1,061 matches
-
cer. — God! God! și se îndreptă spre proră. O pasăre s-a așezat pe neașteptate lângă mine, n-am văzut-o venind. Penele de o culoare murdară, între gri și verde, picioarele palmate strânse împrejurul fierului de la balustradă, ca niște mânuțe. Este o încrucișare ciudată între un pescăruș și o barză neagră. Pieptul i se umflă și i se dezumflă ritmic.Trebuie să fi înfruntat un zbor dificil pentru a ajunge pe acest suport plutitor. Nu pare deloc blândă, aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dansezi, Angela. Dar erai prea înaltă pentru dans. Erai potrivită pentru judo. E un sport bun, am spus, o disciplină pentru spirit. Trebuie să fii leal, să respecți mișcările și partenerii, fie ei băieți sau fete. Te-am luat de mânuță, ți-am cumpărat papuci și te-am dus în sala aceea de la subsol. Și iată-te acolo cu judocanii și centura rigidă la brâu. Luptai fără plăcere, și numai dorința de a nu fi pusă la pământ te făcea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
zace pe asfaltul negru, ca o inimă uitată. Italia îl privește. — De ce ți-ai tăiat părul? Nu răspunde, zâmbește în întuneric, dinții ei neregulați apar sub lama minusculă a buzelor. Așa ne întoarcem în mulțime, cu brațul meu îndoit și mânuța ei sub el, cu degetele înfipte în impermeabilul meu. Înaintăm încet de tot, simt în brațul pe care se sprijină ce greu se mișcă. Puținii oameni care trec pe lângă noi foșnesc alături fără să ne bage în seamă. Acum, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ei. Și poate că acum doarme. Deschid ușa și alunec în întunericul coridorului spre nursery. Au pus pe geam o perdea de tifon. Se ghicesc, mărite, profilele leagănelor, umbrele lor. Pun mâna pe sticlă: fiica mea doarme acolo înăuntru. Cu mânuțele vineții și ochii ca niște scoici închise pe chip. În zori, Kentu a intrat cu tine în brațe, caldă de somn și roșie după baia abia făcută. Erai îmbrăcată cu o salopetă nouă, albă cu broderie roz, și fețișoara îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
țineam pe genunchi și-i spuneam povești, și-o sărutam, și-i înșiram tot felul de fleacuri, când s-a apropiat și maică-sa și-a început și ea s-o mângâie. Și-atunci ea, sărăcuța, mi-a pus o mânuță mie pe umăr și cealaltă pe umărul maică-sii, și ne-a spus: „Tăticule..., mămico..., de ce nu-mi aduceți un frățior ca să se joace cu mine, așa cum au alte fetițe, să nu fiu singură cum sunt eu...?“ Am pălit amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
tinere, cu un sex-appeal manifest sau ușor de intuit, marcate de dorința ta de a le simți cu trupul. În definitiv, dacă îmi amintesc bine, prima experiență a copiilor este că gustă întregul ambient: strâng păturica între gingii, își mestecă mânuțele, se bucură frecându-și picioarele. Ceva din iubirea asta cosmic materială se simte în percepția ta despre femei. Îmi amintesc o inscripție superbă, de pe o cârpă de bucătărie, din cele cusute și atârnate deasupra mesei. Avea în ea o generozitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
schimbat totul. Livrata acum nopții, singurul refugiu. Timpul și geografia nopții mi-au înlocuit zilele. Acum, în plină orbire toridă, fața mea nici n-ar putea fi recunoscută. Stopul schimbase roșul în verde. Coloana de copii porni, sfios. Zâmbete mici, mânuțe strânse una în alta. O educatoarea îndesată dădu semnalul pentru cântec. Un susur lungit, subțire, pic pic, moale, obosit, anesteziat. Convoi de umbre. Clătinate, somnolente. Irina închise iar ochii, strânse cu violență pleoapele, îi redeschise. Traversă, urcă panta pavată spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ani, tocmai prinsese un cărăbuș și-l cerceta curioasă; avea obiceiul să prindă fără frică toate vietățile ce-i ieșeau în cale și să le studieze cu interes. Cea mică, Angelina, doar de trei anișori, așezată pe iarbă, mângâia cu mânuțele ei mici și gingașe firele de iarbă crude și mătăsoase. Era o mogâldeață de om! Părul, de culoarea grâului copt scăldat în razele de soare, ochii jucăuși și curioși, verzi ca nemărginita câmpie, obrajii albi ca spuma laptelui, dau chipului
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
