1,836 matches
-
dădeau doi bani pe mediu. — Și jaguarul trebuie să mănânce, spuse Ramon Valdez. Eu zic că e mai bine să mănânce o țestoasă, decât să fure copiii oamenilor. Asta depindea de cum priveai lucrurile, își spuse Mark Sanger. Întors acasă, la mansarda lui din Berkeley, Sanger se gândea ce să facă. Deși le spunea oamenilor că e biolog, Sanger nu avea o pregătire oficială în domeniu. Făcuse un an de colegiu, înainte să renunțe, ca să lucreze pentru scurt timp la o firmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
care m-a Întrebat dacă nu voiam să-l văd pe micul Iisus? Cum? Iisus se afla În trecere prin colegiul nostru? — Da, vrei să-i spui bună ziua? Îi dădusem mîna bătrînului profesor și urcaserăm iute o scară. Ajunși la mansardă, Își ridicase sutana: — Îngenunchează, Îmi zisese el cu voce surdă. Trebuie să Îngenunchezi În fața micului Iisus. Nu-mi amintesc nimic din ce a urmat, mă văd doar coborînd În goană scara, sărind cîte patru trepte o dată. Să fi scăpat oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
senzația unei continuități. — Da, și eu am aceleași lanțuri de magazine În Brooklyn, spuse Desert Rose, uitându-se plictisită În jur. Le urăsc. — Locuiești În Brooklyn? Întrebă Kitty; nu știa de ce se aștepta ca Desert Rose să locuiască Într-o mansardă luxoasă din Soho. — Da. Într-o casă frumoasă, de gresie, În Borough Hall. Aproape de apă. Kitty o rugă pe Diane să o ducă la Pacific, singura bucată de natură pe care oamenii nu o putuseră transforma Într-o franciză. Diane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
plimbat prin două Închisori, apoi prin spital. Sunt foarte bolnavă, tuși Desert Rose. De-abia pot vorbi. Câteva ore mai târziu, Kitty era la ușa prietenei sale. Desert Rose Îi deschise, apoi se târî Înapoi În pat. Kitty stătea În mijlocul mansardei, Îngrozită. Praful adunat În rotocoale de mărimea unui cap de pisică zăcea pe podea, În chiuvetă se strânsese un munte de vase murdare, dinspre frigider și dinspre cutia pisicii, care nu mai fusese golită de câteva zile, venea o duhoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
culoarea Îi reveni În obrajii supți. Începu să-i povestească lui Kitty saga arestării ei. În ziua de Sf. Valentin, după-amiază, Îi spuse Desert Rose, se uita la Ultimul tangou la Paris, mâncând Înghețată cu fructul pasiunii și fursecuri, În mansarda ei din Brooklyn. Era bolnavă și singură, zăcea Între cearșafurile crem de mătase, În patul ei imens, decorat cu perne și cuverturi orientale. Din când În când fixa tavanul de culoarea cireșei coapte sau mângâia cele două pisici persane, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
o navă veche ce Încearcă să-și pună În funcțiune motoarele ruginite. Își botezase sistemul de Încălzire Visul American. Îi plăcea să boteze totul, ea singură născocise numele de Desert Rose, și așa o striga toată lumea. În prima noapte În mansardă, când sistemul de Încălzire se pornise În toiul nopții, se trezise și se holbase În Întuneric, cu inima bătând să-i spargă pieptul și cu mâinile Înghețate. După ce luase o pastilă Împotriva anxietății, se ridicase din pat, se dusese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
lefteră, fără prieteni și fără partener În acea zi specială. În afara de pisicile ei, nu mai avea pe nimeni. Dacă ar fi murit, nu i-ar fi păsat decât unei persoane: proprietarului. Așteptase ani de zile să pună mâna pe mansarda cu chiria controlată și să-i ridice prețul la valoarea de pe piață. Charlie habar n-avea că Își Întrerupsese lucrul ca editor la primul ei film artistic ca să meargă la L.A., iar această hotărâre o băgase În multe necazuri. Pe lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
imediat ce-ar fi plătit taxa scadentă pentru vizionări și transferuri. Desert Rose Își trase sufletul, Încercând să se calmeze. Nu avea constituția necesară ca să adăpostească atâta furie. Se simțea slabă, amețită, avea temperatură. Se uitase la ceasul de pe peretele mansardei, un Starbust 1946 de George Nelson, o piesă veche. Era 5:05 după-amiază și nu primise nici o felicitare, nici un e-mail de la Charlie. Și nici un telefon. Cu un an În urmă, Îi oferise un trandafir roșu la o petrecere, iar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
