generație. El s-a jucat de-a jucatul cu literatura, numai pentru a da satisfacție (cu o secretă ironie) celor obsedați de ingineria textuală. Pe Ioan Groșan îl preocupă, mai mult decât orice altceva, sufletul omenesc. El dovedește, prin scrisul său, că sufletul omenesc este nemuritor, dacă nu ca entitate metafizică, atunci ca subiect pentru literatură. Aceeași atitudine o
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului (2) by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16798_a_18123]
-
să reeditez romanul Ultimii, deoarece "nu mă reprezintă". Cînd am întrebat-o dacă a citit cartea, mi-a răspuns cu un aer senin: "Nu!" Un scriitor autentic scrie pentru/contra tuturor și primește cu umor loviturile... Să nu uităm nici ironia, detașarea, indiferența și seninătatea. Adevărata virtute nu se află în răsplată... Care este ultimul Dv. proiect? Să dorm cît mai puțin în fiecare noapte și să trăiesc cu intensitate maximă (pînă la paroxism și epuizare) fiecare clipă. Știu că mai
Șarpele se afla acolo încă de la început... by Elena Budu () [Corola-journal/Journalistic/16788_a_18113]
-
într-adevăr în România, mixtură în care se unesc moștenirile latină și slavă, claritatea și profunzimea patetică. Aceste rădăcini hrănesc poveștile sale de exilat, aceste narațiuni în care se întrepătrund inocența și zbuciumul, lăsînd un loc prin care pătrunde lumina ironiei..." Este evident că scriitorul, ajutat de discreția absolută care îi înconjurase existența pînă la moarte, devine treptat un mit, pe care presa peruană îl adoptă și-l nutrește bucuroasă; în noiembrie 1978, aceeași revistă revine cu un scurt articol despre
Destinul postum al lui Grigore Cugler by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16806_a_18131]
-
se află o monedă de bronz. Pe vremea pictorului, se obișnuia să se pună cîteva monede grele peste paginile unui in folio ca să nu se îndoaie. Dar moneda de pe cartea filozofului mai are o semnificație: e ca și cum, cu o blîndă ironie, pictorul ar vrea să ne aducă aminte că bronzul este foarte frumos și dur, dar efemer totuși în comparație cu misterul cuvîntului înscris pe o pagină, cu viața cărții, care este perenă. Iei în mînă un volumaș fragil, tipărit, poate, nu pe
Lecția lui George Steiner by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16830_a_18155]
-
istoria literară românească, adică un anume soi de Eminescu - "cel mai...". Răzvan Codrescu se burzuluiește într-o avalanșă de atacuri adresate câtorva dintre cei ce semnează în Dilema (VI/265): se insultă persoana mai mult decât se critică textul, produce ironii antisemite, care nu fac decât să le anticipeze pe cele sexiste (vezi eseul Radiografia unei calomnii. Marta Petreu împotriva lui Nae Ionescu), într-un cuvânt, termenul de political corectness e cu desăvârșire necunoscut autorului, care se pretează și la calambururi
"Dreptăciuni" pseudocritice by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/16840_a_18165]
-
putem bucura citind literatură română contemporană și care impune sentimentul că ne aflăm în fața unui mare scriitor. Proză atât de inspirată - și de gravă în desfășurarea ei veselă - găsim numai în volumele de debut ale viitorilor laureați ai Premiului Nobel. (Ironia discretă, ca și parodierea fugitivă a unor limbaje - propagandistic, literar, ecleziastic etc. - au făcut din literatura lui Ioan Groșan o pradă sigură pentru activiștii postmodernismului, care s-au grăbit să și-o anexeze. Este un abuz, întrucât esența acestei literaturi
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16837_a_18162]
-
să existe nici o componentă homosexuală în relația lor). Fotiade, ca orice "soț", știe mai multe despre "lume" (a explorat-o), în timp ce Simion, ca orice "soție", gătește, spală și îl privește pe șef cu gura căscată , dar și cu o anumită ironie, găsindu-l cam neajutorat. Scenele "conjugale" sunt înduioșătoare și, în același timp, de un comic irezistibil. Iată-l, de exemplu, pe Fotiade cerând ajutor subalternului său după ce, nesăbuit, a stat prea mult dezbrăcat la soare: " - Simioane, făcu domnul Fotiade. - Ziceți
