2,283 matches
-
la naiba cu asta. Meritam mai mult de atât. Am luat o gură de cafea și am zis: —N-ai uitat de mâine seară? Chestia de chitară electrică a lui Shake? Mai vii? Fără să se întoarcă spre mine, a mormăit cu capul între genunchi: — N-o să fiu pe-aici în weekendul ăsta. Mi s-a tăiat respirația. Mă simțeam ca și cum mi-ar fi tras cineva o palmă. Poate că ar fi trebuit totuși să fac chestia cu atinsul degetelor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
eu. Uite, o să-mi amintesc de toți cei care au sunat, am zis. O să iau legătura cu ei. Șterge! Mai departe! —Anna, șopti cineva. Tocmai am auzit și nu-mi vine să cr... Da, da, da. Șterge-l! Rachel a mormăit ceva. Am auzit cuvântul „refuz“. —Cel puțin scrie-le numele. —N-am nici un pix. Poftim. Mi-a întins un pix și o agendă și, cuminte, am scris numele tuturor celor care mă sunaseră, înțelegerea fiind să nu trebuiască să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
plin de oameni care se întorceau acasă de Ziua Recunoștinței, l-am întrebat pe Aidan. —Mai zi-mi o dată, câte fete ai adus acasă de Ziua Recunoștinței în afară de Janie? A stat să se gândească o veșnicie, numărând pe degete și mormăind cifre, și în cele din urmă a spus: —Nici una! Devenise un adevărat ritual în ultimele săptămâni, dar acum, pentru că ajunsesem cu adevărat în Boston mi s-a făcut rău. —Aidan, nu e de glumit. N-ar fi trebuit să vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cu voi. Nu trebuie să fii un secol cu cineva ca să fii sigur. Uneori trebuie doar o clipă. Ai auzit cum se spune: Când știi, știi. Am dat din cap. Da, auzisem. Atunci, știi? Nu. A oftat adânc și a mormăit: —Oh, Doamne. — În tot răstimpul cât am fost cu Janie, mi-a spus Aidan, n-am cerut-o niciodată de soție. Și nici ea nu m-a cerut de bărbat. — Nu mă interesează, i-am zis. Sunt oricum destul de îngrozită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de cărămidă roșie și, chiar când era pe punctul să-și aprindă țigara, vocea dematerializată a lui Rachel, dintr-o altă cameră, a spus: —Joey, stinge-o. A înmărmurit de uimire, cu bățul de chibrit aprins în mână și a mormăit, cu țigara în gură: — Nu știam că ai ajuns acasă deja. Oh, sunt acasă și încă cum. Stinge-o, Joey. Acum. — La naiba, a zis, stingând chibritul chiar când începuse să-i frigă degetele. Încet, a pus țigara la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
surorile mele - toate domnișoare de onoare - ca să mă pot vedea într-o oglindă când mă machiez și cum va trebui s-o conving pe Helen că nu poate să poarte rochia mea. Apoi cum o să mă conducă tata la altar mormăind „Mă simt un imbecil îmbrăcat în haina asta“ și cum, în momentul când trebuia să mă „dea“ la altar, o să spună „Ia-o, e a ta. Bine c-am scăpat de ea“. Dar nimic nu se compară cu momentul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a dat în primire. Leisl și-a lăsat pe dată pungile din mână și m-a strâns în brațe, trăgându-mi fața lângă gâtul ei, astfel că respiram într-o perdea deasă de păr. — O să fie bine, iubito. —Mulțumesc, am mormăit cu un ghemotoc de păr în gură, gata să plâng văzând atâta bunătate. M-a eliberat și a spus: Și iat-o pe Mackenzie. M-am întors și-am văzut o fată mergând de-a lungul holului de parcă mergea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
în sfârșit microfonul, Neris a zis: —Poți să ne spui cum te numești? Tu ești Vanessa? Eu sunt Vanessa. —Vanessa, Scottie vrea doar să te salute. Îți spune ceva asta? Lacrimile au început să șiroiască pe chipul Vanessei și a mormăit ceva printre lacrimi. Mai spune o dată, scumpo. —Era fiul meu. — Așa e, scumpo, și vrea să știi că nu a suferit. Neris și-a pus mâna la ureche și a zis: — Îmi zice să-ți spun că ai avut dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
bucătărie? a întrebat Mitch. Pentru a curăța compoziția de tort? —Te gândești la o spatulă. O patelă este o rotulă, am zis veselă. Când ți-ai dislocat-o, îți amintești ușor cum se cheamă. —Care este capitala Bhutanului? Toți ceilalți mormăiau nemulțumiți, nu știau nici măcar pe unde e Bhutanul, cu atât mai puțin capitala, dar Mitch a fost încântat. —Thimpu. —Pe bune? Mda. —De unde știi? —Eu și Trish am fost acolo în luna de miere. Nici unul din noi n-a știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
