4,695 matches
-
moară de tot, poate mor eu, Loredana, de ce cântă cucuveaua aia pe casa noastră?, până acuma cânta departe, prin alte locuri, o auzeam slab, acuma vine doar la noi, a apucat-o strechea. Va muri cineva. Și Maestrul începe să murmure un cântec vechi. La palat, pe stâlpul porții, A cântat pasărea morții, Mult ești moarte-nșelătoare, Cât e omul ca o floare!!! Teribile cuvinte. Și vocea Maestrului se ridică din nou, gravă și melodioasă, vocea lui caldă. Pasărea morții... S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
am pregătit!, tata ar fi zis că Dragostea, că ea este mai importantă! Maestrul ar vrea să mai citească o dată, dar nu poate. Ceva s-a blocat pe creier. Plângeți-l pe-acel ce n-are viața și Moldova lui, murmură iar, destul de încet, deși nu-l aude nimeni, mamă, dar Dragostea?, nu contează femeile, doar Teatrul! Da, mamă, dar. Deschide mobilul, Tinaaa!!!, strigă în mintea lui, însă aude doar: număr nealocat! Cum număr nealocat? Unde e? Am pierdut-o și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
că ești Înalt... dar ai rămas foarte chipeș... ai trecut deja de vârsta delicată... sau asta-i la șaisprezece ani? Poate la paisprezece sau cincisprezece; nu știu niciodată precis, dar ai sărit peste ea. — Nu mă face să roșesc, a murmurat Amory. — Dar, dragule, ce haine bizare! Arată de parc-ar forma un set... nu crezi? Și lenjeria ți-e tot violacee? Amory a scos un „hmm“ nepoliticos. — Să te duci neapărat la Brooks’ și să-ți cumperi câteva costume elegante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu observi nimic. Și n-ai fi suportat să fii așa - ca Marty Kaye. — Da, a recunoscut Tom, ai dreptate. N-aș fi suportat. Totuși e tragic să devii cinic la douăzeci de ani. Eu m-am născut cinic, a murmurat Amory. Sunt un idealist cinic. A tăcut, Întrebându-se dacă sintagma avea vreun sens. Ajunși la școala adormită din Lawrenceville, s-au hotărât să pornească Înapoi. — E bună plimbarea, nu? a Întrebat Tom după o vreme. — Da: un sfârșit bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
la reuniune. — Pleci În străinătate? Amory a Încuviințat din cap, cu privirea ciudat de Încremenită. Făcând un pas Înapoi, ca să-i permită cuiva să treacă, a răsturnat bolul cu măsline, care s-a făcut țăndări pe podea. — Ce ghinion! a murmurat el. Să bem ceva. Wilson, dând dovadă de o diplomație greoaie, a Întins mâna și l-a bătut pe spate. Ai băut destul, bătrâne. Amory s-a zgâit la el prostește până când Wilson s-a săturat să mai fie scrutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
se afla acolo cu Eleanor, o umbră ireală, i se părea ceva deja trăit. Amory și-a spus că numai trecutul poate părea straniu și incredibil. Chibritul s-a stins. - E Întuneric beznă. - Acum nu mai suntem decât voci, a murmurat Eleanor. Voci slabe, singuratice. Mai aprinde unul. - A fost ultimul meu chibrit. Pe neașteptate, a cuprins-o În brațe. - Ești a mea, știi că ești a mea! a strigat el năvalnic. Clarul de lună s-a strecurat Înăuntru printre vrejurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a întrebat dacă nu vreau s-o ajut să-mi facă un program serios. Mă aflam în vizită în Statele Unite, o vizită în calitate de special guest și, în afara contactelor deja asigurate, mi se cerea să optez pentru un nume. L-am murmurat pe cel al lui Schumann, convins că nu mi se va putea îndeplini dorința, mai mult ca să arăt că mai știu și eu câte ceva. ― Peter Schumann, da, da, a murmurat fătuca, apoi a înșfăcat un telefon, a sunat de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
mi se cerea să optez pentru un nume. L-am murmurat pe cel al lui Schumann, convins că nu mi se va putea îndeplini dorința, mai mult ca să arăt că mai știu și eu câte ceva. ― Peter Schumann, da, da, a murmurat fătuca, apoi a înșfăcat un telefon, a sunat de câteva ori și gata, întâlnirea avea să aibă loc peste două săptămâni la New York, într-o casă de cultură unde Schumann avea un spectacol. Despre Peter Schumann aflasem, evident, de la Berlogea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