cum cântă aceștia, dar glasul acela pătrunzător și melodios o făcea să simtă că Dumnezeu trecea prin sufletul său, lăsând în urmă pace și armonie. Alături de bunica ieși din biserică, în ușa căreia le aștepta tatăl său. Își strecură o mânuță în mâna tatei, cealaltă în mâna bunicii și porniră împreună spre casă. În urma lor venea mama cu cele două surori, iar bunicul era înainte, cu un grup de bărbați mai vârstnici, ca într-un sfat al bătrânilor în preumblare pe
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
în mâna bunicii și porniră împreună spre casă. În urma lor venea mama cu cele două surori, iar bunicul era înainte, cu un grup de bărbați mai vârstnici, ca într-un sfat al bătrânilor în preumblare pe drumul satului. Cu o mânuță în mâna tatei, mare și asprită de muncă, dar protectoare, dându-i siguranță, cu cealaltă în mâna bunicii, caldă și blândă, prin care simțea cum se revarsă dragostea, cu cei dragi în jurul său și cu Dumnezeu în suflet, Angelina se
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
loc de joacè din mijlocul camerei, Tresèrind, când, printre jucèriile lui, întrezèresc vechea cutie de șah a lui Vlad, o primise de la tatèl lui în clasa a șasea, isi scrisese numele cu pix, în interiorul cutiei, copilul o ridicè cu amândouè mânuțele și o aduce în mijlocul camerei, pe covor, o așazè jos, la baza edificiului, apoi, se întoarce sè aducè altceva din colțul cu jucèrii, eu deschid emoționat cutia de șah, înèuntru, au mai rèmas câteva piese, restul, probabil, pierzându-se, iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
-ți îmi înconjoară Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. Cu-ale tale brațe albe, moi, rotunde, parfumate, Tu grumazul mi-l înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci; Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
izvor? S-auzi cum codrul frunza-și bate, S-adormi pe verdele covor? Iar prin lumina cea rărită, Din valuri reci, din umbre moi, S-apar-o zână liniștită Cu ochii mari, cu umeri goi? {EminescuOpI 229} Ah! acum crengile le-ndoaie Mânuțe albe de omăt, O față dulce și bălaie, Un trup înalt și mlădiet. Un arc de aur pe-al ei umăr, Ea trece mândră la vânat Și peste frunze fără număr Abia o urmă a lăsat. {EminescuOpI 230} DIN NOAPTEA
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
noapte,, al lui Gorki. Dacă i-ar vedea Comunitatea Europeană, s-ar holba la ei cu ochii cât cepele. -Problema, nu este cea a sărăciei lucii, filozofează Antoniu, cu ochii cârpiți de somn, problema este că societatea și-a luat mânuța ei grăsună de pe noi, și ne-a lăsat de izbeliște sub cerul liber, ciuguliți de păsări sălbatice și ocărâți de oameni fără inimă. -Pentru că suntem niște nimeni, niște haimanale periculoase și josnice, cărora li se scurg ochii numai după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
grade și, deși mașina păcăne și gâfâie din cauza uzurii, ești decis să ajungi cu ea lângă grilajul grădiniței de copii, dincolo de care fetița, se joacă, mănâncă, doarme, dansează, alături de ceilalți copii. Când se Întâmplă să fie În curte Își strecoară mânuța durdulie prin grilajul plin de rugină și Îți mângâie obrajii cu degetele ei fragile, ca un orb care vrea să cunoască trăsăturile unui chip drag. Nopțile când citești ore În șir, nemișcat pe scaunul vienez ți se pare că omuleți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
de picturi. Știam că În curând vraja se va sparge, și că fiecare va pleca spre rosturile lui, mai știam că s-ar fi putut să nu-i mai văd niciodată picturile, dar, deocamdată trăiam cu intensitate lumea pânzelor lui. ,,Mânuțele durdulii ale Madonei lui Carpaccio Îmi fac rău. Sunt prea albe. Sunt perfecte. Împreunate Într-o rugă mută, intensă. Privesc paianjenul cum merge pe tavan. Nu este captiv, este liber să meargă cât are chef. Închid albumul. Muzica lăutărească are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
în holul oficiului poștal.Oficiantele înspăimântate comentau cutremurul.Bucați mari din tencuiala și cioburi de sticlă erau împrăștiate peste tot pe pardoseală și pe la ghișee. O fetiță era ranită la braț. Nimeni nu o băga în seamă.O luă de mânuță. Pe strada mașinile circulau în viteză cu farurile aprinse și claxonau de zor. Aceste imagini îi aminteau de seara din data de 4 martie 1977.De urmările seismului de la blocul Lizeanu.O duse pe fetiță la spitalul de copii. La
