KorAP: Find »[drukola/base=maro & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...42 >

1,037 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606

căușul palmei lui. Sau voia să mă sărute? Când și-a apropiat capul de al meu și am crezut că într-adevăr vrea să mă sărute, m-am speriat îngrozitor din cauză că mă gândeam cum ne-am putea săruta fără ca puloverele maro aflate în jurul mesei să ne observe. Dar Chris nici nu m-a lovit, nici nu m-a sărutat. în schimb, și-a plimbat degetul mare de-a lungul obrazului meu și mi-a șters o lacrimă. Gestul a fost eficient

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
Dar făcea parte din categoria grăsuților în pulover maro. Cu alte cuvinte, abia dacă putea fi considerat bărbat. Nu că asta conta pentru mine. Fiindcă, în fond, eu eram promisă lui Chris. Deși Chris nu știa încă. Numele noului pulover maro era Digger și primul lucru pe care mi l-a spus a fost: —Ești celebră? Nu, l-am asigurat eu. Nu, nici eu n-am crezut, a zis el. Dar m-am gândit că e mai bine să verific. Le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587

tablă, ci una de carton presat, maro, mică și urâtă, care se atârna de umăr și în care nu mai avea rost să car decât o batistă, plus cel mult o bomboană Kandia de lapte, lipicioasă. Din același carton presat maro a fost și ghiozdanul care m-a cocoșat patru ani și mai bine. El era într-adevăr greu, pentru că îndesam în burdihanul lui penarul de lemn, călimara și o puzderie de cărți, caiete, maculatoare, rigle, compasuri. Se mai adăugau și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
pe drum lui Ștruli, câinele lui Galamboș, sau celor șapte pisici care mă așteptau în curte. O altă etapă a căratului a fost din clasa a șasea până la terminarea liceului, când am târâit după mine niște serviete burduhănoase din vinilin maro sau negru, cu încuietori de metal. Toate erau încărcate cu atlase, cărți și caiete, cu scule pentru orele de lăcătușărie, dar și cu gustări uriașe. În mai multe fotografii făcute prin clasa a zecea se vede cum - car, nu car

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244

să-l întrebe pe director cine îi va lua locul la Get Out!. Pe un câmp din apropiere de Wincanton, Alan Margoulies îngenunchease într-un cort. Era un cort vechi, de armată, care cântărea cam cincizeci de kilograme. Prelate mari, maro, de pânză cerată se întindeau deasupra capetelor celor treizeci de practicieni îngrămădiți înăuntru. Pe câmp mai erau trei corturi, exact la fel. Fiecare își avea propria echipă de medici și, în centru, stindardul Autorității pentru Sănătate. La sosirea în tabără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
dintre imaginea de scenă a lui Razza Rob - agresivitatea lui de om slab, obscenitatea de doi bani, dorințele periculoase, izvorâte din frustrare - și cea a omului liniștit, aproape rafinat, care o primise. Lipsit de suspensorul cu buline și îmbrăcat în marouri și bejuri autumnale, Razza Rob arăta serios și atent. Pe când reportofonul înregistra conștiincios, își împleti degetele și îi dădu niște replici profunde, grave. Aș zice că, dat fiind că noțiuni precum „revoltă“ sau „repulsie“ există doar la nivel mental, este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370

aveam altceva decât zidul. - Cum? am întrebat, prefăcându-mă că nu l-am auzit. Ce anume? Gagiul era un bărbat tânăr, trecut cu puțin de treizeci de ani, cu o figură jucăușă de copil și cu o mustață atât de maro și de mare, încât am zâmbit aproape fără să vreau. Geaca de blugi cândva maro, dar suficient de bine păstrată și de curată încât să mă facă să înțeleg că individul avea oarece legături cu femeile și curățenia, apoi pantalonii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
de mare, încât am zâmbit aproape fără să vreau. Geaca de blugi cândva maro, dar suficient de bine păstrată și de curată încât să mă facă să înțeleg că individul avea oarece legături cu femeile și curățenia, apoi pantalonii reiați maro, brusc cumplit de mudari și ghetele sport tot maro, din nou de o curățenie exemplară, ce nu se potriveau însă de vreun fel cu restul echipamentului de scriitor, toate acestea îmi lăsară plăcuta senzație că mă aflu lângă un om

