KorAP: Find »[drukola/base=mesager & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...133 >

3,309 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574

de la târgul de cai și fierăria. Niciodată nu stătea mai mult de trei, maximum șase luni. Du-te-vino-urile lui au ajuns treptate cunoscute și i s-a format o reputație atât de proastă, încât nimeni nu mai voia să-i fie mesager. A, băiatul ăla din casa lui Chikuami. E un încurcă-lume spurcat la gură. Evident, mama lui Hiyoshid se simțea jenată față de oameni. Era stingherită din cauza fiului ei și, ca răspuns la bârfe, se grăbea să-l ponegrească, de parcă delincvența lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
urma urmei,” înțelese el. Și dădu ordinul de retragere. Mica armată, numărând acum doar treizeci și ceva de oameni, se adună și coborî din râpa Dozuki, la Komoro. Își făcură bivuacul lângă sat, iar a doua zi Koroku trimise un mesager la cetatea Okazaki. Primiră permisiunea de trecere dar, fiind deja târziu când porniră, ajunseră la Okazaki aproape de miezul nopții. De-a lungul drumurilor care duceau spre casă se înșirau castele principale și vasale, cu palisade înghesuite strâns. Mai existau și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
din numeroasa armată de spioni și agitatori care lucrau pentru acea provincie. — Dacă a ajuns în Kai... murmură înverșunat Koroku, care deocamdată nu avea ce face decât să se resemneze la a aștepta. Nu peste mult, fu vizitat de un mesager de la vasalul clanului Oda care-l invitase la ceremonia ceaiului. Omul aduse cu el și carafa akae. — Știm că aceasta a fost pricina unor considerabile necazuri în familia dumneavoastră. Deși am adus această vestită piesă cu bună credință, considerăm că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
o mai putem păstra. Suntem de părere că, dacă o înapoiați la olărie, vă veți reabilita onoarea numelui. Koroku luă carafa, făgăduind că avea să vină la rândul său în vizită. Până la urmă, nu se duse personal, ci trimise un mesager cu daruri: o șa splendidă și aur de două ori cât valoarea carafei. În aceeași zi, îl chemă pe Matsubara Takumi și-i spuse să se pregătească pentru a pleca într-o scurtă călătorie. Apoi, ieși pe verandă. — Maimuță! strigă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
ceva. — Puțină apă fierbinte, domnule? Hiyoshi scoase un polonic de apă fiartă și o diluă puțin, ca s-o răcească. Luă ceașca și, îngenunchind, o puse în fața scăunelului de campanie al lui Koroku. Apropiindu-se, îi șopti: — A venit un mesager din Mino, în secret. Să-l aduc aici? Sau mergeți dumneavoastră la el? — Din Mino? se ridică imediat Koroku. Maimuță, condu-mă. Unde l-ai lăsat? — De cealaltă parte a pădurii. Între Saito din Mino și Hachisuka nu era încheiat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
că se numea Matsunami Sokuro. Peste câțiva ani, sosise o scrisoare iscălită Senior Saito Dosan. Spre surprinderea lor, era de la omul pe care-l cunoscuseră ca Sokuro. Alianța era veche, transmisă din generație în generație. Astfel, de îndată ce auzi că misteriosul mesager venea de la Saito Dosan, Koroku se grăbi să-l întâmpine. În umbra pădurii, cei doi schimbară salutări, după care, privindu-se în ochi, ridicară palma dreaptă la piept, desfăcută, ca în rugăciune. — Sunt Hachisuka Koroku. — Sunt Namba Naiki din Inabayama

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
noi. Trase de căpăstru și plecă în galop. Poarta din față stătea deschisă, spre râu, iar câțiva slujitori îl așteptau. Un cal priponit păștea lângă poartă. Se părea că în lipsa lui sosise un vizitator. — Cine e? întrebă el, descălecând. — Un mesager din Sumpu. Kahei mulțumi pentru informație și intră. Sumpu era capitala clanului Imagawa. Mesagerii nu erau prea rari, dar pe Kahei îl preocupa întâlnirea din Castelul Hikuma, așa că uită complet de Hiyoshi. — Ascultă, măi, tu unde crezi că te duci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
râu, iar câțiva slujitori îl așteptau. Un cal priponit păștea lângă poartă. Se părea că în lipsa lui sosise un vizitator. — Cine e? întrebă el, descălecând. — Un mesager din Sumpu. Kahei mulțumi pentru informație și intră. Sumpu era capitala clanului Imagawa. Mesagerii nu erau prea rari, dar pe Kahei îl preocupa întâlnirea din Castelul Hikuma, așa că uită complet de Hiyoshi. — Ascultă, măi, tu unde crezi că te duci? strigă portarul, când Hiyoshi se pregătea să urmeze suita pe poartă. Mâinile sale și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Poți aștepta înăuntru, unde vederea ta n-o să jignească pe nimeni, îi spuse Nohachiro și plecă să-și vadă de treburi. La căderea serii, mirosul de mâncare începu să iasă pe fereastra bucătăriei. Luna răsărea deasupra piersicilor. Convorbirea oficială cu mesagerul din Sumpu luând sfârșit, se aprinseră mai multe lămpi și se pregăti un banchet, urmând ca a doua zi mesagerul să pornească la drum. Sunetul tobei și al al fluierului răsunau din conac, unde se juca o piesă Nô. Familia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
