19,458 matches
-
doctrină. Vom asista, astfel, - cum zice prima secvență a acestei părți a volumului - la Persecuția apei, - mod de a sugera imixtiunea ideologic-programatică în spațiul imaginarului liber, conform unei "logici binare", înclinată spre polarizări și viziuni dihotomice în tensiune (tradiție vie-tradiție moartă etc.), în care este atrasă și relația jungiană animus-anima, repartizată de interpret, cam prea strict, și între spațiul vizionar marcat de peisajul de la Florica și cel al Miorcanilor. Sub semnul acestui conflict dintre doctrină și imaginație este așezat comentariul la
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
sau chiar La zăvoi, în care mobilitatea apei e echilibrată de prezența albiei simbolice, care face din curgere o paradoxală permanență și din albie un drum deopotrivă în mișcare și imobil. Tot așa, poezia interioarelor, a obiectelor vechi, a naturilor moarte pillatiene poate atrage o lectură similară, sub semnul aceleiași ambiguități simbolice: în lucrurile vechi e și curgere a timpului și permanență, și trecere și sedimentare. În fond, chiar un spațiu central cum este "casa amintirii" e lizibil în dublul registru
O lectură nouă a operei lui Ion Pillat by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/16509_a_17834]
-
și îmblînzit?... Marii bogătași ai planetei, - dacă va mai fi așa ceva, - Utopia mondială a Comunismului american, rezolvînd problema, un comunism făcut de americani, de rasa anglo-saxonă, cu puritanii lor în frunte sărbătorind ORDINATORUL SUPREM,... acești oameni cu mijloace materiale imense, morți și renăscuți, bogații, să zicem, reînviind, de astădată concret și adevărat prin clonările umane de mult intrate în obișnuință... își vor petrece revelionul pe ultimul corp ceresc confortabil amenajat?... Filme greu de deslușit și îmbătrînite de pe la 1999 vor arăta cetățenilor
Ordinatorul suprem - 3000 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16544_a_17869]
-
R.S.S., de unde (după ce fuseseră și în brigăzile din Spania) se reîntorc, în 1944, în țară. Gheorghiu-Dej nu le va ierta tratamentul de care au avut parte și, în timpul cînd a fost el conducător al țării, i-a ținut pe linie moartă. A petrecut ani grei de detenție (Jilava, Văcărești, Aiud, Ocnele Mari, Doftana, Caransebeș și lagărul de la Tîrgu-Jiu). După 11 ani de detenție, la sfîrșitul primei jumătăți a anului 1944, i se organizează evadarea din lagărul Tîrgu-Jiu și ajunge, cu greu
În apropierea lui Gheorghiu-Dej by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16556_a_17881]
-
într-un domiciliu obligatoriu sever. Doar Teohari Georgescu a fost lăsat să conducă o întreprindere tipografică, în calitate de director, murind, așa-zicînd, în patul lui. Zile amare le-a făcut și foștilor săi colegi ceferiști (D. Petrescu, Doncea, Vasilichi), garîndu-i pe linie moartă. În 1954, cum Chișinevschi și Miron Constantinescu începuseră să se agite pentru aplicarea și în PCR (atunci PMR) a măsurilor privind cultul personalității lui Stalin, dezvăluite în raportul secret al lui N.S. Hrusciov, Gheorghiu-Dej, îngrijorat pentru poziția sa conducătoare, i-
În apropierea lui Gheorghiu-Dej by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16556_a_17881]
-
de față insistă poate prea mult, poeta scria următoarele versuri : "Lunecoasă și perfidă, luna/ De din dosul porții, vede cum/ Pe o seară-ți vinzi pe totdeauna,/ Scrisul și renumele postum./ Te vor da uitării-adînci: icoana-ți/ Fi-va cartea moartă în sertar./ Nici o stradă numele tău, Anna,/ N-o să-l poarte, nici un stih măcar." Imortalitatea a cîștigat chiar împotriva dorinței poetei. O stradă din Odessa, orașul din apropierea locului ei de naștere, se numește Anna Ahmatova. Și, parcă pentru a-i
