KorAP: Find »[drukola/base=jena & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...56 >

1,395 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

Bravó!“ (cu-accent franțuzesc, pe ultima silabă), mie-mi venea să intru în pământ sau să țip „Bis!“ peste capetele mulțimii. Bineînțeles că mi-era rușine de generozitatea senină cu care împărțeau urale, așa cum țiganii împart semințe înainte de film. Mă jenau spiritul de hoardă și lipsa de discernământ. Oare actorii ce gândeau: îi luau în serios? se simțeau bine în oceanul ăsta sălciu de afecțiune? plecau acasă mulțumiți, mândri, fericiți? Scenariul se repeta tovărășește, în fiecare săptămână. Seară de seară, aceleași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Lumea mea era lumea lui “înainte“, îmi pregătisem toate celulele pentru a avansa odată cu ea, fusesem antrenat să-i respect regulile, să încalc ceea ce se cuvenea să fie încălcat, să mă simt cât de cât important, viu, adevărat. Acum mă jenam să spun asta, zicea lumea că-s comunist. Înainte de 1989, îmi promisesem că o să ajung critic literar. În breasla asta largă și primitoare, se intra destul de ușor. Trebuia doar să citești două-trei cărți pe săptămână; mergeau și frunzărite. Dacă te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la cinema. Nu mai fuseseră reparate de pe vremea lui Dej. Majoritatea scrâșneau din nituri sau aveau balans: decolai ca-n rachetă. La sfârșit, lumea aplauda convinsă, fără discernământ; vedeai numai spinări, pentru că se ridicau toți în picioare. Ți-era și jenă să rămâi așezat, te înțepau șuruburile și se uitau actorii chiorâș după tine. I-am mulțumit Mariei, am asigurat-o că vin acasă la timp și-am închis. Apoi l-am întrerupt pe Mihnea: „Mai ai?“ „Da, domne. E-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Dar grănicerul, un tip format K1, nu observase asta sau pur și simplu nu se uita la televizor. Ne oprise cu un gest larg, prevenitor, ca de agent de circulație care dorește să te extragă din trafic fără să-i jeneze pe ceilalți participanți. Apoi mă invitase să scot actele și biletele și, odată cu ele, să răspund la celebra întrebare cu care te întâmpină băieții pe teritoriul francez: „Est-ce que vous transportez de la marchandise?“ Îi răspunsesem că nu, dar, deși vorbeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

vor primi oare cu bucurie în familia lor? În tot cazul, nu poate spune nimic împotriva eventualității acestei căsătorii, dar mai trebuie să mediteze; ar dori să nu fie grăbită. În ce privește cele șaptezeci și cinci de mii, degeaba Afanasi Ivanovici s-a jenat să vorbească de ele. Ea însăși cunoaște prețul banilor și, firește, îi va accepta. Îi mulțumește lui Afanasi Ivanovici pentru delicatețe, pentru faptul că nici măcar generalului, darămite lui Gavrila Ardalionovici, nu le-a spus nimic; totuși, n-ar fi oare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mă pretez! Și-o să vedem noi! De mine mai depind încă multe... o să vedem!... O pun eu cu botu’ pe labe!... Se strâmba, era palid și făcea spume la gură; amenința cu pumnul. Așa făcură câțiva pași. Ganea nu se jena deloc de prinț, se purta ca și cum ar fi fost singur în camera lui, pentru că era în cel mai înalt grad sigur de faptul că acesta nu-i decât o nulitate. Însă deodată își luă seama și își veni în fire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
crede că e o femeie virtuoasă? Credeți că trăiește cu ăla, cu Toțki? Nici gând! Și de mult n-o mai face. N-ați remarcat că până și ei îi e grozav de penibil și că în unele clipe se jena? Zău așa. Așa-s femeile cărora le place să domine. Ei, la revedere! Ganea ieși mult mai degajat decât intrase, chiar bine dispus. Prințul rămase vreo zece minute nemișcat și dus pe gânduri. Kolea își vârî iarăși capul pe ușă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
am cum s-a ajuns la situația asta. Patria părea să se țină bine, dar acum ce e? Toți vorbesc și scriu peste tot de asta. Demască. La noi toți demască. Părinții sunt primii care bat în retragere și se jenează singuri de fosta lor morală. La Moscova, un tată și-a sfătuit fiul să nu se dea îndărăt de la nimic pentru a face rost de bani; se știe din presă. Uitați-vă la generalul meu. Ei, ce s-a ales