iar Gonța parcă era nebun, o lua mereu de la capăt cu aceeași scenă, de ne apucase pe toți disperarea. Visu stătea încruntat ca un catâr, Gonța spunea impasibil „încă o dată, concentrează-te”, Visu repeta la fel, încă o dată, concentrează-te, murmura Gonța, nebun de tot, ce mai. Se lasă, după al nu știu câtelea „încă o dată, concentrează-te”, o tăcere prevestitoare de multe. În liniștea asta se aude glasul lui Răducu, într-o moldovenească absolută: ― Concentrează-te, bă, în crucea mă-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
asta se va putea abia la vară. Tatăl îi aruncă fiului o privire înțelegătoare, ca de la bărbat la bărbat. Fiul nu se uită în spate, ci drept înainte. O lumină se reflectă pe o suprafață ondulată. Apa se miră și murmură, pe frigul ăsta vrei să intri? O pereche de rațe sălbatice își ia zborul dând puternic din aripi și stropind totul în jur. Scapă cine poate, asta se știe și nimeni nu vrea să plătească el oalele sparte, când unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
puțin acel loc. Și ce făcea acolo? — E un vagabond printre atâția alții, am răspuns eu fără ezitare. De data asta, femeia rămase fără grai; am auzit-o scoțând un oftat lung. Ce spuneți? Ce nenorocire! Am impresia că asta murmura, pentru că nu am auzit-o clar. Apoi se puse pe plâns și Îngână Între două reprize de hohotit: „E din cauza fetei ăleia... fata aia...“. Nu știam cum trebuie să reacționez, Îmi simțeam inima bătând cu putere, mai să-mi iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-i spun pe numele Porcușor chiar dacă m-ar fi plătit cineva. — Faceți cum v-a spus ea, spuneți-mi Porcușor. — Dar nu ne cunoaștem deloc, mi-e imposibil să vă spun așa. În orice caz, asta nu are nici o importanță, murmură Porcușor, arborând În continuare o expresie impasibilă, În afara ușorului freamăt care-i cuprinse buzele. Aveți o iubită? adăugă el, lipăind cu zgomot o Înghițitură de ceai. Nu i-am răspuns. — Dacă nu-mi răspundeți, mă văd pus În imposibilitatea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de a vă livra marfa. Ce vreți să spuneți prin „iubită“? Cineva cu care să am o relație serioasă, cu care să fiu logodit? Porcușor Își Îndreptă poziția pe scaun, cu un aer plictisit. — Ce-aș putea să vă spun? murmură el, apoi, după un moment de gândire: Marfa, vedeți dumneavoastră... Este vorba de niște pilule - cred că pot să vă vorbesc despre asta, căci, În definitiv, ea v-a trimis la mine - niște pilule de ecstasy. Ceva În mine simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Vă costă 2871 de yeni“, că i-am și Îndesat trei hârtii a câte o mie de yeni În palmă, am deschis ușa și am ieșit. Am zărit-o pe Akemi făcând cu mâna spre un taxi să oprească. — Eu... murmură ea cu o voce tremurătoare În taxiul care ne purta spre ieșirea din Yotsutani. Cred că nu sunt bună de nimic, nu de acum, nu de când mă vedeam cu tine, ci dintotdeauna, de când m-am născut. Mai demult... ții minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
de yeni. Mi-am luat un ceai Orange Pekoe servit Într-o ceașcă Wedgwood. Trecuseră deja douăzeci de minute de la ora stabilită și nu zăream pe nimeni care să corespundă persoanei pe care o așteptam. „Nimeni care să corespundă“, am murmurat eu, Încercând să-mi dau seama ce imagine aveam despre ea. Am realizat că, pornind de la acea voce, nu reușeam să-mi fac decât o imagine a personalității ei. Nu aveam nici o idee cum se Îmbracă, ce fel de coafură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
a adăugat ea Însă le-a oprit ascensiunea. — Aveți darul conversației, observ... La auzul cuvintelor ei de laudă, am simțit că mă Înalț Într-un fel de extaz. Nu sunt decât un câine, m-am gândit eu. Un câine, am murmurat, și În momentul acela m-am simțit ca și cum m-aș fi aflat la marginea unei stânci ascuțite. Nu Înțelegeam de ce aveam această impresie. Nu mi-era clar În ce fel și prin ce forță misterioasă, Însă de un singur lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