Întîlnirea dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin by Ioana Copil Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16546_a_17871]
-
acum tare în tabără. Îți cer fata, os din neam de voivozi, tot pentru un voivod. E o cerere cu cinste". Rusalina înnebuni, rătăcind prin raza a treizeci-patruzeci kilometri de sat, ca o sperietoare a locului, pînă ce fu găsită moartă. A rămas, aievea, în amintirea faraonilor din Vlădeni, victimă a destinului ei de șef de faraoni. Ediția aceasta, apărută în vestita colecție "Biblioteca pentru toți", reia textul din ediția alcătuită de Gh. Pienescu, înzestrată fiind cu un bogat tabel cronologic
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
familiei (înnobilate de Maria Tereza la 1744), arborele genealogic rămuros al celor nouă generații de la stabilirea în România a familiei austriece, și are informații complete despre viața plină de "fenomene" a lui Grigore Cugler, născut la Roznov în 1903 și mort la Lima, în Peru, în 1972. Un personaj și o existență ieșită din comun. Aflăm că, pe lîngă Drept, absolvise și Conservatorul, cînta la vioară în ciuda faptului că își pierduse în primul război două degete, dirija, era și compozitor, partiturile
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16566_a_17891]
-
și mai ales teatru. Face adaptări. Una din piesele sale este acceptată cu entuziasm de către fostul său profesor de estetică, Tudor Vianu, pentru Teatru Național. Nu se va materializa niciodată într-un spectacol, deoarece Vianu va fi trecut pe linie moartă, fiind numit ambasador la Belgrad. În locul său vine, la conducerea Naționalului, Zaharia Stancu, "omul cu ochi răi", care nu se va arăta deloc dispus să colaboreze cu "elementele burgheziei". Simțind teroarea plutind în aer, Theodor Cazaban decide să fugă din
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
se află în chip necontenit este neîndoielnic mai frumos decât ceea ce a atins înainte. E ceea ce se întâmplă și Sfântului Pavel, care murea în fiecare zi (I Cor. 15, 11), fiindcă mereu trecea la o viață nouă, făcându-se necontenit mort față de ceea ce a trecut și dând uitării cele străbătute înainte”32. Sufletul niciodată nu se satură de înaintarea în bine, ci doar de săvârșirea răului, de care chiar îi pare rău, pe când de împlinirea binelui și a virtuții nu regretă
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
îi urmează, din moment ce ceea ce descoperă Mirele este mai minunat decât descoperirile miresei de dinainte. Astfel, Sfântul Apostol Pavel a murit în fiecare zi (1 Cor. 15, 13) pentru că, în toate momentele, el s-a împărtășit de o nouă viață, fiind mort pentru trecut și uitând lucrurile anterioare. 89 În viziunea Sfântului Grigorie de Nyssa, din moment ce Binele este infinit, nu există o limită a distanței pe care omul o poate parcurge în acea direcție. Deci, chiar după moarte, omul va continua un
Progresul perpetuu în Comentariul la Cântarea Cântărilor a Sfântului Grigorie de Nyssa. In: Anul XV, Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/169_a_92]
-
Ironia și patetismul, cele două fețe ale medaliei, se susțin și se contrează reciproc, așa cum realitatea și literatura mușcă, fiecare, din teritoriul celeilalte: "Refuz să mai privesc realitatea în față./ Port în brațe doar poemul acesta/ care miroase urât - câine mort./ Îl pocnesc și bucăți de carne/ sar din râsul hidos./ Plec atunci la marginea mării să mă spăl./ El îmi sare în față/ și mă trezesc în hainele de luni/ funcționar tăcut,/ spoind lumea cu literele unui alfabet/ singuratic și
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
