1,183 matches
-
adormi din nou liniștit cu degetul În gură. Așa Îți petreci veșnicia. Râzi și plângi, uneori, pentru toată jalea și bucuria lumii. Râzi și plângi, dormi și visezi, TU, care le știi pe toate, suflet bun la Dumnezeu. Totul se năruie dintr-o dată. Uiți din ce În ce mai mult. Aluneci. Lupți. Uiți totul. Foc Îți intră pe gură și urli inconștient Înghițind pe nerăsuflate acest foc care este aerul. Apa ți-e străină acum și În țipetele care sunt ale tale și ale casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
are nume rusesc și stă undeva pe Mașina de Pâine și fugi și explică la facultate, cine să te creadă, „violatorule!”, tocmai acum când este psihoza asta cu Râmaru, și te exmatriculează cât ai zice pește și visul tău se năruie la nici un an de la Împlinire și abia când lucrurile se potolesc și un procuror te scoate din cauză, „că nu s-a aruncat, ci a căzut, iar blugii i-au funcționat ca o parașută”, și povestea cu Însurătoarea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
megatone toate portretele astea? Cum de nu se prăbușesc casele sub o astfel de greutate? Cutremur de pământ... Este ora nouă seara. Prin cap, În câteva fracțiuni de secundă, Îți trec următoarele cuvinte: macaroane, ceas, macara. Se prăbușesc case, se năruiesc orașe Întregi, mor oameni sfârtecați sub dărâmături, e prăpăd și urgie În noaptea asta de 4 martie. Oamenii umblă distruși pe străzi, dorm sub cerul liber, teama le intră În oase și o negură a disperării se lasă peste tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
a deschis ușa, eu am închis-o în spatele nostru. Totul era învăluit în aceeași neschimbată dezolare, cuvertura cu flori de pe micul divan, posterul cu maimuța ținând biberonul între labe, același miros de clor și otravă. Am simțit cum ceva se năruia în mine, o pastă moale și caldă se insinua încetișor sub carapacea mea. Impulsul sexual nu se grăbea, era slab, de-abia se făcea simțit. Așezai plasele pe jos. O cutie de bere se rostogoli sub masă. Ea nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Ludovic al XIV-lea al Franței cu infanta Spaniei, María Teresa, fiica regelui nostru Filip al IV-lea, Habsburgul, și s-a semnat Pactul de Familie - „Pirineii nu mai există „, s-a spus, ca și cum cu astfel de pacte s-ar nărui munții de stâncă milenară -, și mă duc în satul Biriatu, oază de pace. Acolo, în Biriatu, mă așez o clipă la poalele bisericuței, peste drum de cătunul Muniorte, unde tradiția locală spune că locuiesc descendenți bastarzi ai lui Richard Plantagenetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
vremuri țara fusese plină de admiratori ai lui Stalin și răsunase de cântece despre cavaleria lui Budionîi 2. Iar el, Fima, s-a ridicat, s-a Îndoit puțin de spate și aproape că i-a făcut pe toți să se năruie de râs, când a Început să declame cu un glas răsunător și afectat un pasaj tipic dintr-o veche traducere de literatură rusă: — Și aici va sta doamna mea? Lângă Spasov voi sta, În suburbie, pe lângă mânăstirea V., În slujba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
că Kiki pornise În construirea celor două personaje de la aspectul englez și cel francez al propriei persoane și istorii personale. Astfel, Maurice studiase chimia la Universitatea din Londra, În timp ce Barry Josselin studia artele frumoase la Antwerp, unde speranțele i se năruiau În urma pierderii vederii la unul din ochi (Henry se amuză să constate că aceasta se Întâmpla În timp ce picta „un bătrân“, nu o fată tânără și dezbrăcată). Ajunsă În punctul acesta, povestirea se pierdea În tonalitatea supranatural-științifico-profetică ce dusese și Peter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
din plajele situate de-a lungul golfului Danzig, turnuri de înălțimi diferite, împrejmuite de ziduri ce alcătuiau o cetate locuită de personaje de natură fantastică. Întotdeauna, marea îmi surpa construcția astfel ridicată. Tot ceea ce se ridicase cu atâta fală se năruia în sine fără un sunet. Iar nisipul ud mi se scurgea din nou printre degete. Cetatea de nisip se numește o poezie lungă pe care am scris-o pe la mijlocul anilor șaizeci, așadar într-o vreme în care tatăl în vârstă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pă cât dă pustie pă atât dă locuită. Cum nu vream să dau ochi cu don Alejandro, am glisat dân oraș pân Unșpe. Și Într-o zi mi-a ajuns În urechi vorbă