BANCHETUL CUGETĂRILOR by Eugen - Nicuşor Marcu [Corola-publishinghouse/Imaginative/1594_a_2966]
-
Maria i-a apărut Bernadetei pentru prima dată pe 11 februarie 1858. Nu intenționez și nici nu se pot descrie trăirile interioare, îngenuncheat pe lespezile de piatră din fața grotei aparițiilor, unde mereu ard lumânări, unde curge apa izvorâtă după ce mânuțele Bernadetei au scormonit în pământ, la porunca Fecioarei, și mai ales unde mereu se roagă atâtea persoane, zi și noapte, atingându-și apoi fața, mâinile, capul, obiecte ale lor de pereții grotei, ca semn al comuniunii pe care vor să
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
să mă fac preot când am să cresc mai mare. Maria Îi privea fața Îmbujorată, ochișorii plini de dureri tainice și, dintr-o dată, Începea să plângă În hohote. Nu plânge, mamă! Încerca Daniel s-o consoleze, ștergându-i lacrimile cu mânuțele lui mici, catifelate și calde. Așa m-am gândit eu că ar fi cel mai bine. E mare păcat ca oamenii să aibă parte numai de suferință și ocară! Blestemul Saturnian Cine sunt eu? Nimeni! Nu vă mirați așa! A
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
simt cum roșesc, dar din fericire îi suprind privirea Geraldinei și văd că și ea își reține chicotelile, așa că roșeala trece. Geraldine încearcă să-și rețină chicotelile, dar de altfel ea zâmbește larg și pentru ce a făcut ea cu mânuțele ei, pentru că Jemima Jones chiar pare altă persoană. Ce-i drept, se gândește Geraldine, hainele ei nu sunt ele prea șic. Numai că ea nu știe că Jemima așteaptă să fie și mai slabă înainte să-și cumpere altele noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
dând din piciorușele dolofane. Cristi îl mângâia pe cap și agita o jucărie albastră în fața acestuia. Granulele minuscule din interiorul sferei din plastic zornăiau, iar copilul încerca s-o prindă. Se distra nevoie mare ori de câte ori reușea s-o apuce cu mânuțele lui mici, chicotind vesel. Taică-său era topit, mai ales că micuțul scotea o mulțime de sunete, între care lui i se părea că aude cuvântul "tata". De când născuse Ileana, Toma era nebun de fericire. Copilul îi umplea viața, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și pe aripi. A urmat recompensa: o bucățică de carne. Copilul care se speriase ceva mai devreme s-a apropiat de dresor. A întins mâna dreaptă, ca și cum ar fi vrut să mângâie și el pasărea. Zâmbind, dresorul i-a prins mânuța și i-a îmbrăcat-o într-o mănușă protectoare. La un semn, vulturul a trecut pe mâna micului admirator. Ca și cum s-ar fi așezat pe o creangă de copac. Ochii țâncului sclipeau de bucurie. Cei ai vulturului, ca niște mărgeluțe
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
patru prichindei care se bucurau la sosirea lui, acasă, de la muncă. Ne Îmbrățișa iar brațele lui vânjoase ne Înconjurau pe toți, nu lăsa pe dinafară pe niciunul dintre noi și niciodată nu Îl vedeam obosit. Apoi, când ne lua de mânuțe și mergea cu noi cu Moș Ajunul, când făcea cărare prin zăpada ambundentă, iarna, iar noi ne construiam oameni de zăpadă ajutat de el, când ne Învăța să călărim pe caii pe care Îi avea și de care era mândru
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
să nu care cumva să pomenească ceva despre defectul noului născut. De cum dă cu ochii de copil, Bulișor, tot învârtindu-se prin jurul lui, începe cu mici complimente: Ce copil frumos aveți... și ce trăsături fine are... sigur vă seamănă... Ce mânuțe gingașe și ce zâmbet de îngeraș... (Părinții lui Bulișor devin din ce în ce mai agitați) Dar de văzut vede bine copilul? întreabă Bulișor. Da, desigur, îi răspunde mama copilului, dar de ce? Că dacă trebuie să poarte ochelari... ați cam pus-o! Creața râdea
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
al vieții de care avea să afle mult mai târziu, când îi vor pica în mână cărți filosofice sau pline de poezie. Mama, obosită după nașterea dintâi, privește cu ochi calzi boțul de om cu nasul roșior și mișcând din mânuțe prin somn. Lângă valiza verde șade un borcan cu zambile și, de atunci, în fiecare primăvară îi va repeta: „Când te-ai născut tu, taică-tău mi-a adus zambile la spital. Te-a luat în brațe, nici nu știai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]