5,747 matches
-
șef. Dacă îl muncea și îl merita, îl putea avea. Poate de aceea unele dintre cele mai frumoase „concursuri” între colegi de valoare le-am trăit la „Ultima oră”. Îmi amintesc și azi felul în care Ion Marin „ne arunca mănușa” și tot ce aveam de făcut era să ne demonstrăm. Și un „detaliu” relevant: „Ultima oră” a acordat întotdeauna culturii cel puțin câte o pagină în fiecare zi. Personalitate cultivată, Ion Marin a ținut întotdeauna foarte mult la acest aspect
Un profesionist rar: Ion Marin, jurnalistul care a format jurnaliști [Corola-blog/BlogPost/93552_a_94844]
-
-mea, știam exact unde îl pusesem, în sertarul unei noptiere... Noroc cu un român omenos, angajat la stația de benzină, că apucasem să alimentez, care mi-a înțeles situația și, în loc să cheme poliția, că pe-acolo nu te tratează cu mănuși în astfel de cazuri, a zis că așteaptă să mă întorc cu banii. La nici două ore după plecarea mea de la dânsa, revenind, am găsit-o cu altul! Că să vezi, Emilică, c-o fi, c-o păți, se văita
MÂHNIREA CASELOR PĂRĂSITE (PARTEA A II-A) de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1677 din 04 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/383135_a_384464]
-
întreceau s-o facă să râdă. Mai pe urmă, după vreo două săptămâni, când termina cu predatul și verificarea cunoștințelor, fire practică, se așeza la catedră, își scotea dintr-o sacoșă niște gheme și andrele și începea să împletească pulovere, mănuși, ciorapi. Spunea că sunt pentru soldații de pe front. Iar copiilor, ca să nu se plictisească și să fie cuminți, le-a propus un joc minunat. - Copii, voi știți să spuneți povești? - Daa! - Cu Făt-frumos, cu zmei și Cosânzene? - Daa! Am răspuns
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
până și oamenii de ordine! „Să moară!” se distingeau glasurile ascuțite ale femeilor. „Să moară!” se auzeau, și mai ascuțite, cele ale copiilor. Toată lumea era cu ochii pe Magistrat; spre degetul lui mare, ce putea să spulbere toate îndoielile; spre mănușa albă pe care o ținea cu celelalte patru... O clipă doar a durat trasarea unei jumătăți de cerc prin aer. Cei din spate vedeau unghia roz, cătând acum în jos. Cu toții auzeau victima strigând „Îndurare!”; aerul, ieșind, șuierat, din pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
stâncă se zdrobește corăbioara Înțelegerii noastre, murmură Augustino. Înainte să vorbească, Dante așteptă, adâncit În gândurile sale. Planul trasat de interlocutorii săi era exact. Mai scrută o dată chipurile care Îl fixau. Dindărătul acelui zid de politețe, cineva Îi azvârlea o mănușă de provocare. Dar el era gata să o ridice. — Asasinul crede că va scăpa ascunzându-se În spatele acestei enigme bolnave. Dar Florența mi-a pus În mână spada justiției, iar eu nu o voi depune Înainte de a-i fi retezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de mai multe ori privirea spre dânșii, cu o expresie perplexă. Apoi cei doi se apropiară. De cum ajunse, Baldo se opri rezemându-și singurul braț de masă și Îl fixă pe poet În ochi, semeț. Mâna sa, acoperită cu o mănușă grea din postav verde, strângea suprafața de stejar. — Mi s-a spus că vrei să-mi vorbești, messere. Strânsoarea de pe masă părea să se accentueze, iar Dante avu cu adevărat impresia că lemnul plângea. Toată forța omului părea concentrată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
tovarășii mei, apăram ultimele ziduri, sub soarele torid al păgânilor, am fost rănit de o săgeată otrăvită. Am văzut-o cum venea către mine și abia am avut vreme să mă feresc cu mâna. Vârful săgeții mi-a trecut prin mănușă. De Îndată otrava a Început să-mi urce În trup, așa cum hoardele barbarilor urcau pe bastioanele noastre. Iar trupul meu nu rezista, slăbit de luptă, și ceda... Glasul lui Baldo Înghețase. Prin fața ochilor săi păreau să se perinde Încă imaginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
multele, din infinitele forme de maculare ale tentațiilor nobile care ne asaltează spiritul. Și noi, noi cei din ‘68 care sfîrșeam deceniul ca o generație lipsită de timp Într-o naștere gălăgioasă și premonitorie. Noi care ne puneam fracuri și mănuși glacé cînd intram În arenă - nu eram gladiatorii, nu eram leii, nici sfinții, nici martirii. Noi eram oniricii, eram clovnii, fără săbii și scuturi, electrizați sub reflectoare de comenzi scurte tăioase, de bice urcînd rumegușul În trîmbe În jurul siluetelor noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
