1,003 matches
-
majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (94,12%). Pentru 4,74% din populație, nu este cunoscută apartenența confesionala. Înainte de urcarea domnitorului Mihai Viteazul pe tronul Țării Românești, există pe câmpul dintre Argeș și Șabăr o așezare, numită Măicănești, cu populație formată din moșneni (țărani liberi cu pământ). În timpul domniei lui Mihai Viteazul mulți dintre aceștia și-au pierdut libertatea și pământul, devenind iobagi. În vremea lui Matei Basarab, multi țărani au fugit de pe moșii, iar cei care au rămas și aveau pământ, au
Comuna Cornetu, Ilfov () [Corola-website/Science/300496_a_301825]
-
vârstă, atâta vreme cât puterile fizice îi îngăduiau să o facă sau până când nu decădea din situația de om liber.”", iar datoria de a merge la oaste decurgea "„din faptul folosirii gliei”", într-o țară predominant agrară, cu țărani în majoritate slobozi (moșneni). Aceasta constituia așa numita „oaste cea mare”. „Oastea cea mică” era formată din familiile boierești și cneziale, slujitorii lor personali și „curtea” domnului, însă aceste elemente aveau o pondere foarte mică. Oastea cea mare era împărțită între cavalerie, formată din
Basarab I () [Corola-website/Science/299799_a_301128]
-
revolta seimenilor. În ciuda acestei pisanii, actele arată că această mănăstire, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail, Gavriil, Azrael și Rafail, era gata, sau măcar funcțională, la 1641. Două acte, unul din 9 martie, prin care voievodul cumpăra pământ de la mai mulți moșneni „[...]ca să fie fiiă mării sale și svintii mănăstiri de moșăe[...]”, iar în al doilea din 28 aprilie mută un rumân al mănăstirii Mislea pe moșiile din Brebu, știut fiind faptul că satul, la cea dată, era un sat exclusiv de
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
în al doilea din 28 aprilie mută un rumân al mănăstirii Mislea pe moșiile din Brebu, știut fiind faptul că satul, la cea dată, era un sat exclusiv de oameni liberi. De altfel aceste înzestrări cu pământuri în satul de moșneni nu a fost tocmai un act de bunăvoință al acestora căci la 12 iulie 1654, după moartea marelui voievod, într-un act emis de Constantin Șerban se spune că „[...]Matei voievod, după ce a zidit domnia sa mănăstire acolo la Brebu, el
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
în schimbul unor scutiri de dări. Această atitudine va provoca o scindare a satului în, așa cum este cunoscut azi, Brebu Mânăstiresc și Brebu Megieșesc. Totuși această reorganizare a administrației mănăstirii nu se dovedește a fi cea mai eficientă, căci conflictul cu moșnenii brebeni nu s-a stins și mănăstirea a continuat să se ruineze treptat. Grigore al II-lea Ghica, văzând că biserica „[...]au rămas slabă și foarte săracă[...]”, într-un act din 8 mai 1752, trece administrarea mănăstirii din mâinile urmașilor
Mănăstirea Brebu () [Corola-website/Science/298849_a_300178]
-
ale Moldovei) și Insula Șerpilor. Urmându-i domni mai slabi, ce s-au aflat mai mult sau mai puțin sub tutela boierimii, Moldova a decăzut și a sărăcit: nu mai avea flotă, comerțul era periclitat, iar armata, inițial compusă din moșneni și răzeși capabili să lupte îndârjit pentru pământul lor, a fost treptat înlocuită prin trupe de mercenari albanezi sau maghiari, pe măsură ce șerbia deposeda țăranii și-i lega de glie. În aceste condiții, Moldova a căzut sub influența puterii otomane în
Istoria Moldovei () [Corola-website/Science/297920_a_299249]
-
