KorAP: Find »[drukola/base=metro & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...170 >

4,226 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604

acolo.» Am luat trenul de la linia Seibu și am mers până la Ikebukuro, apoi am trecut pe linia Marunouchi până la Kasumigaseki, acolo am schimbat și, până la Hiro-o, am luat-o pe linia Hibiya. Ruta cu care m-am obișnuit. Înainte ca metroul să ajungă la stația Kasumigaseki, am auzit următorul anunț: «Pe linia Hibiya a avut loc un accident cu niște substanțe chimice. Metrourile sunt oprite.» Sigur au spus ceva de niște substanțe chimice, dar nu știau mai mult de atât. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
eram deloc impacientat. Nu era nicidecum o atmosferă care să transmită că era vorba despre o situație gravă. Polițiștii vorbeau degajat și mergeau agale. Purtau un fel de uniformă bleumarin cu banderolă la umăr, dar nu aveau măști de gaze. Metroul care mergea spre stația Kita-senju era gol. Polițiștii au intrat în primul vagon. În stație nu mai era nimeni, dar în magazinul din stație, care era deschis, se afla o vânzătoare. Doar pe ea am văzut-o atunci. Toate ușile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
care mergea spre stația Kita-senju era gol. Polițiștii au intrat în primul vagon. În stație nu mai era nimeni, dar în magazinul din stație, care era deschis, se afla o vânzătoare. Doar pe ea am văzut-o atunci. Toate ușile metroului erau deschise. Am mers repede și am trecut la peronul de pe linia Chiyoda. Nici la Chiyoda nu era nebunie, lucrurile se desfășurau normal, doar că nu erau prea mulți oameni. Îmi aduc aminte că metroul care mergea spre Yoyogi-uehara nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
văzut-o atunci. Toate ușile metroului erau deschise. Am mers repede și am trecut la peronul de pe linia Chiyoda. Nici la Chiyoda nu era nebunie, lucrurile se desfășurau normal, doar că nu erau prea mulți oameni. Îmi aduc aminte că metroul care mergea spre Yoyogi-uehara nu a oprit în stație la Kasumigaseki. A mers mai departe, fără să staționeze. Dar, metroul care mergea spre Kita-senju, a oprit și m-am urcat în el. La firmă am ajuns pe la 10.30. Nasul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
la Chiyoda nu era nebunie, lucrurile se desfășurau normal, doar că nu erau prea mulți oameni. Îmi aduc aminte că metroul care mergea spre Yoyogi-uehara nu a oprit în stație la Kasumigaseki. A mers mai departe, fără să staționeze. Dar, metroul care mergea spre Kita-senju, a oprit și m-am urcat în el. La firmă am ajuns pe la 10.30. Nasul îmi curgea ca la robinet. «Ce ciudat. Oare am alergie la polen?», glumeam în timp ce munceam. Pe atunci, alergia asta era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
important, m-am trezit la 06.30. Cu o oră mai târziu decât de obicei. 20 martie era o zi importantă pentru mine. Tocmai în ziua aceea primisem responsabilități noi la muncă și eram emoționată încă de dimineață. Am luat metroul de la stația X, linia Hibiya și, la stația Kasumigaseki, am trecut la linia Marunouchi. E mai bine să stau în față ca să pot schimba repede, dar e foarte aglomerat și mă urc urc în primul vagon, la ușa din spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Hibiya și, la stația Kasumigaseki, am trecut la linia Marunouchi. E mai bine să stau în față ca să pot schimba repede, dar e foarte aglomerat și mă urc urc în primul vagon, la ușa din spate. Însă, în ziua aceea metroul a venit imediat ce am coborât la peron, așa că m-am urcat pe la a doua ușă, cea din mijloc. Nu am putut să înaintez până în partea din spate. Am mai mers un pic și am rămas acolo în picioare. Cam între

