1,621 matches
-
mai bun dintre stăpânitori, nu era, cu siguranță, nici cel mai rău, oamenii se Împăcau și-și puneau soarta În mâinile Preaînaltului, pentru ca Acesta să pună frâu exceselor hanului. Se sărbătorește, deci, la Samarkand Îndepărtara luptei. Imensa piață Ras-al-Tak e năpădită de strigăte și de fum. De fiecare zid se sprijină taraba unui negustor ambulant. Sub fiecare felinar dai peste o cântăreață sau un zdrăngănitor din lăută. Cercuri de curioși se fac și se desfac În jurul povestitorilor, cititorilor În palmă, Îmblânzitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
asemănătoare celei la care tocmai ai asistat, am găsit soluția. Mă amestecasem În mulțime, În jurul meu se Înălțau gemete. Urmărind acele chipuri plânse, devastate, fixând acele priviri năucite, rătăcite și rugătoare, mi-a apărut toată nenorocirea Persiei, suflete În zdrențe năpădite de o nesfârșită jale. Și, fără să-mi dau seama, au Început să-mi curgă lacrimile. Faptul a fost remarcat În cadrul asistenței, am fost privit, am fost Împins spre scenă, unde am fost pus să mimez rolul ambasadorului franc. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
trebuit să tragă din toate puterile, fiindcă drumul nepietruit se termina cu o pantă. Apoi am luat-o la dreapta. În depărtare se zăreau alte lanuri de grâu, erau galbene sau de un galben bătând spre brun și pe margini năpădeau buruienile. Se luminase îndeajuns, puteai vedea limpede culorile. Acum și oamenii aveau chipuri. Mai înainte, întunericul nopții le vopsise tuturor fețele în negru. Din spate, de unde ședeam, vedeam ceafa tatei. Avea gâtul așa de brăzdat, că în brazdele acelea ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și fără tata. Nu știam dacă Lea avea un drăguț și cine putea fi el. Într-o zi, a sunat telefonul. Lea mă invita la un film. La cinema nu s-a întâmplat nimic. Aveam palmele jilave și m-au năpădit șiroaie de transpirație. Pulpele ei erau foarte aproape de ale mele, dar asta nu părea s-o intereseze deloc. Urmărea filmul cu încântare. La sfârșit s-a aprins lumina și, peste o clipă, eram în stradă. Am schimbat câteva impresii despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
trebuia să mă întâlnesc mai târziu cu Ariana. Chiar în spatele lui, era cartierul nostru. Și la dreapta pornea o alee. Aceea nu mă interesa. De la monument începea parcul propriu-zis, teritoriul meu de hoinăreală. Acolo dalele de piatră erau rare și năpădite de iarbă și mușchi. Rămânea destul loc pentru pământul bătătorit și negru. Coroanele copacilor se răsfirau acoperind totul, și pe jucătorii de șah aplecați peste mesele de beton, și pe cei adunați grămadă în jurul lor. Jucătorii de șah erau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
al minunilor, cu palmieri și bananieri, leagănul acela imens care se întinde între munții Iehuda și munții Moab, părea că și chipul său se întunecase, obrajii îi atârnau pe maxilare fără chef, pielea de sub bărbie forma o cută căzută, este năpădit de o stare rea, iar eu sunt aceea care trebuie să îi stea în cale, mă stăpânesc încă o dată, numai de nu am asmuți bestia aceea conversivă asupra noastră, bestia aceea care ne însoțește tăcută, târându-se în urma mașinii. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
făcând aluzie la sarcasmul pe care crezusem că nu îl sesizase, iar eu spun, nu fac asta tot timpul, pur și simplu nu vreau ca ea să își facă griji, și asta este tot o formă de compasiune, nu? Mă năpădesc valuri-valuri în timp ce ies pe ușă, potopuri sălbatice, chiar și prin geamurile închise ale mașinii le aud bucuria, ici și colo recunosc mutre familiare, copii care pe vremuri alergau prin casa noastră, chiar și în urmă cu un an, poate doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
acoperită de o pereche de ochelari de soare negri, gura mea se deschide într-un suspin dezamăgit, aveam impresia că se deschide din ce în ce mai mult, până ce buzele mi se vor rupe, ca la naștere, atât de mare era dezamăgirea care mă năpădise, faptul că nu venise mă șocase mult mai tare decât faptul că plecase, întreg trupul meu îngenunchează cu un strigăt sfâșiat, mamă, ce faci aici? Am venit să te ajut, zice ea, scările o aduc din nou spre mine, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
