11,876 matches
-
bătut; "gîsculița" a rezistat asaltului. Drept care, cu buzele lui parfumate, Aristide șoptise veninos în dreapta și în stânga că acest refuz nu era întîmplător, avea un motiv anume; ori femeia era frigidă, ori avuseseră dreptate gurile rele care spuseseră că Laura și Moașa... Altminteri nu se explica. Nimeni nu-i rezistase până atunci. De ce i-ar fi rezistat tocmai Laura? Am presupus, desigur, că Aristide vroia să-și refacă blazonul feștelit și să se răzbune pentru insucces, dar insinuarea a prins. N-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de rost. Tot în dimineața aceea am avut proasta inspirație să mă pun rău și cu Filip, care m-a tras de o parte, crezând că era momentul cel mai potrivit pentru a mă ruga din nou să intervin pe lângă Moașa ca să-i dea înapoi colivia confiscată după scandalul cu Tuberculosul, întrucît vroia un nou canar. "De ce nu mi-o dă, domnule scluptor? se lamenta el. Profită că n-o pune nimeni la punct". Apăsase pe cuvântul "nimeni" și era limpede
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
care nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinîndu-se. În schimb, Leon a fost încîntat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri pe coridor. ― Domnule sculptor, îmi zise ea acru, te-aș ruga să nu-i mai tulburi pe bătrâni arătîndu-le femei goale. Sper că mă înțelegi. La vârsta lor... Și iartă-mă că îndrăznesc, își îndulci ea forțat glasul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bătrânilor. Nu pronunțase numele Laurei și, chipurile, îmi ceruse numai să fiu mai discret. Ba, mi-a și zâmbit ca să facă mai digerabil reproșul și s-a grăbit să plece ca să evite probabil o replică. Fierbeam. Drept ce se credea Moașa ca să mă moralizeze? Și ce încălcasem? Decența unui azil prăpădit? Nu mai eram la școala de corecție, nici la pușcărie ca să ascult de ordine. Și uitase Moașa că venise să mi se arunce în brațe? Sau tocmai de aceea...? Era
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
grăbit să plece ca să evite probabil o replică. Fierbeam. Drept ce se credea Moașa ca să mă moralizeze? Și ce încălcasem? Decența unui azil prăpădit? Nu mai eram la școala de corecție, nici la pușcărie ca să ascult de ordine. Și uitase Moașa că venise să mi se arunce în brațe? Sau tocmai de aceea...? Era geloasă?... O îndoială m-a săgetat prin inimă. Era geloasă pe mine sau pe Laura? Când i-am relatat incidentul, Dinu n-a părut deloc mirat. ― E
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un amănunt curios; că nici bătrânii nu priveau cu ochi buni apropierea mea de Laura. ― E adevărat că Laura e cam înțepată cu ei. Presupun că din pricina asta, a fost de părere Dinu. Altă explicație nu găsesc. Abia atunci reproșul Moașei m-a pus pe gânduri. Cum se făcea că bătrânii judecau la fel ca ea? Explicația pe care o găsise Dinu nu mi se părea mulțumitoare. Trebuia să fie altceva la mijloc, un motiv ascuns, mai puternic decât simpla invidie
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
individul scotea țipete scurte de plăcere, încîntat de siguranța cu care păsările își înhățau prada. Din privirea pe care mi-a aruncat-o, mi-am dat seama că era la curent cu ce se întîmplase. Poate chiar el îi șoptise Moașei istoria cu statueta. Am simțit un puternic impuls să-l iau de guler și să-l scutur zdravăn, "ascultă, fiu de cățea, nu încapi de "mine?", când deodată, poate chiar din pricina acestei porniri, mi s-au luminat nedumeririle. Da, asta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mi-am dat seama că mă înfășurau cu fire de mătase, că mă transformau în gogoașa lor, în carcera lor, în mormântul lor. 18 Înmormântările se făceau după un ritual cam degradat care în linii mari se repeta. Până la sosirea Moașei, toți sporovăiau, uitând adesea că se aflau lângă un mormânt. Discuțiile ajungeau să fie pipărate, iar Călugărul nu pierdea niciodată prilejul să ne aducă aminte de faimosul tratat scris pe la începutul secolului de un pictor al cărui nume îl uitase