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
am gândit la lucrul ăsta. Dar cum îți menții echilibrul, dacă nu te ții de nimic? Datorită tenisului, mi-am întărit musculatura picioarelor și reușesc să-mi mențin echilibrul. La serviciu port tocuri, dar mă țin bine pe picioare. Iau metroul de 08.03, care merge spre stația Tōbu-dōbutsu-kōen. Mereu același metrou. Mă urc din același loc și deja cunosc fețele celor din jur. În ziua aceea erau mulți care tușeau. Înainte să ajungem la Roppongi, mă gândeam că e epidemie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
peronului, dar cei cinci indivizi au ieșit din metrou de parcă ardeau de nerbădare ca ușile să se deschidă. Văzând asta, mi-am zis: « Ce ciudat! Oare ce s-o fi întâmplat?». Vorbeau cu observatorul și parcă se plângeau de ceva. Metroul a plecat un pic mai târziu decât era prevăzut în program. Habar nu aveam ce se petrecea. Înainte ca trenul să ajungă în stația Kamiyachō, cineva de lângă mine a spus: «Nu mai văd!». Apoi oamenii au început să se prăbușească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
aduc aminte că mă întrebam dacă nu cumva aceea era cauza. Până nu au coborât toți călătorii din metrou, nu le-am observat. Înăuntru era aglomerat și nu se vedea nimic. Bătrânelul care a stat în fața pachetului a murit. Când metroul a ajuns în stația Kamiyachō, avea deja spume la gură. Își pierduse cunoștința. Cei din jurul lui l-au luat în brațe și l-au coborât în stație. Toți călătorii din primul vagon s-au dat jos acolo. Mai mulți oameni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
am ținut batista la nas și la gură și nu am inhalat? Totuși, am stat de vorbă cu persoana de lângă mine, care a leșinat, am atins-o. Dacă stau să mă gândesc, probabil că atunci sarinul mi-a afectat ochii. Metroul care venea după al nostru, deja plecase din stația de dinainte și, cum s-a golit primul vagon, trenul nostru a pornit mai departe. Ni s-a spus: «Metroul merge la Kasumigaseki, puteți urca în toate celelalte vagoane, în afară de primul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
să mă gândesc, probabil că atunci sarinul mi-a afectat ochii. Metroul care venea după al nostru, deja plecase din stația de dinainte și, cum s-a golit primul vagon, trenul nostru a pornit mai departe. Ni s-a spus: «Metroul merge la Kasumigaseki, puteți urca în toate celelalte vagoane, în afară de primul!» Singurul lucru la care mă gândeam era: «Nu am voie să întârzii la serviciu!» Plecasem din timp de acasă și încă nu eram în întârziere. Dar nu voiam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
m-am dus mai târziu la școală. Impropriu spus mai târziu, a fost vorba doar de cinci minute. Am plecat de acasă pe la 8:00. Dacă plec la ora asta, ajung la școală în jur de 9:00. Drumul cu metroul durează fix o oră. Din holul casei până la stația Hiro-o nu cred că fac mai mult de cinci minute. De la linia Hibiya iau metroul până la Kasumigaseki, apoi trec la linia Marunouchi. Cam ăsta e traseul meu zilnic până la școală. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
00. Dacă plec la ora asta, ajung la școală în jur de 9:00. Drumul cu metroul durează fix o oră. Din holul casei până la stația Hiro-o nu cred că fac mai mult de cinci minute. De la linia Hibiya iau metroul până la Kasumigaseki, apoi trec la linia Marunouchi. Cam ăsta e traseul meu zilnic până la școală. După atac, nu am mai călătorit pe linia Marunouchi, ci m-am hotărât să circul pe Ebisu JR. Nu, nu din cauza atacului am făcut această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
nu e mereu atât de aglomerată. Nu prea poți sta jos, dar sunt doar câțiva care stau în picioare și se țin de mânere. În ziua cu pricina, când m-am urcat, am observat că erau multe persoane care tușeau. Metroul a plecat din stația Hiro-o și, cu puțin înainte de a ajunge în stația Roppongi, îmi aduc aminte că mă gândeam: «Astăzi e o zi stranie.» Urc mereu în vagonul al doilea, pe ușa din spate. E aproape de linia unde schimb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
a plecat din stația Hiro-o și, cu puțin înainte de a ajunge în stația Roppongi, îmi aduc aminte că mă gândeam: «Astăzi e o zi stranie.» Urc mereu în vagonul al doilea, pe ușa din spate. E aproape de linia unde schimb metroul. Dar atunci, imediat ce am ajuns în stație, a venit metroul și nu am putut să merg până în spate, am rămas la ușa din mijloc. Stăteam în picioare lângă ușă și mă gândeam aiurea, dar mă simțeam cam ciudat, parcă mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
ajunge în stația Roppongi, îmi aduc aminte că mă gândeam: «Astăzi e o zi stranie.» Urc mereu în vagonul al doilea, pe ușa din spate. E aproape de linia unde schimb metroul. Dar atunci, imediat ce am ajuns în stație, a venit metroul și nu am putut să merg până în spate, am rămas la ușa din mijloc. Stăteam în picioare lângă ușă și mă gândeam aiurea, dar mă simțeam cam ciudat, parcă mă sufocam. Nu că aș fi respirat greu, dar eram nedumerit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
gândeam aiurea, dar mă simțeam cam ciudat, parcă mă sufocam. Nu că aș fi respirat greu, dar eram nedumerit: «Ce să fie?». Aveam repirația greoaie, dar nu era ceva ieșit din comun. Nu am simțit nici un fel de miros. Apoi metroul a trecut de Roppongi și, la Kamiyachō, a rămas mai mult în stație. Nu înțelegeam de ce. S-a auzit un anunț: «Pentru că la stația Hatchōbori a avut loc o explozie, o să staționăm mai mult!»; Dacă e vorba de un astfel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
am făcut prea multe griji. Trebuia să sun acasă. M-am îndreptat spre telefonul public din stație, dar în fața lui se făcuse deja coadă. În timp ce mă gândeam la o soluție s-a auzit următorul anunț: «În partea din față a metroului câteva persoane au leșinat. Pentru că este vorba de un «obiect neidentificat» cu efect toxic, vă rugăm să vă adăpostiți!“ — Când ai auzit «obiect neidentificat» cu efect toxic, ce ți-ai închipuit? Nu am priceput nimic. Dar, nu m-am îngrijorat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
prea tare. Din fire sunt o persoană relaxată (râde). Primul lucru care mi-a venit în minte a fost: «Azi nu o să mă duc la școală.» Cam așa ceva. Chiar aveam o scuză bună, dacă se oprea garnitura. Adevărul e că metroul n-a fost oprit. Doar au coborât cei din primul vagon și trenul a pornit așa spre stația următoare. «Vă rugăm să nu vă urcați în primul vagon.» De aceea cred că s-au urcat mulți din al doilea vagon