treburi. La căderea serii, mirosul de mâncare începu să iasă pe fereastra bucătăriei. Luna răsărea deasupra piersicilor. Convorbirea oficială cu mesagerul din Sumpu luând sfârșit, se aprinseră mai multe lămpi și se pregăti un banchet, urmând ca a doua zi mesagerul să pornească la drum. Sunetul tobei și al al fluierului răsunau din conac, unde se juca o piesă Nô. Familia Imagawa din Suruga era mândră și ilustră. Gusturile membrilor săi nu îmbrățișau numai poezia, muzica și dansul, ci toate bogățiil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
terminară treburile și reveniră. — Băi porcule! Cine ți-a zis că ai voie să dormi aici? Îl luară la șuturi, îl ridicară și-l aruncară afară. Hiyoshi se întoarse la grajd, numai pentru a-l găsi dormind adânc pe calul mesagerului, care părea să spună: „Nici aici nu e locul tău.” Toba tăcuse, iar luna palidă intra în nori. Hiyoshi, căruia îi trecuse somnul, nu suporta să stea degeaba. Muncă sau distracție, pentru el nu prea conta, dar dacă nu făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-i acolo? Oprindu-și mătura, Hiyoshi privi în jur. — A, e vânzătorul de ace. Hiyoshi văzu în sfârșit că glasul se auzise de la spălătorul din colțul verandei casei principale. Distinse înăuntru chipul lui Kahei. — Dumneavoastră erați, stăpâne. Bând sake cu mesagerul, care ținea la băutură, Kahei întrecuse măsura. Acum, aproape trezit din beție, întrebă cu glas obosit: — Se-apropie zorile? Dispăru din fereastră, dechise obloanele de ploaie ale verandei și privi luna care pălea. — Cocoșul încă n-a cântat, așa că mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
numai ca să mănânce și să supraviețuiască, nu prea putea ști cum era lumea de fapt. Dar mintea lui Hiyoshi era mereu în alertă. Parcă ar fi privit pietrele de pe o tablă de go, urmărind mutările făcute de jucători. Veneau adesea mesageri de la Imagawa din Suruga, precum și din provinciile învecinate, Mikawa și Kai. Hiyoshi începea să distingă un sistem al sosirilor și plecărilor acestora, și trase concluzia că Imagawa Yoshimoto, seniorul din Suruga, încerca să obțină puterea supremă în țară. Până la realizarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
din țărâna sa sărmană poate avea să crească și ceva de preț. Disprețuia stilul efeminat al celor mari și mici de pe domeniul Imagawa. Maimuțăreau manierele de la curte, practică pe care Hiyoshi o considera de mult timp periculoasă. În ultima vreme, mesagerii soseau tot mai des. Pentru Hiyoshi, acest lucru însemna că se duceau tratatiuve pentru a uni provinciile Suruga, Kai și Sagami într-un pact de neagresiune, cu clanul Imagawa în centru. Pe locul întâi, desigur, stătea Imagawa Yoshimoto. Înainte de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
slujit pe tatăl dumneavoastră ca soldat pedestraș. Numele lui era Kinoshita Yaemon. Eu sunt fiul său, Hiyoshi. După moartea tatălui meu, am locuit cu mama în Nakamura. Speram să găsesc o ocazie de a vă sluji și am căutat un mesager, dar în cele din urmă nu mi-a mai rămas altă cale decât cererea directă. Îmi pun viața în joc pentru asta. Mă resemnez să fiu lovit și ucis aci pe loc. Dacă mă luați în slujba dumneavoastră, nu voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
vadă cât de alb îi devenise părul. Avea toate motivele să se albească. Trecuse de șaizeci de ani, dar nu avusese timp să se gândească la vârsta lui. Închise capacul oglinzii și-și chemă valetul, Amemiya Kageyu. — Kageyu, a plecat mesagerul? — Da, i-am dat drumul acum câtva timp. — Vor veni, probabil, nu crezi? — Cred că vor veni împreună. — Sake-ul e gata? — Da, domnule. Și am pregătit și de mâncare. Era o iarnă târzie, dar mugurii prunilor stăteau încă închiși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
o hotărâre bărbătească. Imagawa, însă, nu acționă dintr-o dată, în pofida acestei cereri. Indiferent de ceea ce se spunea, cei doi Yamabuchi - tatăl și fiul - slujiseră mult timp clanul Oda. Imagawa le suspecta planurile. Neprimind nici o feste de la primul și al doilea mesager pe care-l trimisese, Samanosuke trimise peste două zile un al treilea, cu un răvaș în care scria: „Acum e momentul.” Între timp, Ukon fusese rănit și fugise acasă. Și nu părea o gâlceavă personală. Se părea că li se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
