10,420 matches
-
peste tot. A vrut cu tot dinadinsul să mă ducă să îl cunosc pe Mihai. Din clipa în care am intrat la el în apartament, Silvia a început să se lipească de boșorog, în bucătărie, pe coridoare, la masă, îl mângâia, îi făcea avansuri, ca o pisică în călduri. După acea vizită, în drumurile lor prin Rocks sau pe la Darling Harbour, îi povestea că ar fi în stare să se întoarcă în orice clipă la el, că înțelege că nu fusese
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
tare mi-ești drag. Vreau să-ți dau un măturoi, să ai și tu ceva de la mine, așa din toată inima, și fără bani". Ilie se uită la țigan atât de frumos că doar Dumnezeu ar fi putut să îl mângâie cu o astfel de privire și îi spune: "Mulțam' Șofroane, primesc cu dragă inimă darul tău, dar atunci am și eu un dar pentru tine, numai că pentru asta trebuie să vii la mine acasă". Când țiganul a văzut mânzul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
asta? Nu-i bai, o să muriți proști". O spune cu cel mai fermecător zâmbet. Se pierde în mulțime cu o eșarfă de mătase naturală atârnând după ea. Brațele, eșarfa plutesc în aer ca aripile unei păsări mari. Întinse pe nisip, mângâiate de aerul cald al dimineții, Silvia m-a adus la plajă cu noaptea în cap, o întreb: "Cum era bărbatul după care ți-ai pierdut capul?" Râde, ezită, dar nu mă las. Probabil așa pot afla răspunsul la viața ei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
catifea puțin patinată de vârstă. Ești extraordinară Silvia, spun în sinea mea, mă închid în mine, văd și aud doar ceea ce vreau. Mă gândesc la ai mei, îmi apare în minte mama, cum ne îndruma ce să facem, cum ne mângâia când aveam câte un eșec, ființă fragilă și în același timp puternică, fiindcă a învins o boală îngrozitoare, s-a luptat cu moartea mai mult de 50 de ani. A crescut patru copii, toți cu școală înaltă, să fie plătit
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
brațe cu atâta duioșie, că ar fi vrut să-i ceară să mai spună orice stupizenie numai să mai fie îmbrățișată în acest fel. Simțea cum energia se scurge prin acest copil răzvrătit și intră în sufletul ei bolnav. O mângâia cu grijă, pe umeri, pe spate, ca și cum ar fi simțit cât este de rănită, " izi, izi", spunea acesta, ca și cum ar fi simțit că era pe punctul de a izbucni în plâns în orice moment, dar ea stătea nemișcată în brațele
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
era pe punctul de a izbucni în plâns în orice moment, dar ea stătea nemișcată în brațele lui, blândețea lui se revărsa în mădularele ei încordate, îi calma mușchii crispați, în vene simțea o adiere răcoroasă. "Izi, izi", spunea acesta mângâindu-i ceafa. După câteva clipe, lungi, se desprinse din brațele lui cu sentimentul că vine de undeva de departe, dintr-un fel de călătorie hipnotică. Se simțea liniștită, îi era somn. Se îndreaptă spre dormitor fără o vorbă. Se simte
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cu totul de Maria și de toate câte se petreceau în peșteră, s-a trezit dimineața, ca dintr-un somn lung și odihnitor, a văzut-o pe Maria cu zâmbetul acela fericit pe față, s-a apropiat de ea, a mângâiat-o pe față, a aprins o lumânare, așa cum au învățat-o măicuțele și cum a făcut mama ei când maica stareță le-a părăsit, la câteva zile după ce comuniștii au dat foc mănăstirii. Se ghemuiește lângă trupul uscat al Mariei
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
pod, atacă clapele pianului și vede chipul transfigurat al lui Alex, trupul gol lângă al ei, tremurând ca în transă, gemând de plăcere, senzația ei de vomă, îi întoarce spatele, el o îmbrățișează, mușchii i se contractă dureros, el o mângâie pe păr, sare din pat și intră sub duș, îi vine să urle ca o fiară, dă drumul la apă la maximum, deschide gura, vrea să se înece, el o prinde duios de mijloc și o trage din baie, se
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
mai tot timpul la el, că devenise pentru ea un fel de reper, în lungile ei meditații din curte, când stătea și urmărea geografia norilor de pe cer, își imagina, și-l imagina pe Alex alături de ea, îl vedea cum îi mângâie tâmplele, îi vorbește cu vocea lui catifelată, fiecare gând îl conținea și pe Alex, această poveste venea să-i strice ordinea interioară, și așa precară de când nu-i mai reușea nimic, pentru că imaginea lui Alex devenise o obsesie a început
