1,032 matches
-
Dar ce contează efortul ăsta, dacă au copiii ce mînca? În plus eu plătesc dublu. Cutia armoniei Domnul Espinosa Osvaldo Ramón era un meșter care se pricepea absolut la toate. Mecanisme pe care le vedea prima oară erau reparate de mînuța lui de aur. Șeful îl aprecia foarte mult și nici nu-și imagina că atelierul ar putea merge fără Ramón. Tocmai primise o sticlă de whisky prezentată într-un fel de tub metalic, frumos pictat și cu capac. Cum Ramón
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Erau acolo câteva rânduri de vie, destul de lungi, pe care bunicii le rostuiră, fiecare dintre copii știind apartenența fiecăruia. La intrare în imaș exista un nuc bătrân, imens, atât de mare ca și circumferință, că de-abia îl cuprindeam cu mânuțele noastre, eu și fratele meu. Când am rămas doar cu Maia, veneam destul de des la imaș pentru că cineva trebuia s-o facă; se așeza sub nuc și vreme de un sfert de oră, cel mult jumătate de oră, o lăsam
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
șoptit, în picioare și cu ochii închiși. Spunea bunica faptul că astfel eram mai aproape de îngerași și nu cădeam pradă unor tentații în câmpul nostru vizual. Totul se finaliza cu semnul crucii, la noi cei mici trebuia să ne poarte mânuțele așa cum se cuvenea și cum cerea rânduiala creștină, dar o făcea cu atâta răbdare, evlavie și responsabilitate încât, uneori replica: - Mae, faci crucea mare să-ți ungă corpul și ține-ți minte, crucea și semnul său creștin ne-au ținut
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
naturală cu ajutorul căreia mama ieșise cu mine din impas. Bunica găsea leac la toate pentru cei dragi și în acest sens îmi lucrase o pereche de mănuși dintr-un material extrem de moale pentru a nu-mi expune fața la „atacul” mânuțelor rebele. Era pricepută bunica la toate, extrem de înțeleaptă, lucra manual toate tipurile de broderie, dantelă la croșet, tricota și făcea bucate excelente. Mi-am petrecut copilăria între „sulurile” de pergament ale bunicii, pe care mă punea din când în când
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
și o grafică sugestivă. Așa am adus acasă „Prâslea cel voinic și merele de aur”, ce-mi captase atenția prin formula sa de prezentare, „Harap-Alb” și „Petre Ispirescu - Basmele românilor”. Ne erau atât de dragi, încât le-am ținut în mânuțe tot drumul până acasă, ce-i drept consumându-se și-un mic incident între noi copii, deoarece fiecare voia cartea cu Prâslea. Tata rezolva de fiecare dată orice stare ușor conflictuală între noi cu mare eleganță, numai că eu, fire
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
însă nu prea aveam răbdare și tata îmi cunoștea foarte bine neastâmpărul prin suita de elemente non-verbale cu care se obișnuise, dar pe care încerca să mi le direcționeze în mod constructiv și în beneficiul meu educațional. Îmi frecam episodic mânuțele, treceam apoi la picioare, cap, îmi mușcam buzele, mi-era sete, mi-era foame, dar un lucru se certificase în atitudinea mea și-n cerințele sumative ale tatălui, în sensul că prindeam ușor informația furnizată, în schimb o selectam preferențial
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
în care socoteam eu c-a ieșit de pe strada noastră teleguța lui Păcurel. Un pic mai târziu am înțeles ușor cum stau lucrurile și tata m-a ajutat să-mi depășesc această frică, prezentându-mi-l. M-a luat de mânuță și-am ieșit pe stradă la momentul apariției teleguței. Tata era prieten cu toată lumea, extrem de respectat, știa și avea nativ diplomația necesară să înjghebe dialoguri pe orice palier social: - Păcurel, ți-o prezint pe fii-mea, Mariana. Frica parcă-mi
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
Caloian se producea în a treia zi de marți de după Paști, când noi copiii de pe stradă și din împrejurimi ne adunam în curtea celui ce organiza acest obicei. Aici, de obicei în imediata vecinătate a canalului din curte, modelam cu mânuțele noastre dibace, din lut și apă, o păpușă denumită „Caloian” pe care o împodobeam cu flori proaspete și coji de ouă strânse de fiecare dintre noi. Formam apoi cortegiul funerar la care participam toți copii, mămicile noastre așezându-ne doi
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
