1,089 matches
-
de s-au făcut țăndări, iar așchiile au zburat prin aer, risipindu-se în toate direcțiile, pe asfalt, între timp oamenii se împingeau spre ușa de la intrare, cineva m-a înghiontit de-am căzut pe jos, palmele mi s-au mânjit de noroi, aveam o stinghie chiar sub nas, scria pe ea, cu litere mari și negre, CUBA, am zărit-o doar o secundă, apoi cineva i-a dat un șut, eu m-am târât în patru labe, repede, mai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de bere și mi-a spus să i-o dau, c-a mai rămas ceva pe fundul ei, ceea ce-i mare noroc, ar fi păcat să se risipească. Am apucat gâtul sticlei cu mare grijă, că nu voiam să mă mânjesc cu sângele lui Lupu. Csákány a dat pe gât restul de bere, a aruncat cât colo sticla, și-a șters mânile de pantaloni, apoi mi-a spus să mergem, eu i-am răspuns că-i mulțumesc pentru ajutor, dar trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
sunt în toate mințile - mi-am spus -, ori eu am înnebunit de-a binelea. Altă explicație n-am găsit situației. Procurorul Angheliu primi dosarul cauzei și îl deschise cu două degete, schițând o grimasă de silă, ca și cum s-ar fi mânjit de scârnă. Limpede ce chef avea de anchetă și cât de multă încântare îi isca faptul de a purcede la ea. O făcu, totuși. Silit. Împotriva întregii sale voințe. Pentru început, purcese la verificarea autodenunțului. Era el real ? Autorul lui
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93395]
-
de lapte, dulci la pipăit și lucitori ca sideful. Își amintea cum i se clătinau și cum și-i scosese pe rând, legați cu câte o ațișoară de clanța ușii. Tata trân tea ușa, iar dintele rămânea atârnat de sforicică, mânjind-o cu un pic de sânge. Pipăi între degete, visător, osișoarele lustruite. Le atinse cu limba. Erau dulci și călduțe. Fuseseră odată trup din trupul lui. Deodată primi un telefon de la Ingrid, primul după luni de zile. „Vino la mine
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
praetorium. Erau zile de iarnă petrecute într-o inerție liniștită, oamenii se îngrijeau de arme și de cai și se antrenau. Nepotolita revoltă germanică părea să se fi liniștit. Ca să nu fie recunoscut de urmăritorii săi, sălbaticul Arminius, învins, își mânjise fața cu sângele curs din propriile răni. Mulți dintre oamenii lui îl părăsiseră, alții îl trădaseră. Tânăra lui soție căzuse în mâinile romanilor. Era însărcinată, dar nu vărsase nici o lacrimă. Rămăsese tăcută, mândră, în picioare, cu brațele încrucișate, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
iubirea lui Julius Caesar și a Cleopatrei se născuse băiatul pe care părinții săi îl numiseră Ptolemaeus Caesar, băiatul pe care, într-o zi de toamnă, Augustus îl ucisese printr-o trădare josnică la Alexandria, iar după moartea lui îl mânjise cu noroi, numindu-l bastard lipsit de drepturi și spunându-i, disprețuitor, Cezarion. A declarat că se recunoștea legitimitatea numelui său și că i se respecta memoria. Când ajunse la acest punct, un grup de nobili senatori protestă. Le răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se ghicea accentul din Magna Grecia, ecoul vechilor dialecte italice; cu fantezia lui napolitană, evocă o amintire din ținutul său: — Corabia de aur va avea aceeași formă ca templul lui Isis de la Pompei, singurul templu în care pământul nu este mânjit de sângele animalelor sacrificate. Arhitectul Imhotep spuse: — În interiorul khem-ului voi pune mozaicuri. Îi voi da culorile sacre ale lui Isis Panthea: albul lunar al spiritului, verdele vieții, roșul împărăției infernale. Nici un templu nu va avea decorațiuni ca acelea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bronz, o mensa lungă de circa șase palme, pe care străluceau incrustații de argint și de aur. Nu se știa nimic despre ea, nu se știa din ce palat sau din ce subteran provenea. Nu era unul dintre obișnuitele obiecte mânjite de pământ și deteriorate descoperite în timpul săpăturilor; era intactă și fusese păstrată în taină. Vreme de câte secole? Unde anume? Jefuitorii au pus-o în vânzare, și un făurar pe nume Bruno a fost încântat de aspectul ei straniu. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
reflectată a farurilor care treceau dintr-o parte în alta, adoptă o serie de poziții stilizate. Vaughan îmi explicase toate obsesiile lui pentru erotismul misterios al rănilor: logica perversă a tabloului de bord îmbibat în sânge, a centurilor de siguranță mânjite cu excrement, a parasolarelor stropite cu țesut cerebral. Pentru el, fiecare mașină lovită declanșa un tremur de surescitare; la fel și geometria complexă a unei bare de protecție îndoite, variațiile neașteptate ale grilajelor de radiator zdrobite, proeminența grotescă a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