triști, umili. Sfîrcuri palide plictisite, Întărîtate, negre, roșii ca moțul curcanului cafenii, ca lobul unei urechi de copil malaez. Păr blond, păr negru, arămiu În unghiul interior al coapselor. Membre bărbătești agresive, aprinse, blazate, modeste, nici cît un deget de mănușă, senzaționale, ofensive, Înfricoșătoare ca o vînă de bou. Trupuri toropite sub soarele arzător Într-o moarte aparentă trădîndu-și În exterior rîvna neobosită a glandelor. Poate că se mai află În rai, legănați Într-o dulce inconștiență și șarpele nu le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ieșit de la zdup dacă vor să ne punem centurile ne punem centurile ca un cîine În lanț să fii dus la marele spectacol de circ și vrei să spui că nu-ți place ba bine că nu purtați-vă cu mănuși domnilor eu sînt Mister Niki Monsieur Niki Herr Niki Bârsan și dacă mă supărați mîrÎi cum ajung trebuie să iau legătura cu organizatorii să le cer să-mi dea o cameră mai ca lumea că dacă nu pretinzi nu dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
concepea. Veneau și educatorii noștri, care cum putea în fiecare săptămână. Mai cu seamă când vorbea despre homunculuși și despre monștri, astea le plăceau la nebunie. Numai Adélei și mie, nu. Avea în jur de optzeci de ani și purta mănuși la cursuri. Dar am observat că le purta altfel decât domnii sau filfizonii. La sfârșitul primei ore m-a chemat la el m-a mângâiat, fără să-și scoată mănușile, bucuros că exist. După cum era bucuros de toți cei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
nu. Avea în jur de optzeci de ani și purta mănuși la cursuri. Dar am observat că le purta altfel decât domnii sau filfizonii. La sfârșitul primei ore m-a chemat la el m-a mângâiat, fără să-și scoată mănușile, bucuros că exist. După cum era bucuros de toți cei pe care îi învăța și care-și vor aminti de el. — Dar mai ales pe voi, oițele mele părăsite, pe voi vă iubesc cel mai mult - ne-a spus el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
iepure, apoi l-a acoperit cu catalogul, ca să nu primească prea mult aer de afară. Am fost martorii unor mișcări tot mai încetinite. — Stimat auditoriu! Iepurele doarme deja foarte adânc - a spus el după câteva minute și și-a scos mănușile ca să le ia pe cele ușoare, de cauciuc. Avea gheare. Negre. Până să-mi revin, au apărut și bisturiele. Foarfecele și vata, iar educatorii noștri crăcănau de o parte și cealaltă a mesei picioarele animalului adormit. — Stimat auditoriu! Vă asigur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vrut să-l dea afară pentru totdeauna din magazin pe Baár - mi-a povestit Engelhard. „Imaginează-ți“, mi s-a plâns el odată, „că vine, stăm de vorbă, se uită peste tot, se holbează toată dimineața la o pereche de mănuși de damă. Dantelă din secolul trecut, fără prea mare valoare, totuși marfă, chiar dacă mă doare sufletul să fac bani din ele. Dar din asta trăiesc. Și atunci el le scoate din vitrină și le bagă în buzunar. - Le iau împrumut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ochi neinițiat nici n-o să observe. - Dar, pentru numele lui Dumnezeu! Un ochi neinițiat nu cumpără vaze antice. - Cu atât mai bine, o să iei mai mulți bani pe ea. Dacă vrei, o și semnez - a spus, gata să plece cu mănușile mele. - Te rog să le pui înapoi. Am cumpărător pentru ele. Mai bine ia ceasul ăsta muzical. E atât de scump, că nu pot să-l vând decât în sezon. - Ascultă-mă! - și a început să strige la mine. - Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ele. Mai bine ia ceasul ăsta muzical. E atât de scump, că nu pot să-l vând decât în sezon. - Ascultă-mă! - și a început să strige la mine. - Eu n-am ce face cu ceasul dumitale, înțelegi?! Însă cu mănușile astea, da! Îmi trebuie mult mai mult decât dumitale sau ălora care, după toate curvăsăriile pe care le fac, își pot permite să cumpere orice de la tine. Eu n-am timp de curvăsării. - Atunci n-ai decât să le furi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
își pot permite să cumpere orice de la tine. Eu n-am timp de curvăsării. - Atunci n-ai decât să le furi - i-am spus. - Eu nu sunt hoț, ci pictor, dacă nu știai. Și-mi cunosc drepturile. Mie îmi trebuie mănușile astea! Îmi trebuie pentru munca mea! Acum! Și, după câte știu, tocmai bravii dumitale colegi vor trăi în belșug de pe urma muncii mele! - și mi-a aruncat pe masă bancnota aceea de o mie pe care i-o dădusem cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