5000 de kilometri. În acel moment nici cu gândul nu puteam cuprinde distanța asta. Kitty Îi ceru chelneriței nota. O conduse pe Desert Rose acasă și Îi cumpără câte ceva de mâncare pe drumul de Întoarcere. Când ajunseră din nou În mansardă, Kitty puse să facă un ceai. Mirosul Înfiorător care venea dinspre frigider, rezultatul alterării alimentelor exotice, o dobora. Dar nu era momentul să se plângă. Desert Rose se Întinse În pat să se odihnească și cele două persane ciufulite se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
gâtuită de sentimentul vinovăției. Trebuie să merg la o petrecere, la deschiderea unui hotel din NoHo. Am invitat-o și pe colega mea de apartament, mă așteaptă. Te sun. Simțea că leșină dacă mai stă fie și un minut În mansarda rece, slab luminată. Îți mulțumesc că ai venit, zise Desert Rose. Mă simt mult mai bine. — Oricând ai nevoie, sună-mă. Se Îmbrățișară și totul se termină. Imediat ce ajunse În stradă, Kitty se hotărî să traverseze Brooklyn Bridge până În Manhattan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În timp ce o bătrînă sforăie la capătul celălalt. Maggie sărută copila, care nu-și desprinde ochii de la ecran, apoi smulge cîinii de pe Wakefield. Prezentările sînt scurte; mătușa Greta Își reia sforăitul. Wakefield vede niște scări care duc la etaj și la mansardă și deși simte, cu o anume siguranță, că nu există nici soț, nici prieten, se pregătește să mai strîngă o mînă, pentru orice eventualitate. — În casa asta n-a mai intrat nici un bărbat de șase ani. E chiar bine. SÎntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
murit în Rusia Mayakowsky. Un nume care a răsvrătit lirica rusească prin 1915 cu dinamismul unui temperament în artă exploziv. Dintre futuriștii ruși a fost cel mai însemnat. Agitațiile lui ca orator, instigator și bard entuziasmau și spărgeau geamurile de mansardă ale academiilor vîscoase. A murit sinucigîndu-se. Un cîntec de lebădă în jazzband îi poate fi epitaf”. Revista în cauză publicase în traducerea lui Mihail Dan două poeme de Maiakovski („Al 13-lea apostol“, în nr. 42, și „Apusul lui Burliuck
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pereți albi, decorați cu urme de bocanci. Zăresc coridoarele obscure ce dispar În Întuneric: zeci de uși Învechite, stricate, scrijelite. Apelul administratorului așteaptă nebăgat În seamă la fiecare etaj. Pe ordinea de zi este problema infiltrărilor de pe terasa clădirii În mansardă. Clădirea e cea mai Înaltă de pe stradă. Parcă nu se mai termină scările. La al șaselea etaj, prin ușa Întredeschisă iese botul unui câine, hârâind, și fața palidă a tipului care a sunat la 113, un pitic În maieu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din răzbunare - ajunsese indiferent. În dimineața aceea depășise ultimul prag, ajungând să se Întrebe de ce naiba se afla aici, și dacă nu cumva tipul acela amețit care bântuia pe coridoarele Facultății de Drept nu era sosia lui. El rămăsese În mansarda care dădea spre cilindrul enigmatic al gazometrului, asamblând bucăți și componente de metal, pentru a face să sară În aer simbolurile inamice. Ieși o fată scăldată În lacrimi - le explica studenților care o Înconjuraseră imediat că asistentul cel tânăr era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ca și cum i-ar fi dat un pumn În cap. O, nu, asta nu. În 1998 se Înscrisese În Asociația pentru Extincția Umană Voluntară. Într-o după-amiază, când se odihneau prea aproape unul de altul, pe canapelele pline de păr din mansardă, În timp ce Mabuse Îi lingea și-i sâcâia cu limba lui aspră, după un schimb serios de opinii asupra sistemelor majore (decadența concepției occidentale, tragismul globalizării), Maja găsise curajul de a-i mărturisi că uneori În viața ei se cască o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Împreună cu paharul de Coca-Cola dădu pe gât și două pastile. Din certitudinea unei justiții supreme, din gândul la ea. Pentru ea o voi face. Pentru ca ea să fie blestemată pentru totdeauna. a douăzeci și doua oră În Carlo Alberto, ferestrele mansardei de la al șaselea etaj erau Întunecate, cu jaluzelele coborâte. Emma Îi mărturisi lui Sasha că păstrase cheile casei timp de un an. Le avea În geantă, ca Întotdeauna. Apoi, dintr-un impuls inexplicabil, Într-o zi le aruncase În cutia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
palate minunate, ci spațiile goale și abandonate din cartierele destinate eternei și iremediabilei urâciuni, ororii pure și anonime. Oricum, după câtva timp, Meri se transferase În dormitorul de la Battello Ubriaco, iar sacul său de dormit, care fusese aranjat pe podeaua mansardei lui Aris, dispăruse. Meri stătea acum Într-un colț cu picioarele Încrucișate, iar Mabuse Îi lingea iubitor gâtul. O recunoscuse, o privea - dar nu-i adresă nici un cuvânt. Nu o Întrebă ce făcea la Battello Ubriaco, căci era chiar prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