lăcaș de rugăciune din sat, anterior credincioșii mergând la mănăstirea Gura Motrului pentru hrana sufletească. Partea de jos a satului era în acel timp moșia mănăstirii, iar locuitorii de aici erau clăcași, în timp ce în partea de sus, în Răduțești, locuiau moșneni. Deși ridicată în partea de jos a satului, tradiția susține, totuși, că biserica a fost ridicată pe locul culei familiei Butoi, întemeietoarea satului. Conform pisaniei de peste ușa de la intrare în tinda femeilor, biserica a fost tencuită și pictată în interior
Biserica de lemn din Butoiești () [Corola-website/Science/308652_a_309981]
-
promovat un examen de diferență, aprobat de Ministerul Învățământului, a urmat și absolvit în 1952 ultimii doi ani ai Școlii Medii de Comerț Exterior Nr. 2, din București, după care a fost repartizat ca funcționar la B.N.R.- Ploiești - filiala Puchenii Moșneni. Tatăl său a fost un mic negustor în București până în anul 1949 când a fost obligat să-și radieze firma. În 1952 a fost arestat pe stradă de securitate și condamnat politic de Tribunalul Militar - București la doi ani muncă
Ștefan Radof () [Corola-website/Science/303046_a_304375]
-
dată de atestare documentară a satului Radomirești este anul 1606, mai 12, când la Târgoviște, domnitorul Radu Șerban - 1602-1611 (a doua domnie) - întărește paharnicului Badea stăpânirea asupra satelor: Stoicănești, Olt, Crăciunei, Olt, Radomirești și Călinești - pe Călmățui. Locuitorii acestor sate, moșneni fiind, adică oameni liberi, au venit de s-au vândut de bună voie paharnicului Badea.
Comuna Radomirești, Olt () [Corola-website/Science/302008_a_303337]
-
au coborât încet cu locuințele către lunca Oltului, lăsând pe vechea vatra a satului (în apropiere de Vlângărești) în paragină o biserică (a lui Stoian) împreună cu un cimitir ale cărui urme (oase) se văd și astăzi! Locuitorii satului au fost moșneni(țărani liberi) că și cei din satul-fosta comună Dienci, spre deosebire de cei din Vulturești-sat, care au fost dintotdeuna iobagi/șerbi. Hărnici și buni gospodari, localnicii s-au axat în principal pe cultură mare a plantelor(porumb și grâu) și creșterea animalelor
Valea lui Alb, Olt () [Corola-website/Science/302029_a_303358]
-
țin tot de o mână. Până la biserică ține Recea, de la biserica în jos, spre sud, începe Zorleasca. Vechea vatra a satului Zorleasca se află în Valea Zorlestii, la 2 km spre răsărit de firul Darjovului. În mijlocul satului sunt așezați vechii moșneni de la Zorlesti. Până în 1864, Zorleasca era un sat mic, cu circa 20 familii, în urma reformei agrare a domnitorului A. I. Cuza, aici s-au stabilit 30 familii din satele vecine. După 1922, la izlaz a apărut o Zorleasca mai mică de
Valea Mare, Olt () [Corola-website/Science/302027_a_303356]
-
Pietrari este o comună în județul Vâlcea, Oltenia, România, formată din satele Pietrarii de Sus și Pietrari (reședința). Străveche așezare de moșneni, comunitatea umană are origini îndepărtate pe teritoriul localității. Urme materiale ale culturilor neolitice au fost identificate întâmplător cu ocazia unor săpături în cătunul Ogrăzi. Au fost scoase la iveală fragmente ceramice, topoare din piatră și bronz și urme de construcții
Comuna Pietrari, Vâlcea () [Corola-website/Science/302038_a_303367]
-
Biserica este de tip navă, cu pridvor mic, susținut de stâlpi de lemn și are o singură cameră cu funcție de naos și pronaos. Tradiția istorică spune că monumentul a fost ridicat în ultima parte a veacului al XVIII-lea de către moșnenii din sat; credem însă că la această dată a fost refăcut altarul din zid, iar ca tipologie, monumentul se înscrie în clasa bisericilor din lemn, de la sfârșitul veacului al XVI-lea, începutul veacului al XVII-lea. Biserica veche din Pietrari
