1,985 matches
-
nevestele lui de asemenea. Femeia divorțată căpăta o casă în imediata vecinătate, uneori rămânea chiar în interiorul casei lui Zeruali și se șușotea că unele rămăseseră însărcinate după despărțire fără ca Zeruali să se arate surprins sau ofensat. Bineînțeles, Sara s-a năpustit chiar în după-amiaza aceea la maică-mea ca să-i aducă la cunoștință bârfele. Eu tocmai mă întorsesem de la școală și ronțăiam niște curmale ascultând cu o ureche distrată trăncăneala celor două femei. Deodată, un nume. M-am apropiat: — Au avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dat pe spate, după care continuă: — Plecaserăm mulți, tineri și bătrâni, bărbați și femei, în pelerinaj la mormântul unui wali aflat la o depărtare de o zi de mers. Deodată, niște călăreți care aparțineau gărzii seniorului din Uarzazat s-au năpustit asupra noastră. Erau patru, în vreme ce noi eram pe puțin cincizeci, dintre care mai bine de douăzeci de oameni cu armele alături. Numai că nici unuia dintre însoțitorii mei nu i-a dat prin minte să se slujească de ele. Au dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înaintarea suveranului: Gaza, Tiberiada, apoi Damasc, unde a fost semnalat un incident. Administratorul Monetăriei, un evreu pe nume Sadaka, azvârlise, potrivit datinei, monezi noi din argint la picioarele sultanului, la intrarea triumfală a acestuia în oraș. Gărzile lui Kansoh se năpustiseră atunci să adune monezile, astfel că suveranul, foarte înghesuit, fusese cât pe-aci să cadă de pe cal. S-a aflat că, după Damasc, suveranul se dusese la Hama și la Alep. Apoi nu s-a mai auzit nimic. Vreme de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
inamicul să treacă Padul. Din păcate, Carol Quintul avea și el aliați chiar înlăuntrul statului pontifical, un clan numit „imperialista“, care avea în fruntea sa pe preaputernicul cardinal Pompeo Colonna. În septembrie, profitând de plecarea Cetelor Negre, acest cardinal se năpustise în cartierele Borgo și Trastevere în fruntea unei bande de jefuitori care dădură foc la câteva case și proclamară în piețele publice că ele aveau „să elibereze Roma de tirania papei“. Clement al VII-lea a fugit să se refugieze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
încât simți mirosul grăsimii cu care își ungeau brațele și picioarele dezgolite, și îi obligă să se așeze în semicerc în jurul lui. Antonius se îndreptă fulgerător spre stânga, lăsându-i pe unii în dreapta, prea departe ca să-l poată ataca. Se năpusti asupra primului barbar din semicerc. Quadul masiv ridică spre cer securea de tăiat lemne, dar Antonius fu mai rapid. Fandă spre dreapta, ajungând între el și penultimul din semicerc. Colosul se întoarse, dar, înainte să abată securea asupra lui, fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
L-a ucis! Uite că-l înconjoară, îngăimă Valerius. — Mă duc! strigă Titus. Își aruncă mantia și o luă la fugă. Străbătu luminișul, încetinindu-și fuga numai ca să ia o secure și un scut, căzute lângă un quad muribund. Se năpusti urlând asupra barbarilor, care se aflau cu spatele la el. Unii dintre ei se întoarseră, dar nu văzură un dușman în bărbatul înalt care venea strigând, cu securea ridicată deasupra capului. Armele lui erau barbare... Așa că nu-i mai dădură atenție și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
clește în călcâiul lui Antonius. Acesta slobozi un strigăt de durere, apoi un altul. Se ridică și se întoarse spre cei trei bărbați. Simți în stomac o mare căldură, care se urcă spre cap. Mușchii i se încordară, și se năpusti asemenea unui vultur spre primul adversar. Luat prin surprindere, acesta fu împins în spate. Imediat, ceilalți doi se postară în fața lui Antonius, încercând să-l oprească, așa cum încerci să ții la distanță o fiară sălbatică. Antonius striga și gemea. Lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