șiroia de sînge. Armelle se clătină, Marie avu reflexul de a Întinde brațul pentru ca ea să nu se prăbușească la pămînt. Cu ajutorul grădinarului, o duseră Înăuntru și izbutiră s-o facă să-și revină În simțiri, În vreme ce Lucas urca la mansardă ca să examineze frontonul plin de sînge. - SÎnt sigură că i s-a Întîmplat o nenorocire lui PM! gemu Armelle, revenindu-și În fire. Fersen intră la țanc pentru a-i spulbera convingerea. - E vorba de Arthus, zise el cu urechea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
victimei, un baraj se rupe și apele inundă peisajul, dar e aproape sigur că nici unul nici cealaltă nu au habar care ingredient anume provoacă breșa. Ești a mea, îi spune Alexandru Iuliei, aflați amândoi într-un pat șubred într-o mansardă prin al cărei luminator se vede o bucată de cer. Praful plutește prin încăpere. Să-l creadă? Cine nu-și dorește să aparțină unui singur om, unui singur dumnezeu, unei singure puteri? Și de fapt s-ar putea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
stomac pentru ce-i în cămăruța aia. Angheluță: Care cămăruță? Tudorel: Hai că mă-nnebunești. Aia în care n-aveți voie să intrați. Angheluță: Și tu ai? Tudorel: Păi eu acolo stau. Angheluță: În cămăruța de la capătul culoarului? Tudorel: La mansardă. Angheluță: Unde-a zis șeful să nu intrăm că-i vai și-amar de capul nostru? Tudorel: Exact acolo Anghele. Angheluță: Acolo stai tu? Tudorel: Ce te miri așa? Angheluță: Și ce faci frate acolo? Ce-i așa de interzis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o să mai fie secret, odată ce ți-l spun. Acolo stă un pictor. ─ ????? Nu te mira. Mai bine chemăm un taxi. Vreți să mergem acum???? Ce, n-ai cheie? Hai că într-un ceas-două terminăm. ─ Miau! Ești mare, băiete! Sus la mansardă, Iulia își pune rochia neagră, destul de decupată, pe care și-a scos-o cu doar câteva ceasuri mai devreme. S-a săturat să-l aștepte pe Alexandru care s-a dus după un chibrit și dus a fost. În lipsa lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și Arion și delfinul, în râsul exaltant, cu sonorități de cristal, al pietrelor. Și mai ales al pietrelor pe care omul le-a atins cu mâna. Râd și stâncile brute, dar pe un ton mai grav. La fereastra luminată a mansardei se arată cineva. Deschide geamul. Scoate capul afară, îl scoate chiar bine, telescopic. Se uită în dreapta, se uită în stânga, în jos, în sus. Așa cum poate fi observat din stradă, seamănă cu extremitatea sensibilă a unei vietăți care poate fi presupusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
purgatoriu al meu în orașul New York: am stat în el cincisprezece ani. Am dispărut din Germania la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Am reapărut, fără să fiu recunoscut, în Greenwich Village. Acolo am închiriat un apartament deprimant la mansardă, cu șobolani care chițăiau și se fugăreau prin pereți. Am continuat să locuiesc în mansarda aceea până acum o lună, când am fost adus în Israel pentru a fi judecat. Avea și ceva plăcut jalnica mea mansardă cu șobolani: de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Germania la sfârșitul celui de-al doilea război mondial. Am reapărut, fără să fiu recunoscut, în Greenwich Village. Acolo am închiriat un apartament deprimant la mansardă, cu șobolani care chițăiau și se fugăreau prin pereți. Am continuat să locuiesc în mansarda aceea până acum o lună, când am fost adus în Israel pentru a fi judecat. Avea și ceva plăcut jalnica mea mansardă cu șobolani: de la fereastra din spate se deschidea priveliștea unui părculeț particular, un mic Eden format din curțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
apartament deprimant la mansardă, cu șobolani care chițăiau și se fugăreau prin pereți. Am continuat să locuiesc în mansarda aceea până acum o lună, când am fost adus în Israel pentru a fi judecat. Avea și ceva plăcut jalnica mea mansardă cu șobolani: de la fereastra din spate se deschidea priveliștea unui părculeț particular, un mic Eden format din curțile aflate în spatele caselor. Parcul acela, Edenul, era izolat de străzile din jur prin zidul format de casele de pe margini. Era destul de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]