3,725 matches
-
puțini, de aceea — Înțeleg. Și eu am copii. Și eu am mamă, ce-i drept n-am rate, stau cu chirie, n-am mașină — Dar publicați cărți, faceți traduceri. Vă puteți descurca mai ușor. Și apoi veți avea timp să meditați, să scrieți. Ne-am zbătut să găsim soluții optime pentru toată lumea. În cazul dumneavoastră creația... poetul trăiește pentru posteritate, nu? țOare și la poarta raiului o fi tot așa poeții cu privilegiul iadului și buff? vodca iesti? hazaica iesti? țepușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
o fi tot așa poeții cu privilegiul iadului și buff? vodca iesti? hazaica iesti? țepușa ne gîdilă murim de rîs facem conjurații cu dracii ne batem pe burtă cu ei nimic din ce e omenesc nu mi-e străin visăm medităm la posteritate) Îmi venea să plîng de mila lui cînd Îl vedeam așa pricăjit, cu obrajii trași de nesomn, cu ochii duși În fundul capului. Bietul tapițer, Îmi spuneam, ce-or fi avut cu el de l-au făcut dictator? Colegele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu cei care încearcă să te instruiască pe calea sa. Tu și familia ta sunteți niște creștini decăzuți. Voi nu vă mai aflați în condicile bisericii. Eu văd asta, eu văd toate lucrurile astea. Vei rămâne în camera asta să meditezi asupra greșelilor tale și nu o vei părăsi până nu mă întorc eu după tine. A închis ușa și a plecat. Știam că noi nu mai mergeam la predică din cauză că nu aveam bani să plătim taxa la biserică. Mă întrebam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cu moartea lui Lee - în ciuda faptului că murise în curtea lor. M-am uitat cu atenție la fiecare în parte. Tom suferea de așa o mahmureală încât era incapabil să vorbească, stătea cu umerii căzuți, îmbrăcat într-un pulover albastru, meditând la viața lui mizerabilă. Paul și Claire se așezaseră unul lângă altul, uitând pe moment de certurile lor în fața unei crize de asemenea proporții. Privirile mi s-au oprit asupra lui Paul pentru câteva secunde; nu-mi inspira prea mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rece și prăjiturile pe care Judit le făcea special pentru el lipseau de pe masă. Tot ce s-a mai întâmplat atunci n-a fost prea încurajator pentru Noah. Cu toate astea, el s-a așezat la masa de scris ca să mediteze la sulul său. Avea impresia că a scrie cu propria mână cele cinci cărți ale lui Moise era ca și cum el însuși ar fi primit Tora pe muntele Sinai. Ce minunat! Să se înalțe deodată atât de sus! Dar asta cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
de ani, avea o familie frumoasă și fericită, dar și o mare problemă. Una capitală. Și cum era dimineață, iar Mircea avea obiceiul ca dimineața după trezire să petreacă un pic de timp în fața oglinzii, tocmai asta făcea și acum, meditând la gravele implicații ale veștii pe care o aflase de pe prima pagină a tuturor gazetelor cumpărate de inimoasa lui soție cu numai câteva minute în urmă. Fapta, lucrul sau blestemul, căci putea fi interpretat foarte bine și așa, era într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
el, să nu înnebunească definitiv sau, dimpotrivă, să viețuiască în pace până în vecii vecilor? Neexistând vreun alt adevăr decât acesta - ultimul și singurul -, nimeni nu poate spune că a înțeles însemnătatea fie și celui mai mărunt lucru până nu a meditat suficient, o viață adică, asupra acestuia dintâi. Fiind singura realitate demnă de luat în seamă și totodată la fel de cumplită precum însăși unicitatea ei, această poartă cosmică prin care ne întoarcem acolo de unde venim este principalul reper după care ne putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vale. Ginerele său îl îngrijora, Cristian rămăsese la locul său, indiferent la tot ce se petrecea în jur. Întâmplările prin care trecuse îl marcaseră profund. Încă nu reușise să înțeleagă ce se petrecuse cu el. Avea nevoie de liniște ca să mediteze. Socrul său încercase să-l descoase pe drum, bombardându-l cu o mulțime de întrebări. Răspunsese evaziv, uneori numai ridicând din umeri, ori chiar rămânând tăcut, tocmai pentru că, înainte de toate trebuia el să își pună gândurile în ordine. Senzația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
