1,095 matches
-
-n gura mare ” Primăvara a venit!” O săgeată se-nalță spre apus Condamnare la lacrimi de toamnă Și ultimele frunze din zbor Certuri grele cu roșia doamnă Și-un ultim rătăcitor stol. Din ceață, ușor pe cărare, O săgeață se-nalță spre apus, E ultima și dântâi mirare A păsărilor ce-au plecat și s-au dus. Și lacrima ploii târzii Atinge pământul cel gol Cu frunze, ca niște iluzii Și penele plecatului stol.
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93449]
-
ziua recoltei - într-o coșarcă goală un prunc adormit cocori în zare - cu toate gândurile așa departe.. șuierat de tren - ultimul cocor se pierde în albastru parc aglomerat - frunzele se-așează printre cuvinte suflând în mâini - din fiecare casă se-nalță fumul tăceri de mormânt - din când în când mai cade câte o frunză dieta toamnei - umbrele castanilor se subțiază ceață adâncă - de negăsit drumul spre inima ei fumul de toamnă - de undeva, departe un greiere stins nici-un greiere - răscolind printre
Viorile toamnei by Cristina Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83681_a_85006]
-
realmente de nepătruns... Am visat-o întreaga noapte. Venea după mine. N-aveam unde scăpa de greutatea ochilor ei satur nini. Eram într-un muzeu vid, doar noi doi, urmă rin du-ne printre sarcofage. Mă ajungea, șchio pătând și-nălțând un umăr, mă atingea cu mâinile ei sub țiri. Cum ocoleam câte-un pilastru de granit, mă găseam față-n față cu ea, umedă și viscerală. O lo veam peste obraz, o sfâșiam cu unghiile. O spintecam cu un cuțit
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
O crezuse înghețată și limpede, dar era răscolită și îi clătina gândurile în cap. Se simțea înecat în această neliniște pe care aproape că o auzea zvârcolindu-se și atunci se gândi că poate e moartea. Se sili să se-nalțe în capul oaselor. Ningea, dar în cameră era cald și totul părea așa cum lăsase: cămașa, pantalonii, cureaua și un pulover de lână, așezate pe scaun. Cana lui pentru apă și un briceag cu care tăiase o jumătate de măr. Încă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
nu suntem? Al doilea bărbat amuțise. După o vreme, spuse morocănos: — Ți-am mai zis... nu-ți lăsa mânia să-ți scape... Așa, nu mai terminăm până mâine... Lui Omar îi sunară în urechi vorbele ca atunci, în cușetă. Se-nălțase în capul oaselor. În mansardă era foarte cald ori el se sufoca din nimic. Buimac cum era, se urcă pe scara pe care o sprijinise de zid cu o seară în urmă. Erau trei tablouri pe care voia să și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îl făcu să tremure din tot corpul, ca un animal prins. Se opri o secundă, ca să răsufle. Nu știa ce îl doborâse într-atât, emoția revenirii sau frica. Era o noapte tihnită și înmiresmată de arborii de konar, care se-nălțau peste garduri, de glicinele uleioase și de tămâia zilei de rugăciune care se încheiase. Se trezea în el, sfâșiată, vocea locului în care crescuse și se strânse, ca rupt de crampe, la picioarele unui pod de sub care apa secase. Câțiva
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe care îl dăduse în limba lor. Izbucniră în aplauze toți, de la un capăt la altul al mesei. Ce v-am spus! hămăi Godun și-l bătu cu palma pe spate, încât își auzi răsunând coșul pieptului. Atunci Veterinara se-nălță de la locul ei și făcu ceva nemaipomenit: îl prinse de gât și îl sărută pe-un obraz și apoi pe celălalt, și pe urmă în vârful capului, repetând: „Bravo, bravo!“. Omar se fâstâcise de tot, ar fi vrut să dispară
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
încotro se îndrepta. Era chiar în mijlocul unui rai vegetal și înșelător sau doar indiferent și tenace. Calul i se neliniști și începu să tresalte. Se cabră odată cu el, dar nu era ceea ce așteptase. O porni sforăind în galop, până când se- nălță și îl aruncă dintr-un salt, făcându-l să se despartă de hățuri. Plonjă ca o săgeată lansată din arc și căzu pe spate în desișul unor bețe și țepi de gherghin sălbatic. Îi vâjâia capul, dar nu simțea încă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Cine-mi trece lunca mare, Fata lui Dragoș călare Pe-un cal alb ca de ninsoare, Cu rafturile de argint Și presun pân în pământ, Ea își caută de cale, Merge-n vale, merge-n vale. Îndărătu-i din pădure Se - nalță, cu ziduri sure Și cu nalte porți, cetatea Stăpânind singurătatea, Iar ea-și caută de cale, Vine-n vale, vine-n vale. Iar când ochii și-i ridică Se trezește singurică, La mijloc de codru des Unde crengile se țes