coaptă cum că hărăbaia din Belgrano au năruit-o când cu sestematizarea. Pujato, 11 septembrie 1946. SEMNUL Geneza, IX, 13 — Acolo, fix unde merge ochiu, are să-i vină la soroc pă chelie lu candriu dă Lumbeira să-mi poată lua alt completo, că facturicile Îți dau putere și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Viața-mi astrală Neștiind că sunt DIAMANTUL venit pe un NOR Să-mi apăr destinul din viața-mi banală. Unde nimicul mai doare prin cei ce urăsc Nebunia din amfore uitate-n neștiute izvoare Dar unde-i DESDEMONA să o năruiesc prin PĂMÂNTUL despicat în inimi de osanale. Să-i cânte la cap nevralgii adâncite Să-i moară și moartea în care va fi Un drog de urgii prin vieți suferinde Să-i ningă și chinul prin ceruri de-o zi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ceva nedeslușit, ca o furie, îndârjire și rușine crescând în el. Iar se gândea la vorbele acelea și rostea cu glas tare: „N-a vrut“, și înjura, fără să știe pe cine anume. I se părea că avea să se năruie ceva în jurul lui, că el însuși se prăbușea, cu mâinile legate în buzunare, și că își pierduse drumul de libertate. „Nebun încăpățânat“, își mai spunea, „nu știi ce vrei și pierzi totul“. Vorbele astea avea să și le amintească a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care le avem și pare a nu se afla la nici unul dintre ele, am reușit să Îngaim. — Ei da, bineînțeles că nu se află! Aproape că urla deja, iar calmul acela al ei prețios și calculat era pe cale să se năruiască. A inspirat exagerat de adânc și a rostit pe un ton sacadat: — Ahn‑dre‑ah. Îți dai seama că domnul Lagerfeld e la Paris săptămâna asta? Aveam impresia că asist la un curs de engleză pentru străini. — Bineînțeles, Miranda. Emily
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
iar mesajele mele nu ar fi bine-venite. Încerc să mă gândesc la tine fericită fără mine fără să las asta să mă facă nefericit. N-am să cutez, gelos, să-ntreb cu teamă pe unde mergi, ci, robul tău, mă nărui În Întristare, dar de bună seamă ferice-s cei cărora ziua-ți dărui.1 Scrii atât de frumos despre copii - lecțiile de citire ale lui Emily, felul În care Ben Încearcă să vorbească cu tine - Încât Îmi dau seama că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
să Înceapă proiectarea spectacolului vesperal de sunet și lumină pe ecranele gigantice reprezentate de fațadele lor placate cu sticlă. De la platforma de piatră, povîrnișul cobora către rariștea lămîilor Înnegriți, apoi spre poarta din spate și spre garajul de lîngă casa năruită de incendiu. Am părăsit platforma și am pornit către livadă, cercetînd terenul pietros În căutarea vreunei posibile urme lăsate de incendiator. Chiar deasupra capului meu se auzi la un moment dat fîlfîitul prelatei. Curios să vadă cine eram, pilotul deltaplanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
nemișcat. Și eu și Bobo îi contemplăm tăcuți silueta subțire, în jeanși negri și pulover negru. Mereu îl văd îmbră cat în negru, îmi dau eu seama, cu mirare, în timp ce un semn de întrebare plutește în aer nedumerit și se năruie atunci când Eduard se întoarce de la fereastră și mă pironește încordat cu privirea lui încă întunecată. Apoi rostește, mai mult pentru sine, continuând să mă iscodească din ochi: — Nu știu de ce mă mai mir atâta de imaginația ta! Eu unul nu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
se poate dilata și eterniza, că nu va cunoaște niciodată îmbătrânirea și moartea, că el, Eduard Scarlat, va rămâne tânăr și, ori de câte ori se va deschide cartea lui, el va păși în afară, neatins de vreme. însă această incitantă descoperire se năruise, jalnic, odată cu prăbușirea lui de pe stâncă. Era departe de a fi o persoană interesantă, nicicum un personaj exemplar. Și, totuși, era evident că are multe în comun cu personajul creat de mintea Clarei. Altfel cum se putea explica incredibila coincidență
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
fi vrut să le joace o festă năvă litorilor. Sunt atât de mici, le poți strivi una-două cu talpa, apăsând foarte ușor pe ele, își spune el, fluturându-și pletele negre lungi și mișcându-și involuntar tălpile în aer. Se năruie fără nici un scâncet, ca un colb imperceptibil, firele de nisip alu necă brusc din vârful moviliței, așa cum i-a alunecat și lui piciorul drept de pe stâncă. Piciorul pe care a căzut, cu toată greu tatea corpului. Ca și cum propriul corp, sub