destrămate, abia mă țin pe picioare, mă țin cu mâinile de balustradă, mă târâi cu mare efort spre etajul al doilea, vreau doar să mă ascund în birou, să nu văd nici un suflet de om, dar hohotele de plâns mă năpădesc, îmi duc mâna la gură, ca și când aș vrea să mă asigur că nu din gâtul meu ies, sunetul îmi e atât de familiar, încât am impresia că mă aud pe mine însămi de la depărtare plângând amarnic, jelind după silueta care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
meu, între noi se petrecuse ceva, nu mă pot înșela în această privință, durerea mea se împletise cu durerea lui, la jumătatea drumului, între ușă și birou, amândoi observaserăm. Amândoi purtam semnul acestei întâlniri pe frunte, semnul durerii care ne năpădise deodată, surprinzându-ne, în ciuda faptului că toată viața o așteptaserăm, dar care, în adâncul sufletelor noastre, credeam că nu va mai veni, crezuserăm că vom reuși să o transformăm în mii de poveri micuțe, iar uimirea aceasta ne legase atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
mai multe ori. Concentrare. Singurul lucru care nu te trădează În asemenea momente e lista de la spălătoreasă. Să revii la fapte, să le listezi, să le deosebești cauzele, efectele. Am ajuns În situația asta din cutare și cutare motiv... Mă năpădiră amintirile, clare, precise, ordonate. Amintirile din ultimele trei zile pline de frenezie, apoi din ultimii doi ani, confundându-se cu amintirile de acum patruzeci de ani, așa cum le regăsisem violând creierul electronic al lui Jacopo Belbo. Mi-amintesc (și-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
două, mă așteptam să scoată un țipăt de cucuvea. M-a salutat ca un vechi prieten și m-a Întrebat ce mai era pe la noi. Am făcut un gest vag, i-am zâmbit și mi-am văzut de treabă. Mă năpădi din nou gândul la Agarttha. Așa cum mi le expusese Agliè, ideile lui Saint-Yves se puteau dovedi fascinante pentru un diabolic, dar nu neliniștitoare. Și totuși, În cuvintele, ca și pe chipul lui Salon, la München, eu observasem neliniștea. Așa că, ieșind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
printre frunzele de afin. Sabina și-a pus capul în poala mea; cu o mână dibuia printre frunzele verde închis. Culegea bobițele vineții, mă hrănea și pe mine. Buzele mi se facură indigo. Arătam ca doi strigoi deasupra unui crater năpădit de ierburi și căpițe de fân. În zare se vedeau munții transparenți suiți unul peste altul, să ne privească. Bruneta doarmea. Am deschis Metafizica sexului, de Julius Evola. Și așa, când ne certam, Sabina mă repedea: hai, scoate cartea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ochilor. Sub ele, în bătaia lunii, mai sticlește doar vinețiul adâncit al ploapelor. Cu pași hotărâți și regulați se-ndreaptă de-a lungul străzilor către marginea orașului. Acolo unde cale de vreo patru sute de metri se întinde imașul, bolovănos și năpădit de buruieni. Îl salvează doar colina arțăgoasă în spatele căreia se ascunde de opt ani asfințitul. Leonard își oprește marșul aici și încet, numai urechi, se lasă pe vine cu armele în față, pe pământ. Metalul e atât de mut încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
avea o asemenea costumație potrivită cântecului țigănesc. Au rămas totuși uluiți de frumusețea cântecului plin de nerv, de frumusețea ei, întrebându-se cum de știe să cânte țigănește, necunoscându-i secretul. — Ești fenomenală! — De unde știi țigănește? —Învățați la conservator așa ceva? năpădeau întrebările. — Compozitorii se inspiră din viața tutror oamenilor, răspunde ea evaziv. Stimulați de Teofana, au mai cântat și ceilalți creându-se o atmosferă de voie bună. S-au distrat pe cinste că nu le mai venea să plece. Sărbătoritul era
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Bursuc. Ce câini și ce șopârle tot îndrugi dumneata? Iar eu, ăsta, aici, de față... Brusc, solul clisos de sub ei, începe să se cutremure. O nouă găleată de țărână, amestecată cu viermuși, cu melcișori și cu bulbi de buruieni uscate, năpădește de sus. Intensitatea seismului neașteptat, urcă vertiginos: Trei, patru, cinci..., apoi aproape șase grade Richter! Rahat...! Acum, chiar că m-am enervat! Himmel hergot! se burzuluiește Viezurele, cătrănit, schimonosindu-se ca să scuipe o gură cafenie, dintr-un melanj oribil de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ordinii. Acesta fu sfârșitul Secției de Poliție de Sud-Est! SATHARIEL Rămăseseră patru. Un fel de chintă spartă... Primul, ca întotdeauna, pășea pe drumul desfundat Îngerul blond, emisarul Cerurilor, cu tricoul lui galben, pătat de gudron și cu blugii gri mototoliți, năpădiți de scaieți și murdăriți circular, în tur, de la iarba strivită. La un metru în spatele său, umăr la umăr, înaintau sub perdeaua razelor lunare, în noaptea fără vânt, Poetul și cu Fratele, cel dintâi sensibil mai optimist și mai bine dispus