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fost Că de n-ar fi fost Nu-i s-ar ști de rost, Fost-a împărat Mândru luminat, Ce avea cetate De nalte palate, Cu turnuri de fier Ce dedea în cer. Și-n mijloc stetea Și mi se nălța Mândră monăstire, Loc de pomenire, Monăstire naltă, Cum n-a mai fost altă. Și asupra ei, Mări, că-mi vedeai Că în loc de cruce Soarele străluce. Și-avea-mpărăteasă 273 {EminescuOpVI 274} Tânără, frumoasă Ca floarea de nalbă, Ca lacrima albă, Pe fruntea
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
linia vieții runic săpată într-o imensă zăbavnică palmă. Pașnic ca untdelemnul cel veșnic se scurge subt bolți Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? Pescăruși speriați din tenebre se-nalță când luntrea cu umbre alunecă iară. Suflete-n zbor de frunte mi se lovesc zbârnăind ca rădăștile-n vară. Total e împlinit. De șapte ori răsucit răsuflă în somn Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
împlinit. De șapte ori răsucit răsuflă în somn Aheronul. Acum ah de trecere cine va-ncepe cîntarea? Acum ah negrele ape cui îi dau tonul? [1933] * VRAJĂ ȘI BLESTEM Pe creasta nopții moara seacă macină lumină-n gol. Lopeți se-nalță și s-apleacă. Războiul după ușă pus țese singur - vezi suveica? Fă o cruce spre apus! Fântânile la uliți rele găleți coboară și ridică 'n cerul jefuit de stele. Cuiburi în copaci s-aprind ca de-o mână. Ard cu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
subt stâncă. Va să desferece duhul pădurii și șipote negre cari cântă. N-o să-1 mai vadă nimeni cu anii. Numai de sus pretutindeni 1-a dovedi cu țipăt uliul și buha cu scurte jelanii. [1931] * ȚARĂ Pe dealuri se-nalță solare podgorii albastre și sonde. Râuri spre alte seminții duc slava bucatelor blonde. Țara și-a-mpins hotarele toate până în cer. Pajuri rotesc - minutare în veșnicul ceas - peste câmp și oier. Fluturând în veșminte de culoarea șofranului, ard fetele verii
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
văzduh. E o pasăre? E duh? Numai el o fi, numai el: pământeanul puțintel cu trupul ca bucatele mult lăudatele, cu glasul ca seninul cu sânge ca aminul. Numai el poate fi: Hristosul păsăresc! Cel ce-n fiecare zi se-nalță o dată, biruitor fără fier, din holdă la cer, și descântă păcatele peste toate satele. [1937] * SATUL MINUNILOR Ajuns-am prin pulberi și miriști unde răzbat fără sfat numai unii. Drumeaguri ades ocolit-am prin liniști după mersul albastru al lunii
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
când unda 1-ajunge, dar taina cu pinteni de-argint îl străpunge. Pe țărm unicornul, o clipă cât anul, se-nfruntă-n poveste cu oceanul. E apă, sau altă ființă, cu plesne, în care se simte intrând pân la glesne? Se-nalță de spaimă-n paragini când taina se sfarmă la margini. [1938] * COASTA SOARELUI lui Vasile Băncilă Frunză verde, dragele linele colinele strâng de sus luminile. Ape cântă, largele. Trec pe drum copitele și prin gând ispitele. Pasărea din iniște sparge
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
puțin traseul întortocheat pe care, plin de brațe, cotituri, lățiri și gâtuiri îl făcea râul. Acolo, după ce s-a despărțit în două brațe la o milă în amonte, râul se reunește la poalele unei ridicături de pământ, pe care se-nalță un străvechi paraclis, împrejmuit de plopi, în mijlocul unei pajiști. Ușa bisericii era deschisă, și, din instinct, m-am dus să văd ce era înăuntru. Între cercul de copaci și paraclis se vedeau câteva morminte având deasupra cruci grosolane. Rotari m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
anumite lămuriri. - Trebuie să merg să-l văd, dar se prea poate să nu vrea să mă vadă; au fost ceva neînțelegeri între noi. S-au uitat la mine, fără să spună nimic. Iată-ne ajunși în fața casei ce se-nălța, căci ea încă exista, în mijlocul unui mic ocol de ziduri. Poarta de la intrarea în curte era ferită de soare printr-o boltă de vie. Cu o mână tremurătoare, am ridicat ciocănașul. După trei lovituri, poarta s-a deschis, și servitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