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
șatrei, și-l implorau îndelung până acesta, în cele din urmă, se îndupleca: - Bunule, mai zi-ne paramisa 1 aceea începută acum două seri despre neamul nostru de departe și de demult... te rugăm bunule, te rugăm!... Bătrânul bulibașă își mângâia îndelung barba încărunțită, își presa cu degetul arătător îndestul tutun în pipa sa mare, după care cerea unui nepoțel un bețigaș înflorat de un ochi de jăratic din vatra, în care focul era ațâțat mereu cu vreascuri uscate. Focul își
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
în șatră. Urechea avocatului prinse din zbor doar câteva cuvinte: „De deochi dintre ochi, cât o sta vântu’n gard atâta să stea deochiu-n cap și să fugă prin sat ca un câine turbat...” Alte cuvinte nu mai auzi. Bătrâna mângâie din nou capul copilului, după care micuțul o zbughi pe după corturi. - Minunat! zise avocatul. Extraordinar! - Ce poate fi atât de extraordinar, dom’le? - Totul! Vorbele, bulibașă, vorbele acelea cu atâta tâlc: să stea boala cât stă vântul în gard! - Eeee
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
baltă și să-i alinte un timp blana moale și mătăsoasă a câinelui, fiind mereu cu gândul de a-și termina lucrul. Încercă apoi să se întoarcă la treburile sale, dar câinele se lipi de el, mai voia să fie mângâiat, dezmierdat. Îi plăcea vorba dulce a stăpânului său și nu se îndupleca să-l părăsească, cu toate insistențele băiatului. Văzând că patrupedul căuta hârjoană, Vișinel îl lăsă în plata Domnului și, apucând zdravăn ciocanul în mâna dreaptă, cu stânga ținând
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
vrei tu să văd, dragul mamei? Băiatul luă tigaia în mână, se ridică în picioare și cu degetul arătător creionă portretul ce i se arăta doar lui pe fundul tipsiei. - Nu vezi, mamă, e Voica, e chipul ei! Rafira îl mângâie alintător pe creștet, a înțelegere, nu rosti nici un cuvânt, însă fața îi înflori într-un zâmbet binevoitor. Apoi intră în cort, nu înainte de a-l mai privi o dată pe băiatul ei drag. Vișinel rămase cu tigaia în mână, privind imaginea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
să-și depună semnătura. Alex citi mai întâi conținutul depeșei, ce se dovedi a fi destul de lapidară. Nu spunea nimic mai mult decât îi relatase omul în uniformă albastră. După ce semnă, curierul salută și se retrase. Alex intră în curte, mângâie câinele ce îi ieși în întâmpinare dând vesel din coadă la vederea stăpânului, gudurându-se și arătându-și în acest fel întreaga afecțiune. Lăsând patrupedul dincolo de prag, străbătu întreaga casă până o întâlni pe Ina care robotea în bucătărie, urmărind
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
îl lipi de ea pe băiat, cât putu de mult. Rafira însă se afla în altă lume. Pe orizontul sufletului ei încolți sentimentul de mamă al acestui copil. Se putea bănui că umbra îndoielii dobândi crâmpeie de lumină. Rafira îl mângâie continuu pe Vișinel, dar ochii nu se dezlipiră o clipă de chipul lui Mihăiță, întrebându-se în sinea ei: o fi acesta băiatul meu adevărat? Mihăiță trăia la rândul său o dramă ce avea să i năpădească sufletul cu nenumărate
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
întrebări, împresurat de un noian de gânduri. Când îl văzu însă pe Vișinel, chipul i se lumină. Copilul părea un rătăcit, un nimeni la răscruce de drumuri și, dacă se gândea bine, și de viață. Se apropie de el, îl mângâie pe creștet și rugându-l să-și prindă mâna lui mică de mâna sa deja întinsă, îi adresă în același timp Îndemnul : - Hai cu mine băiatule, hai să mergem acasă la tine. Vișinel îl privi nedumerit. Oare de ce nu înțeleg
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
să aibă un puls accelerat ca după o alergare îndelungată. Ce își mai putea dori? Era o fată fericită! * Duminică de aprilie. Soarele e atât de palid încât, după o iarnă cu geruri și zăpezi înalte, îți vine să-i mângâi fața ca unei ființe dragi aflate încă în convalescență. În sufrageria mare a locuinței inginerului Alexandru Georgescu, Ina și cu o vecină nu mai prididesc aranjarea fastuoasă a unei mese sărbătorești. E ziua când Mihăiță și Vișinel trec peste pragul
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