galbenă cu programul, am continuat: Asta ar trebui să fie mai interesant: „Reconstituirea unui accident rutier spectaculos“. Pista fu eliberată și rânduri de borne albe fură aranjate pentru a forma profilul unei intersecții stradale. Sub noi, în boxe, corpul uriaș, mânjit cu ulei al unui bărbat în jachetă cu ținte argintii era prins în scaunul șoferului al unei mașini fără uși. Părul lung până la umeri, vopsit blond, îi era legat la spate cu o batistă stacojie. Fața lui dură avea expresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
autobuz al liniilor aeriene lângă intrarea în pasajul subteran al aeroportului nu departe de locul propriului meu accident. Fața ei cu maxilare ascuțite, cu pielea începând să atârne ca primul val al unei avalanșe, stătea lăsată pe spate în scaunul mânjit de ulei. În jurul mașinii zdrobite era un grup de polițiști, îngrijitori de ambulanță și privitori. În prim-planul primei fotografii, un pompier tăia stâlpul din dreapta al parbrizului. Rănile tinerei nu erau încă la vedere. Chipul său inexpresiv se uita în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
pe terasament, un băiat de treisprezece ani îmbrăcat în costum de cowboy, care urmărea, fără să se oprească din mestecatul gumei, cum e urcat pe o targă ultimul dintre pasagerii taxiului. Un polițist împrăștia cu o mătură var pe cimentul mânjit de sânge de lângă mașina sport. Cu mișcări calculate, speriat parcă să nu rezolve complexa aritmetică umană a acelor răni, acesta mătura cheagurile închise la culoare spre bordura refugiului median. Din zona comercială, traversând piața publică, soseau alți spectatori. Treceau printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Corpul îmi strălucea în punctele acelea, ca un om ridicat din morți care se încălzea la rănile vindecate ce-i cauzaseră deja prima moarte. Am îngenuncheat lângă roata stângă din față a Lincolnului. Bara de protecție și carcasa roții era mânjit cu fâșii dintr-un material gelatinos negru, demarcând discul înnoroiat al pneului alb. Am atins reziduurile gumate cu degetele. Carcasa roții prezenta o adâncitură pronunțată, aceeași deformare suferită de propria mea mașină în urmă cu aproximativ doi ani când lovisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
film - ele însele recuzite ale unei coliziuni calculate - încă împrăștiate în jurul mașinii, l-am urmat pe Vaughan printre spectatori. Acesta începu să se plimbe cu un aer absent în jurul Mercedes-ului argintiu, cu ochii fixați asupra petelor de sânge care mânjeau scaunul și tabloul de bord, examinând fiecare bucată a ciudatelor resturi care apăruseră din senin în urma accidentului. Făcea mișcări scurte prin aer cu mâinile, determinând traiectoriile impacturilor lui Seagrave cu habitaclul mașinii, momentele mecanice ale celei de-a doua coliziuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
îndepărtate. Celebram astfel în rănile noastre renașterea celor morți în accidente rutiere, morțile și rănile celor pe care-i văzuserăm murind pe marginea drumului, rănile și pozițiile imaginare ale milioanelor care mai trebuiau încă să moară. Capitolul 22 Peste parbrizul mânjit de ulei, trepidând pe sticlă, fojgăiau muște. Lanțul corpurilor lor forma un văl albastru între mine și traficul ce se mișca de-a lungul autostrăzii. Am pornit ștergătoarele, însă lamele trecură printre muște fără să le deranjeze. Vaughan stătea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
se mișca de-a lungul autostrăzii. Am pornit ștergătoarele, însă lamele trecură printre muște fără să le deranjeze. Vaughan stătea pe spate în scaunul de lângă mine, cu pantalonii desfăcuți în jurul genunchilor. Muștele i se târau în ciorchini groși peste pieptul mânjit de sânge, îi supurau pe stomacul palid. Formau un șorț de păr pubian care se întindea de la testiculele flasce și până la cicatricele de pe diafragmă. Altele îi acopereau fața, zburând în jurul gurii și nărilor, ca și când ar fi așteptat licorile râncede, distilate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