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
cunoșteam deloc împrejurimile. Când m-am întors acasă, totul era învăluit în întuneric. Aveam impresia să mi se îngustase câmpul vizual.“ Mama: „Prima oară am primit următorul telefon: «Pentru că se pare că la stația Hatchōbori a avut loc o explozie, metroul nu circulă.» «Așteaptă acolo! O să iau legătura cu școala, mai sună-mă tu o dată!», am zis. Știam că în ziua aceea avea repetiția pentru festivitatea de absolvire și că trebuia să ducă formularul de înscriere și banii. Am închis telefonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
destul de mulți bani pentru spitalizare zicând: «Trebuie să vă fie greu!». Pentru el asta a fost mai important. Banii aceia au devenit un cadou pentru intrarea la liceu. Apoi am primit 10 000 de yeni și din partea Regiei Autonome a Metroului, taxe de spitalizare. Cred că metroul în sine le sperie pe victime.“ „Da, mi-am cumpărat niște trenulețe și am cheltuit toți banii.“ „Dacă nu ești supus presiunii pericolului, treci cu vederea diverse lucruri.“ Nakajima Katsuyuki (48 de ani) Experiența

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Trebuie să vă fie greu!». Pentru el asta a fost mai important. Banii aceia au devenit un cadou pentru intrarea la liceu. Apoi am primit 10 000 de yeni și din partea Regiei Autonome a Metroului, taxe de spitalizare. Cred că metroul în sine le sperie pe victime.“ „Da, mi-am cumpărat niște trenulețe și am cheltuit toți banii.“ „Dacă nu ești supus presiunii pericolului, treci cu vederea diverse lucruri.“ Nakajima Katsuyuki (48 de ani) Experiența prin care a trecut domnul Nakajima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
Hibiya, nu se mai circula, nu se știa cât timp. Cred că era în jur de 08.10. Când m-am dus să văd, în stația de la linia Hibiya erau destul de multe persoane. Toți așteptau sperând că poate o să apară metroul. Și eu, ca și celelalte persoane am așteptat aproape cinci minute. Stăteam în capătul peronului, în direcția Naka-meguro. Atunci metroul nu era oprit în stație. Din direcția opusă a venit un metrou gol. Voiam să merg spre Naka-meguro, dar a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
am dus să văd, în stația de la linia Hibiya erau destul de multe persoane. Toți așteptau sperând că poate o să apară metroul. Și eu, ca și celelalte persoane am așteptat aproape cinci minute. Stăteam în capătul peronului, în direcția Naka-meguro. Atunci metroul nu era oprit în stație. Din direcția opusă a venit un metrou gol. Voiam să merg spre Naka-meguro, dar a venit metroul care mergea în sens invers, spre Kita-senju. Ușile erau deschise și s-a auzit acest anunț: «Nu vă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]