2,167 matches
-
putut face pe oameni să creadă că, în curând, avea să se crape de ziuă. Dar abia puteau vedea cozile cailor din fața lor, iar cărarea prin iarba câmpiei era încă întunecată. În timp ce ceața se învolbura în jurul steagurilor, al armurilor și lăncilor, toți oamenii păreau că ar fi mers prin apă. Erau apăsați de gânduri care le crispau piepturile. Pâcla rece li se aduna pe sprâncene și pe firele de păr din nări. Dinspre malul lacului se auzeau plescăituri, râsete și glasuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați se frecau unii de alții, luptând să ajungă în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături, lănci și săbii lungi fulgerau în lumina dimineții, iar, din regiunea primei palisade de pe Muntele Oiwa, se auzea un sunet straniu. Cât de adânci erau visurile stăruitoare ale scurtei nopți de vară! Pantele Muntelui Oiwa, apărate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați se frecau unii de alții, luptând să ajungă în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci. Se auzeau deja împușcături, lănci și săbii lungi fulgerau în lumina dimineții, iar, din regiunea primei palisade de pe Muntele Oiwa, se auzea un sunet straniu. Cât de adânci erau visurile stăruitoare ale scurtei nopți de vară! Pantele Muntelui Oiwa, apărate de Nakagaba Sebei, și Muntele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
rapid situația și un fior îl străbătu tot trupul. „Nu pot nega că omul ăsta e un inamic puternic,“ reflectă el. Contrar, însă, acestui sentiment copleșitor, dinlăuntru-i se răzvrăti un alt fel de putere, împingându-l înainte. Înșfăcându-și lancea lungă, răcni: — La luptă! În depărtare, se auzeau detunături sporadice, de la poala muntelui. Apoi, deodată, răsunară neașteptat de aproape, dintr-o zonă împădurită de pe panta de sud-vest. — Au luat-o și pe scurtături! Din cauza ceții dese, steagurile inamice nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
în fața asaltului dezlănțuit de forțele lui Sakuma. De îndată ce află despre distrugerea unității lui Nakagawa, începu să șovăie și mai mult. Apoi, în fața împrăștierii taberei centrale a aliaților săi, abandonă Shizugatake fără să tragă un glonț sau să ridice o singură lance pentru a rezista, fugind cu o iuțeală care părea să spună că fiecare se salvează cum poate. Avea intenția de a se reuni cu aliații din Kinomoto, așteptând apoi ordinele lui Hidenaga. Acum însă, pe drum, întâlnise un om din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din copaci, se auzeau țârâielile primilor greieri. Vântul adia plăcut peste munți, de la un lac la altul, iar soldații - care acum își săturaseră stomacurile goale - începură, în sfârșit, să moțăie. Continuând să-și țină în mâini armele de foc și lăncile, se așezară. La umbra copacilor, caii închiseră și ei ochii, și chiar și comandanții de grupă se rezemară de trunchiuri, adormind. Peste tot domnea liniștea, dar era acea tăcere care urmează după o luptă intensă. Tabăra inamicilor - care fusese învăluită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
deja și ei. Era aproape Ora Mistrețului, când Genba se ridică în capul oaselor, trezit din somnul său ușor. — Tsushima! strigă el. Osaki Tsushima dormea în apropiere și, până se deșteptă, Genba ajunsese deja în fața lui, strângând în mână o lance pe care o luase de la un paj. — Tocmai am auzit un nechezat. Du-te și vezi ce e. — Imediat! În timp ce ieșea din cort, Tsushima se ciocni de un om care țipa ca din gură de șarpe. — Avem o urgență! strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
clanului Maeda intraseră pe teren deveni o extraordinară sursă de putere pentru soldații lui Genba, precum și pentru Genba și ofițerii care-i mai rămăseseră. — Nu vă retrageți nici un pas până nu văd capul maimuțoiului ăluia blestemat în vârful uneia din lăncile noastre! Nu-i lăsați pe cei din clanul Maeda să-și râdă de noi! Nu vă faceți de rușine! Încurajându-i, Genba mergea printre ofițeri și soldați. Cum era de așteptat, ostașii care-l urmaseră, până în acel punct, credeau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i, Genba mergea printre ofițeri și soldați. Cum era de așteptat, ostașii care-l urmaseră, până în acel punct, credeau în sentimentul onoarei. Transpirația și sângele uscat de soarele care strălucea fierbinte, încă din primele ore ale dimineții, pătau armurile și lăncile multora. Prin toată murdăria erau