Comuna Pietrari, Vâlcea () [Corola-website/Science/302038_a_303367]
-
Voievod, din 3 august 1514. Pergamentul este deteriorat și are lacune. Pentru claritate, se utilizează o traducere aflată la Arhivele Naționale ale României din București (Condica Mănăstirii Strehaia, ms.326, f.27). Prin acest act, voievodul întărește moșii la mulți moșneni, între care și lui Diicu cu fiii săi: "Să le fie Suteștii jumătate, pentru ca le este bătrână și dreaptă moșie moșteneasca". Alt document privitor la Șutești este din 3 iunie 1548, cănd Mircea Vodă Ciobanul întărește lui Boicu din Zlătărei
Comuna Sutești, Vâlcea () [Corola-website/Science/302044_a_303373]
-
sau mănăstiri erau dijma (a zecea parte din produse), claca (robota în Transilvania) și taxe bănești. Alături de această țărănime aservită exista și o puternică țărănime liberă, organizată în obști sătești, ce purta diferite denumiri. Reprezentanții acestor sate libere se numeau moșneni în Țara Românească și răzeși în Moldova. Însă, în amele țări, ca și în întregul răsărit al Europei, călătorii remarcau numărul redus al brațelor de muncă, precum și starea de nesiguranță pricinuită de războaie. În Orient, economirea rurală păstrează caracteristicile sale
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
pisanie veche ne spune următoarele: „Având râvnă bună, numitul părinte ieromonah Ion ca să facă o biserică de piatră pe cureaua moșiei Sfinției sale din Tândălești, făcând și gătirea numai cu cărămidă și neîngăduindu-l fiul său Stancul dimpreună și cu alți moșneni au mers și s-au învoit cu Costache Pandia și soția sa Ilinca, cari i-au dat patru fălci de loc în hotarul Logreștilor, unde a cărat cărămida ce avea făcută și cu cheltuiala lor a înălțat schitul”. Iosif ieromonahul
Mănăstirea Logrești () [Corola-website/Science/312451_a_313780]
-
mai multor situri arheologice, fiind descoperite o cetate dacică la Gruiu Dării (lângă Pietroasa Mică), un castru roman la Pietroasele, precum și un celebru tezaur gotic. Cele șase sate care o alcătuiesc au apărut după secolul al XVI-lea, pe pământurile moșnenilor și boierilor din zona satului învecinat Bădeni, și au fost împărțite în trei comune: Pietroasa de Jos, Pietroasa de Sus și Șarânga, care au fost unificate în 1968. Deși inițial era un centru pentru extragerea de piatră pentru materiale de
Comuna Pietroasele, Buzău () [Corola-website/Science/310275_a_311604]
-
superior de la izvoare până în aval pe distanță de 5 km. făcând legătura între aceste localități. Doi groși polonezi din 1596 descoperiți pe teritoriul satului dovedesc vechimea așezării. La început a fost un singur sat cu numele Râu Alb, sat de moșneni amintit în documente în secolul XVII. La 26 martie 1662, jumătate din moșia satului, fostă a lui Pârvu Rudeanu, logofătul, se afla în stăpânirea lui Badea Vel Clucer, ginerele lui Pârvu. Satul și-a luat numele de la pârâul ce-l
Comuna Râu Alb, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310350_a_311679]
-
locuitorii veniți din Bărbulețu și din Pietrari, cât și din țărani veniți din Transilvania, în special din zona Moieciu sau zona Sibiului. Vatra actuală a satului Râu Alb era acoperită de păduri, partea de sud-est era stăpânită în devălmășie de moșneni pietrăreni, iar partea de nord-vest era proprietatea moșnenilor satului Bărbulețu ajungând până la actualul cătun Ciobănești și Vârful lui Boagher în locul numit „Purcăreață”. Din punct de vedere istoric Râu Alb apare ca sat în anul 1733; până la 1870 a făcut parte