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
permanentă chiar înaintea plecării acestuia din Petersburg, oferindu-și pe deasupra și serviciile, acesta era primul serviciu pe care i-l făcea și prima scrisoare primită, iar drept dovadă îi prezentă bilețelul pe care îl primise el însuși. Aglaia nu se jenă și citi. Biletul pentru Kolea conținea: „Dragă Kolea, fii bun și transmite-i Aglaiei Ivanovna scrisoarea sigilată pe care o anexez. Îți doresc sănătate. Al dumitale iubitor prinț L. Mâșkin.“ — Totuși e caraghios să aibă încredere într-un țânc, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cea mai legitimă căsătorie de recent răposata Elena, soția mea, care a murit în chinurile facerii. Iar ciovlica asta e fiică-mea, Vera, în doliu. Iar acest, acest, o, acest... — De ce te-ai blocat? îi strigă tânărul. Continuă, nu te jena. — Luminăția Voastră! exclamă deodată Lebedev, cu un fel de avânt. Ați binevoit să urmăriți în ziare uciderea familiei Jemarin 39? — Am citit, spuse prințul cu o oarecare uimire. — Ei bine, acesta-i adevăratul ucigaș al familiei Jemarin, chiar el este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nihiliști, zise Lebedev, făcând un pas înainte. Și el mai că nu tremura de emoție. Sunt altfel, deosebiți, nepotul meu mi-a spus că au mers mai departe decât nihiliștii. Degeaba v-ați gândit că o să-i faceți să se jeneze prin prezența dumneavoastră, Excelență; n-or să se jeneze. Totuși, nihiliștii sunt uneori inși versați, chiar tobă de carte, iar ăștia i-au depășit pentru că-s practici. De fapt, ei sunt o consecință a nihilismului, dar nu în mod direct