Îl pocnesc și bucăți de carne/ sar din râsul hidos./ Plec atunci la marginea mării să mă spăl./ El îmi sare în față/ și mă trezesc în hainele de luni/ funcționar tăcut,/ spoind lumea cu literele unui alfabet/ singuratic și mort./ - Trebuie notat totul, îmi șoptește/ manșeta mea roasă de viață./ Inventează acolo unde ochii îți cad înaintea plânsului/ și limba se desfată înainte de râs (...) Trebuie notat totul, spunea/ manșeta mea roasă de viață./ La întretăierea acestei lumi/ cu imaginea sa
Poemul provocat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11813_a_13138]
-
degetele cu unghii murdare de pămînt/ scriu despre valoarea unui ac de cusut/ scriu despre justificata foame a vulpii/ scriu despre iepuri și anotimpuri/ scriu despre rîia de pe limba mareșalului/ scriu despre măreția frunzelor de varză creață/ scriu despre lucruri moarte numai în aparență/ scriu despre duioșia camerelor cu flori de hîrtie creponată/ scriu despre solnițele și viorile din bodegile aglomerate/ scriu despre puii de pisică pe care îi aruncați în baltă/ scriu în așa fel încît poezia să fie pusă
Viața în paranteze mici by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11877_a_13202]
-
unui nou mileniu, cu interes activ și vie participare. De altfel, relația romancierului cu "epoca jazzului" avea, cum singur considera, un caracter ambiguu: la maturitate, Scott Fitzgerald își amintește de respectiva perioadă cu nostalgie, dar o consideră, totodată, un timp mort: "A fost o epocă a miracolelor, a fost o epocă a artei și a fost o epocă a satirei ..."; Este o perioadă moartă, tot atât de moartă cum era în 1902 Deceniul Galben al anilor nouăzeci." Totuși, scriitorul își întoarce privirea spre
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]
-
la maturitate, Scott Fitzgerald își amintește de respectiva perioadă cu nostalgie, dar o consideră, totodată, un timp mort: "A fost o epocă a miracolelor, a fost o epocă a artei și a fost o epocă a satirei ..."; Este o perioadă moartă, tot atât de moartă cum era în 1902 Deceniul Galben al anilor nouăzeci." Totuși, scriitorul își întoarce privirea spre ea cu nostalgie, căci ea "l-a propulsat, i-a adus laude și i-a dat mai mulți bani decât visase el vreodată
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]
-
Scott Fitzgerald își amintește de respectiva perioadă cu nostalgie, dar o consideră, totodată, un timp mort: "A fost o epocă a miracolelor, a fost o epocă a artei și a fost o epocă a satirei ..."; Este o perioadă moartă, tot atât de moartă cum era în 1902 Deceniul Galben al anilor nouăzeci." Totuși, scriitorul își întoarce privirea spre ea cu nostalgie, căci ea "l-a propulsat, i-a adus laude și i-a dat mai mulți bani decât visase el vreodată, pur și
Contribuție românească în fitzgeraldistică by Virgil Stanciu () [Corola-journal/Journalistic/11890_a_13215]
-
mereu o distanță rămîne neacoperită" (ibidem). Cele mai obișnuite percepții devin pretexte ale unui hazard oracular: "libertatea mea/ caută să se recunoască/ în pata de pe mîna unui străin/ poate doar o veche arsură de țigară/ acum calmă ca o limbă moartă" (ibidem). Disjungem astfel stratul evident cel mai profund al acestui lirism de-o iluzorie simplitate, de un ingenuu-viclean prozaism, purtător de sarcini transcendente. Cu toate că are parte de-o recunoaștere anevoioasă, credem că din pricina jocului îndrăzneț cu insignifiantul, cu inaparența, cu
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