prin parbrizele și geamurile laterale sparte din jurul meu, am marcat cu ea tablourile de bord și consolele uleioase, atingând acele zone de impact în punctele lor cele mai deformate. Ne-am oprit la mașina mea, cu resturile compartimentului pentru pasageri mânjite de sângele și mucilagiile lui Vaughan. Bordul era acoperit cu un brâu negru de țesut uman, ca și când ar fi fost stropit cu sânge cu ajutorul unui pistol de suflat vopsea. Cu sperma din mâini am însemnat comenzile zdrobite și cadranele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
e de vânzare-cumpărare. Vinde și cumpără. Permanent. Orice și pe oricine. În orice fel de împrejurare. Acționariat peste acționariat. Cu hălci de profit, tot mai groase și tot mai grase. Stârliciul curge, necontenit, pentru viață, ca o substanță urât mirositoare, mânjind fața curată și otrăvind conținutul apei râului curgător al vieții, lăsând în urmă, pe unde trece, numai duhoare de scârnăvie. Unii, de o vreme, au început a se întreba: până când? Și eu, lângă acei unii: până când, oare, domnule; până când, cu
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
alianța PNȚ cu Garda de Fier, a creat o adevărată derută în rândul electoratului, fiindcă timp de patru ani de zile, poporul român, asistase la o acerbă dispută între cele două organizații, în care se porceau și se bălăcăreau copios, mânjindu-se cu rahat și aruncându-și zoaiele în față, acuzându-se reciproc de „trădare națională” și „slujirea unor interese străine”. De altfel, mai mulți fruntași țărăniști, printre care Nicolae Lupu, Armand Călinescu sau Virgil Madgearu și-au zis ei, că
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
am văzut azi, în ziua în care poetul Adrian Păunescu a fost înmormântat cu onoruri militare, lângă poetul Mihai Eminescu, că gunoaiele literare nu au fost duse în totalitate de valuri, ci se mai ițesc rânjind, pe după colțuri, încercând să mânjească pe cât se poate imaginea poetului cu noroi. Un neica nimeni, un nenorocit de pe la revista vrednicilor mâncători de rahat, a vechilor și noilor trădători de neam și țară, numită „22”, unul care nici nu vreau să știu cum îl cheamă (care
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
confirmă bănuielile: - Da, îmi place de el, se bagă și ce este mai important, s-a făcut simpatic din prima zi< nu este plin de figuri ca alții! Inginerul șef sau directorul nu dădeau mâna cu el niciodată, evitau fiind mânjit de ulei însă îl întrebau mereu ce mai face parcă era o personalitate! Ce i-a plăcut la acești oameni a fost că nu se fereau și vorbeau verde în față. Maistrul i-a și comunicat ce a vorbit cu
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
zice. O întreb cum a aflat de descântec. Atunci când i-a murit fiul, Patrick? Și ea merge pur și simplu mai departe, lăsându-și degetele să alunece de-a lungul muchiilor sculptate, de-a lungul suprafețelor lustruite, mătuind mânerele și mânjind oglinzile. N-a fost nevoie de prea multe săpături ca să aflu cum i-a murit soțul. La un an după Patrick, a fost găsit zăcând în pat, fără nici un semn, fără nici un bilet, fără nici o cauză. Și Helen Boyle zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
imploră să nu fie violată. Nu e ceva real. E doar un film. În cultura noastră se tot strigă „Lupul!“. Oamenii ăștia obsedați de dramă... Alergici la calm... Cu unghiile ei negre, Mona apucă paharul gol de vin, cu buza mânjită de rujul roz al lui Helen, și se duce desculță în bucătărie, îmbrăcată într-un halat de baie alb, flaușat. Se aude soneria. Mona se întoarce, traversând salonul. Așezând un alt pahar de vin roșu pe consolă, zice: — Nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
felul ăsta ciudat și care-ți dă fiori. Până când moartea ne va despărți. Și poate că, dacă ai puterea să omori, poate reușești, la fel de bine, să redai viața. Și Helen se uită și ea la mine, ținând în mână paharul mânjit cu roz. Scutură din cap și zice: — N-am fost eu. Ridică trei degete, unindu-și degetul mare și degetul mic, și zice: Pe cuvântul meu de vrăjitoare. Jur. Capitolul 18 În momentul ăsta, în timp ce scriu rândurile de față, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
momentul ăsta, în timp ce scriu rândurile de față, mă aflu lângă Biggs Junction, în Oregon. Dom’ sergent și cu mine suntem parcați pe marginea Autostrăzii 84; am azvârlit o haină veche de blană pe acostamentul șoselei, lângă mașină. Haina de blană, mânjită cu ketchup și bâzâită de muște, e momeala noastră. Săptămâna asta în tabloide a apărut un alt miracol. Oamenii îi zic Mântuitorul de pe Șosea. Tabloidele l-au numit „Mesia de pe A84“. E un tip care se oprește pe autostradă acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]