amestecate fire de iarbă și cocoloașe de țărână. Pe chipurile tuturor oamenilor se citea setea după o ceașcă sau măcar o gură. Dar nu aveau timp pentru așa ceva. Norii mari de praf galben și sunetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la un loc, luând-o la fugă, în direcția lui Katsuie. — Aici ne luăm rămas bun, stăpâne! Aruncând aceste cuvinte de despărțire, generalii care fugeau cu Katsuie se desprinseră dintr-o dată de lângă el, își întoarseră caii și se repeziră în mijlocul lăncilor ascuțite ale urmăritorilor. Curând, cadavrele lor căzură la pământ. Menju Shosuke se întorsese și el și înfrunta năvala inamică, dar acum o luă, din nou, la fugă, după stăpânul său, strigându-l din urmă: — Stindardul de comandant... vă rog... dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-se în trei unități, îi atacară pe dușmanii care se apropiau. Oamenii ce urcau de jos gâfâiau greu și nu puteau ține piept luptătorilor disperați care năvăleau asupra lor. Săbii lungi începură să se năpustească peste coifurile soldaților lui Hideyoshi, lănci le străpungeau piepturile, iar trupurile lor măcelărite cădeau peste tot. — Nimeni să nu fie prea nerăbdător să moară! strigă deodată Shosuke, în timp ce se retrăgea în interiorul unei palisade. În timp ce stindardul de comandant îl urma, oamenii rămași făcură același lucru. — Se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se împrăștie, efectele ei vor fi slăbite. Rămâneți sub drapel, fie că înaintăm sau ne retragem. Primind acest sfat, se repeziră din nou. Răsucindu-se într-o parte, tăiară, cu furie, în rândurile inamicilor; întorcându-se în cealaltă, împunseră cu lăncile. Apoi, ca vântul, se retraseră spre fortificația lor. Astfel, ieșiră înainte la luptă de șase sau de șapte ori. Atacatorii pierduseră deja peste două sute de oameni. Era aproape ora amiezei și un soare arzător strălucea deasupra capetelor. Sângele proaspăt de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
moară, războinicii aceia mânjiți de sânge înălțară drapelul spre inamicul care se apropia prin iarba de bambus. Luptătorii care veneau în direcția lor pesemne că erau oameni de o ferocitate negrăită. Înaintau neabătuți, demonstrând jurămintele pe care le depuseseră cu lăncile. Shosuke stătea cu fața spre ei, strigând pentru a le clătina curajul: — Ce nerușinare din partea voastră! Nulități de ultimă speță! V-a trecut prin minte să vă înfigeți lăncile în trupul lui Shibata Katsuie? Shosuke părea un demon și, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ferocitate negrăită. Înaintau neabătuți, demonstrând jurămintele pe care le depuseseră cu lăncile. Shosuke stătea cu fața spre ei, strigând pentru a le clătina curajul: — Ce nerușinare din partea voastră! Nulități de ultimă speță! V-a trecut prin minte să vă înfigeți lăncile în trupul lui Shibata Katsuie? Shosuke părea un demon și, de fapt, nimeni nu era capabil să-i facă față. Un număr de oameni fură doborâți cu lăncile, aproape la picioarele lui. Observându-i ferocitatea și luptând cu disperare contra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nulități de ultimă speță! V-a trecut prin minte să vă înfigeți lăncile în trupul lui Shibata Katsuie? Shosuke părea un demon și, de fapt, nimeni nu era capabil să-i facă față. Un număr de oameni fură doborâți cu lăncile, aproape la picioarele lui. Observându-i ferocitatea și luptând cu disperare contra unor oameni care erau gata să apere până la moarte stindardul comandantului lor, chiar și cei mai mari lăudăroși din trupele atacante sparseră încercuirea, deschizând un drum, spre poalele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
deschizând un drum, spre poalele muntelui. — Aici sunt! Vine însuși Katsuie! Dacă Hideyoshi e pe-aici, să vină în fața mea, călare și singur! Haide, ieși, mutră de maimuță! țipă Shosuke, în timp ce cobora drumul în pantă. Pe loc înjunghie mortal cu lancea un luptător în armură. Fratele său mai mare, Mozaemon, fusese doborât deja; cel mai tânăr, Shobei, încrucișase sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sabia lungă cu un războinic inamic și amândoi se loviră, unul pe celălalt, de moarte. Shobei căzu la baza unui stei stâncos din apropiere. Lângă el, stindardul comandantului zăcea abandonat, de-acum complet înroșit. Din vârful și din josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre trupul lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau, unii cu alții, pentru marea pradă. Sub învălmășeala de lănci, Menju Shosuke
