1,766 matches
-
un ospăț nocturn într-un ambient eteroclit ca acesta se etalează "ieruncile perpelite-n pezmeți / spetele de urs, garfele de mistreți, / balercile de crâmpoșie, / iar noi, eu și căpetenia, făceam filozofie / și toată lumea desfășura evantaie / de hohote printre amfore cu măruntaie..." Se instaurează fulminant o lume părelnică, răsucită, angoasantă, dar cu toate că apropiat absurdului, universul dimovian se sustrage sistematic morbidului și macabrului, diferențiindu-se de Blaga din Lauda somnului terorizat de vedenii, excedat de semne ale haosului primordial. Labirinticului dimovian i se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
-și plăgile supurânde, nu a încetat niciodată să spere și mai ales să viseze. Colapsul părea să se instaleze în organismul Europei, după fiecare incursiune a barbarilor. Pulsul și respirația își încetineau ritmul, iar împietrirea se răspândea cu iuțeală, cuprinzând măruntaiele continentului. Sub această magie neagră, trupul alb al Europei se prefăcea în stană de piatră. Se prăvălea în verdele ierbii, iar pe corpul ei se puneau a mișuna feluriți gândaci. Și, totuși, inima ei a refuzat înmărmurirea, continuând să pompeze
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
altul este o linie, orice fel de spațiu, o casă sau o bancă, de pildă, fiind redus pentru ei la o singură linie. Cu toate acestea, privindu-i din cea de a treia direcție a spațiului, noi le putem vedea măruntaiele, interioarele caselor și putem fura din cel mai bine păzit seif de bancă. (Oricît ar părea de ciudat, o ființă dintr-o ipotetică a patra dimensiune a spațiului s-ar bucura de toate avantajele enumerate față de noi.) Să presupunem acum
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și a stoicilor dintre un Logos interior lui Dumnezeu 32, numit și Sophia (cf. Proverbe 8:22) și Logosul „pronunțat”33 drept Cuvînt. Folosind o imagistică biblică, Teofil dezvoltă o cristologie naturalistică: „Avînd deci Dumnezeu propriul său Logos Înnăscut În măruntaiele sale, l-a zămislit Împreună cu Sophia și l-a vărsat afară (exereuxamenos: II.10; cf. Ps. 44:2) Înainte de toate celelalte. S-a slujit de acest Logos ce de o slugă a lui la lucrurile pe care le-a făcut
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
unui sat de munte, românesc, se pierd printre stânci șerpuitoare, ca pâraiele. Ulițele în loc să taie stâncile, mai bucuros le ocolesc. Colaborează la acest fel atât dragostea invincibilă față de pitoresc, cât și respectul religios față de „fire” în ale cărei rosturi și măruntaie e păcat să intervii silnic (Blaga, 1936/1985, p. 266). De aceea lucrul românului arată improvizat, de mântuială, nefinalizat. Dar este soluția rapidă prin care evită incertitudinea și își găsește liniștea interioară. „E bine oricum, numai să fie”, „Lasă, că
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
unei situații conflictuale. Negru Negrul își extrage toată puterea din profunzimea și din caracterul său insondabile. Acest principiul este exprimat ori tunelul al cărui capăt nu se vede sau prin puțul a cărui adâncime nu poate fi măsurată. Aflat în măruntaiele pământului (cărbune, petrol, huilă), el dezvăluie profunzimile ființei. Astfel, tot ce este subteran, înăuntru, în centru vine de la negru. Pe de altă parte, din cauză că absoarbe, negrul sperie. Din acest motiv, este culoarea funerară în Occident. Însă nu este simbolul durerii
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
extraterestrul numărul unu se întorcea dintr-o delegație și-i promisesem că-l aștept cu masa pusă și cu mâncare preparată de mine; aflându-mă la începutul carierei de gospodină, vă imaginați că nu i-am gătit o tocană din măruntaie de miel; am întocmit și eu un meniu frugal, numai bun pentru o cină la oră târzie. Apă aveam, îmi mai lipsea doar pâinea proaspătă... Am sunat rapid o fătucă de la serviciu și am chemat-o să mă ajute la
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
pe aceea de a nu putea înghiți nici un lichid care nu era cald și chiar și pe acesta nu-l putea lua decât picătură cu picătură; și cum în afară de asta avea o durere de cap insuportabilă, o fierbințeală excesivă la măruntaie și multe alte rele, medicii îi prescriseseră ca tot la două zile să-și curețe complet stomacul; și asta în timp de trei luni. Pentru aceasta trebuia să ia multe medicamente și încă să le încălzească și să le înghită
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
al lui Popa nu este, însă, un salon al nebuniei. Sunt tentat să îl privesc mai degrabă ca un Salon al "post-nebuniei". În fapt, oamenii aceștia se găsesc aici tocmai din cauza unei nebunii care îi precede, nebunia unui sistem în măruntaiele căruia luciditatea nu-și mai are rostul decât formal. Nerăbdarea, suspiciunea generalizată, teama cronicizată, rătăcirea de sine ("Sunt zile când mă simt vinovat... da, și alte zile când mă simt nevinovat"), memoria și degradarea memoriei, mărturisirea toate acestea sunt teme
