7,611 matches
-
mai putem întoarce. Fără să mai asculte pe vreunul dintre călători, șoferul pornește motorul și dă înapoi. În valul de zăpadă dintre malurile șoselei, la lumina farurilor, se vede urma lăsată de botul mașinii, ca o grotă albă. Viscolul joacă nebun prin cele două fascicole de lumină. Cursa face manevre scurte, nervoase, pînă întoarce de-a binelea. Apoi, accelerată de piciorul șoferului, începe să gonească înapoi, asemeni unui animal speriat, ce-și caută propriile-i urme de întoarcere. *** Vine, sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
drept care, cînd rîdea mai cu poftă, evident, ca o doamnă elegantă ce devenise între timp, nu s-ar zice că prostituția nu rentează chiar și-acum -, i-am aruncat berea din halbă între ochi și-am ieșit. Aveam un chef nebun să mă ajungă din urmă un milițian, sau altcineva, să mă ducă la miliție, să dau socoteală, dar nu s-a întîmplat. Sînteți un cinic, domnule Vlădeanu spune calm și apăsat Muraru, privindu-l lung. Cinic, nu cred; violent, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ar spori scandalul. Privește spre brazii de peste drum și nu-i vine să creadă că zăpada a crescut atît de mult încît, ici-colo, adevărați munți albi acoperă gardurile, iar casele joase, de lîngă gară, abia se mai văd. În viscolul nebun, pornit ca un blestem, oamenii ies din case și-și croiesc cu greu pîrtii pînă la poartă ori pînă la cotețul găinilor. Pe străzile principale ale orașului, din jumătate în jumătate de oră trec pluguri care fac pîrtie pentru autobuzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
zbuciumul gîndului după fiecare lectură a ziarului de dimineață. Dar de dincolo de voința ei revine obsedant în amintire seara cu viscol, vizita bărbatului în haine de șiac, orele dimineții cu nămeți cît gardurile, prin care s-a pierdut bărbatul, gîndul nebun că a făcut un gest necugetat, apoi obsesia că trebuie să-l revadă, să se convingă că nu a visat, culminînd cu vestea incredibilă: "profesorul Bujoreanu nu se mai întoarce de la București; a fost arestat", apoi... ...apoi ancheta, apoi copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în ai fetei, în adîncul cărora tremură flacăra mocnită a unui zbucium. Înainte de a întinde mîna spre cutia cu vodcă, Mihai o învăluie pe Cristina în privirea sa, insistînd asupra celor două părți ale lanțului de la gîtul fetei. Ce noroc nebun au obiectele de aur! murmură el, încrețindu-și colțul gurii într-un surîs trist. Ca și unii bărbați, dealtfel adaugă, prinzînd sub braț cutia, luînd în cealaltă mînă revista de pe masă. Tulburată de-a binelea de vorbe și de surîsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mintea ei, lovită dureros de vorbe, de vorbe și de viscolul din fereastră, reîmprospătează amintirea altei dăți, în altă cameră, cu alte brațe de bărbat întinse către ea, însoțite de aceleași vorbe, aceeași metaforă a luminii și cu aceeași zbatere nebună a viscolului de afară. Apoi, brațul atins de degetele lui Mihai, aduce imaginea brațului puternic, scuturat cu ură, în holul Universității, să se elibereze, lăsînd-o pradă deznădejdii: Nuu! țipă scurt Maria, înfigîndu-și cu sălbăticie coatele în abdomen, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
o întrerupere de sarcină m-ar costa cinci mii. Iar dac-o mai lungim, mai adaug cinci pentru spălatul pe jos. Și încă cinci pentru că a fost măgar și m-a lăsat cu tine. Rămîn însă la primele cinci. Ești nebună dacă-ți închipui...!... O nimica toată pentru niște chelneri la drumul mare..., pe o șosea internațională. Măi fată, am impresia... Lasă impresia surîde Letiția. Consultați-vă nevestele, ca să fiți siguri. Martori am arată ea spre cei din jur -, care au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Tace, lasă privirea în farfurie și continuă să lovească bucata de carne cu colții furculiței, în vreme ce în mintea lui răsare imaginea femeii speriate, retrăgîndu-se spre ușă, încercînd să cîștige timp cu observația că trebuia să-și scoată căciula, apoi... viscolul nebun..., dimineața cu nămeți cît casa... Și, ca și cum gîndurile astea ar fi încălzit întreaga atmosferă, își desface umerii căzuți, aruncă spre Doina o privire senină, cum numai în clipele de mare emoție știe s-o facă, apoi surîde larg: N-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