trebuia măcar să fac ceva... am deschis ușa dulapului. Buzunarele hainelor lui Lee scoteau la iveală șervețele mototolite, bonuri fiscale, câteva monede rătăcite. Am verificat cele două pardesie ce atârnau pe ușa dormitorului; nimic în buzunarele lor în afară de o pereche de mănuși din piele bej. în partea de jos a șifonierului n-am descoperit altceva decât perechi de pantofi împrăștiate, la fel cum pe rafturi erau numai haine. Cu un sentiment de zădărnicie, am încercat biroul din living. Facturi, bilețele, plicuri, nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
principal. Am fluierat. Acum îmi aminteam că o văzusem pe Catherine Hammond într-o poză dintr-un ziar cu câteva săptămâni înainte. Și auzisem și de compania la care lucra. Cu acest cuplu trebuia într-adevăr să te porți cu mănuși. Am plecat de îndată în căutarea șoferului întârziat și eram aproape de ușă când am simțit o mână pe umărul meu. M-am întors să văd cine era. Spre surprinderea mea, era chiar Catherine Hammond. —Sam? Sam, nu-i așa? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
punea cureaua în jurul taliei ei mici când i-am spus că nu îl avem în stoc pe Philip Guthrie. Mi-a mulțumit politicos pentru deranj, cum îi mulțumești unei cameriste că a făcut patul, apoi a continuat să-și pună mănușile. Eram liberă să plec. Baby era în spatele meu. în spatele ei erau bodyguarzii și un cuplu neidentificat; am crezut că e alcătuit din o femeie și un bărbat, dar nu eram sigură. —Sam, vii în club cu noi? a insistat ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
din centrul încăperii. Erau un grup izbitor; femeile elegante, bărbații chipeși, o aură de bani și putere plutea deasupra lor. Catherine Hammond și-a ridicat gulerul de blană bleumarin ca să-și acopere gâtul, ținându-l cu o mână învelită în mănușa de piele întoarsă. Judith Frank mi-a afișat un zâmbet de la revedere. Familia Hammond nu m-a favorizat cu nimic. Plecarea lor părea să marcheze sfârșitul serii; restul invitaților se înghesuiau în a doua cameră, căutându-și hainele. Din celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
auzit că e doar o căsătorie de fațadă. Walter a tresărit. —De data asta a fost diferit, repetă el obsesiv. Ea a spus că e îndrăgostită de domnișoara Jackson. A pronunțat „îndrăgostită“ între ghilimele, ca și cum ar fi folosit cuvintele cu mănuși sterile. Și cum a reacționat soțul ei? — El nu vorbea cu mine, a răspuns Walter răspicat. Nu are încredere în mine, crede că eu fac doar ce vrea ea. Și are dreptate. A clipit brusc. Fața i-a revenit la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
noastre aliniindu-se ca două lingurițe, picioarele lui întinse de-o parte și de alta a mea. Nici unul nu vorbea prea mult. Nu numai blugii se rupseseră. Aveam un mare crater spectaculos și sub pielea de sub ei, care sângera ușor. Mănușile mele arătau de parcă le dădusem prin răzătoare și nici mâinile nu-mi erau într-o stare mai bună. Aveam diverse alte vânătăi și julituri pe umeri și pe genunchi și, după spusele lui Nat, spatele meu era un apus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
în picioare. Catherine Hammond a aruncat niște bani pe masă care să acopere cheltuiala. Chelnerul i-a adus haina și a ajutat-o să se îmbrace. M-am îmbrăcat singură - eram obișnuită. Și-a închis haina și și-a pus mănușile. Apoi a ezitat, uitându-se la mine din cap până în picioare. —Trebuie să fii foarte puternică, a spus, psihic, vreau să spun. A tremurat. Mi s-a părut chiar înfricoșător. La Nathan mă refer. Era ceva foarte în neregulă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
oferi suflul meu vital și a avea acces astfel la „oracolele străzii“, ale zilei. Dar memoria e plină de secrete, capricioasă - nu-mi pot aminti visul, Văd că e deja ora nouă și n-am început încă să lucrez. Iau mănușile de plastic galben și șterg praful de pe pian. Praful - peliculă fotografică din înalt, sau piele vrând să ascundă o realitate. Un context nevăzut coexistă cu mine. În timp ce fac mișcări circulare cu mâinile îmi amintesc brusc visul: e ca o mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]