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Câte case stau la rând / Toate-s cu copii plângând, / Plâng mame după bărbați, / Copilașii după tați."313 Ca simbol al sufletului, cu rol apotropaic, "pasărea de fier" este invocată în descântece, fiind considerată un adevărat taumaturg. Fierul, extras din măruntaiele pământului, este de origine divină, protejând împotriva răului. Asocierea pasăre fier construiește principiul dualității i-materialitate / materialitate, făcând posibilă comuniunea dintre pământesc și ceresc. Într-un descântec pentru "durere de cap", realitatea imediată capătă valențele fierului, tocmai pentru a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
ce devine simbolul clipei dificile a unei revelații sau a unei taine taina morții biruite de făgăduiala reînceperii."339 Mare regenerator, stăpân al "pântecului lumii", șarpele este o metamorfoză a soarelui la zenit care ia formă ofidiană, ascunzându-se în măruntaiele pământului, până la o nouă răsărire.340 Lunar și teluric, în același timp, cu puteri de regenerare și fecundatoare, nemuritor și în continuă metamorfoză, șarpele este "izvorul înțelepciunii, întrevede viitorul" care deschide calea spre realitățile transcendente.341 b. Imaginea spațiu-timp În
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se desfășoară ca o noapte de groază. Nu mai asistăm la comoda furtună într-un pahar cu apă, la farandola spumoasă, elegantă, la cadrilul înțepat și cu fasoane, ci urmărim o cumplită întâmplare din mahala, unde oamenii se zbat în măruntaiele politicii, în fustele și în furourile clevetirilor și bârfelor de gang, în noroiul și în maldărul de resturi de ziare aruncate în scenă ziare care seamănă unul cu altul până la exasperare. Totul devine în această lume de margine, cu pretenții
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ghilotina (adusă de alți Trofimovi și Lopahini, fără atâtea scrupule) care avea să-i reteze capul. Finalul spectacolului îi e, probabil, și nota cea mai directă, cu toată încărcătura metaforică: pereții de pânză care cad (inclusiv diafanul fundal strehlerian), dezvelind măruntaiele scenei, Lopahin încuind cu zgomot surd ușile sălii, și apoi masivele cortine de incendiu coborând scrâșnit, dinaintea spectatorilor prinși în capcană, ei și uitatul Firs. Și dulapul-coșciug, din care renaște, teatral, o livadă în miniatură. O livadă de vișini înflorită
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
lui Sadoveanu, Ceahlăul este "Muntele cel Mare", iar peștera este toposul tainicului, locul unde se putea medita. La Sărbătoarea hramului Mănăstirii Neamț, domnitorul apare "călare pe cal alb", într-o măreție monumentală, impresionând: "o femeie naște de emoție slobozind din măruntaiele ei un prunc". Apropiat de oamenii simpli, Ștefan cel Mare era neîndurător cu boierimea trădătoare; era simbolul puterii, autoritatea, instanța supremă, el este cel care trebuia să înțeleagă "de ce răsare și asfințește soarele". În sufletele celorlalți provoca spaimă și admirație
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
El nu înțelege nimic din înțelesurile secrete ale realului. La tribunalul "frunzelor, umbrelor, merelor, păsărilor", "inculpatul" acuzat de "ignoranță", "plictiseală", "nemișcare" așteaptă sentința. În timpul procesului, acesta face eforturi să înțeleagă motivele pentru care a fost condamnat. Sentințele "sunt parafate cu măruntaie de pasăre" sau sunt "scrise în limba sâmburilor". Acuzatul este convins că este învinuit pe nedrept, dar nu se poate apăra și se resemnează. În mod absurd a fost condamnat: "indescifrabil,/ la o perpetuă așteptare,/ la o încordare a înțelesurilor
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cunoașterii prin lipsirea de vedere, drumul spre tenebre al lui Fernando-Sábato îmbracă aspecte ale experienței mistice. Sfântă Teresa din Avila și Sân Juan de la Cruz nu căutau sectă orbilor, dar se retrăgeau în peșteri adânci, în nopți întunecoase. Coborârea spre măruntaiele pământului simboliză retragerea către interiorul ființei, catre sufletul ei, necesară pentru a ajunge la cunoașterea omului. Întunericul din adâncuri le oferea misticilor izolarea de lume și singura soluție prin care se puteau adânci în lumea lor interioară. Sábato respectă, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și singura soluție prin care se puteau adânci în lumea lor interioară. Sábato respectă, prin această călătorie în subterane, codul care a fost acceptat dintotdeauna, conform căruia în cer stăpânește Binele (Dumnezeu în religie), iar Râul domnește acolo, jos, în măruntaiele pământului. Râul, în văzul tuturor, mai putin Fernando, care are curajul să înfrunte adevărul, guvernează lumea. Obsesia lui Sábato pentru "omul concret" are ca finalitate Tunelul, român dostoievskian despre singurătate, neliniști, comunicare și ironii terifiante. Metafizica speranței pe care o