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
josul povârnișului, lănci nenumărate se îndesau spre trupul lui Shosuke, fiecare luptător dornind să ia stindardul de comandant și capul despre care credeau că era al lui Katsuie. Toți se întreceau, unii cu alții, pentru marea pradă. Sub învălmășeala de lănci, Menju Shosuke își găsi moartea în luptă. Războinic tânăr și chipeș, de vreo douăzeci și cinci de ani doar, fusese disprețuit de oameni ca Genba și Katsuie din cauza gentileței, grației și iubirii lui pentru învățătură - trăsăturile inocente ale lui Shosuke erau încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mulți ani ca mine! Lăsându-l în urmă pe Murai, care tremura, Inuchiyo porni spre intrarea principală, pentru a-l primi pe Katsuie. Acesta sosise la poarta castelului și încă mai era pe cal. Ținea într-o mână coada unei lănci rupte, dar nu părea a fi rănit, și avea fața - ba chiar întreaga făptură - pătrunsă de deznădejde. Căpăstrul calului său era ținut de Toshinaga, care-i alergase în întâmpinare. Cei opt oameni care-l însoțeau rămăseseră dincolo de poartă. Prin urmare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
erau o mare de flăcări. Hideyoshi ordonă o retragere temporară. Poate fiindcă vedea că progresau foarte încet, retrase toate unitățile. În acel răstimp, alese dintre samurai câteva sute de războinici dârji. Nici unul nu avea să poarte arme de foc, numai lănci și săbii. Acum vreau să văd treaba făcută! Croiți-vă drum în turn! ordonă el. Corpul lăncierilor de elită învălui imediat turnul, ca un roi de viespi, pentru ca, în curând, să pătrundă înăuntru. Un fum negru ca smoala începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
pe Seniorul Nobuo fie să comită seppuku, fie să devină preot. Ca răsplată, am să vă dau pământuri în Ise și Iga. Nu numai frigul îi îngheța pe cei patru până-n măduva oaselor. Pereții sălii păreau plini de săbii și lănci mute. Ochii lui Hideyoshi sticleau fix, ca două mici puncte de lumină. Acei ochi le cereau vasalilor să spună da sau nu. N-avea să le lase timp pentru a se gândi la ofertă, nici să plece fără a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
avea să pârjolească, în cele din urmă, întreaga lume. Nu mai erau pure speculații într-o doară, ci o reală certitudine. RĂZBOINICUL CU GLUGĂ Ikeda Shonyu era vestit pentru trei lucruri: statura lui scundă, curajul său și talentul la dansul lăncii. Avea patruzeci și opt de ani, aceeași vârstă cu a lui Hideyoshi. Hideyoshi nu avea nici un fiu; Shonyu, însă, avea trei cu care se putea mândri și toți trei ajunseseră la maturitate. Cel mai mare, Yukisuke, avea douăzeci și cinci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
siluetele celor o mie de militari începură să se miște laolaltă ca două bancuri de pești care se reuneau. În sfârșit, pe urmele oamenilor lui Yukisuke apăru și Sanzo. Santinelele de serviciu, care priveau înapoi, spre ariergardă, îl înconjurară cu lăncile și-l aduseră în fața scaunului de campanie al lui Shonyu. Shonyu nu-i lăsă lui Sanzo timp să spună nici o vorbă de prisos, chestionându-l asupra punctelor esențiale ale misiunii. Între timp, de la mal porniseră, risipite, mai multe bărci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de peste tot în lungul drumului, năvăleau roiuri de soldați dușmani. Singura unitate care nu reușea să se salveze era puțin numeroasă, alcătuită din Hidetsugu și vasalii lui. Hidetsugu fusese ușor rănit în două sau trei locuri și lupta înverșunat cu lancea. — Mai sunteți aici, stăpâne? — Repede! Retragerea! Înapoi! Când îl vedeau, vasalii îi vorbeau aproape ca și cum l-ar fi dojenit. Până la ultimul, muriră în luptă. Kinoshita Kageyu observă că Hidetsugu își pierduse calul și rămăsese pe jos. — Vă rog! Luați-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
păruse că, în ochii acelui om, prețuise mai puțin decât un fir de bambus la margine de drum. Privind în urmă, Hidetsugu văzu un nor de praf stârnit de inamic. Dar un grup de soldați călări din diferite unități, purtând lănci, puști și săbii lungi, îl văzură pe Hidetsugu și-i strigară să se oprească. — Stăpâne! Dacă fugiți într-acolo, veți întâlni altă unitate dușmană! Apropiindu-se, îl înconjurară și îl traseră cu ei spre Râul Kanare, să scape. Pe drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]