11,844 matches
-
zise Goanță amuzat și râse prostește, uitând parcă pentru moment ce era cu el acolo. Dar nimeni nu-l luă În seamă. Nu putem să-l lăsăm aici, Îngăimă Libelula... Trebuie să facem ceva. Cred că e mort! Mi-am lipit urechea de pieptul său. Mirosea a iarbă și a ceva ars. Nu distingeam niciun sunet. Doar tăietura aceea adâncă și neagră, cu puțină apă În ea, mă Înspăimânta cumplit. Ochii i se acoperiseră cu o pieliță lăptoasă și se decolorau
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
care Împânzeau, În pâlcuri, Întreg cimitirul. Își umplea poala rochiței, alerga până la buza gropii și le presăra lăcrimând peste trupul Îngerului. Pământul l-am Împins cu mâinile și l-am bătătorit. Ne-a luat destul de mult timp. Lutul cleios se lipea cu Încăpățânare. Întrun târziu, am dus treaba la bun sfârșit. Eram extenuați. Goanță se văieta mereu că-l dor brațele, că nu se mai poate mișca de oboseală și de foame. Mormântul l-am făcut să arate ca și cum nici n-
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
perete. În cameră intră zgomotos un cal negru, uriaș, urmat de un altul, de alții, de mulți alții, Într-un șir interminabil. Simțeam mirosul de sudoare În nările mele Înfierbântate. Mă clătinam ca bătut de talazuri. Unul dintre cai Își lipi capul mare de capul meu. Ochiul său imens, ca o apă gelatinoasă, neliniștită, se turti de ochiul meu. Încercam să mă apăr, să-l Înlătur. Nu reușeam. Îi simțeam respirația puturoasă. Căutam un loc aerisit În care să respir. Broboane
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
face o alegere. * Cu fiecare zi care trecea, fetele se apropiau de finalul studiilor, urmând a susține un examen de absolvire cu exigențe care le puneau pe gânduri. De unde până acum învățau numai ziua, se ivi cerința de a se lipi și de o parte din noapte, dedicând un plus de timp pregătirii întregii materii care, deși fusese parcursă cu stăruință, părea a fi fără sfârșit. * Toate trecură, cum spune Eminescu într-o poezie: Ca nori lungi pe șesuri... și fetele
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
la Pontul Euxin. - Marcel e omul visurilor mele! conchise ea. - Și dacă...!? - Dacă ce? Știi că ești haioasă? - Vai, Olga, unde ai învățat tu un asemenea limbaj? N-ai fost plecată decât două săptămâni și iată ce deprinderi s-au lipit de tine! - Și încă nu ți-am spus tot, bravă ea: știu să înjur, să fumez, știu încă multe lucruri... dar unei puritane ca tine îi e greu să înțeleagă ce este viața, viața adevărată, trăită la cea mai înaltă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
fi dat numai de otrăvuri. Plânsul ei era deznădejde, ură, invidie... Cetatea ei de optimism construită cu atâta migală devenise o movilă de moloz sub care își simți strivite toate visele, nădejdile, întreaga ființă. - Hai, hai nu plânge, și mama lipind-o de ea, îi șterse câteva lacrimi care alergau în neștire pe obraz. Ea căută apoi o batistă și o sfătui să-și șteargă șiroirile care-i năpădiseră obrazul. Batista se udă în câteva clipe; apoi continuă: - Ce poate fi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
pat, făcu vreo câțiva pași prin cameră, bău un pahar cu apă, deși nu-i era sete, și încercă să-și pună capul greu de gânduri pe pernă. Ațipi. Nu știu când și cum, visul întrerupt reîncepu. Era ca și cum cineva lipise banda de celuloid, punând din nou aparatul în funcțiune. Avea senzația că e treaz, că Își trăia visul cu ochii deschiși. La un moment dat, i se păru că draperia de la o fereastră lăsa să pătrundă în cameră o lamă
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
și ascultară muzică. În pauza ce urmă până la desert, Alex trase scaunul mai aproape de Ina, îi luă mâna stângă în mâna lui cu o delicatețe demnă de un cavaler adevărat și începu un monolog care Inei avea să-i rămână lipit de inimă toată viața: - Vreau, draga mea, ca această mână mică, fină... și spunând acestea, urmărea sumedenia de linii ce brăzdau palma fetei cu aere voite de cunoscător, ca după o pauză să exprime: sunt sigur că nu numai în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
