288,067 matches
-
Mircea Moț. în acest caz credem că nu este lipsit de importanță faptul că spațiul în care sînt trimiși copiii, în numele cărții, îndepărtat, ține de margine, de periferie ori de afara creației înseși. Un spațiu, evident, demonizat. însă desprinderea de natură e regretată de humuleștean nu doar prin intensitățile nostalgice, detectabile în cîmpul moral al operei, ci și în sfera biografiei sale, purtînd stigmatele universului abandonat în favoarea ficțiunii. Avem a face cu încercări de reîntoarcere la primordialitate, de-o impresionantă pregnanță
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
nu doar prin intensitățile nostalgice, detectabile în cîmpul moral al operei, ci și în sfera biografiei sale, purtînd stigmatele universului abandonat în favoarea ficțiunii. Avem a face cu încercări de reîntoarcere la primordialitate, de-o impresionantă pregnanță psiho-fizică. Urmărit de spectrul naturii, Creangă încearcă, instinctiv, a-i recupera elementele după care tînjește în mod măcar subliminal. Habitudinile sale sînt pantagruelice. G. Călinescu pune în evidență voluptatea ieșită din comun a scriitorului în legătură cu hrana: El mănîncă o dată zece ouă, o strachină de prune
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
originalitatea creatorului nu se poate absolutiza, unicitatea sa nu poate fi totală, ruptă complet de contextul fizic și metafizic în care se înscrie și care e Cosmosul, purtător al unor indeterminări ce răspund în mister. Partea și întregul, cultura și natura, subiectivitatea și obiectivitatea se întrepătrund, cooperează în angrenajul unor respingeri și atracții compensatorii, conturînd imaginea ființei ca operă și a operei ca ființă.
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
Cum pornești un roman? Cu un sentiment, o stare de spirit, o teză, un vis? TM. Ca să continui ce spuneam, plec de la oameni. Îndatorirea unui adevărat romancier este să creeze viață. Plec uneori și de la o teoremă - o teză despre natura umană pe care vreau s-o demonstrez - dar aceasta face de fapt parte din caracterizare. LV. Cum îți place să pui capăt unui roman? TM. Ca scriitor nu mă prea interesează intriga. Ca lector mă agăț de ea ca toată lumea
Timothy Mo – "Umorul dezumflă prefăcătoria" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/12341_a_13666]
-
în mare parte rizibil dar critica literară de valoare cred că trebuie să fie la fel de creatoare ca romanul și, în același timp, fidelă textului pe care îl analizează. Așa cum nu are rost nici să scrii romane dacă nu reflecți fidel natura umană.
Timothy Mo – "Umorul dezumflă prefăcătoria" by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/12341_a_13666]
-
orișice învățăcel, știe mai multe ca el.... Zâmbind în înalturi, Atotștiutorul lăsa să treacă de la Sine... Orice ar fi, trebuie să recunoaștem că ne aflăm în fața unui Meșter tăcut, tenace, perfect... Și că n-ar exista nimic Exterior - Deus sive Natura - Dumnezeu sau Natura, cum spunea Opticianul din Amsterdam, divinitatea fiind firea întreagă, fără alternativă. * Limba în care a fost scrisă Biblia este desăvârșită. Ca toate traducerile ei, din ebraică, greacă, latină, din latina vulgata, de pildă ca Vechiul Testament tradus în
Facerea(II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12379_a_13704]
-
mai multe ca el.... Zâmbind în înalturi, Atotștiutorul lăsa să treacă de la Sine... Orice ar fi, trebuie să recunoaștem că ne aflăm în fața unui Meșter tăcut, tenace, perfect... Și că n-ar exista nimic Exterior - Deus sive Natura - Dumnezeu sau Natura, cum spunea Opticianul din Amsterdam, divinitatea fiind firea întreagă, fără alternativă. * Limba în care a fost scrisă Biblia este desăvârșită. Ca toate traducerile ei, din ebraică, greacă, latină, din latina vulgata, de pildă ca Vechiul Testament tradus în engleză din aceasta
Facerea(II) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12379_a_13704]
-
prelungi audiții, acționează ca un alt Prospero, rege-vagabond, semnele lui izvorâte dintr-o stare de inspirație declanșează mișcarea unui grup inițial amorf, căruia îi insuflă viață și stare dramatică. Actorul are forță și grație și prezența lui scenică este de natură să asigure liantul de imagine pentru aceste povești incredibile și greu de legat într-o intrigă coerentă. Ca în multe alte spectacole ale lui Hausvater, cuvântul e pregătit și determinat de starea de inspirație dobândită prin mișcarea ordonat-dezordonată a grupului
Un rege vagabond by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/12384_a_13709]
-
veritabil, dar eu cred că îi lipsește, totuși, lecția "perversă" a Țiganiadei. Situarea undeva între O sută de ani de zile la Porțile Orientului de Ioan Groșan și Cei șapte regi ai orașului București de Daniel Bănulescu nu e de natură să-l avantajeze prea mult. Altfel, romanul este foarte bun, extrem de interesant prin subiectul ingenios și complex, construit atent și consistent narativ - Bogdan Suceavă este un povestitor autentic -, scris admirabil, cu vervă și stil. O provocare inteligentă și de substanță