din memoria unui actor, a unui teatru, a unui interval, a noastră. Sîntem, din toate punctele de vedere, în spatele iluziilor, într-o realitate ciudată, alcătuită din fragmente de iluzii, de texte, de personaje, ce par, așa împrăștiate și abandonate, terne, moarte, devitalizate. Minute în șir, mi-a plăcut teribil momentul acesta de așteptare prelungită, pare că nu se întîmplă nimic. Ni se dă timp să ne obișnuim cu scena goală, cu imaginile de după plecarea spectatorilor, să ne reglăm ritmurile, să căutăm
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
ca să dezamorsez bomba cu întârziere, de ce nu te apuci? Scrie cărți, și lasă viața în pace! Pune totul în cărți. Asta nu face rău nimănui, în timp ce... Nu pricepi absolut nimic, a răcnit el înroșindu-se. A scrie e un act mort, nu fictiv. Credeam poate că nu încercase? Cum să intri în literatură cu un act mort? Cu contrarul, da! Buum! Nu pricepi absolut nimic. Sunt ani de când încerc, șapte , dacă vrei să știi. Pagini peste pagini. Baloane de săpun. Nimic
Jean Portante - Mormântul by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/11917_a_13242]
-
Pune totul în cărți. Asta nu face rău nimănui, în timp ce... Nu pricepi absolut nimic, a răcnit el înroșindu-se. A scrie e un act mort, nu fictiv. Credeam poate că nu încercase? Cum să intri în literatură cu un act mort? Cu contrarul, da! Buum! Nu pricepi absolut nimic. Sunt ani de când încerc, șapte , dacă vrei să știi. Pagini peste pagini. Baloane de săpun. Nimic. Ar fi de ajuns, am îndrăznit iar, să deschizi una dintre uși. Când ne regulăm, nu
Jean Portante - Mormântul by Constanța Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/11917_a_13242]
-
îl va recita, ca papagalul, pretinzînd că e doar o mașină care reproduce, fără să înțeleagă. în acest gest simplu, în legătură cu al cărui rost un cititor naiv își poate pune întrebări, e implicat tot universul morții. Chicot era (dat drept) mort în clipa cînd își face apariția în romanul Celor patruzeci și cinci. El se materializează ca o voce în semiîntuneric, într-o noapte fără somn a regelui Henric al III-lea, căruia îi întrerupe un solilocviu despre moarte, viermi și
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
scena următoare, cînd rupe sigiliul și-și apropriază, indiscret, scrisoarea, Chicot se face responsabil de un viol - al corespondenței! - deci de un asasinat in nuce. Și, desigur, o scrisoare omorîtă de un spectru poate fi transpusă numai într-o limbă moartă. Sau aproape moartă, tot ca și tălmaciul. Căci latina nu murise chiar de tot, la acel sfîrșit de Renaștere, în Franța, cînd încă scriau Ronsard, Agrippa d'Aubigné sau Du Bellay... Se mai folosea în versuri, în corespondență, în diplomație
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
rupe sigiliul și-și apropriază, indiscret, scrisoarea, Chicot se face responsabil de un viol - al corespondenței! - deci de un asasinat in nuce. Și, desigur, o scrisoare omorîtă de un spectru poate fi transpusă numai într-o limbă moartă. Sau aproape moartă, tot ca și tălmaciul. Căci latina nu murise chiar de tot, la acel sfîrșit de Renaștere, în Franța, cînd încă scriau Ronsard, Agrippa d'Aubigné sau Du Bellay... Se mai folosea în versuri, în corespondență, în diplomație și în cancelarii
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]
-
vreau să vă uit, iar voi să mă țineți minte cum eram cîndva. Sînt propriu-mi tribunal și - suprem orgoliu! - nu mai vreau să apar în lume, ca să nu fiu cumva judecat vreodată. Eu vreau să fiu asemeni unui zeu - mort și nemuritor deopotrivă -, dincolo de orice evaluare omenească. Numai zeii își pot permite să trimită cîte o foaie albă de hîrtie, nu un text - oricînd interpretabil. Dar foaia albă este și un talisman. Tot la Dumas există un exemplu elocvent. în
Scrisorile primejdioase by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/11940_a_13265]