avut pentru Garibaldo decât un mare respect, de vreme ce el citea în inima oamenilor și, nu știu dacă dăruit sau pedepsit fiind, era capabil să le prevadă viitorul. Am plecat de la domeniu la vremea când soarele împrăștia aburii albi ce se-nălțau din pădure, la calendele lui aprilie, cu patru cai, doi pentru mine și pentru Rotari, unul pentru bagaje și ultimul pentru Garibaldo și Ansoald, care cântăreau împreună cât un bărbat. Arialdo și Gundo ne-au escortat până la apa numită Tagliamento
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mei Pomii mei se leagănă în vânt, Și port în mine frumusețea lor Sunt tineri, poartă al meu cânt, Cânt de culoare, dragoste, de dor. În ei, eu văd un cer de flori Flori de lumină, flori de bucurie, Se-nalță aproape pân’ la cer, Și-ajung aproape pân’ la nori Ca să trimită pe pământ Culori și poezie. Timpul Ce e timpul? Timpul secunde, minute, ore... Timpul o clepsidră, Timpul un ceas. Secundele mor, minutele trec, timpul... se duce. Ce rămâne
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
-ncet pe nas. Prin ierburile crude Puternic se aude Sub cerul fără fund Un sunet profund. Sunt gâze și gângănii Ce sar și fac mătănii Și mă-ncântă mereu Trecând prin dreptul meu. Soarele și luna Soarele și luna Se-nalță și apun, Semănând întruna Cu baloane de săpun. Privirea lor distantă Prin negre rămuriști Din când în când arată Doi ochi adânci și triști. În sufletul lor trist Resimt singurătatea Și, precum un artist, Nu găsesc deplinătatea. Soarele Luna cea
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ce e mult nu e bun chiar dacă nu e rău. DOAMNĂ CU VOAL: Eu, dacă e muzică bună, pot să ascult zile în șir. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ei, chiar zile în șir... DOAMNA CU VOAL: De ce nu? Muzica bună te-nalță. BĂRBATUL CU ZIARUL: Să fim serioși. Cât poate să te înalțe? Până la urmă tot înnebunești. DOAMNA CU VOAL: Asta depinde de om. BĂRBATUL CU ZIARUL: Vă spun eu, doamnă, poate să fie și Beethoven... Te înalță cât te înalță și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Vaslui profesor coordonator Octavian Gheț ” I-atâta ploaie, lacrimă de zeu De-atâta ploaie, ploaie sunt și eu” Norii ocean de apă Se scurg ploi peste pământ... pământ-lut ce creează ființa, sub mâinile divine: ”El”. Mă-nalț din seva pământului și cat spre văzduh și fruntea-mi primește botezul de limpede și diafan nor. Foc îmi cutreieră scoarța de lut și jar îmi aprinde inima ce se pornește năvalnic și bate a viață. Apa m-a creat
Norii - ocean de apă. In: ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
dispar. Dar unde dispar, bunico? Picăturile de ploaie intră în pământ și de acolo le iau plantele. Prin rădăcinile lor trec în frunze, în flori, iar alți stropi rătăcitori, transformându-se-n vapori, se ridică iar în nori. Vaporii se-nalță ca niște balonașe spre cer și acolo se strâng într-un covor de nori? Da, covorul de nori este purtat de vânt până când o suflare rece îl face să plângă cu picături cristaline, care se întorc pe pământ. Iată că
Lacrimile cerului. In: ANTOLOGIE:poezie by Andreea Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_690]
-
cu mare[a], iar surâdea în fața mărei cu acea intensivă și dulce voluptate, își golise gâtul ei de ninsoare, își despleti părul pe umerii rotunzi, își dezveli sânii, acești doi munțișori de zăpadă cari se susțineau drepți și numai se-nălțau * și [se] retrăgeau încet sub răsuflările ei, mișcîndu-și acele două pete fragede care sunt ca două grâne de tămâie gata a se aprinde amorului; una câte una lunecau hainele de pe ea până ce i se-mlădie * bustul numai până-n șolduri, apoi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
numai români nu? - O! nu trebuie oameni mulți pentru asta... Spiritul public este fapta puținor oameni. O singură frunte unsă cu mirul lui Dumnezeu e în stare să forme din oceanul cugetărilor omenești o singură volbură gigantică, care să se-nalțe din fundul abisului mărei până sus în nourii gânditori din ceriul luceafărului ce se numește geniu.. Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el... Arătați-le unde - ar ajunge de-ar urma tot astfel și se vor întoarce
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]