2,147 matches
-
află aici, însă carnavalul are în centrul său două elemente fundamentale : masca și o răsturnare violentă a ierarhiilor. Figurile inversiunii și ale crimei rituale în lapi- darea unui rege al carnavalului indică însă forța cu care „simț enorm și văz monstruos” devine matricea petrecerii cu un mai mult sau mai puțin pronunțat caracter orgiastic. După o observație subtilă a lui Giorgio Agamben, măștile de carnaval scot în evidență o gesticulație care anulează însă toate acele coordonate care configurează un personaj : „On
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
deopotrivă atroce și hilară, restituirea evenimentelor are toate atribu- tele comicului, vocea de Arlechin a povestitorului, - să ne amintim că Arlechin conducea alaiul morților -, nu ascunde nicio dramă, ci se resoarbe în mască, adică în gesticulație. „Simț enorm și văz monstruos” are aici sensul gesticulației, supraordonează lumea personajului și implicit sfera socia- lului, scoate din joc nu numai orice resort afectiv și cogni- tiv, dar abandonează personajele excesului. Putem însă recupera un sens al crud-hilarei isprăvi și din analiza resorturilor mitologice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
face experiența acestei inversiuni pe care lumea sărbătorii orgiastice o vehiculează ca expresie a unui sacru care se manifestă în imaginea scoaterii din țâțâni a lumii, a distrugerii ei în vederea refondării ei din nou. Regimul lui „simț enorm și văz monstruos” este cel al sărbătorii orgiastice, către care data de 1 aprilie trimite prin aluzie la regimul farsei și al carnavalului unde diversele meta- morfoze sub semnul măștii au loc. Caragiale va dezvolta acest univers în piesa D’ale carnavalului. În
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu, fac parte din recuzita sărbătorii dionisiace. Mitică pare să fie un Brighella, iar vorbitorul un Arle- chino, o altă figură încărcată de ambiguitate, vesel și trist deopotrivă, așa cum alternează tactic momentele emoțio- nale pe care le interpretează acest amic. Monstruosul stă aici în tabloul morbid pe care acest Arlechin nu-l ratează. Descrierea agoniei lui Mitică invocă oroarea, imaginea sângelui amestecat cu creier și păr, de asemenea. Scena viscerală a manifestării necontrolate a mahalagioaicei care-și plânge fiul cu răcnete
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
bătaia de joc e spiritul carnavalului, farsa trebuie expusă publicului, de aici și caracterul de spectacol al întregii aventuri. Astfel, momentul 1 Aprilie ni se înfă- țișează ca o arcană unde acționează același dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos” în contextul unui car- navalesc camuflat din care rezidă și spiritul farsei dusă până la ultimele consecințe. Apocalipsa veselă à la Caragiale Situațiunea, proză apărută în 1901, m-a intrigat de la prima lectură datorită unei singure fraze ușor de descoperit pentru că
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
s-au dizolvat, „nu mai e niciun patriotism...”, iar ca un climax al agoniei generalizate, recolta de rapiță este compromisă. Trăirismul patriotic al lui Nae atinge paroxismul, momentele apoge- tice se succed, Nae simte „enorm”, iar sub raportul viziunii vede „monstruos”. Disoluția structurilor statale este deplină prin incapacitatea forțelor politice de a gestiona criza și de a ajunge la formula de echilibru a compromisului poli- tic ; criza economică se reflectă pe multiple paliere, de la o gestiune proastă a finanțelor, la intrarea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ci jubilația. Trăirismul lui Nae este în deplin acord cu o catastrofă delectabilă. Apropierea sfârșitului constituie rațiunea unei plenare trăiri. Abnormul este aici rezultatul unei excitații jubila- torii, la antipodul celei nevrotice a lui Leiba Zibal. „Simț enorm și văz monstruos” devine un modus vivendi pe care discursul jurnalistic și cel al lui Nae îl împărtășesc odată intrate în rezonanță. Această jubilație în negativ nu are nimic din nihilismul rusesc al unor viziuni apocaliptice, al unor combustii religioase care fac din
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
excesului în sensul grandorii : „nu trebuie să fie omul așa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte... este o recoltă admirabilă”. În general, super- lativele marchează prezența mizascenelor hipetrofiate ale discursului, ele devin mărci ale lui „simț enorm și văz monstruos”. Interlocutorul speculează această inconti- nență elocutorie a partenerului de dialog, îl conduce către maxima întrebuințare, iar în final îi răspunde preluând mărci ale idiomului agramat al acestuia. Jubilația vicioasă a negativismului și propensiunea către discursul vituperativ relevă un vortex care
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