fiul său în Baia de Sus. Zi de zi, iarnă sau vară, trăgea o raită pe la Râpa Dracului, numai așa, ca să se asigure că totul este în ordine. Când vremea era frumoasă, urca și aici. Rămânea ceva timp, la umbră, meditând în liniște. Nu mai plecase niciodată din Baia de Sus. După ce Vlad și Boris, împreună cu acoliții lor, fuseseră arestați și trimiși la închi soare, se stabilise în micuțul orășel alături de familia Ilenei. Nici ea și nici socrii nu se arătaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
buni, ceea ce-i duce în eroare pe mediocri și pe cei meschini, care măsoară totul după dimensiunea lor. Elevii lui nu-l vor uita, îl vor păstra în suflet ca pe un talisman, la care să se raportează și să mediteze. Totolea n-a avut viață lungă, a plecat, lăsându-ne regretul că nu-l mai avem printre noi. Virgil Cernat (1903-1977) Eleonora (Ignătescu) Cernat 1908-1942 Cel care a stat 42 de ani în Slobozia - Filipeni și căruia satul îi spunea
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
preajmă, aruncată cu voce tare sau murmurată ca o vărsare de năduf imposibil de reținut, căcat, căcat, căcat. Nici unuia dintre ei, apărare și interne, dar nici prim-ministrului, și asta, da, este de neiertat, nu-i trecuse prin minte să mediteze puțin, nici măcar în sensul strict și dezinteresat academic, asupra a ceea ce li s-ar fi întâmplat fugarilor eșuați la întoarcerea la casele lor, dacă ar fi făcut-o, cel mai probabil era că ar fi ajuns la teribila profeție a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
viața dumitale n-ai văzut niște lucruri mai pocite decât alea. Noi îl luam în râs pe tema asta. N-avea nici cea mai mică înzestrare pentru pictură. — Bineînțeles că asta e doar o scuză, spuse dna MacAndrew. Dna Strickland medită profund o vreme. Era limpede că nu izbutea să înțeleagă nimic din anunțul meu. Între timp își aranjase puțin salonașul (instinctele ei de gospodină învinseseră năuceala și dezorientarea, și încăperea nu mai avea aerul acela părăsit, ca de casă mobilată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ai cunoscut soția și ai iubit-o și te-ai însurat cu ea. Nu-ți mai amintești bucuria cu care ai strâns-o prima dată în brațe? — Nu mă gândesc la trecut. Singurul lucru care contează este prezentul etern. Am meditat o clipă la răspunsul ăsta. Era obscur, poate, dar mi s-a părut că-i întrezăresc sensul. — Ești fericit? l-am întrebat. — Da. Am tăcut. L-am privit, dus pe gânduri. Mi-a susținut privirea și curând în ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
orb din naștere culorile. Se opri în fața scaunului meu și mă privi de sus în jos cu o expresie în care citeam o uimire disprețuitoare: — Dar ce, ție îți pasă cât de cât dacă Blanche Stroeve trăiește sau nu? Am meditat puțin la întrebarea lui, căci voiam să-i răspund sincer, să fiu sincer măcar cu propriul meu suflet: — În cazul meu o fi poate o lipsă de înțelegere dacă nu mi se pare atât de important că e moartă. Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ei bine, îi smulsese făgăduiala că o să dea foc casei și n-o s-o părăsească înainte de a o vedea arsă până-n temelii. Să nu mai rămână nici măcar o bucată de lemn din ea. N-am vorbit o vreme. Stăteam și meditam. Pe urmă am spus: — Va să zică a rămas același până la urmă. — Dumneata înțelegi? Trebuie să-ți spun, mi s-a părut de datoria mea s-o conving să nu facă asta. — Chiar după toate lucrurile pe care le-ați spus? — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe jos și Îl arătă unui bărbat mai tânăr, aflat În picioare, lângă el. - Așadar, așa e făcut pământul? Întrebă după o clipă de reflecție. - O sferă solidă, curbată În fiecare punct al său, confirmă Guido Bonatti, astrologul curții. Frederic medită asupra acestor cuvinte. Apoi Își deschise degetele dintr-o dată, lăsând fructul să cadă. - Atunci, ce o ține? continuă el, adresându-se celuilalt tovarăș de reflecții, care ședea la o oarecare distanță, un bărbat palid, cu fața plină de pistrui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a constata că a Încetat din viață. - Nu puteai face mare lucru pentru el nici cu iscusința cea mai Înaltă. Probabil că a murit pe loc. Îl cunoșteai? Era prietenul dumitale? Marcello păstră un moment de tăcere, ca și când ar fi meditat asupra răspunsului. - În fond, oare nu ne cunoaștem cu toții, pe pământ? Întrebă el apoi. Nu facem cu toții parte, În temeiul umanității noastre, dintr-o aceeași familie? Mi s-a părut că era de datoria mea să Îl Însoțesc În acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se găsea forma unui octogon, Înconjurat de alte semne mai mici. Dante nu mai văzuse niciodată așa ceva: doar câteva din semnele micuțe Îi aminteau de simbolurile cu care astrologii reprezentau combinațiile din arta lor. Rămase pentru o clipă În tăcere, meditând la cele văzute. Apoi se dezmetici. - Luați o pânză, sus la moară, și Înveliți acest trup sărman, ordonă el, ridicându-se În picioare. Între timp, Își scosese din traista pe care o purta la centură tăblița cerată și, cu bețișorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Întâmpla. Triumful, dacă asta te așteaptă. Sau Înfrângerea, dacă asta Îți dictează cerul. - Nu cred În predestinare. Dacă eșuez, asta se Întâmplă din slăbiciunea rațiunii și a virtuții mele și nu din pricina unei scânteieri reci, care lucește În depărtare. Marcello medită pentru un scurt răstimp asupra acestor din urmă cuvinte. Apoi scutură din cap și, cu un gest mânios, izbi peste hârtiile din fața lui, aruncându-le pe jos. - Nu o lumină rece, priorule! strigă el. Ci un ecou nobil al strălucirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
puternică printre noi primele dăți când îl scosese - îl avea din colonii... petrecuse trei ani urmărind hoți de găini și de grâne prin Etiopia sau ceva de genul ăsta. Îl plia și-l deschidea fără încetare pe teren, în timpul anchetelor, meditând de pe el ca un pictor aflat lângă un model sau jucându-se ca și cu un baston cu măciulie, lucru normal în lipsa bătăliilor. Judecătorul îl ascultase pe Brăchut mâncând în același timp ouăle, fiindcă acestea veniseră până la urmă, aduse într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care au devenit și mai subțiri decât înainte. El care se culca întotdeauna devreme a început să vegheze noaptea. Auzeam pași, pași rari la etaj, întrerupți de lungi momente de liniște. Nu știu prea bine sau prea exact ce făcea: medita, visa, de unde să știu eu? Duminica se gătea mereu pentru întâlnirea de pe drum cu micuța, când ieșea și ea. Trebuia să fie ca din întâmplare, însă totul era aranjat. Uneori, îl vedeam așteptând momentul potrivit, și apoi sărind de parcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
litru de vin tulbure, pe jumătate băut, un pahar murdar. Aici își continuase tatăl meu războiul, bombardându-l cu micile bucăți de fier vechi pe dușmanul său dintotdeauna când acesta ieșea din casă. Mi l-am imaginat petrecând ore întregi, meditând și bând, privind tot timpul prin crăpătura ascunzătorii lui, cu urechea ciulită la zgomotele din stradă. Și apoi, punând brusc mâna pe o praștie, încărcând-o cu muniție și țintindu-l pe celălalt, așteptându-i răcnetele, auzindu-i-le, văzându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care se lăsau mânate cu docilitate către marele abator. Ciupitu, grefierul judecătorului Mierck, ne-a invitat să luăm loc într-o anticameră tapisată cu mătase roșie, apoi ne-a lăsat singuri. Știam bine această cameră. Avusesem deja adesea ocazia să meditez aici la existența umană, la plictiseală, la greutatea unei ore, a unui minut, a unei secunde și, cu ochii închiși, aș fi putut desena pe o hârtie, fără să fac vreo greșeală, amplasarea fiecărei mobile, poziția fiecărui obiect, numărul petalelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care nu sunt, e adevărat, nici albe, nici negre, sunt cenușii, suflete cenușii, așa cum îmi spusese cândva Josăphine. Cât despre mine, iată-mă aici. Eu nu am trăit. Doar am supraviețuit. Mă înfior. Destup o sticlă de vin și beau meditând la fragmente din timpul pierdut. Cred că am spus totul. Am spus totul despre ceea ce credeam că sunt. Am spus totul sau aproape totul. Nu-mi rămâne decât un lucru de spus, probabil cel mai dificil, cel pe care niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un anotimp trist, de viață fără creștere... Vara nu are o zi. - Patru iulie, a propus În glumă Amory. - Nu face pe istețul! a protestat ea, șfichiuindu-l cu privirea. - Păi, ce anume ar putea materializa promisiunea primăverii? Ea a meditat un moment. - O, presupun că Raiul ar materializa-o dacă ar exista, a răspuns În cele din urmă. Un fel de Rai păgân... Tu ar trebui să fii materialist, a continuat ea, aparent fără legătură. - De ce? - Pentru că semeni foarte mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]