merge la Roma să ne relaxăm și să ne refacem forțele cu pasta, funghi, bistecca. Apoi am plecat spre Veneția, destinația finală a călătoriei noastre, unde ne-am Îndopat până la refuz cu restul drogurilor. Ah! Veneția! Ajunge doar să-i murmur numele, Veneția, că și simt că Încep să mă umezesc pe loc. Ah! Ce mă fac? Spunând acestea, Keiko Kataoka arăta ca o actriță de scenă, ridicându-și brațele Într-un gest teatral și invocând nostalgia trecutului. Ce rușine! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să-și dea seama de aspectul penisului unui bărbat și de modul de ejaculare doar uitându-se la mâinile sau la chipul lui. Asta Însemna că putea și să Înțeleagă ce anume se ascundea În spatele acelei fraze pe care o murmura el. Îi plăcea acel ceva care se ascundea În spatele cuvintelor vagabondului, dându-i acea teribilă forță. — Ce vrei să spui prin fată bună? — O fată bună este așa cum o arată și cuvintele, luate ad litteram, ca un vin bun, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ridice, dar se clătină și nu reuși. Pupilele i se dilataseră atât de mult Încât nu i se mai zărea albul ochiului și implora să i se dea ceva, repede, nu contează ce. — Nu o să primești așa ușor ce vrei, murmură Keiko Kataoka. — Nu e În natura sadicului să Încerce să supună pe cineva care nu-și dorește asta. Bineînțeles, există și indivizi de genul acesta, dar nu poți decât să-i compari cu un australopithecus care abia a Învățat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Ah! Ce sărut nepriceput, fără pic de rafinament, fără nici măcar o frântură de erotism În el! Nu suport să fiu sărutată În halul ăsta! Ajunge, nu mai vreau! Gata! Ce se Întâmplă cu mine? De ce mă simt așa de ciudat...? murmura Noriko, scuturată de convulsii, lipindu-și corpul de sexul bărbatului, pe care-l simțea prin pantaloni. — Calmează-te, Noriko! Lasă-mă pe mine. Încearcă să te ridici puțin. Așa, apucă-te de mine și Încearcă să te ridici În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
În fotoliu și Îmi frecam penisul În timp ce-i lingeam degetele. Joanna Înghițea câte puțin din paharul ei de șampanie, ca și cum ar fi băut coniac. Când a văzut că am ejaculat În scurt timp, m-a Îndepărtat ușor cu vârful picioarelor, murmurând: — Masochistule. Înțelegerea cu Joanna era să-i plătesc trei sute de dolari pe oră, dar se pare că era o regulă universală că ședința lua sfârșit odată cu ejacularea clientului. Joanna a plecat după treizeci de minute, aruncându-mi un zâmbet: — Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
roman, de-asta se Învârtea prin Bowery, iar Gan plătea În fiecare săptămână bani capilor mafiei italiene care controlau zona pentru a-i asigura protecția. Keiko Kataoka izbucnise În plâns când i-am spus unde l-am Întâlnit pe Yazaki, murmurând: „E numai vina fetei ăleia...“. Acum, că mă gândeam mai bine, nu putea fi vorba decât de Reiko. Oare ce-ar fi răspuns Yazaki dacă l-aș fi Întrebat dacă scrie un roman? În curând ieșeam din Bowery, dar, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
pronunțat bine cuvintele acestea, că Yazaki și pufni pe nas, după vechiul lui obicei, se ridică brusc În picioare și porni spre frigider. Sea Întoarse cu o sticlă de șampanie cu gâtul lung și cu două pahare. — S-a sinucis, murmură el printre dinți, cu un zâmbet pierdut pe față. Deschise șampania, turnă În pahare și Îl dădu pe gât pe al său dintr-o răsuflare. Îmi simțeam gâtul uscat și lipicios, așa că am făcut și eu la fel. Șampania rozalie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
să-i arăt fotografia pe care o primisem de la Gan, dar m-am răzgândit observând că Yazaki se posomorâse la față de Îndată ce pomenisem de Reiko. Yazaki bău al doilea pahar de șampanie, apoi, În timp ce și-l turna pe al treilea, murmură cu voce stinsă: — Fata aia nu mi-a făcut nimic, apoi tăcu. Pe chip i se citea o tristețe atât de profundă Încât Îmi dădea fiori. În curând Își turnă al patrulea pahar, după care trasș Încă opt linii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
duceam paharul la buze, toate acestea aveau un efect calmant asupra nervilor și a organelor mele interne, complet distruse de cocaină. Asta era lumea cu care era obișnuit Yazaki, Împreună cu Keiko Kataoka și Reiko. Un gen aparte de indivizi, am murmurat eu Încetișor. Mi-am amintit cuvintele lui Gan: un om de rând care ar Încerca să imite modul lor de viață nici nu și-ar da seama când s-ar trezi mort. Puterea banilor era În stare să șteargă urmele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]