discursul lui Nae se află în strânsă legătură cu instabilitatea psiho- motorie a acestuia. Iar fixarea este recuperabilă nu atât dintr-un eveniment, nașterea, ci dintr-o frază cu caracter de predicție care reprezintă apogeul lui „simț enorm și văz monstruos”. În ce fel tirania rusească reprezintă o revenire la ordine ? Tirania în accepția cu care Nae o utilizează constă într-un exces al ordinii, ordinea ca exercițiu siste- matic al violenței Statului asupra cetățenilor. Ordinea totalitară elimină acele mobilități democratice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
instantaneu violent și eficace. Acest mărunt funcționar are preț de o clipă viziunea unei soteriologii crude, în măsură să-i stopeze nu doar incon- tinența discursivă, ci și orice formă de discurs. Însă meca- nismul lui „simț enorm și văz monstruos” camuflează o criză a eului locutor, discursul devenind expresia aproape fizică a unei intemperanțe care-și caută antidotul într-o ficțiune violentă. Mărit, acest ridiculus mus relevă poten- țialul de violență și anarhie existent în subiectul pașnic al societăților democratice
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dintre utopie și distopie și reprezintă modalitatea afirmării unei identități à rebours. Încă o dată, anecdota la I.L.Caragiale recuperează în mod subtil ca mise en abîme un efect de parabolă. Ceea ce constituie mecanismul deriziunii, dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” oferă și perspectiva unei relecturi la scara acelor mișcări tectonice care pot converti comicul în teroarea istoriei invocate pasager. Ceea ce este remarcabil la Caragiale ține de conservarea celei de-a doua lecturi, al celui de-al doilea sens ca virtualitate
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o bază materială, zgomotele produse de ceata de cheflii, Leonida este la rândul său cuprins de teroare. Diferența este că acesta apelează la ziar ca formă oraculară de cunoaștere, pentru că litera ziarului se cere la rândul ei interpretată. Leonida vede „monstruos”, iar expresia monstruosului dobândește atât sensul unei redimensionări a nimicului, cât și pe cel al unei tematizări în sfera teratologicului și a violenței acțiunii politice. În primul caz, Leonida sesizează articolul pe care poate chiar l-a citit fără să
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
zgomotele produse de ceata de cheflii, Leonida este la rândul său cuprins de teroare. Diferența este că acesta apelează la ziar ca formă oraculară de cunoaștere, pentru că litera ziarului se cere la rândul ei interpretată. Leonida vede „monstruos”, iar expresia monstruosului dobândește atât sensul unei redimensionări a nimicului, cât și pe cel al unei tematizări în sfera teratologicului și a violenței acțiunii politice. În primul caz, Leonida sesizează articolul pe care poate chiar l-a citit fără să-i dea importanță
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în sfera teratologicului și a violenței acțiunii politice. În primul caz, Leonida sesizează articolul pe care poate chiar l-a citit fără să-i dea importanță care pus acum sub lupă oferă cheia evenimentelor din stradă. Cealaltă lentilă prin care monstruosul se insinuează în lumea domestică a burghezului tabietard ține de regimul figurat al limbajului, de plastica deformatoare a unei reto- rici de uz gazetăresc. „Reacțiunea” este monstrul ieșit din obscuritate, care asemeni unui animal de pradă „stă la pândă ascuțindu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lumea domestică a burghezului tabietard ține de regimul figurat al limbajului, de plastica deformatoare a unei reto- rici de uz gazetăresc. „Reacțiunea” este monstrul ieșit din obscuritate, care asemeni unui animal de pradă „stă la pândă ascuțindu-și ghearele”. Registrul monstruosului se află aici într-o relație simbiotică cu grotescul figurilor terifiante pe care le sculptează retorica jurnalistului. „Nu e revuluție, domnule, e reacțiune ; ascultă : ăcitește tremu‑ rând :Ă «Reacțiunea a prins iar la limbă. Ca un strigoi în întunerec, ea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a autorității, cu transgresarea calificată a interdictelor. Ipistatul Nae Ipingescu este maes- trul de ceremonii, cel care încalcă legea trăgând focuri de pistol în aer, focuri care dobândesc ecoul unor lovituri de tun în registrul lui „simț enorm și văz monstruos”. Petre- cerea, Lăsata Secului, marchează intrarea în perioada rituală a celui mai îndelungat post, care precede o sărbă- toare importantă, Paștele, o sărbătoare care posedă un caracter sacrificial, marcând patimile Mântuitorului și resurecția acestuia. Focurile trase în aer însoțesc și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ei execuția, spectacolul oferit de ghilotină sau linșajul. Această ambi- guitate și inversiune tipic carnavalescă lasă să se întrevadă propensiunea pentru exaltarea nimicului în paralel cu o exacerbare a simțului civic articulat discursului gazetăresc, mecanismul lui „simț enorm și văz monstruos”. „Lumea pe dos” a sărbătorii populare, corespunzătoare acelor fêtes de fous din tradiția medievală este regimul de lectură al intenționatelor acte ratate caragialești, pe care, însă, un nou discurs, un nou limbaj le camuflează și în același timp le exhibă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