Mesinism New Age și terorism neoortodoxist by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12395_a_13720]
-
iubirii prin intelect constituie o formulă la rîndul său analizabilă, întrucît "inteligența" mereu invocată n-ar putea funcționa ca o instanță limitativă ori ca o stație de sosire finală, ci, în măsura în care se respectă, ca un stimul al aprofundării fenomenelor, observîndu-se natura lor intrinseră, recunoscîndu-se și adîncimile insondabile, obscuritățile irezolvabile ce pot intra în compoziția lor. Inteligența n-ar trebui să devină, în nici un caz, propriul său fetiș, fiind doar un instrument al înțelegerii, în variate direcții, într-o combinatorie deschisă, dar
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
și o opinie a lui Maurice Blanchot, din Lautréamont et Sade (Éd. de Minuit, 1949). Morala lui Sade, a scris acesta, "se întemeiază pe faptul prim al singurătății absolute. Sade a spus-o și a repetat-o sub toate formele; natura ne face să ne naștem singuri, nu există nici un fel de relații între un om și altul. Singura regulă de conduită este așadar ca eu să prefer tot ce mă afectează în chip fericit și să nu țin nicidecum socoteală
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
Refuzată deopotrivă de viață ca și de transcendență, "asceza" Erosului în chestiune nu ține nici de puritate, întrucît se situează într-un timp "după ce actul erotic s-a consumat, dar înainte ca saturația să se instaleze". Neîndoios, ea are o natură demoniacă. Fred Vasilescu e "un înger căzut". Singura motivație umană a mortificării sale ne-o oferă "închiderea în cuvînt", verbalizarea creatoare a experienței ce și-a propus-o. Asupra irealității produse de mașina pneumatică a inteligenței ce-a vidat Erosul
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
după cum spunea Camus, reprezintă "lucrul din lume cel mai greu de menținut", nu e un mijloc de mîntuitoare transfigurare a trăirilor, nici un panaceu al suferințelor, ci doar un observator neutru și un transcriptor, un grefier conștiincios al vieții a cărei natură, singur, n-o poate surprinde totdeauna pînă-n profunzimi, pe care n-o poate scuti de "ravagiile de ordin lăuntric".
Erosul lui Camil Petrescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12399_a_13724]
-
angulozități și definiții sumare conferă personajelor fizionomii ascetice, transformîndu-le în concepte și în stări etico-afective, dincolo de orice particularizare psihologică. Modelajul larg și subtil, cu imperceptibile vibrații ale suprafețelor, preia lumina exterioară și o prelucrează instantaneu pînă la a-i sugera natura lăuntrică. Încărcătura spirituală a acestei sculpturi, lipsa oricărei ostentații și riguroasa prezență a ideii, îl situează pe Ion Lucian Murnu alături de reformatorii sculpturii românești - Paciurea, Anghel, Brâncuși -, adică alături de aceia care au intuit faptul că resemnificarea sculpturii este posibilă doar
Despre unitate și treime by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12388_a_13713]
-
o categorie umană ce relevă, prin opoziție, divinitatea christică și se complică prin amănuntele dramatice ale scenariului, obiect generos pentru hermeneutică. Atât de generos încât scriitorii l-au adaptat, imaginând plauzibil întâmplarea, spre a lumina un detaliu sau altul ale naturii umane. Prin fapta lui Iuda se afirmă o necesitate imanentă lumii. Necesar este ceea ce nu poate fi altfel decât este, adică altfel decât așa cum s-a întâmplat. Trebuia să se întâmple astfel încât Iisus să fie crucificat și să se constituie
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
universalul. Totodată, în film e reactualizată, deși în plan secund-cauzal, legenda lui Iuda cu amănunte ce duc spre sursa Papini. Iar ceea ce face scriitorul italian se poate numi proză de evocare pe subiectul maniheismului lumii, în general, și al slăbiciunii naturii umane, în special. Iuda, Petru sau Pilat sunt pretextul, dar astfel se atrage atenția asupra consecințelor faptei umane. Pariul între Dumnezeu și diavol se face pe seama omului. Dar nu în toți oamenii este un Iov gata să îndure, cei mai mulți cedează
Iuda, o necesitate? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/12382_a_13707]
-
în același interior, cu o luminație mai intensă, care lasă să se vadă, sub podeaua semitransparentă, ca sub un strat de gheață, nenumărate crizanteme. Aceasta este poate și motivul tragediei: Pelléas și Mélisande, căutând singurătatea și naivitatea amanților romantici în cadrul naturii, nu pot totuși evada din încăperea prejudecăților culturale, nu se pot iubi dincolo de privirea adulților. Acțiunea piesei lui Debussy începe cînd Golaud o găsește pe misterioasa Mélisande pe marginea unei ape. Este o femeie fără trecut; mai bine zis, nu
Pelleas et Mélisande la festivalul din Glyndebourne by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/12413_a_13738]