soldații noștri, îngroziți, nu primeau sau nu înțelegeau ordinele, nu reușeau să se alinieze, se uitau zadarnic după însemne, cuprinși de spaimă. Centurionii nu puteau menține liniile drepte, caii o luau razna și soldații sfârșeau sub copitele lor... Dușmanii se năpusteau asupra noastră, atacurile erau tot mai violente... În lupta corp la corp, soldații își recunoșteau în adversarii lor prietenii de odinioară și, dezorientați, se lăsau omorâți. Frații se ucideau între ei... Oamenii mureau pe malul apei, printre tufișuri... Numai Legiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în stare de un singur lucru: să-l sugrume pe Vitellius. Încă se mai gândea la mânia care-l cuprinsese în clipa când Salix se prăbușise în arenă, mort, și care-l făcuse să uite orice teamă și să se năpustească în pulvinar având în minte un singur obiectiv. Era uimit că fusese capabil de un sentiment atât de violent, pe care nu-l cunoscuse până atunci. Cineva suspină lângă el. Valerius se întoarse brusc. Pe grămada de paie, lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe el. Dacă fugi, o să te prindă. Are o armă mai lungă decât a ta. Din câțiva pași, rețiarul îl ajunse și îl lovi peste picioare. Valerius căzu peste scut. Se ridică furios. Primi o nouă lovitură, în cap. Se năpusti spre rețiar, rotind sabia, dar nu reuși să-și atingă ținta. — Pe toți zeii! tună Hyrpus. Ce faci, alungi muște? Ce vrei? Până acum el n-a cunoscut decât lama chirurgului, zise cineva. Valerius primi o nouă lovitură. De fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
seama că încălțările sale, acele caligae cu ținte în talpă, permiteau o bună priză pe nisipul ud din cauza ploilor din ultimele zile. Alunecă totuși și îl văzu pe rețiar la doar doi pași de el, în dreapta. Văzu că Flamma se năpustea asupra lui cu viteza luptătorului care își dă seama prea târziu de greșeala adversarului și se grăbește să-l surprindă. Deși nu-și revenise cu totul, Valerius reuși să împingă scutul oblic deasupra capului, ca să se ferească de trident, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care le scoteau barbarii înainte să pornească la atac. În partea dinspre apus a arenei, deasupra porții libitinaria, pe unde erau scoase trupurile gladiatorilor uciși, se auzi un cor, slab la început, apoi tot mai puternic. — Flamma! Flamma! Rețiarul se năpusti hotărât spre Valerius, care luase poziția de apărare, cu piciorul stâng, apărat de ocrea de bronz, în față și piciorul drept întins în spate. Bustul era drept, scutul concav era ținut vertical, lipit de genunchiul și de umărul stâng, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în cap, dar din lateral. Fu atât de puternică, încât trebui să se aplece mult spre dreapta, cu picioarele depărtate, ca să nu cadă. Flamma ridică tridentul și începu să râdă, sigur de victorie. Valerius simți cum îl cuprinde furia. Se năpusti în față, dar imediat rețiarul făcu un salt și ajunse în stânga lui, prefăcându-se că vrea să arunce plasa. Tridentul îl lovi din nou, în tibie. Își înăbuși un strigăt de durere; simți că genunchiul cedează și, în cădere, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Îl atacă pe Flamma, îi înfipse sica în coapsă și se retrase repede. Privi impasibil carnea sfâșiată și sângele care țâșnea, lăsând o dâră roșie pe nisip. Flamma rămase o clipă împietrit, apoi, urlând de durere și de furie, se năpusti cu toate forțele spre Valerius, dar se lovi de scutul pe care acesta îl împinsese în față pentru a se apăra. Impactul fu atât de violent, încât rețiarul făcu mai mulți pași în spate și se prăbuși în nisip. Imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-l ucidă. Căzură, înjunghiați în spate de Titus și Errius, în timp ce Antnoius se ridica palid, cu pumnalul în mâna stângă, și alerga în ajutorul celorlalți centurioni, care luptau la câțiva pași de ei. Furibunzi, Antonius, Titus și Errius se năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și îl văzu pe unul dintre atacatorii săi ridicându-se și târându-se spre tufișuri. Errius se năpusti asupra lui și-l lovi cu pumnul, amețindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de ei. Furibunzi, Antonius, Titus și Errius se năpustiră asupra agresorilor și-i uciseră. Unul singur reuși să fugă. Antonius se întoarse brusc și îl văzu pe unul dintre atacatorii săi ridicându-se și târându-se spre tufișuri. Errius se năpusti asupra lui și-l lovi cu pumnul, amețindu-l. — Pe ăsta îl ținem prizonier. S-a terminat, șopti Antonius. Titus își rupsese o bucată din tunică și îi bandaja cu ea umărul rănit. Strânse bine fașa și îi legă brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
lupt cu tine! — Valorezi mulți bani, îl provocă Valerius. Poate că de asta împăratul nu vrea să te omor. Se feri de pumnul lui Skorpius, apoi, rapid, sări și-și încleștă degetele în jurul gâtului rețiarului. Skorpius se clătină. Flamma se năpusti asupra lui Valerius, care, cu o lovitură de picior, îl făcu să se rostogolească sub masă. — Proculus îți dă putere să învingi mereu, cu vrăjile lui, zise Skorpius cu glas răgușit, când Valerius îl eliberă din strânsoare. Imediat, pumnul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