ar fi vrut să-și strice buna dispoziție. Dar, după câteva momente, reflectă că nu merită. Într-un oraș mic, era firesc să te întâlnești cu anumiți cunoscuți, chiar și de mai multe ori pe zi. Își cumpără timbre, le lipi pe un plic și depuse scrisoarea în cutia destinată pentru corespondențe externe. Îi scrisese de mai multe ori unui prieten, coleg de facultate, aflat acum undeva printr-o țară africană, mare specialist în probleme de rezistența materialelor. Voia să afle
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
bună ca: cele rele să se spele... Spre dimineață, prăbușiți de oboseală, după o lungă noapte din care nu lipsiseră nici unele nedeslușiri, mirii se retraseră. Nunta se termină în zorii celei de-a doua zi. Câțiva petrecăreți, având mâna bine lipită de pahare, prelungiseră discuțiile, glumele și buna dispoziție în așteptarea borșului de potroace. * O nouă săptămână își deschidea porțile. Aflată în secție, Olga veni lângă Ina să-i ceară scuze pentru modul deplorabil în care se manifestase. Dar nu uită
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
picior peste picior pe scaun. Alex se holbă mai întâi la gol, apoi la ceilalți. Toți țineau în mână câte un bon sau un bilet, unii aveau o fișă sau un număr de ordine. Semănau între ei din pricina bonulețului slinos lipit de degetele lor cu negru sub unghii. Alex nu avea la el decât frigul și trebuia să tacă. Cine sunteți? — Doisprezece. — Eu, optsprezece, mai am de stat. — Mi s-a băgat unul în față, că aș fi avut șapte. — Nesimțiți
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
Din când în când Moni zâmbea și Alex era singurul care putea să o asculte și apoi s-o iubească, până când Moni avea să devină din nou serioasă. Totul venea în fragmente care se potriveau altor fragmente, și Alex le lipea între ele ca pe bucățile de puzzle, iar legătura fină dispărea pe măsură ce orele treceau. Fiecare în felul său dorea ca imaginea să fie completă, ca ultimul spațiu să fie acoperit cu o bucată de carton reprezentând un colț de bloc
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
protectoare, spațiul acesta părea că li se potrivește cel mai bine. Își făcură un colț al lor din niște saltele vechi, cineva le dăruise o pătură și o noptieră cu două sertare. Ei deja iubeau faianța și gresia peste care lipiseră bucățile lor de viață. Nu plecau de acolo decât la toaletă. Știau că dincolo de colțul lor nu putea fi decât întunericul lung și întins pe întreg coridorul. Cei care veneau să aștepte îi ocroteau ca pe niște orfani care simțeau
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
cameră. Pentru doamna Aurelia acelea erau cele mai fericite nopți, căci în întuneric adormea liniștită dacă știa că Mara veghează. La ultimul revelion, Mara a adus un casetofon și multe casete. A împodobit camera cu ghirlande din hârtie creponată, a lipit de perdea steluțe din carton argintiu, a adus masa lângă pat și au stat împreună toată noaptea. După câteva pahare de șampanie, au început să danseze, fiecare pe ringul ei - Mara în jurul patului, doamna Aurelia în vârful lui. Și una
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
dacă s-a mai schimbat ceva și din nou în hol, unde tata o îmbrățișa lung pe mama. După ce am închis ușa, iar mama s-a dus la bucătărie, am mai auzit câteva secunde pașii lui pe scări. Cu ochiul lipit de vizor, mi-l imaginam ieșind în stradă, fluturând mâna după un taxi, aplecându-se să se așeze pe bancheta din spate și trăgând portiera după el. — Acum probabil că a ajuns la gară... își pune geamantanul sus... se așază
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
înregistrat. Mai târziu mi am dat seama că era atent și la vocea mamei, că închidea de multe ori ochii doar ca să o asculte. Îl vedeam cum stă cu coatele pe masă și adulmecă mirosul de pâine prăjită, cum se lipește cu spatele de calorifer ca să-i simtă căldura încingându se sub pulover. Tatei îi plăcea să repare tot felul de lucruri prin casă, bateria de la baie, flotorul, ușa de la bucătărie, prizele sau hota. Pe mine mama nu mă lasă niciodată
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
binelea, dar asta nu-l împiedică să și strângă lucrurile și să-și facă o rezervare la prima cursă aeriană care pleca spre un ținut unde echipa sa nu ajunsese încă. Se simțea mulțumit, încântat de decizia sa. Cu obrazul lipit de geamul hubloului de la clasa economy, zâmbi la gândul că va putea duce o viață obscură, că va pescui guvizi și creveți cu propriul năvod, că va fi liber să colinde străzile și tavernele la întâmplare și că zilele lui