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Geaca de blugi cândva maro, dar suficient de bine păstrată și de curată încât să mă facă să înțeleg că individul avea oarece legături cu femeile și curățenia, apoi pantalonii reiați maro, brusc cumplit de mudari și ghetele sport tot maro, din nou de o curățenie exemplară, ce nu se potriveau însă de vreun fel cu restul echipamentului de scriitor, toate acestea îmi lăsară plăcuta senzație că mă aflu lângă un om complet dezinteresat de convențiile sociale. În fapt, nici unul dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
să fie sufletul sălii, deși o oarecare neîncredere mai plana încă asupra mea, pentru că nu înțelegeam dacă un suflet al sălii poate fi îmbrăcat cu totul și cu totul în straie maro. În fine, privirea-i plină de umor, evident, maro, cu care mă cerceta la rândul său în amănunt, așa cum rareori văzusem pe cineva făcând, mă convinse de faptul că era un tip deosebit de inteligent, ceea ce mă bucură nespus, alungându-mi totodată orice umbră de îndoială. Era omul meu. - Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
orice umbră de îndoială. Era omul meu. - Am spus că Euripide e nebun, șopti el precaut, aplecându-se spre urechea mea. Să ai grijă. Eu mă numesc Maro, mai spuse el. Încântat de cunoștință. Abia acum înțelegeam. Era îmbrăcat în maro pentru că numele său era Maro. Normal. Și se numea Maro pentru că el însuși era culoarea maro, cum altfel? Tot maroul din lume era la el, probabil. - Salut, am murmurat și eu, cât de încet puteam, pentru a nu deranja tăcuta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
mea. Să ai grijă. Eu mă numesc Maro, mai spuse el. Încântat de cunoștință. Abia acum înțelegeam. Era îmbrăcat în maro pentru că numele său era Maro. Normal. Și se numea Maro pentru că el însuși era culoarea maro, cum altfel? Tot maroul din lume era la el, probabil. - Salut, am murmurat și eu, cât de încet puteam, pentru a nu deranja tăcuta adunare. Eu... - Liniște acolo, Maro, începe cenaclul, urlă John Euripide, văzând cu nemulțumire că șușoteala noastră nu contenea. Tot timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
care stătea înainte să vin lângă el, numai că acum avea o figură atât de comică și se strâmba atât de caraghios la Euripide, încât am pufnit în râs. Râdeam amândoi de nebuni și îmi era din ce în ce mai clar că acest Maro este un tip pe cinste. - Așaa... m-hm, făcu Euripide dregându-și glasul și scotocind printr-un morman de hârtii aflate în fața sa. Să trecem la treabă... Dragi locuitori ai iubitului nostru oraș... deschid lucrările cenaclului cu numărul 35 al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-l opresc totuși, atingându-i mâna. M-a privit trist. Știam amândoi. - Haideți, să mergem mai departe, vă rog... continuă Euripide părintește, zâmbind jenat către cei prezenți. Nu luați în seamă... - Ți-am spus că e nebun... șopti din nou Maro către mine. Treptat, murmurul din sală începu să scadă, iar liniștea se așternu deplină peste acest moment furtunos oferit de Bobby Giordano, un personaj pe care cu siguranță n-aveam să-l uit multă vreme. Programul cenaclului continua cu următoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
privire, din care dispăruse brusc până și ocheada aruncată întâmplător și ritmic spre tavan. - Nimeni? se miră Euripide. Ei, haideți, nu se poate, doar adineauri i-ați scandat numele... domnule Maro? Întrebarea aceasta căzu exact ca o nicovală asupra mustăciosului Maro. Amândoi făcuserăm eforturi disperate de a ocoli privirea lui Euripide. Ne era jenă să spunem ce gândim, iar mie unul chiar teamă, întrucât puteam părea nebun dacă aș fi fost singurul căruia îi displăcuse în mod profund Chiuveta de oțel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
era jenă să spunem ce gândim, iar mie unul chiar teamă, întrucât puteam părea nebun dacă aș fi fost singurul căruia îi displăcuse în mod profund Chiuveta de oțel. - Îmm... prefer să las pe altcineva să vorbească în locul meu... mormăi Maro pe sub mustață. N-aș putea să zic că... - Ei, haide, domnule, grohăi bătrânul John, sunt sigur că ți-a plăcut. Te-aș ruga să ne spui câteva cuvinte despre textul pe care l-ai auzit. Experiența dumitale îi va fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
tânăra prozatoare pe care încercați să ne-o băgați pe gât, nu are nimic de spus, iar textul mizerabil pe care l-am auzit nu face decât să confirme ceea ce spun. - Aoooleu, aoooleu, începu să plângă Euripide exasperat, măi domnule Maro, dar dumneata chiar ești ceva de speriat, pe cuvântul meu. Dumitale chiar nu îți place nimic? Nici chiar când este vorba de un text despre care până și-un analfabet și-ar da seama că rescrie regulile literaturii? - Rescrie regulile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
prea... of, Doamne, am izbucnit eu în cele din urmă, oftând de supărare, bun nu e, de ce să mint! Iată că ceea ce pățise Maro se repeta acum și mi se întâmpla chiar mie, cu singura diferență că eu nu eram Maro. - Da’ tu cine mă-ta te crezi, Luca Dinulescu? a căzut următoarea întrebare a tinerei și îmi dau cuvântul că aproape imediat am simțit o durere cumplită în moalele capului, ca și cum cineva m-ar fi lovit extrem de puternic în acel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
mai văzusem, așteptând să-l lovească cineva. Dar nu era nimic care să poată fi văzut. Cu o sticlire inimaginabilă și cu imensa mustață fluturând, el adulmeca ceva, parcă presimțind iminența unei grozăvii fără seamăn. Avea o intuiție formidabilă acest Maro și cred că fără sprijinul său aș fi clacat demult, în asemenea măsură mă slăbise atacul Aurorei Sticlaru. - Nu vă faceți iluzii, domnule, textul este absolut lipsit de valoare, spuse prietenul meu întorcându-se către John Euripide, în vreme ce mă ajuta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
până nu de mult constituise singura mea pricină de îngrijorare. Am înșfăcat-o totuși, deși pot spune că eram atât de supărat, încât nici nu mai știu ce anume m-a împiedicat să nu o părăsesc pe dată. Cu bravul Maro trâgându-mă după el hotărât și mândru, am trecut de masa la care tronau Euripide și Aurora, intrând apoi pe culoarul strâmt format între cele două rânduri de scaune, ce ducea înspre ușă. Deși nu mergeam deloc încet, cutremurătoarele priviri înghețate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201

