1,956 matches
-
pomeții sulemeniți cu cârmâz și o aluniță de mătase neagră lipită cu scuipat. Șnuruit peste pântecul și pieptul enorm, corsetul făcea să se reverse în pliuri mari carnea flască, tumefiată și învinețită de strânsoare. Femeia asuda abundent un lichid uleios, lucind în soare. Își purta dezinvolt nasturii strălucitori de alamă din vârful sânilor, ca un trufaș cuirasat în derivă, obligat să acosteze într-un mic port obscur și neîncăpător. Asta te dă gata într-o clipă! îți suge și măduva din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în întunericul vagonului îmi lua mâna și mi-o săruta în neștire. Și, la despărțire, sub lumina felinarului din gara umilă de provincie, am văzut-o cu obrazul ud de lacrimi, cu cearcăne adânci în jurul ochilor, cu privirea rătăcită și lucind nefiresc, cu dinții înțepeniți unii într-alții lăsîndu-se la întîmplare împinsă de mine până la trenul de schimb pe care trebuia să-l ia. Scena aceasta m-a urmărit de multe ori, și când mi-o aduc aminte nu pot să
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ce-și recuperă sabia, încercă să-i vină în ajutor, dar își văzu drumul barat de o bestie mai înaltă de șase picioare, din al cărui chip nu putea să vadă, în locul rămas liber între eșarfă și coif, decât ochii lucind de furia dorinței de a ucide. Războinicul izbea cu sabia cu forța unui baros, iar Waltan, ce reușea doar cu mare greutate să pareze loviturile, se văzu obligat să se retragă către liziera pădurii. Bărbatul, protejat de cămașa de zale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din sat și se cățăra pe o pantă împădurită. Balamber era în frunte și imediat după el veneau cei doi prieteni ai săi. între ei, călare pe un asin, înainta și Inisius. Ținea privirea fixă înainte și în ochii săi lucea o sclipire de nebunie. 31 Când Sebastianus deschise din nou ochii, văzu, pentru început, numai întuneric. Primul lucru pe care-l auzi fură niște glasuri feminine ce discutau cu voce scăzută, nu departe de el, și numai datorită lor își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mâna. în locurile cele mai înalte, foioasele lăsau locul zadei, ce împungea cerul cu vârfuri ascuțite, și maiestuoșilor brazi, în mijlocul cărora acel straniu cortegiu de războinici și civil fugari se înșira cu pas susținut, stârnind un foșnet continuu. Mici luminișuri lucind în verdele crud al ierbii se deschideau pe neașteptate, însă coloana le traversa aproape gonind ca să se arunce de îndată în desișul pădurii. Traseul era atât de întortocheat și coloana atât de destrămată, încât Sebastianus nu găsea deloc ocazia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
gura strânsă într-o grimasă de dezgust: — E un om... așa superficial! Și atât de prost! Cu blândețe, dar și cu hotărâre, Hippolita o luă de braț și o obligă să o urmeze pe aleea de piatră, în capătul căreia lucea alb mica scară de marmură ce urca până la tricliniu. — Da, știu asta. Cilonus nu e un etalon de inteligență, abia dacă știe să citească și, cu siguranță dacă ar trebui să-mi apăr cauza, nu lui i-aș încredința această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
multe stricăciuni decât barbarii. Important e că ce era mai rău a trecut. De altfel... Se întrerupse, privind spre una dintre cele două mari deschizături cu arcadă ce făceau legătura între sala tricliniului și peristilul. — Dar... ia uitați-vă! Ce lucește acolo? Hippolita aruncă o privire distrată și ridică din umeri: — Crepusculul, nu? — Crepusculul, la răsărit? obiectă Claudianus privind, la rândul său, printre coloane. Toți își îndreptară atunci privirile în acea direcție: dincolo de parc, deasupra frunzișului întunecat al copacilor și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lăsau să se întrevadă albul ochilor dați peste cap, nu putea fi cel al Flaviei... Acum, însă, barbarul înainta spre ea, cu totul nepăsător față la sângele ce-l mâzgălise peste tot și i se scurgea pe trupul gol și lucind de sudoare. în câteva clipe avea să ajungă lângă ea și ar fi pângărit-o definitiv. într-o fracțiune de secundă, Hippolita înțelese că dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, ea ar fi pierdut orice urmă de putere ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de cucerit, zici? izbucni Mafurrus, făcându-și loc prin mulțime. Dar cum o să-i hrănești pe toți oamenii ăștia? Privind în jur, adăugă cu gas tunător: — Or să ne asedieze. O să murim de foame, v-o spun. în