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
făcuse o teorie proprie, marea teorie a vieții lui, "teoria orificiului", care suna pe scurt astfel: venim pe lume printr-un orificiu, respirăm printr-un orificiu, ne hrănim printr-un orificiu și dispărem printr-un orificiu. În clipa când sosea Moașa, însoțită de Arhivarul, Călugărul devenea serios, tușea de două, trei ori: ca să-și dreagă glasul și începea ceremonia funebră. Un cor prăpădit de bătrâni, dirijat de Dodo, se străduia din răsputeri să fie la înălțimea situației, în timp ce, în asistență, toți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
asigurare că propria lor înmormîntare urma să fie cât de cât cuviincioasă. Se aduceau și coroane de flori cu panglică neagră pe care erau scrise cam aceleași cuvinte și pe care, după aceea, Dominic ni le repeta multă vreme, înduioșat. Moașa ținea un scurt discurs funebru în care asistența era asigurată totdeauna de aceleași lucruri: că administrația făcuse tot ce depindea de ea pentru a-l ajuta pe răposat și că la fel va proceda în viitor, veghind lângă- fiecare muribund
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
izbit de o ușă metalică pe care cineva scrisese cu var: "Magazie". A trebuit s-o iau la dreapta. Am mers apoi un timp, până când m-am trezit, fără să înțeleg cum ajunsesem acolo, pe coridorul unde se aflau biroul Moașei și arhiva. Am crezut că greșisem drumul și am luat-o de la capăt. Și, culmea, am nimerit în același loc. Nu mai pricepeam nimic. A treia oară, n-am mai putut trece. În fața ușii metalice se așezase, îmbrăcat în halat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că-l preferam pe Dinu. Sonia nu-mi mai vorbea cu "ascultă, dragă", ci trecuse la "dumneavoastră", la "opera dumneavoastră". Numai Victor stătea mai departe cufundat în tăcerea lui, închis în ea și așteptând era rațiunii. În rest, până și Moașa devenise parcă mai prevenitoare cu mine. Nu mă mai privea de sus și renunțase la ironii. Iar Arhivarul abia își ascundea dușmănia sporită, printr-un plus de servilism. Căci începuse, mi-am dat seama, o rivalitate surdă între noi. El
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
între mai multe posibilitați: să mă culc, să mă plimb, să înot, s-o caut pe Laura ori să mă duc în cătun. Pe când el e condamnat. Sala cu oglinzi e imperiul lui, dar și mormântul lui. Poate nici pe Moașa n-a iubit-o. Într-un deșert, iubirea e la fel de rară ca apa". La ce-i servea puterea Bătrânului dacă nu se mai bucura de nimic? Era stăpân absolut, dar și captiv absolut. Trăia ca un ascet, ca un invalid
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de infirm. Am râs și eu. ― Nici un abuz? Asta, dragă Dinule, nu e pentru un om ca mine. Știi doar. Ceea ce nu e destul nu e nimic. 26 Într-o seară, tocmai când ieșeam pe ușă, m-am lovit de Moașa. Bine dispusă și aproape împungîndu-mă cu sânii ei triumfali. ― Ce faci, domnule sculptor, pleci? mă întrebă ea veselă. Te grăbești? ― Nu, doamnă... M-am întors din drum, curios să aud ce dorea de la mine. Nu mai stătusem de vorbă cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de parcă ne legase taina sălii cu oglinzi, iar ea vroia să-mi spună "numai noi doi știm..." Oare de ce venise acum? mă întrebam. În legătură tot cu Laura? Sau în legătură cu Bătrînul? M-am așezat pe pat, oferindu-i, politicos, scaunul. Moașa l-a dat însă la o parte și s-a așezat lângă mine, pe pat. ― E mai comod aici, îmi explică ea. Și reluă, veselă, întrebarea: Vroiai să pleci undeva? ― Da, să mă plimb, am mințit. Însă nu e nici o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
interesează relațiile mele? Dacă nu mă înșel, aici nu e mânăstire. Așteptam. Mă aflam, cum se zice, la punctul de fierbere. Nu mai eram obișnuit cu obiecții. Și deși în ultima vreme o văzusem rar pe Laura, în cazul că Moașa ar fi îndrăznit să-mi atragă atenția că nu era de dorit etc, etc, aș fi poftit-o să-și vadă de administrație. Ea râse din nou. ― Așa e. Nu e o mânăstire. E un azil de bătrâni. ― Mă rog