început să-mi zâmbescă. Un zâmbet atât de neajutorat și nesigur. Da, zâmbetul era așa de rușinat. — Mai doriți un scotch? m-a întrebat cucoana din spatele barului - bătrâna damă cu părul cănit și glas strident. Purta un tutu de un maro închis sau caramel antipatic. Mie îmi amintea de un suspensor sau de o centură pentru hernie. Mda, făcui eu, aprinzându-mi altă țigară. Doar dacă nu vă spun eu altceva în mod special, să știți că eu fumez întruna. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

A apărut în zbor deasupra străzii principale, săptămâna trecută. Avea părul lung, împletit în șuvițe roșcate și negre fluturând în bătaia vântului, picioarele desculțe și murdare și era îmbrăcată cu o fustă indiană de bumbac, vopsită în două nuanțe de maro, și cu o vestă de denim. Materialul a apărut în World Miracles Report, numărul de săptămâna asta, care se găsește la casă în toate supermarketurile din America. Iar eu, iată, am ajuns o săptămână mai târziu. Întotdeauna sunt cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cel al părinților. Televizorul color e incastrat în perete, un Zenith cu diagonala de nouăzeci și doi de centimetri, cu cincizeci și șase de programe prin cablu și patru posturi locale. Covorul este maro, draperiile sunt cu imprimeuri florale pe maro și albastru. Pe pardoseala băii e un prosop ud pe care se văd pete de sânge și gel de bărbierit verde. Cineva a uitat să tragă apa la toaletă. Așternuturile sunt bleumarin și miros a fum de țigară. Nu văd

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zice: — Văd că întâlnirea cu amicul dumneavoastră a fost cam sângeroasă. Petele roșii sunt de chili, îi spun. Ceaslovul, zic. L-am văzut. Pielea roșie de om. Tatuajul cu pentagramă. — Ea mi l-a dat, zice Mona. Își deschide gentuța maro și-și bagă mâna înăuntru, zicând: — A zis că nu mai are nevoie de el. V-am spus că era supărată. Plângea. Trage cu unghiile roz o hârtie împăturită din poșetă. E o pagină din ceaslov, pagina cu numele meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

După ce termină, femeile se aliniază în fața lui Sicran și așteaptă noi instrucțiuni. Se adresează celei despre care crede că este secretara: Adu-mi, te rog, albumul cu fotografii vechi. Este în seif, pe raftul cel mai de sus. Are coperte maro din piele. Nu zăbovi prea mult. Femeile ies. Se așază. Deranjat de priveliște, împinge cu coatele stivele de dosare și corespondență către marginile biroului. În fața lui, rămâne, singură și tot mai ferfenițită, Okurina. O fixează cu privirea ca și cum ar dori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]