ochii Hippolitei luci o flacără: — L-ai auzit pe Camentius, nu? Oricum, amintește-ți că de tine ne putem lipsi oricând. Mafurrus, jignit și tot mai înspăimântat de acele vorbe, tăcu dintr-o dată și se dădu înapoi mulțumindu-se să tragă cu ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căzuți și bine rași; nasul acvilin sugera un caracter puternic, impresie în parte contrazisă de bărbia puțin vizibilă și îngroșată de grăsimea gâtului. Buzele păreau să se lase trist către bărbia flască, ceea ce îi dădea un aer îndurerat. Pe piept lucea, peste platoșa alcătuită din solzi metalici lucitori, un colier gros din monede de aur legate între ele. Părul îl avea, după obiceiul poporului său, vopsit blond, dar la rădăcină, acolo unde creștea, se vedea că avea o cu totul altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
uit c-am pierdut ... iubirea! ACESTEA TOATE, LUMII DE DUMNEZEU VORBESC! Parfumuri ce coboară din inima pădurii Și cântece vrăjite din lirele naturii, Umbrele-nserării, plutinde pe câmpie Și florile grădinii cu blândă gingășie, Mulțimile de stele care pe Cer lucesc Și tril de păsărele ce vesel ciripesc, Valurile mării cu zbaterea-n milenii Și cântecele care le-ascultă pământenii, Soarele și Luna pe cer când strălucesc, Izvoarele ce cântă, curg ori clipocesc, Frumoase flori ce tainic vrăjite înfloresc, Acestea toate
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
Ce fără de ceață în inimi ne lasă. Nepătruns și falnic mintea-mi aprinde, Cu puterea lui adeseori mă cuprinde De dragul lui n-aș mai vrea ca să mor De atâta farmec, liniște, dor. VIAȚA NU E CA UN SOARE Viața nu lucește ca un soare, Viața e un fulg dintr-o ninsoare Se topește-n timp și-apoi dispare, Iar soarele în fiecare zi răsare. Soarele răsare și mereu apune Orice zi-i ca ieri, ca astăzi, ca mâine, Și-atunci când e
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
o față ciudat de severă. Craig se uită la ea. - Hm! făcu el. - Sunteți domnul Lesley Craig? Craig se trezi mai bine din visare. - Da, de ce? Eu... ce... - O.K. fetelor, zise tânăra femeie. Surprinzător, în mâinile lor apărură revolvere. Luceau metalic în soare. Înainte ca uluitul Craig să poată privi mai bine la ele, mâinile femeilor îl apucară și-l împinseră către una din limuzine. El ar fi putut să se opună. Dar nu o făcu. Nu avea nici un sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
Dayles, Președintele Statelor Unite. Furia i se potoli și Craig privi către marele om. Observă că femeile care-l escortaseră au ieșit din cameră. Plecarea lor sublinia insolitul acestei întâlniri forțate. Văzu că celălalt îl studiază de aproape. În afara ochilor care luceau ca niște perle cenușii, Președintele Dayles își arăta vârsta recunoscută, de cincizeci și nouă. Fotografiile din ziare sugerau o față tinerească, neridată. Dar era clar, privindu-l de la această distanță, că încordarea celei de-a doua campanii își arăta efectele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
strania lor călăuză, chiar adormită fiind. Și brusc, Carol simți că locul lui era acolo, în birja comodă, component al acestui echipaj-fantomă, format dintr-un fost comisionar de flori, un muscal scopit, un sinucigaș și doi cai superbi, cu pielea lucind de broboane, rătăcind cu toții orbi prin întuneric și ceață, în cabinele de lux ale unui iaht pe roți, spre o direcție necunoscută, navigând în apele line și tăcute ale visului și ale morții. O stare necunoscută de abandonare și libertate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu tecile încrustate cu agate, lănci, halebarde și sulițe, iatagane încovoiate, săbii de toate soiurile, praștii și buzdugane, arbalete și arcuri din lemn de Tissa, diverse capcane stranii pentru animale mici, archebuze, muschete, flinte și carabine cu două țevi, toate luceau discret, fără ca nimic să trădeze ceva din violența pentru care au fost făurite. Tigvele rânjite cu herburi uriașe, blănurile de pe podea, ciudatele animale împăiate de prin colțuri creau o atmosferă de panopticum. Singura lumină a camerei era dată de o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pentru a nu atrage atenția asupra prăzii. Când se împuțina lumina, de nu mai deosebeai lupul de câine, se ascundea și freca obiectele cu moloz și păcură să le ia rugina și apărea a doua zi cu ele în piept, lucind în soare. Avea un chip radios, rânjind știrb la drumeți, cu pleoapele mereu căzute peste globii ochilor, lăsând o fantă îngustă prin care se strecura cu greu zeama urduroasă a uităturii. Împotriva frigului, își purta tot timpul anului labele picioarelor