spuneți-i că vin imediat. Și se duse în camera lui. Când se așeză, găsi un alt vasal, Sakakibara Heishichi, care îl aștepta. Ați făcut o plimbare la râu? — Da... ca să-mi mai omor timpul. Ce este? — A sosit un mesager. — De la cine? Fără să răspundă, Heishichi îi dădu o scrisoare. Era de la Sessai. Înainte de a tăia plicul, Ieyasu îl ridică reverențios la frunte. Sessai era un călugăr al sectei Zen, care lucra pe post de consilier militar pentru clanul Imagawa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
predica obișnuită. Vă voi aștepta la Poarta de Nord-Vest a Palatului. Atâta tot. Dar cuvântul „obișnuită” avea un sens codificat, bine cunoscut de Ieyasu. Însemna că Yoshimoto și generalii săi se întâlneau ca să discute despre marșul asupra capitalei. — Unde e mesagerul? — A și plecat. Vă veți duce la Palat, stăpâne? — Da, răspunse Ieyasu, preocupat. — Cred că proclamarea marșului spre capitală de către Seniorul Yoshimoto e iminentă. Heishichi auzise importantele consilii de război care se referiseră la acest subiect de mai multe ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
castelele lor. În continuare, Kiyosu a rămas pașnic ca de obicei, iar numărul de soldați din oraș nu a crescut în mod vizibil. După cum era de așteptat, însă, Nobunaga a fost trezit de nenumărate ori noaptea, pentru a citi rapoartele mesagerilor de pe front. Din nou, în noaptea următoare, imediat după ce-și trerminase cina frugală, Nobunaga s-a dus în sala mare să discute situația militară. Acolo, generalii care încă nu plecaseră de la castel îi stăteau permanent la dispoziție. Nici unul dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
în fața valurilor de furtună. — Katsuie, Katsuie! — Nu putem ține Marune și Washizu până în zori... — Katsuie! Ești surd? Ce tot îndrugi? Nu câștigăm nimic repetând ceea ce știe toată lumea. — Dar... Tocmai când Katsuie începea să vorbească fu întrerupt de tropitul pașilor altui mesager. Am primit vești urgente din fortărețele Nakajima și Zenshoji. Rapoartele de la cei din primele linii, care se hotărâseră să moară glorios în luptă, erau întotdeauna patetice, iar cele sosite chiar atunci din cele două fortărețe nu se prezentau altfel. Ambele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
puțin de o șansă la o mie. Dacă ne închidem între zidurile castelului, ar trebui să putem gândi un plan. — Un plan? Dacă am reuși să blocăm înaintarea clanului Imagawa măcar pentru două săptămâni sau o lună, am putea trimite mesageri în Mino și Kai, să cerem întăriri. Cât despre alte strategii, aveți alături de dumneavoastră nu puțini oameni plini de resurse, care știu cum să hărțuiască dușmanul. Nobunaga râse suficient de tare pentru ca din tavan să răsune ecoul. — Hayashi, acestea sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
da, stăpâne. Iwamuro Nagato era echipat în armură completă și purta spada cea lungă. Totuși, Nobunaga încă nu îmbrăcase armura și dansa în ritmul tamburinei pe care o bătea doamna de onoare. Părând descumpănit, Nagato privi cu îndoială în jur. Mesagerul care adusese comanda de a pregăti calul seniorului era pajul acestuia. Toți erau epuizați de nesomn, iar pajii aveau nervii întinși la limită. Nu cumva era vreo greșeală? Nagato se îmbrăcase în grabă, dar era uimit să-l găsească pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
Din acel moment, Tokichiro nu l-a mai privit pe Nobunaga doar ca pe seniorul și stăpânul lui. A devenit ucenicul lui Nobunaga, studiind punctele tari ale stăpânului său și concentrându-se numai asupra sarcinii de a progresa el însuși. MESAGERUL În ultimele cinci, șase zile, Tokichiro se plictisise de-a binelea. I se ordonase să-l însoțească pe Nobunaga într-o călătorie secretă spre o provincie îndepărtată și să facă pregătirile de drum. Aveau să plece în zece zile, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
mai alb decât florile de pe gard. Fumul focului de lemne plutea prin casă, venind din bucătărie. Tokichiro făcu o baie, îmbrăcă un kimono subțire de cânepă și, încălțând o pereche de sandale, ieși pe poarta grădinii. Tocmai atunci, un tânăr mesager îl salută și-i înmână o convocare oficială. Tokichiro reveni grăbit, se schimbă reped și porni spre reședința lui Hayashi Sado. Sado îi dădu ordinel prsonal: Să fii la reședința fermierului Dok Seijuro, pe drumul apusean de lângă Kiyosu, la Ora

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]