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai că nu tremura de emoție. Sunt altfel, deosebiți, nepotul meu mi-a spus că au mers mai departe decât nihiliștii. Degeaba v-ați gândit că o să-i faceți să se jeneze prin prezența dumneavoastră, Excelență; n-or să se jeneze. Totuși, nihiliștii sunt uneori inși versați, chiar tobă de carte, iar ăștia i-au depășit pentru că-s practici. De fapt, ei sunt o consecință a nihilismului, dar nu în mod direct, ci din auzite și indirect, și nu-și manifestă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
poate, regreta amarnic că s-a amestecat în această tărășenie; acum tăcea. Prințului i se întâmpla ceea ce adeseori li se întâmplă oamenilor prea timizi: atât de mult se rușina de această faptă care nu-i aparținea, atât de mult se jena pentru musafirii săi, încât în primele clipe nu îndrăznea să-i privească. Ptițân, Varia, Ganea, chiar și Lebedev - toți arătau întrucâtva derutați. Cel mai ciudat era că și Ippolit, și „fiul lui Pavlișcev“ păreau surprinși de ceva; și nepotul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mult a fost atins în vanitatea lui. O, ce copil sunteți, Lizaveta Prokofievna! — Ce? Vrei să-ți trag o scatoalcă până la urmă? — Nu. Nu vreau deloc. Zic așa pentru că vă bucurați de scrisoare, însă nu vreți să recunoașteți. De ce vă jenați de sentimentele dumneavoastră? Așa vi se întâmplă în toate. — De-acum un pas să nu-ndrăznești să faci spre casa mea! strigă Lizaveta Prokofievna și sări în picioare, făcându-se albă la față de furie. Să nu te mai văd în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la față de furie. Să nu te mai văd în ochi niciodată! — Iar peste trei zile o să veniți și o să mă chemați chiar dumneavoastră... Cum de nu vă e rușine? Sunt cele mai frumoase sentimente pe care le aveți, de ce vă jenați de ele? Doar în felul acesta vă chinuiți singură. Mor și tot nu te chem niciodată! O să-ți uit până și numele! L-am și uitat!! Dădu să se năpustească pe scări. — Și-așa mi s-a interzis să vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dragoste de patrie și se lăudau că văd mai bine decât alții în ce ar trebui să constea această dragoste; acum, însă, au adoptat deja o atitudine mai francă și chiar de cuvintele „dragoste de patrie“ au început să se jeneze, chiar noțiunea au expulzat-o și au eliminat-o, considerând-o dăunătoare și insignifiantă. Acest fapt este real și îl susțin... doar trebuia odată și odată să rostesc tot adevărul, simplu și sincer; însă faptul este în același timp și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
asemenea sfat, m-am gândit că ești un om care are nevoie de el și l-am scris, roșind de rușine pentru firea dumitale ridicolă. PP.SS. E vorba de banca verde pe care ți-am arătat-o mai înainte. Jenează-te! Am fost nevoită să fac și această precizare.“ Biletul era scris la repezeală și împăturit la nimereală, probabil cu vreo câteva clipe înainte de apariția Aglaiei pe terasă. Cuprins de o tulburare inexprimabilă, asemănătoare cu un val de spaimă, prințul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
după ea, mai ales în fiecare dimineață când se scoală și se încalță cu cizmele; nu știu de ce i se întâmplă tocmai în vremea asta. Nu cumva v-a cerut bani, mult stimate prinț? — Nu, nu mi-a cerut. — Se jenează. A vrut s-o facă: chiar mie mi s-a destăinuit că vrea să vă inoportuneze, dar se jenează, întrucât l-ați împrumutat recent și, pe deasupra, bănuiește că nu o să-i dați. Asta mi-a spus ca unui prieten. Dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
se întâmplă tocmai în vremea asta. Nu cumva v-a cerut bani, mult stimate prinț? — Nu, nu mi-a cerut. — Se jenează. A vrut s-o facă: chiar mie mi s-a destăinuit că vrea să vă inoportuneze, dar se jenează, întrucât l-ați împrumutat recent și, pe deasupra, bănuiește că nu o să-i dați. Asta mi-a spus ca unui prieten. Dar dumneata nu-i dai bani? — Prințe! Mult stimate prințe! Nu doar bani, dar de dragul acestui om, eu, ca să zic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
hoț și bețiv, continuă Ganea cu venin, eu sunt calic, soțul surorii mele e cămătar - avea și la ce râvni Aglaia! Frumos, nimic de zis! — Acest soț al surorii tale, cămătarul, te... — Hrănește, nu-i așa? Te rog, nu te jena. — De ce te enervezi? întrebă Varia, simțind că a mers prea departe. Nu înțelegi nimic, parcă ai fi un școlar. Crezi că toate astea ți-au putut dăuna în ochii Aglaiei? Nu știi ce caracter are; i-ar întoarce spatele celui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
început să se uite la arici; la întrebările lor, Kolea le-a explicat că ariciul nu-i al lui și că acum se duce undeva cu un prieten, gimnazist și el, Kostea Lebedev, care a rămas în stradă și se jenează să intre deoarece are un topor în mână; că au cumpărat ariciul și toporul de la un țăran cu care s-au întâlnit pe stradă. Țăranul le-a vândut ariciul și le-a luat pe el cincizeci de copeici, iar toporul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Prințul N. își scoase monoclul și îl studia fără încetare pe prinț. Neamțul-poetastru ieși din ungherul lui și se apropie de masă, cu un zâmbet sinistru pe față. — Exagerați foarte mult! spuse tărăgănat Ivan Petrovici, parcă întrucâtva plictisit și chiar jenat de ceva. Biserica de acolo are și ea reprezentanți demni de toată stima și virtuoși... Niciodată nu m-am referit la reprezentanții bisericii, luați în parte, ci la catolicismul roman în esența lui. De Roma vă vorbesc. Oare o biserică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
faptul că la o persoană progresistă revine o puzderie de oameni înapoiați și răi? Marea mea bucurie e acum că m-am convins că nu despre o puzderie e vorba, ci despre un material viu! N-are rost să ne jenăm nici de faptul că suntem caraghioși, nu-i așa? Căci într-adevăr așa e: suntem caraghioși, ușuratici, cu apucături rele, ne plictisim, nu ne pricepem să privim, nu ne pricepem să înțelegem, cu toții suntem doar așa, și eu, și dumneavoastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

postul cel mare și cu săptămâna brânzei nouă. Partea a doua a locuțiunii nu era decât o nevinovată aluzie la un membru al acelui grup, care are îndealtmintrelea un nume destul de românesc, de care n-ar avea nevoie să se jeneze. Porecla e mai veche decât statele române de dincoace de Dunăre, dacă ne întemeiem pe ce ne zice Miklosich în Wanderungen der Rumunen. Dar nu de istoria unui cuvânt străvechi e vorba aci, ba nici măcar de grupul liberalilor moderați, cari

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
ca fidelitatea logosului să nu fi fost stenografică, dar esența cuvintelor rostite e cea comunicată de noi. Sorgintea căreia - i datorim informațiile noastre e, în cazul acesta, prea sigură ca să nu preferăm a bănui pe redactorii "Presei" că se cam jenează a confirma zisele noastre. Neagra mulțime se compunea în adevăr din opt, dintre cari patru funcționari dependenți de Ministeriul de Externe și două rude de-aproape ale d-lui Boerescu, iar vorbele vajnice au fost rostite de un tânăr care

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]