și am ciocănit toți pereții bisericii în căutarea lemnului, dar nu găseam decât cărămidă zgrunțuroasă. Bătrânul preot mi-a explicat apoi că biserica a fost reconstruită în 1880, pufnind de râs pe sub barba sa stufoasă. După care mi-a luat mânuță și m-a dus în fața unei icoane vechi, pictată în ulei, cu Maica Domnului. Analizând-o cum știu eu mai bine, am găsit o mâzgălitură pe spatele acesteia. Nici pe aceea n-o înțelegeam. Părintele Ștefan îmi clarifica faptul că
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
din movilele de gunoi adunate pe mal și bureți din adâncurile pădurilor. Când ploile erau mai abundente de umpleau șanțurile, copilașii neobosiți erau primii afară să se joace cu „tunuri”. Nu știți ce sunt, nu-i așa? Copii adunau în mânuțe noroi și-l scobeau în mijloc, după care turnau nițică apă în scobitură. În final dădeau cu bulgărele de pământ și sună exact ca și cum ar fi tras cu pușca. Asta numeau ei tunuri... Dar anii au trecut și în clasa
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
exclusivitate în imagini poetizante: Luna-i cădea drept în față, încât ochii ei albastri străluceau mai tare și clipeau ca loviți de o rază de soare. Sub alba haină de noapte de la gât în jos se trădau boureii sânilor și mânuțele și brațele ei albe și goale pân în umeri se-ntinseră spre dânsul și el le inudă cu sărutări 297. Frumoasă întorsătură. Această călătorie a lor nu fusă decît o sărutare lungă. Nimic mai mult. O clipă prelungită în dimensiuni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
putea altfel ? Ajunsă pe tărâmul Lunii, iubita ni se arată în toată splendoarea transfigurării ei. Desprinsă de pe pământ, Cu corpul nalt mlădiet, albă ca argintul noaptea, trece Maria peste acel pod, împletindu-și părul a cărui aur se strecură prin mânuțele-i de ceară. Prin hainele argintoase îi transpar membrele ușoare; picioarele-i de omăt abia atingeau podul... Întocmai ca atunci când rătăceau împrejurul laculului, noaptea, la Ipotești, căci despre acest spațiu este vorba, tinerii se comportau ca doi îndrăgostiți... lunatici: El
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
pe-o sofă roșă, [...] somnu-i cald, molatic, lin245. În atmosfera aceasta de dulce blândețe a somniei, Eminescu o poate invoca pe iubită în voie; și-o imaginează venind, iar visul devine aproape realitate: Și apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci/ De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte 246. Din copilăria ipoteșteană provin și ecourile mărturisirii de credință de mai târziu: Odată-n viața-i muritorul vede/ În visul său un chip așa d-ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
în fața noastră, Ionel Teodoreanu și Mihail Sadoveanu. Comentariul directorului Iorgu Iordan: "Mă surprinde că inamicii dumisale n-au găsit un pretext mai inteligent pentru a-l îndepărta din mijlocul lor" ("Opinia", 23 mai 1933). Marele actor Const. Ramadan scrie cu mânuța lui că "s-a ascuns în closet, de unde a auzit niște urlete" pasă-mi-te, Maican își cotonogea trupa! Margareta Baciu denunță faptul că regizorul "era ghiftuit cu toate bunătățile și mort de beat". Și, ceea ce consideră actrița foarte grav
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
Ne-a spus cu cea mai mare durere: “maica se pierde”. Când ne-am uitat la bunica, ea era cu ochișorii închiși, nu s-a mai uitat la noi, iar tăicuțu a aprins o lumânare, i-a pus-o în mânuță și a ținut-o așa multă vreme. După ce și-a dat ultima suflare, tăicuțul a plâns mult și l-am auzit adresându-i-se: „Îți mulțumim măicuță că ți-ai jertfit viața pentru noi, crescându-ne singură, fapt pentru care
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
însă nu le-a mers, eu am vrut și eu după tot zbuciumul din viața mea. Numai că, atunci când Mario avea vreo opt-nouă ani, eu îl purtam foarte elegant, cu paltonaș alb, de mouton-dore, era frumușel foc, și mergând de mânuță cu el pe stradă, ce-mi vine în minte, îl întreb: „Mario, tu vezi cum am eu grijă de tine, eu când voi fi bătrână tu o să ai grijă de mine?” Ce mi-a răspuns? „Mamaie, matale ți-ai făcut
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