Ioan Groșan și problema nemuririi sufletului by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16837_a_18162]
-
este și asocierea pe generic a unor nume ce amintesc de doi clasici autohtoni care s-au impus atenției mapamondului cinematografic în deceniul șase : Raj Kapoor și Satyajit Ray, unul supralicitînd sentimentalismul conflictelor specifice, celălalt convingînd prin austeritate, rafinament și ironie. Meritul esențial al acestei pelicule în două serii propusă cu mari și îndreptățite speranțe în plin sezon estival constă în faptul că dinamitează cu umor atît tipice precepte de viață, cît și rutiniere canoane artistice. De exemplu intriga- ca mai
De doi bani NIRVANA! by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16848_a_18173]
-
trăiesc din plin idila, înfățișată eliptic în secvențe comice sau lirice: splendidul dans al surorilor în ploaie, senzuala "lecție" de yoga pe creste circular panoramate, jocul de-a v-ați-ascunselea la sărbătoarea unei căsătorii. Moment în care este introdus cu abilă ironie sponsorul principal Coca Cola. Sticla cu elixirul dragostei urmînd să mai revină și într-o secvență similară din partea a doua cînd acțiunea este telescopată, transfocată, transfigurată sau - mai simplu spus - mutată pe platourile televiziunii. Așadar nu chiar film în film
De doi bani NIRVANA! by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16848_a_18173]
-
Pămîntului? Cu ce intrăm în "luntrea lui Caron"? Nostalgia e parfumul-capcană a acestui spectacol, de la prima la ultima scenă. Uneori, nostalgia resimțită e de-a dreptul dureroasă, pentru că jocul actorilor menține tensiunea contrastelor, nu "ațipește" melancolizînd iar comicul și (auto)ironia sunt dozate cu rafinament. Ceea ce permite păstrarea nealterată a interesului spectatorilor. La acestea contribuie esențial muzica și eclerajul, desigur, ingeniozitatea scenografiei cu toate accesoriile ei. Spațiul se dezvăluie în clar-obscur cu focalizări de "lumină caldă", asupra chipului personajelor. Nuanța dominantă
Din eprubeta memoriei by Monica Gheț () [Corola-journal/Journalistic/16864_a_18189]
-
veselă", iar opereta de la București se înfundă în impasul tragicului cotidian". Text datat "decembrie 1986". Oare cît timp, Doamne, sentimentul de patrie al românilor va mai purta amprenta de sînge a stalinismului? *** Nu o dată, Virgil Ierunca devine "splendid ca o ironie". Prin mijlocirea instrumentului ironic, irealizarea stilistică tratează cum se cuvine irealizarea valorilor, atît de numeroasă în epoca noastră de compromisuri și compromiteri, încît riscă a-i compune o identitate. Dacă e deci mai "decent" ca scriitorii lui Ceaușescu să pună
Glose la Virgil Ierunca (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16857_a_18182]
-
în care publicistica noastră se oglindea de vreo jumătate de secol. Singurul critic care a încercat să iasă din stereotipia acestui tradiționalism prea puțin receptiv fie și numai la forme, D. Caracostea, a fost - în cel mai bun caz - obiectul ironiilor publice (cele ale lui Lovinescu, de altfel, excelente ca pamflet, ceea ce nu înseamnă că erau și îndreptățite), dacă nu pur și simplu ignorat. Și așa a rămas pînă tîrziu, acoperit cu eticheta de răsfățat al regimului antonescian (pentru că a fost
Procesul Caracostea by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16882_a_18207]
-
ca pamflet, ceea ce nu înseamnă că erau și îndreptățite), dacă nu pur și simplu ignorat. Și așa a rămas pînă tîrziu, acoperit cu eticheta de răsfățat al regimului antonescian (pentru că a fost numit în locul lui Rosetti la Fundații) sau de ironiile lui Al. Piru! Sigur că, privită din perspectiva impactului său asupra contemporaneității, din unghiul influenței efective asupra vieții literare și a evoluției criticii, opera lui Caracostea se vădește a fi avut un rol minim, aproape neglijabil; dar perspectiva unei jumătăți
Procesul Caracostea by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16882_a_18207]