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
crescut în aer liber", sau "de Gers". Ca și în cazul vițelului, avem de-a face cu două cuvinte într-unul singur: cuvântul desemnează atât animalul viu, cât și marfa în care s-a transformat o dată crescut, omorât, golit de măruntaie, ambalat în celofan. Abia botezat, puiul (sau vițelul) este deja mort, gata de gătit, gata de mâncat. Pentru că este un produs de larg consum, pentru că trebuie să fie cât mai accesibil tuturor bugetelor și pentru că cererea este tot mai ridicată
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
de om avea în frunte numai un ochiu, mare cât o sită și, când îl deschidea, nu vedea nimica; da chior peste ce apuca. Iară când îl ținea închis, dar fie zi, fie noapte, spunea că vede cu dânsul în măruntaiele pământului. Harap-Alb îl identifică: Poate că acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primare cu Chiorilă, nepot de soră lui Pândilă, din sat de la Chitilă, peste drum de Nimerilă. Ori din târg de la Să-lcați, megieș cu Căutați și de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
aceștia le descriu. Studiind imaginarul lui Poe, Petru Creția, în studiul său Despre Egdar Allan Poe. Infernul terestru 389 aprecia că: ,,La Poe infernul terestru e difuz, el se întinde cât uscatul și cât mările, el nu e ascuns în măruntaiele pământului, ci în interioritatea umană, dinspre care se proiectează pe întindere cosmică"390. Sursa imaginației lui Blecher este, de asemenea, interiorul său. Nu în ultimul rând, o trăsătură comună a prozei lui Blecher cu cea a lui Poe, rezultată dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
șarpele constituie, pentru lumea profană, arhetipul familiar al inconștientului. Ceea ce îi conferă o asemenea semnificație este motricitatea lui insolită, nemaiîntâlnită la alte viețuitoare: mișcarea lui vine de undeva dinăuntru, dintr-un interior deopotrivă necunoscut și înfricoșător. El străbate pământul sau măruntaiele sale (în asta rezidă latura lui htonică) fără a se sluji de alte "accesorii" (picioare, aripi, tentacule etc.). Pe aceste calități insistă și G. Bachelard, care intuiește admirabil o relație intrinsecă între dinamismul arhetipului și motricitatea șarpelui: "Și șarpele poate
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El Îl voi vedea Și ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Și de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine” (Iov 19, 25-27). Suferința nu înseamnă că ne-am îndepărtat de Dumnezeu; poate însemna că suntem atrași mai aproape de El Și ne este permis să trecem printr-o experiență care va distruge ultimele bariere dintre noi
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_169]
-
urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Și afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El Îl voi vedea Și ochii mei Îl vor privi, nu ai altuia. Și de dorul acesta măruntaiele mele tânjesc în mine” (Iov 19, 25-27). Suferința nu înseamnă că ne-am îndepărtat de Dumnezeu; poate însemna că suntem atrași mai aproape de El Și ne este permis să trecem printr-o experiență care va distruge ultimele bariere dintre noi
Suferința și creșterea spirituală. In: Mitropolia Olteniei by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/175_a_170]
-
nori,/ Ale pașilor./ Orice urmă-i o rană/ În carnea albă a ratării,/ Nu-ți mai lăsa visul/ Să se răsucească/ Avid de suferință/ În trecut./ Treci înainte/ Îmbălsămat în uitare,/ Golit de-amintiri ca un mort/ De putrezitele lui măruntaie". (Orice urmă) Din nou, căutarea, în volumul Ora de nisip, 1983, volum metaforă a timpului, în care căutarea înseși e privită ca timp dinamic, poeta recunoscând că: Sunt/ asemenea/ nisipului clepsidrei/ care/ poate fi timp/ numai/ în cădere."( Condiție) O
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
bate vântul,/ două palme mișcându-se,/ Lovindu-se fără convingere între ele;/ O fugă fără oprire,/ Mereu înăuntru,/ Mereu adânc, mai fetid,/ Și totul știut de milenii,/ Frumoasele milenii de altădată/ Când fugeau în păduri.../ Acum numai în propriile noastre măruntaie". (Înăuntru) Depărtarea de spațiul originar, fie el cadrul natural sau satul copilăriei, dar, în orice caz, unul edenic, accentuează criza, care devine sufocantă. Stea de pradă devine vocea celor mai profunde țipete ale poetei, în fața disperării, a singurătății, a pierderii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]