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
meargă cu ea la București. Acuma însă râsul ei era speriat. ― Iar te-a certat maică-ta, Ilenuțo? urmă Nadina văzînd-o așa. Aide, nu mai fi tristă, că nu-ți șade bine! ― Vai, coniță dragă... Cum deschise gura, cum o năpădi plânsul. Abia printre lacrimi și oftări izbuti să spuie ce-a pățit șoferul și că arde Ruginoasa. Nadina însăși, parcă n-ar fi pătruns cuvintele, nu-și dădu seama îndată de înțelesul lor și întrebă: ― Bine, bine, dar mașina e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
sări din pat, își puse halatul și, în papuci și capul gol, ieși repede afară. Soarele de-abia răsărit îl izbi drept în față, încît în primul moment, fiind și după somn, nici nu văzu bine mulțimea de țărani ce năpădise curtea lărmăluind. Strigă la întîmplare: ― Da ce, măi băieți, din somn și în izmene mă luarăți? Cei de pe aproape, care-l auziră, izbucniră în râsete, ceilalți însă vociferau mai aprig. Atunci observă bătrânul pensionar că mulți au venit cu furci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că doarme cu lumânarea la căpătâi. Grigore îl privi câteva minute, îngenunche ca la rugăciune și mai stătu așa iar câteva minute și, în sfârșit, se întinse și sărută mâna rece, cenușie, cu unghiile învinețite. În clipa aceea, lacrimile îl năpădiră singure, îmbelșugate, picurând pe mâinile împreunate ale mortului, lucind ca niște pete de ulei... Grigore se ridică, scoase batista, cu gândul să șteargă mâinile mortului, dar până ce o desfășură se răzgândi și-și acoperi cu ea obrajii... Peste un răstimp
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la noi, condusă de antropologul american David Kideckel. La o primă vedere, a fi (bun) cetățean are de-a face la noi cu patriotismul, cu neamul și mîndria de a fi român, mai ales dacă ești mai în vîrstă și năpădit de probleme și temeri : Ce înseamnă să fiu un bun cetățean ? Păi, sînt noțiuni care sînt legate, cum să zic, de poporul român, de moși, strămoși, cred că poporul român a fost un popor care și-a văzut de treabă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
izolate ale vieții rurale românești, supraponderale și rupte din contextul lor firesc, sînt așezate pe altarul, domestic sau public, al iubirii de tradițional și autentic - de „rustic”, pentru prieteni. Lemnul, de pildă, este epifania însăși a tradiției românești, astfel încît năpădește toate spațiile și ia toate formele. Intrările în județe, instituții și case sînt străjuite de „porți de lemn”, crengi și rădăcini bine lustruite ornează tot felul de spații interioare, miniaturi de căruțe, roți, găleți și alte ustensile rurale se instalează
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
în depărtare stelele deveneau din ce în ce mai dese, confundîndu-se cu ceața albă din zare. Sub acest covor de stele înainta Traian, luînd-o prin spatele pavilionului, apoi direct prin bălăriile de lângă burlan și în cele din urmă îngropîndu-se până la brâu în tufișurile care năpădeau toată curtea, până la gardul de sârmă, atât de îndepărtat în noapte încît nici nu-l vedeam. Lanternele noastre luminau aerul albastru, fumegos. Băiatul se încîlcise cu totul în arbuștii cu ghimpi, mergând cu încăpațînare în linie dreaptă. Șovăi o clipă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fermecător. Mi-l amintesc și azi cu precizie, îl văd pur și simplu în fața ochilor. O intersecție simplă, nu foarte largă, dar cu un aer balcanic, negustoresc, cum nu mai găsești azi nicăieri. Dacă veneai de pe Ștefan cel Mare, te năpădea mulțimea firmelor de toate formele, dimensiunile, culorile, scrise pe sticlă sau pe lemn, cu litere de mână, caligrafiate frumos, sau cu cele mai variate caractere de tipar. Sobari, plăpumari, croitori, "Geamuri și oglinzi", ceasornicari, "Pompe funebre" (aici era mereu câte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Ce vrei să-ți scriu acuma când ne despărțim?", și ne-am văzut iar pe cărarea din mijlocul câmpului, lăsând în urmă silueta de fum a lui Egor. Cum pășeam fără grabă, de mână cu vărul meu, brusc m-a năpădit iar un val de tristețe. Am visat, în acea noapte, o cheie pierdută de cineva în pădure. Tocmai coborâsem lin într-o văioagă unde fagii se făcuseră rari și subțiri, iar pe pământul negru dintre tulpinile lor tăcute se înșirau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]