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
mână. Acum era convins că va adormi și va visa, nimic altceva nu mai avea vreo importanță. După execuție, unul din agenți îi strânse ziarele și țigările din celulă, le împături și le puse atent într-o pungă de plastic. Lipi patul de perete și mai aruncă o privire înapoi ca să nu fi uitat ceva. Nimic. Doar pereții obosiți și scrijeliți cu tot felul de simboluri și diferite inscripții susțineau liniștea profundă și înșelătoare ce cuprindea încăperea, de parcă ar fi ascuns
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
și amețeala, iar unchiul nu mai murea. Continua în schimb să dea cu mâna pe sub pătură încercând să îndepărteze mâna mătușii aplecată asupra frunții sale. La un moment dat se întoarse într-o parte, cu genunchii adunați și cu cearșaful lipit de spate. Mătușa se duse după o pijama curată și alte cearșafuri, dar se întoarse repede fără nimic. — Până nu moare, nu pot. Așteptarea se prelungea. Arătam și mai triști. Unchiul Traian deschise ochii și privi în gol, ignorându-ne
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
izbea ușor de perete. Levi se smiorcăia puțin, dar pantofii nu se mai întorceau, și nici ceasul de la mâna tatălui nu apărea niciodată în prag. El bătea acolo, la încheietură, iar Levi nu-l putea auzi. Degeaba își ținea urechea lipită de gaura cheii, dincolo nu erau decât niște voci. Apoi, cu ochiul îndesat în ușă, clipea cu greu peste metalul clanței în dreptul căreia din când în când zăbovea șoldul mamei sau mâna tatei în buzunarul pantalonului. În camera lui Levi
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
pe genunchi și spre nasul în vânt al fetei de la geam. Treceam prin dreptul Tribunalului, pe partea cealaltă râul murdărise malurile și asfaltul turnat pe ambele părți. Îmi venea greu să-mi țin privirea pironită afară, în noiembrie. Ciocanul era lipit de peretele autobuzului sub inscripția „În caz de urgență“. Fiecare literă putea forma o infinitate de cuvinte, dar preferase să rămână pentru totdeauna în anunțul bătut cu negru în metal. Se înnoptase și 257 înainta acum prin ceață. Nu se
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
am auzit-o vociferând în spate, dar nu-mi păsa. Mă uitam prin geamul din ușă și vedeam chipul meu lipit ca un abțibild pe întunericul de afară. — Chiar trebuie să coborâți? Bătrânul îndrăzni de undeva din spate. Eu mă lipisem toată de ușă. — 257 merge și dincolo. Dincolo pentru mine avea doar un sens, nu l-am întrebat pe bătrân ce însemna pentru el. Ușile la o parte, eu alunecând pe scări afară, în urma mea, crizantemele. În aerul rece mi-
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
așa, tocmai canapeaua îi amintea cel mai bine de ea, și nu se putea stăpâni să nu și-o imagineze stând relaxată în dreapta lui. Puse farfurioara cu prăjitura glazurată pe jos și se așeză și el în fața ei cu spatele lipit de perete, lângă ușă. Peretele era cald, îl simțea pulsând prin cămașă, sau poate că nu era peretele, ci inima lui. Pe sub ușă pătrundea o ușoară adiere de aer, răcorindu-i palma și degetele de la mâna stângă, ce stătea răsfirată
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
copleșească într-atât. Zâmbea liniștit și mulțumit de performanțele sale. În fond nimic nu era greu, cândva o să se vindece și el, și tot ce simte în aceste momente va fi ceva mai puțin decât o amintire. Dacă și ar lipi urechea de podea ar putea auzi pașii ei, egali și indiferenți, îndepărtându-se sau apropiindu se, iar dacă ar deschide ușa ar putea să o vadă în prag așteptând să treacă ziua de ieri. Nu avea chef să se ridice
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
ar putea auzi pașii ei, egali și indiferenți, îndepărtându-se sau apropiindu se, iar dacă ar deschide ușa ar putea să o vadă în prag așteptând să treacă ziua de ieri. Nu avea chef să se ridice, în schimb își lipi urechea de dușumea, însă simți doar adierea de aer ce venea pe sub ușă. Inspiră adânc. Orele treceau unele după altele, egale și indiferente, asemeni pașilor ei pe care el încă încerca să-i audă. Își strânse picioarele în jurul prăjiturii de parcă
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]