este prezentat Reginei Maria în vara anului 1919, care l-a încredințat doctorului Mamulea de la Palat, să-i redea sănătatea. Constantin Sasu își exprima în poeziile sale, printre altele, suferințele din timpul războiului, bucuria Unirii și duioasa poveste a invalidului mângâiat de bunătatea Reginei, și tratat ireproșabil de doctorul ei. La descendenți, gena creației literare s-a transmis fiicei Ileana, care nu și-a publicat scrierile în timpul vieții, și nepotului de frate, Ioan Mugurel Sasu, scriitor și publicist recunoscut în mediile
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
sângerat!), adevărata hemoragie se producea În adâncul sufletului meu. Încercam să fiu discret cu manifestarea sentimentelor, cel mai nepăsător individ În prezența ei, dar când credeam că nu mă vedea nimeni, când mă știam la adăpost, o sorbeam din ochi, mângâindu-i cu privirea fiecare părticică a trupului-i zeiesc. Dar vă jur pe sfânta mea cruce că o făceam Într-un mod cât se poate de nevinovat!... Eram vertical În aparență, aș spune chiar puțin cam mândru, dar, În esență
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Cu fiecare zi care trecea, nu-mi mai găseam liniștea, muream câte puțin și mă risipeam În visări dintre cele mai dulcicu fata pentru care aș fi făcut orice să o știu a mea. Doar a mea. Seara-n pat mângâiam lasciv obrajii moi ai pernei și o strigam Încet, iar și iar, murmurându-i numele la nesfârșit, netezindu-i părul aurit și moale, sărutându-i ochii tulburători, atât de viu proiectați În propria-mi imaginație. Mă trezeam În zori epuizat
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
pe perete, au atârnat o icoană aurită, dăruită de nașa Rozica, sub care au aprins o candelă minusculă. Mama venea deseori În timpul zilei (mai ales după-amiaza) și mă privea nesfârșit de mult (se uscase toată de când cu povestea mea), Îmi mângâia delicat obrazul, umerii, brațele, sărutându-mă de zeci de ori Într-o tânguială stinsă, spunându-mi șoptit și repetat “dragul mamei“ si vorbindu-mi despre tot felul de lucruri văzute, auzite ori simțite, În ideea că-mi voi reveni din
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
dincolo de zare, apoi Își roti ochii mari si luminoși către mama sa, care stătea Întinsă pe pat și citea Într-o revistă. O Întrebă Încă o dată dacă acum poate. Mama Îi cercetă palmele micuțe, cu degete subțiri și prelungi și, mângâindu-i o zgârietură, Îi spuse că sunt curate și că da, acum poate. Băiețelul o zbughi fericit Într-o altă odaie și se Întoarse repede cu un album cu fotografii. Haide, mama, să ne uităm, Îi spuse așezându-se lângă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Înalt și lui Îi plăcea asta, fiindcă atunci când era cu el nu-i era frică de nimic. Mamă, pot să-i trimit lu' tata un sărut zburător... așa cum m-ai Învățat tu aseară. Mama-l privi o clipă Încurcată, apoi, mângâindu-l pe căpșor, Îi spuse că poate oricând, că el este cel mai În măsură să i-l trimită și că ar fi grozav. Și, pentru a fi un sărut reușit, mama-i propuse să i-l trimită din balcon
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
crăpat. Curiozitatea Îi Îndreptă pentru o clipă atenția Înăuntru. Se Îndreptă către acolo și văzu În semiobscuritatea unei camere o formă nedefinită, apoi desluși că era vorba despre două ființe Îmbrățișate. Doi bătrâni goi, strâns lipiți unul de altul, Își mângâiau trupurile cu pielea groasă, atârnată. Bătrâna pântecoasă, cu o față Înspăimântătoare, de crustaceu, scotea intermitent o limbă vâscoasă, lungă și crăpată la vârf. Avea privirea risipită și un tremurat nervos Îi zguduia trupul galbenverzui, asaltat de săruturile descătușate ale bărbatului
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
sufocat de iureșul acelui du te vino monoton, de fierberea permanentă a trotuarelor. Și, pe lângă asta, mai era și boala. Boala aceea misterioasă, nelumească, ce-l subjuga acum Întrun ritm alert, necunoscut. Într una din zile, când stătea Întins și mângâia corzile chitarei, cu mintea departe, furat de tristețea cântecului, Își descoperi dintr-o dată unghiile subțiri și prelungi copleșite de o culoare cărbunie, ca și cum s-ar fi jucat cu funingine. La Început crezu că doar se murdărise cumva și nu acordă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]