și m-aș bucura dacă ați găsi o persoană de încredere să vă ușureze și munca gospodărească și durerea. Și aici mai sunt probleme, am noroc că lângă patul meu este o tinerică, adusă bine de spate, îi tremură și mânuțele, dar mă ajută tare mult și cu ea mai pot discuta că nu ai cu cine, sunt fel de fel de cazuri grave. Fetele sunt puține, vin fuga, îți aduc ceva, și fug iar, nu le mai vezi. A început
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
a spus această frumoasă poezie-rugăciune. Mie mi-a plăcut mult poezia și cum nu se găsea hârtie s-o scriu, l- am rugat pe părinte să mi-o spună de două-trei ori că eu o învăț. M-a luat de mânuță, m-a așezat pe o piatră mare și mi-o spunea iar eu repetam după el. După aceea, am fugit după copii... Cât am mers, tot drumul, poate 8-9 kilometri, am spus-o într-una, transpirasem toată, învățătoarea nu m-
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
capul și sănătatea, și pot deveni oameni de nădejde pentru ei, familie, loc de muncă și societate. Am cunoscut sărăcia de când eram copil. Sărăcia, se spunea din bătrâni, a fost întotdeauna. Era după primul război mondial. Eram micuță, tăicuțu fără mânuța stângă, dar se ducea la mncă, la șosele și drumuri, dar cum muncea, numai Dumnezeu știe. Venea sâmbăta cu cămășuța pe el neagră de sudoare și praf, făcută din in de-ți rodea pielea, materialul era scump, măicuța țesea pânză
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
mai mari sau cunoascuți de aceeași vârstă. Bietul tăticuțu meu avea la el un zimbil mare din papură - un coș - și-mi spune că n-a avut ce să-mi aducă decât două turte făcute din făină neagră, pregătite de mânuța lui, pe plita casei. N-am zis de ce mi-a adus, m-am bucurat, dar îmi era o milă de mi- a venit rău. S-a bucurat tare mult că m-a găsit bine, a stat puțin și a plecat
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
unul și altul am refuzat. La masă, deși eram în timp de război, la copii se dădea numai mâncare bună, pâine - cornuri mari calde, dar cum toate erau atât de bune, cele mai bune erau turtele de la tăicuțu, făcute de mânuța lui, așa cum a putut el. Le-am dat și la fete, colegele mele, dar niciuna nu m-au refuzat și au mâncat cu poftă. După un timp, cinci sau șase luni, nu-mi amintesc, am primit salariu. Doamne, ce fericire
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
cu colegele sale, o privire blândă și iertătoare, care nu ținea cont că de multe ori era ironizată, mă rog, de „doamne, sic”, cărora le plăcea mahalaua și ironizarea omului cuminte. Lucrase vreo 30 de ani la spălat sticle, cu mânuțele ei mici și slăbuțe, avea bănuțul ei, și era mulțumită. Avea un fiu mare inginer, cu o funcție mare, era director general, și venea la noi la Cămin de-i lua pensioara, când îi plătea și căminul. Numai atunci îi
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
tare greu și mă frământă mult, că aș fi dorit să nu mai văd poporul - o parte din el - suferind. Acum, cu timpul, o să fie mai grea deplasarea, și să ne ferească Dumnezeu de căzături, că e tare periculos. Cu mânuța mea pot să scriu, dar toată ziua o frecționez cu oțet și îmi fac singură masaj, că avem medic aici, dar ne trimite la medici de specialitate la orice durere a noastră, și într-un fel sau altul te trambalează
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
ingineră, dar purtau niște toalete de îmbrăcăminte uimitoare. Profesoara era divorțată și se internase și ea într-un cămin din provincie. Maria rămăsese văduvă. Fiica mai mică, inginera, o femeie bine, chiar frumoasă, foarte elegantă că totul își lucra cu mânuțele ei, avea doi copii, o fată și un băiat, la liceu. Biata Maria, după cum spuneam, așa suferindă cum era, lucra mai tot timpul , din bobină cu acul făcea macrameu, diferite lucrușoare. Acum ea se așezase aici, cu mine în cameră
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
război, culegeam pelin, flori de salcâm și puneam sub pernă și pe paturi, era permanent un aer curat și miros plăcut de nu-ți venea să ieși din odaie. Eu doamna Ana din suflet vă trimit un guleraș croșetat de mânuța mea, din papiotă, să-l puneți la bluzița roșie, că mie rozu mi-a plăcut întotdeauna. Îmi plac culorile galben, bej, roz, portocaliu. Vă trimit gulerașul și o iconiță pentru INO, ca să vă ajute în viață. Și doamna Adriana alătura
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]