Comuna Râu Alb, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310350_a_311679]
-
și din țărani veniți din Transilvania, în special din zona Moieciu sau zona Sibiului. Vatra actuală a satului Râu Alb era acoperită de păduri, partea de sud-est era stăpânită în devălmășie de moșneni pietrăreni, iar partea de nord-vest era proprietatea moșnenilor satului Bărbulețu ajungând până la actualul cătun Ciobănești și Vârful lui Boagher în locul numit „Purcăreață”. Din punct de vedere istoric Râu Alb apare ca sat în anul 1733; până la 1870 a făcut parte din comuna Bărbulețu. La sfârșitul secolului al XIX
Comuna Râu Alb, Dâmbovița () [Corola-website/Science/310350_a_311679]
-
care se întărea o vânzare a "cinci răzoare" de vie între un anume Avruț din Ploiești și logofătul Coresi din Bărcănești. Legenda spune că Mihai Viteazul, în 1597, voind să facă un târg nou pe drumul spre Ardeal, a propus moșnenilor ploieșteni să le cumpere cu bani grei moșia. Aceștia însă, prin pârcălabul lor, au respins mai multe tentative ale voievodului, temându-se ca, odată cu pământul, să nu-și piardă și libertatea, să nu devină rumâni. Mihai a cumpărat o parte
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
piardă și libertatea, să nu devină rumâni. Mihai a cumpărat o parte din moșia Băicoiului și le-a oferit-o în schimb ploieștenilor, care au acceptat „"nu pentru că Băicoiul o fi mai mare, dar pentru că noi ne ținem stepena de moșneni slobozi și Măria-Ta dăruiești Țării Românești un târg nou la coborâtul din plaiuri"”. Ploieștiul devine astfel o bază pentru operațiuni militare și este ridicat la rangul de târg domnesc. Dintr-un document dat de Radu Vodă, la 26 iunie
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
s-a aflat până în 1883, când a ars complet, mănăstirea Mislea, penitenciarul pentru minori funcționând într-o clădire reconstruită a acesteia. În vecinătatea ei, exista și comuna Bordeni, formată din satele Bordenii Mari, Bordenii Mici și Sârca, toate sate de moșneni, având în total 1318 locuitori. În această comună existau o școală de la jumătatea secolului, cu 25 de elevi (din care 3 fete), și două biserici — una în Bordenii Mari, zidită de către frații Bordeanu (Ioan, logofăt și Sterie, pitar) în 1841
Comuna Scorțeni, Prahova () [Corola-website/Science/310700_a_312029]
-
23 August (în trecut, Tatlageac/Tatlâgeac Mare și Domnița Elena, în turcă "Büyük-Tatlıcak") este o comună în județul Constanța, Dobrogea, România, formată din satele 23 August (reședința), Dulcești și Moșneni. Comuna se află în zona central-estică a județului, pe malul Mării Negre (deși niciunul din sate nu este chiar pe malul mării), și pe malul lacului Tatlageac. Este traversată de șoseaua națională DN39, care leagă Constanța de Mangalia și de Balcic
Comuna 23 August, Constanța () [Corola-website/Science/310368_a_311697]
-
de locuitori în satele Mungeapunar de Tatlageac, Tatlageacu Mare, Tatlageacu Mic și Pervalia. În 1931, comuna a căpătat alcătuirea actuală, după ce satul Tatlageacu Mare a luat denumirea de "Domnița Elena", satul Tatlageacu Mic a fost rebotezat "Dulcești", iar satul Pervelia "Moșneni"; comuna însăși a primit numele de "Domnița Elena". După al Doilea Război Mondial, regimul comunist a decis schimbarea numelui comunei și satului de reședință în "23 August". Comuna a trecut la raionul Constanța din regiunea Constanța, apoi după 1960 a
Comuna 23 August, Constanța () [Corola-website/Science/310368_a_311697]