-
din practica poetică să-și coaguleze sensibilitatea în expresie, Sabin Opreanu a refuzat încă de la început orice tentație a temelor picturii, a acelei exteriorități care fascinează firile slabe și compromite grav cele mai bune intenții. Nici portretul, nici peisagistica, nici natura statică și nici măcar fabulația lirico-onirică, acel suprarealism de buzunar, în capacana căruia scriitorul - atît ca privitor, cît și ca actor - poate cădea cu multă ușurință, nu l-au interesat defel pe Opreanu. Pictura lui nu are nimic denotativ, nimic datat
Sabin Opreanu, un amator profesionist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12412_a_13737]
-
întorseseră spatele realității socialiste jalnice, ocupați exclusiv de futile probleme de stil, în vreme ce condotierii postmodernismului rămăseseră singurii, chipurile, să sape cu furia lor strict instinctivă la temelia comunismului. E un proces de intenție patent și o gravă deturnare a însăși naturii ficțiunii. Discuția serioasă, ce ar trebui să înceapă prin a pune întrebarea cît mai credem în literatură și de ce (sau: unde ne aflăm? - vezi severul bilanț făcut de Culianu), este coborîtă, iată, la nivelul resentimentelor naționale recente. Nu ai fost
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
dispariția unor mari obiective colective, odată cu dispariția marilor ideologii, cînd în România nimic nu pare a fi mai urgent decît proiectul construcției Catedralei Mîntuirii Neamului! Oare este literatura postmodenă română avangarda dezabuzării și a pierderii oricărei credințe (nu doar de natură religioasă) ce urmează să se instaleze? Iar consumismul de masă și hedonismul egoist, trăsături importante ale unei societăți postmoderne, sînt ele efectiv caracteristici definitorii ale săracei societăți românești de astăzi? Numai în România postmodernismul a ajuns un fel de șperaclu
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
echivalente corespunzătoare. Un filon generos al cercetării pornește de la accepțiunea de bază a termenului, mai apropiată de latinescul considerare, pentru a dezvolta o analiză a acesteia în opera Sfinților Părinți și în mistica medievală. De remarcat este în primul rând natură filologica a studiului (vizibilă în cele trei Anexe, minuțioase inventare ale locurilor textuale și ocurentelor lemei cossirar), care poartă în mod evident amprenta puternicei Școli actuale de romanistica din Italia, dar care reprezintă, totodată, si un îndemn pentru reluarea tradiției
Studii culturale româno-ilaliene by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12436_a_13761]
-
care constituie baza prezentului volum, apărut sub egida Consiliului Național al Cercetării din Italia, așa cum aflăm din prefață semnată de coordonatorul volumului, Grigore Arbore Popescu. Dacă în Evul Mediu rolul Veneției în istoria Principatelor Române a fost cu preponderenta de natură economică, ca apoi, în zorii epocii moderne, să devină eminamente politic, odată cu progresivă decădere a Serenissimei acesta s-a transformat, de-a lungul timpului până astăzi, în interes cultural și artistic. Mai mult, este vorba și de o "atracție", o
Studii culturale româno-ilaliene by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12436_a_13761]
-
returneze. Nu aflăm niciodată dacă i le-a dat înapoi sau nu... Și până acum nici nu m-am atins de dialoguri, care sunt de-o artificialitate demnă de reclamele la produse electrocasnice și la fel de originale. Să citez, deci: "iubesc natura care-și pune straie noi", "se spune că iubirea aduce nefericire", "așa că vom privi această lume cu un dispreț olimpian", "am vrut să învăț și animalele să mănânce frumos", "credeam că doar acolo puteam trăi și respira" - tare-aș vrea
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
15 martie -15 aprilie 1929, Brașov, interviu de Șt. I. Chendi ) I. Umanism fără naturalism Dacă adăugăm citatului de mai sus încă două propoziții, extrase din același interviu acordat lui Șt.I. Chendi, și anume: ,,Pe mine mă interesează numai omul, natura - deloc. Nu am fost și nu voi fi niciodată naturalist. Fondul nu are pentru mine nici o importanță...", avem deja o definiție esențială a artei lui Hans Mattis Teutsch. Indiferent la care etapă a creației sale ne-am referi și oricît
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]
-
tentații ale destructurării, Mattis Teutsch se autodefinește ca un umanist absolut, ca un apologet al omului pur, cu o dinamică intrinsecă și ireductibilă, abstract și etern, fără limite și fără istorie. În jurul acestui tip uman nu crește iarba și întreaga natură se surpă. Mattis Teutsch este creatorul deplin al unui umanism în sine, fără urmă și fără context. II. De la Ideologia artei la Constructivismul social În cartea sa atît de neobișnuită, apărută la Postdam în 1931, Müller & Kiepenheuer Verlag, pe numele
Ultimul Mattis Teutsch by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12435_a_13760]