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
realitatea cu o curiozitate rece, de chirurg, și credea că nimic nu e mai simplu decât să o cunoști, aidoma unui suveran care își inspectează, când și când, regatul. Dar, la un moment dat, realitatea se năpustise peste ea cotropitor, năruindu-i orice punte către ficțiune. Abia atunci devenise totul cu adevărat simplu. Azvârlise pe geam fărâmele portretului ei de adolescentă cu capul în nori, aruncase tot trecutul la coș și îl alungase pe Edo cu totul din minte. Și peste
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
a cumințit o dragoste mare: una foarte mare! O viperă de olteancă, o muiere care-și rade părul la subsuori și face baie în lapte de măgăriță! Cică i-a făgăduit, fiind pus să jure, că nu-și va mai nărui faima în beții și nu-și va mai calcina potența în alcooluri. E o muiere aprigă olteanca, fiindcă i-ar fi interzis să poarte cercel în ureche, ca zoofilii, sau să-și masacreze pielea cu tatuaje, cum fac țiganii care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
-ntregul desfătărilor, la care suntem gata, cu aripi desfăcute. Oh, necumpătaților! suspină tânăra furnică. Mult a mai păgubit, odinioară și neamul nostru, când era nepotolit dărâmător de corifei, pe care, la îndemnul viclean al străinilor din cele patru vânturi, îi năruia în blasfematorie uitare. Apoi, tânăra furnică îi ceru să ia aminte la Istorisirea despre Piatra azurie: Cică strămoașele noastre găsiseră departe, pe un munte uriaș, o Piatră azurie, limpede și luminoasă, precum e primăvara Cerul cel de neatins. Mult s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
parcă nu înțeleg ce se întâmplă, burta spintecată. Cu gura larg deschisă din care nu iese nici un sunet, începe să-și adune singur mațele de pe jos. Un glonț îl lovește în cap. Sânge și creieri sunt împroșcați în jur. Se năruie lent la pământ. Ghemuit după cadavrul umflat al unui catâr, Marius zărește câțiva soldați români necunoscuți prinși într-o horă sinistră a morții, cu trupurile aproape tăiate de rafalele ucigașe. Cad unii peste alții. Lângă el, se trântește Caftoi. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
zgomotul împușcăturii dar nu simte nimic. Ridică pleoapele și vede chipul lui Barbu cu expresia aceea specifică a omului încearcat de o mare surpriză din care este incapabil să-și revină. Scapă pistolul din mână și lovit de moarte se năruie în zăpadă ca un castel din cărți de joc. Rapid, Marius se aruncă și el la pământ dar, BANG! O altă împușcătură bubuie. Simte cum abdomenul îi este perforat. Cade greoi, pe spate. Deasupra, zărește printre norii mărunți și pufoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
e o posibilitate...“, a zis Mihnea. A luat niște biscuiți din pachetul pus pe masă și s-a apucat să-i înmoaie în cafea. Nu-i mânca, se uita doar la ei cum se dizolvă în lichidul vâscos și se năruie, ca peretele la un cutremur. „Te-ascultăm.“, l-a încurajat Maria. De undeva trebuia să apară o soluție. Mihnea a lăsat biscuitul să se rupă de la jumătate, apoi a ridicat partea rămasă intactă. Încă mai curgea făina din ea, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
recunoscută. Doar milițienii și doctorii mai inspirau atâta importanță. Și parcă și-actorii. Acum, în intervalul de care unii au nevoie să clipească, iar alții să modifice un roman, lucrurile fuseseră date peste cap. Două secole de respect național se năruiseră într-o fracțiune de secundă. Trebuia să fii al naibii de nebun numai ca să te gândești la chestia asta, darămite s-o încerci. Sau al naibii de deștept. „Ești sigur că tipul ăsta are vreo legătură cu noi?“, s-a interesat Maria. „Nu suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
familia încearcă să ne protejeze de pericole și nu să ne facă rău. Din acest motiv toți trebuie să avem încredere în ceea ce ne sfătuiește ea și să ne lăsăm ajutați de ea atunci când simțim că totul în jurul nostru se năruie. Afirm cu toată convingerea că drogurile sunt cei mai aprigi dușmani ai noștri și nu trebuie să ne lăsăm influențați de nimeni pentru a le consuma, iar cel care a greșit și s-a lăsat pradă tendinței are dreptul la
Drogurile. Gânduri despre aparenţe…. In: Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Albu Alexandra, Oana-Raluca Silion () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1986]