vorba de o proximitate excesivă, de o complicitate subreptice a celor care trăiesc din aceeași substanță. Observăm că acest regim al reflectării deforma- toare în oglindă devine funcțional pentru o întreagă serie de situații. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” permite o deformare a unor trăsături care fie alunecă în grotesc, fie se reflectă cu semn schimbat. Acumularea de calități este generatoare de hybris, și transformă orice figură într-una a excesului deformând-o plastic. Figura eroului este în măsură
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
era așa de zguduitoare, încât auzindu-l, te mirai de nepăsarea eroului de bronz : cum oare nu descăleca, precum odinioară comandorul lui Don Juan, spre a face și el o demonstrație ?” Ziarul devine instrumentul deformărilor unde „simț enorm și văz monstruos” dobândește sub efect retoric legitimitatea discursului public. În termenii acestei retorici, regimul a devenit o dictatură, eroul un martir, justiția un pluton de execuție, toate aceste augumentări creând o perspectivă evenimențială demăsurată. Invocarea arestării pentru delic- tul de opinie, o
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
reproduce câteva pasaje din Amicul Poporulu“, de pe timpul când acest tânăr mergea foarte des la statuia lui Mihai... Să vedem”. Naratorul realizează un decupaj dintr-un discurs care stă sub semnul acestui exces retoric. Dispozitivul lui „simț enorm și văz monstruos” se află amplasat la nivelul acestei retorici. Indiferent dacă creditează sau discreditează, schimbarea de semn este irelevantă, enormul este scara la care acest discurs se raportează. Cărui tip de sensibilitate îi corespunde un astfel de discurs ? Își află el modelul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
semn este irelevantă, enormul este scara la care acest discurs se raportează. Cărui tip de sensibilitate îi corespunde un astfel de discurs ? Își află el modelul în discursul parla- mentar, în cel politic ? În opinia mea, el reprezintă o mutație „monstruoasă” a sensibilității romantice, o grefă nereușită a acestei sensibilități în spațiul public și la rigoare politic. Cum își constituie discursul subiectul și care sunt incar- nările lui ? În mod generic, în lumea lui Caragiale acest personaj primește numele de Mitică
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
autorului se focalizează pe mecanismul prin care percepția publică asupra unui per- sonaj este dereglată metabolizând o contradicție prin care una și aceeași identitate este transcrisă în două registre opuse, ambele recuperabile în forma lor maximală. „Simț enorm și văz monstruos” se plasează la nivelul efectului retoric, nu la nivelul personajului vidat de conținut, deve- nit o formă, un om fără însușiri. Nu ajungem să cunoaștem niciuna dintre însușirile reale ale acestui personaj, ci doar pe acelea care îi sunt atribuite
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
formă, un om fără însușiri. Nu ajungem să cunoaștem niciuna dintre însușirile reale ale acestui personaj, ci doar pe acelea care îi sunt atribuite sub semnul excesului atât în ipostaza sa eroică, de superlativă calificare civică, cât și în aceea „monstruoasă”, dezumanizată, de maximă des- calificare civică în calitate de reprezentant al ordinii publice și al Puterii. Ceea ce Coriolan Drăgănescu are banal, exis- tența sa cotidiană cu conținuturile ei probabil triviale, existență care unește cele două momente apogetice, este invizibilă și nememorabilă, non-evenimențială
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
memoriam. În acest loc geometric, Coriolan Drăgănescu încetează să mai existe, metamorfoza sa este nu doar neexplicată, ci și inexplicabilă, inefabilă. El nu reprezintă nimic altceva decât subiectul unei deformări pe care acest dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos” o realizează. Dispozitivul este în măsură să producă o coincidentia oppositorum, expresia deformării fiind sesizabilă atât în registrul excep- ționalismului eroic, cât și în cel al expresivității mon- struoase, ca mutație a eroicului. Cât despre dimensiunea monstruosului, ea devine recuperabilă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
enorm și văz monstruos” o realizează. Dispozitivul este în măsură să producă o coincidentia oppositorum, expresia deformării fiind sesizabilă atât în registrul excep- ționalismului eroic, cât și în cel al expresivității mon- struoase, ca mutație a eroicului. Cât despre dimensiunea monstruosului, ea devine recuperabilă la nivelul unei reto- rici în spațiul căreia sunt listate imprecațiile redundant- tautologice, situate și ele într-o progresie : nerușinat, canalie, mișel, zbir, sălbatic, călău, antropofag. Individul nu există, la polul opus Coriolan și Drăgănescu se află
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]