neplăcere. —Unde e Gaz? am întrebat. —E plecat. M-am uitat la Jacqui, dar ea îmi evita privirea. Casa arată minunat, am zis. Ce lumânări frumoase! Ylang ylang, observ, foarte senzual. Și cum se numesc florile acelea? —Pasărea paradisului, a mormăit Joey. —Superb. Pot să iau o căpșună de acolo? O pauză ciufută. —Servește-te. —Delicios! Coaptă și zemoasă. Gustă una, Jacqui. Vino, lasă-mă să-ți dau eu una. Ce-i cu eșarfa asta, Joey? E de legat la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a pălit. Promovarea prin intermediul vedetelor era viața lui. Nimeni nu obține chestia asta pe gratis. Dacă Madonna o vrea, Madonna trebuie să plătească pentru ea... —Hei, nu și Madonna, a obiectat Franklin. —Chiar și Madonna. Asta e o nebunie, a mormăit el. — Și nici un fel de publicitate, am zis. Formula 12 ar trebui să fie un nume care trece din gură în gură, astfel încât să le dea oamenilor impresia că sunt părtași la un mare secret. Suspansul va trebui să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
odată, amândoi! am zis. Oricum, nu îl urăsc pe Aidan pentru că a murit. Atunci de ce îl urăști? a întrebat Rachel. —De-aia. Hai, Gaz. Dă foc la perdele, fă ceva. Mai târziu, m-a încolțit Joey. —Hei, Anna. Hei, am mormăit, cu privirea în pământ. În perioada asta încercam pe cât posibil să-l evit. Ce mai face Jacqui? Mi-am ridicat privirea și m-am uitat lung la el cu o uimire glacială. Mi-aș fi încrețit buza dacă aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cote nebunești. Am ieșit la lumină, ca un minunat fluture Formula 12 din coconul Candy Grrrl, și am defilat în costumele mele negre, ca să mă vadă toți. Capitolul 11tc " Capitolul 11" —Uită-te la ele. Sigur sunt Fete Vesele, a mormăit Jacqui. —Doar pentru că au părul scurt? Nu poți să le judeci. Dar au creste, identice! Era prima noastră seară la cursul pentru Nașterea Perfectă și, din cele opt cupluri, doar cinci erau mixte. Dar Jacqui își făcea griji că ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
împartă mâncarea. —Helen, tu ești cu lasagna. I-a întins o farfurie. —Tată, cotlet de porc. Mamă, lasagna. I-a pus mamei farfuria în față, dar, în loc să-i mulțumească, mama a pus bot. — Ce e? a întrebat Rachel. Mama a mormăit ceva în barbă. —Ce e? a întrebat Rachel din nou. —Nu-mi place ce am eu în față, a zis mama, mult mai tare de data asta. — Nici măcar n-ai gustat. Nu mâncarea. Farfuria. — Ce are? Rachel rămăsese țintuită locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
propriile-i rotunjimi, savurându-și revanșa. „Mergeți și spuneți șeicului să vină aici, în loc să-și petreacă zilele cu rugăciuni! Întrebați-l dacă știe să aprindă un fitil la fel de ușor cum arde o carte!“ Cei mai cucernici se îndepărtau în grabă, mormăind imprecații, în vreme ce alții îl întrebau stăruitor pe medic asupra modului de se sluji de tun și asupra efectelor lui dacă ar fi fost folosit împotriva orașului Santa Fe. Bineînțeles, nici el n-avea habar, astfel că explicațiile i-au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și ultimul captiv musulman.“ Salma a stăruit: — Riști să rămâi mult și bine într-o țară necredincioasă! Dezrobitorul avu un zâmbet enigmatic, dar nu lipsit de melancolie: — Trebuie uneori să nu te supui Celui-de-Sus pentru a-L asculta mai bine, mormăi el, ca și cum vorbea cu sine însuși, sau poate direct cu Ziditorul lui. Am plecat a doua zi înainte de rugăciunea din zori, tata călare, mama și cu mine pe spatele unei catârce, bagajele noastre fiind înghesuite pe alte cinci animale. Spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
fetițe le însoțeau. Uneori băieței foarte mici. La un moment dat o femeie grasă a luat-o în direcția mea. Ajunsă în dreptul meu, s-a oprit o clipă, m-a măsurat din creștet până-n tălpi, apoi a plecat mai departe mormăind vorbe de neînțeles. Înfățișarea mea de pândar i se păruse desigur suspectă. Câteva clipe mai târziu, o altă femeie, înveșmântată toată, dar mai subțirică, se îndreptă spre locul unde stăteam postat. Nu eram liniștit. La rândul ei, s-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