jos. Flamma și alți câțiva se feriră sărind în lături, dar printre cei din spatele lor bolovanul trecu lăsând în urmă o dâră de sânge. — Acum! îi șopti Marcus lui Valerius. În clipa următoare, gladiatorii othonieni ieșiră din tufișuri și se năpustiră cu săbiile ridicate asupra mașinilor de război. Soldații erau înarmați cu scuturi și săbii. Valerius se trezi prins între doi adversari. Îl desfigură pe primul, tăindu-i fața de la o ureche la alta, cu același gest - pe care nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Mulțimea sări în picioare, exultând. — Mă înșel eu, sau asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui ajunseseră în vârful colinei. Flamma se năpusti asupra tracului și, cu o lovitură năprasnică în coif, îl făcu să se prăbușească. Întorcându-se ca o furie, înfipse spada în pântecele unui adversar, apoi în pieptul altuia. Lupta cu disperare, văzându-i pe tovarășii săi căzând unul după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Marcus, care lupta cu cruzime și ucidea fără ezitare. Mulțimea era în delir. Strigătele ei îi amețeau pe luptători. Sângele îmbiba pământul. Valerius se trezi față în față cu Flamma. — Ticălosule! — Pui de cățea! Te omor pe loc! Flamma se năpusti în față, dar nu întâlni trupul adversarului și căzu. Valerius, care îi evitase lovitura, ajunse în spatele lui și îi smulse coiful cu atâta violență, încât aproape că îi frânse gâtul. Când putu să respire iar, Flamma se simți înșfăcat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de cavaleria lui Arrius, care încerca să forțeze deschiderea nu mai mare de zece pași. Unii soldați, speriați, urmăriți de dușmani, își abandonaseră caii și veneau în fața tovarășilor lor aliniați în formație, implorându-i să-i lase să treacă. Se năpusteau spre rândurile strânse ale formației, împingându-le și stricându-le. — Atenție! Antonius galopa în fața expediti-lor. Își oprea calul acolo unde rândurile erau în neorânduială și îi îndemna pe soldați așa cum făceau optiones și centurionii, cu mâna și cu glasul. Le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
nici măcar un pas, chiar dacă soldații din manipulul lor se retrăgeau și îi lăsau singuri în mijlocul dușmanilor. Era prezent pretutindeni. Se deplasa de-a lungul liniilor, încurajând soldații, dându-le sfaturi, împingându-i în față pe cei care dădeau înapoi... Se năpusti spre un signifer care fugea, cuprins de panică la vederea armatei dușmane, cu signum-ul ridicat; urmărind steagul colorat, centuria lui întorsese spatele dușmanului. Antonius luă lancea unuia dintre expediti și-l străpunse pe signifer-ul laș, apoi luă signum-ul și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Antonius. — Doi curajoși! strigă Antonius. Doi curajoși să ia scuturile și coifurile de la cadavrele dușmanilor, să se infiltreze printre vitellieni și să ajungă la catapultă. E de-ajuns o lovitură de sabie ca să tai frânghiile. Imediat, doi soldați tineri se năpustiră înainte și reușiră să taie frânghiile, înainte de a fi uciși. Antonius văzu trupurile celor doi eroi alături de catapulta devenită inutilă. În clipa aceea, luna se ivi, imensă, la orizont și începu să se ridice pe cer, luminând câmpul de luptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
neobișnuită izvora din liniștea cu care publicul urmărea lupta. Chiar și incitatores tăceau, parcă hipnotizați. Spectatorii stăteau nemișcați, fără să scoată un sunet, în timp ce rețiarul și secutor-ul își reluau urmărirea. Valerius rată un atac. Furios, Skorpius se întoarse și se năpusti asupra lui, lovindu-l în plin. De data aceasta Valerius nu reuși să pareze lovitura și se prăbuși. Se rostogoli în nisip, stârnind un nor de praf. Marcus văzu cum, cu un efort, se întorcea cu fața în sus, strângând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la fugă. Skorpius ezita, neștiind dacă să alerge sau să sară în lături, dezorientat de fuga în zigzag a lui Valerius, care acum se îndepărta de el, acum se apropia... Împotriva oricărei reguli a tehnicii de luptă a rețiarilor, se năpusti asupra secutor-ului, încercând să-l doboare. Valerius câmtă să evite lovitura, dar era prea târziu. Impactul fu atât de violent, încât zgomotul armelor din metal și lemn și al celor două trupuri care se înfruntau răsună sinistru în toată arena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]