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
etc, aș fi poftit-o să-și vadă de administrație. Ea râse din nou. ― Așa e. Nu e o mânăstire. E un azil de bătrâni. ― Mă rog. Dar eu nu sânt bătrân. Sânt ― Uite ce e, domnule sculptor, mă întrerupse Moașa pe un ton încă și mai familiar, n-am venit să mă cert cu dumneata... Se opri. Mă examina în tăcere și abia atunci am remarcat că nu mai avea buzele rujate. Era și împurpurată la față. ― Ce mă privești
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din situația aceea stupidă. Acum puteam să judec cu o anumită răceală și m-am întrebat ce anume o îndemnase să fie atât de ofensivă? Sângele încălzit de baia fierbinte? Mă plăcea ca bărbat? Cea mai probabilă părea presupunerea că Moașa se hotărâse să îmbine, ca mine, plăcerea cu interesul. Nu mă îndoiam că era bine informată, că aflase tot ce le povestisem bătrânilor. Îl zărisem adesea pe Arhivar șușotind cu cei care mă ascultau. Iar faptul că venise cu un
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
avut motive să tremure! Ne-am fi putut îndeplini toate capriciile, chiar și cele mai deșănțate, ca acela de a ne duce, de pildă, să ne iubim în sala cu oglinzi, păziți de Francisc, unde m-aș fi culcat cu Moașa cum m-aș fi culcat cu o mie de femei, după care am fi putut reveni în azil, sătui de dragoste, ca să ne arătăm întreaga ură față de bătrâni. L-aș fi putut scoate cu biciul din cameră pe Leon, de câte ori
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
descărcări de fulgere. Erau perspective care nu mi-ar fi displăcut, nu ele mă făceau să dau înapoi și, în alte condiții, n-aș fi stat, poate, să cântăresc prea mult nici riscul de a suporta ulterior gelozia autoritară a Moașei. Dar un fel de dezgust punea stăpânire pe mine, împiedicîndu-mă să mă las în voia simțurilor, la gândul că între ea și Laura ar fi putut exista o legătură. În timp ce Moașa mă privea languros devenind din ce în ce mai nerăbdătoare, i-am luat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nici riscul de a suporta ulterior gelozia autoritară a Moașei. Dar un fel de dezgust punea stăpânire pe mine, împiedicîndu-mă să mă las în voia simțurilor, la gândul că între ea și Laura ar fi putut exista o legătură. În timp ce Moașa mă privea languros devenind din ce în ce mai nerăbdătoare, i-am luat mâna, întinsă spre mine ca să-mi stârnească dorința, și i-am înlăturat-o, după care, cu un nou efort, m-am retras, depărtîndu-mă. Mulțumit de această victorie parțială asupra mea, m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pe-acolo, dar mă temeam să pornesc noaptea prin jungla de ierburi. M-am îndreptat spre baltă, am luat o barcă și am început să vâslesc în direcția cătunului. Eram aproape convins acum, datorită surescitării în care mă găseam, că Moașa o căutase pe Laura, plecând de la mine. "Putoarea, am scrâșnit, nu se poate stăpâni. Sare pe pereți dacă nu se ușurează. Trebuia să-i strig pe coridor: Vino înapoi, să te satur eu, las-o pe Laura în pace". N-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să-i strig pe coridor: Vino înapoi, să te satur eu, las-o pe Laura în pace". N-aveam absolut nici un motiv cât de cât întemeiat să gândesc astfel, dar noaptea, nervii, sentimentul că făcusem o gafă respingînd-o brutal pe Moașa, gelozia toate mă împingeau dincolo de logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un pocnet de fereastră, apăru o umbră, un cap care se
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și scrâșnea din dinți. Trebuia să pierd neapărat. Am încercat să mă trișez, dar, ca un făcut, diavolul își vârâse coada și îmi veneau exact cărțile câștigătoare. Disperat, am apelat la ultima stratagemă. M-am gândit să mă plâng de Moașa. Îi distrăgeam astfel atenția de la partidă și, în plus, aveam prilejul să-i vorbesc despre marele respect pe care i-l purtam. I-am mărturisit, declarîndu-i că-l veneram prea mult pentru a-i ascunde asta, că Moașa venise la
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]