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pomeții sulemeniți cu cârmâz și o aluniță de mătase neagră lipită cu scuipat. Șnuruit peste pântecul și pieptul enorm, corsetul făcea să se reverse în pliuri mari carnea flască, tumefiată și învinețită de strânsoare. Femeia asuda abundent un lichid uleios, lucind în soare. Își purta dezinvolt nasturii strălucitori de alamă din vârful sânilor, ca un trufaș cuirasat în derivă, obligat să acosteze într-un mic port obscur și neîncăpător. Asta te dă gata într-o clipă! îți suge și măduva din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cuvânt și cu somnul. Dacă continui, să știi că am să mă culc și eu în ziuă, am să mănânc alămâi, și înainte de masă am să-mi stric foamea cu bomboane și cu mere crude. Vorbea acum pasionat și-i luceau ochii ca într-o boare de lacrimi. Semăna cu fata de cincisprezece ani când protesta că nu-i copil. După asigurările mele că o să mă țin de cuvânt, "pe cât posibil", s-a îmbunat, apoi a consultat "steaua nebună", care trecuse
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
frumos poate fi și unul și altul, dar Te sunt numai eu... Și, totuși, știu că nu vreau nimic de la ea, că nu urmăresc nimic, că nu trebuie să urmăresc. Că nu se poate... A încetat ploaia. E primăvară. Totul lucește verde. E ceva subtil în aerul limpede. Natura învinge urâțenia de aici. Razele soarelui, curate și încă reci, pun pe toate, pe casele strâmbe și pe gardurile neegale, o poleială care le dă un prestigiu nou, surprinzător. Glasurile trecătorilor de pe
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
care-i trăsese În grabă, În cerdac, după ce scosese castraveciorii din borcan, se atingeau de genunchi și mai sus de genunchi, scoțând un foșnet prelung, metalizat, care se pare că era foarte plăcut urechilor vizitatorului. Privind În urma ei, Extraterestrului Îi luciră ochii, din negri deveniră parcă și mai negri, buzele i se subțiară, iar pomeții prinseră culoare. „În fond, nu arată deloc rău“, părea să spună toată Înfățișarea sa. „Și dacă n-aș fi atât de grăbit, m-aș ocupa un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
creaturi ce se fugăreau pe lângă el Într-o Împrejmuire cu gard de sârmă. Apa dintr-un furtun curgea limpede și plăcută peste păsatul sau mălaiul galben, pătându-l În portocaliu. Micile animale, deși grase, erau sprintene; erau durdulii, blana le lucea, opulentă și densă. Acestea erau nutrii. Blana lor făcea căciuli purtate În zonele cu climat rece. Haine pentru doamne. Domnul Sammler, simțindu-și fața roșie sub soarele Galileii, Îl interogase pe acest om. Cu vocea lui gravă de călător distins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
colonie, pudră de față. Și totuși de-a lungul râului, primăvară timpurie, primul kaki - câteva săptămâni de soare, de căldură, și Manhattanul urma (scurt) să se alăture continentului nord-american la o zi de verde de pe vremuri, opulență plușată, lustrul anotimpului, lucind, palid, ca de rouă, mere pădurețe În floare, albe ca sângerul, roze. Apoi picioarele oamenilor s-ar umfla de căldura aceea, și la Rockefeller Center cei ieșiți la plimbare s-ar așeza pe lespezile lustruite de lângă lalelele sădite și tritoni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
putut duce omenirea În sus o duceau În jos. Pentru scopuri mai bune În viață, puține erau disponibile. Teroarea de sublim smintea toate mințile. Capacități, impresii, viziuni comasate În ființe umane de la Începutul Începuturilor, poate de când materia pentru prima dată lucise de grăunțe de conștient, erau strâns legate În general de vanități, negații și dezvăluite doar În indicii și cifre amorfe mâzgălite pe ferestrele magazinelor condamnate la demolare. Toți firește erau Înspăimântați de viitor. Nu de moarte. Nu de acel viitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
fu injectată cu mult Înțeles. Sammler Își dădu seama ce se Întâmpla. Feffer se prefăcea că se abține să spună ceva, dintr-o delicatețe pe care n-o avea, o informație pe care abia aștepta să o dea. Nerăbdarea Îi lucea pe față. În ochi. Pe buzele pregătite. — La ce te referi? — Mă refer de fapt la un anume om de știință hindus. Cred că numele lui e Lal. Cred că acest Lal este un lector invitat la Columbia University. — Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]