alt drum decât cel obișnuit, cu puțin înainte de a intra în orașul nou. Crezând că voia să ocolească vreo îmbulzeală, l-am lăsat în pace. Numai că el m-a dus în mijlocul unei gloate, apoi, punându-mi frâul în mână, mormăi o scuză și se făcu nevăzut, fără a-mi lăsa timp să-i pun vreo întrebare. Nu se purtase niciodată în felul ăsta și mi-am promis să stau de vorbă despre acest lucru cu stăpânul lui. N-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îi făcu semn comandantului escortei. Așază-te și ascultă-mă. Ia spune, Valerius Galul nu e cumva fratele tribunului care a luptat alături de Galba și care acum se află în Pannonia cu Legiunea Galbiana? Nu știu. — Ce-i de făcut? mormăi Vitellius. Toți știu că l-am acuzat public de omor pe medic. Am poruncit să fie pus în lanțuri și judecat. Eu, unul, sunt convins că e în stare să ucidă și aș vrea să-l văd mort cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
își apostrofa plin de cruzime mama care, la rândul ei, părea îngrijorată. Totuși, fiind răspunzătoare pentru căsătorie, plescăia din limbă și-i răspundea împăciuitoare: — Trece printr-o perioadă foarte delicată. Mai ai puțină răbdare, poate-și revine. — Poate-și revine, mormăi el. N-o să-și revină. Și dacă și copilul seamănă cu ea, atunci chiar că am încurcat-o. Ciudățeniile, la fel ca durerile și junghiurile, accesele de plâns și letargia, îl făcea mereu să nu se simtă în largul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
întrebă domnul Chawla. Dumnezeu știe prin ce mormane de balegă și prin ce gropi de gunoi au umblat muștele astea. Hai. Mănâncă-ți micul dejun. Se așeză la masă, în fața lui, și lăsă ziarul deoparte. Cum merge la muncă? — Bine, mormăi Sampath. Răspunsul îl irită pe domnul Chawla. — Bine! Exclamă, ridicând din sprâncene. Bine? Nu pari foarte sigur . Dacă totul mergea bine, nu ai primi același salariu pe care-l primeai anul trecut și în cel de dinainte, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
în alte asemenea locuri, care presupuneau prezența în oraș, își dădu seama că trebuia să profite cât putea de pe urma celor mai mici oportunități, iar aceste plecări deveniră punctul cuminant al vieții sale din livadă. — Oare să mă-mbrac cu asta? mormăia pentru sine înainte de toate. Nu, o să mă-mbrac cu aia. Nu, culoarea nu e bună. E prea închisă pentru o tânără. Of, culoarea nu e bună. Își petrecea întreaga săptămână de dinaintea unei zile de mers în oraș încercând să decidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
unul cădea lat și murea, din cauze naturale sau datorită mâncării otrăvite, altul era priponit în locul său. Așa că Sampath era în siguranță și avusese grijă să nu se schimbe nimic în privința mâncării sale; de fiecare dată când își auzea tatăl mormăind ceva despre alte aranjamente culinare, amenința că intră în greva foamei. Niciodată în toată viața sa nu mai mâncase atât de bine! Rotunjimile sale în creștere demonstrau ce bine-i cădeau mesele. Cu obrajii îmbujorați, spunea pe un ton rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
fi fost gata. Acum, dat fiind că nu-l susținuseră de la început, n-aveau de ales și trebuiau să sufere. — Sus, marș dublu, săritură, tumbă, ordona el. Și: Cu cât se termină mai repede toate astea, cu atât mai bine, mormăiau oamenii din oraș. Între timp, polițiștii aveau mai mult noroc decât cei din armată, pentru că se convenise de comun acord că erau incapabili să se implice activ într-o acțiune de asemenea anvergură și, în schimb, li se dăduse misiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
pe strada cu sens unic, ca să aibă destule ocazii să întoarcă repede și să se îndrepte spre casă, în caz că ar lua această decizie, sau să treacă pe drumul principal, dacă ar fi dorit asta. — Pinky sau domnișoara Budincă și Tort, mormăia pentru sine, Pinky sau domnișoara Budincă și Tort... În delir, conduse în cerc pe străzile umbroase, când, dintr-odată, observă un grup uriaș, cenușiu, de oameni suiți în mașini care veneau repede în spatele său și își aminti că era ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]