întîlnit cu Sorina și n-a mai venit singur; o reținere în gesturi "nu!, cred că eu o iau razna; are fată mare, de măritat; mai degrabă ar fi dorit, desigur, să-mi spună ceva, dar ce?... N-o fi nebună să-i placă de mine!..." Ce-ai rămas așa? întreabă Mihai, ridicîndu-se alene. Să-ți torn o vodcă? Nu. Cred... surîde Vlad privind în gol, clătinind încet din cap, afirmativ cred că la vîrsta noastră încă mai visăm că tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se pare că, aruncînd privirea pieziș, vede liniile plăcute ale trupului în mișcare, frînte de cîte o zvîcnire a capului ce-și reașază părul în gulerul ridicat al hainei de blană un gest spontan, plin de tinerețe. Afară, un vînt nebun învăluie din toate părțile. Mihai întinde mîna, iar Doina i se agață strîns de braț. Ce grozăvie! clatină din cap fata după ce intră și încuie ușa de la intrarea în vilă. Te rog să te faci comod! Tanti e plecată la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ieșit de la el, ajungînd acasă, i-a relatat totul. Cînd ți-am prezentat-o pe Doinița, ai măsurat-o scurt cu privirea și-ai exclamat: "Leit Aglaia!" Asta șoptește Săteanu, lăsîndu-se adînc în scaun m-a umplut de o fericire nebună. Am înțeles că atîția ani lîngă mine, de cînd era atîtica, a reușit să capete ceva din deprinderile mele, s-o facă să semene cu... Pe Dracu'! se înfurie Mihai caracterul e una, înfățișarea e alta! Doina seamănă cu Aglaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să inspire mirosul transpirației proaspete, care o fascinează. În neclintirea ei, femeia își adună gîndurile numai asupra unui loc din trupul său relaxat total după atîta osteneală, un loc în care știe că milionane de Vlădeni invizibili au pornit cursa nebună spre întîlnirea cu adevărata Marie, adunată într-un ovul ce așteaptă să fie spart de cel dintîi și mai viteaz dintre oaspeții invizibili, doriți cu atîta ardoare inconștientă în clipa în care ochii lui Mihai, cu limpezimea lor albastră au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
prompt, dar încet, cu ochii mereu la cei care coboară din cursă. Știi unde-i Sălcii? întreabă ofițerul. Da, să trăiți! Știi la cîți kilometri e cel mai apropiat sat? Nu, să trăiți! Opt kilometri. Numai un hoț tîmpit, bolnav, nebun de-a binelea făcea asta surîde ofițerul. Cine ți-a spus? Aia în capot? Da, ea, tovarășe ofițer. Vezi că i-am pus cătușele. A început să-l pocnească pe unul, zice că-i soțul ei, tot spunea ceva de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scund. Iar acum, privindu-l de sus, observasem că avea și un început de chelie. Faptul că mă ridicasem tulburase atmosfera din ce în ce mai apăsătoare din compartiment. Așezat, mă simțeam intimidat și atras în povestea aceea. Eram aproape convins că profesorul e nebun. Mă așteptam la o izbucnire când mă ridicasem. Mă temeam că se va enerva - dar el rămăsese tăcut. Trenul intrase într-o gară. Fereastra era oricum pe jumătate deschisă... M-am întins prin întunericul tăcut, călduț și catifelat și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
penetrarea contorsionată din noaptea precedentă la calculele privind prezentul. Făcea asta în ritmul muzicii de jazz care răzbătea din cele opt boxe negre și romboidale, amplasate în mașină. Semaforul își schimbă culoarea și Alan apăsă pedala de accelerație cu bucuria nebună pe care ți-o dă numai reacția promptă a unui motor puternic. Continuă să se strecoare prin trafic, schimbând benzile, accelerând, frânând, alunecând ca într-un dans fără partener prin defileul de la Marylebone Road, nimerind cinci lumini verzi la rând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
solicitat fiind să adresez telefonic întrebări invitaților, pe C.V. Tudor l-am ignorat pur și simplu și am închis. Cuprins de turbare, a început pe loc să zbiere la camerele de luat vederi că am furat patrimoniul Scânteii, că sunt nebun, că am nu știu câte neveste... Nu altceva a făcut ambasadorul SUA la București, Michael Guest. Dl ambasador nu a dorit să onoreze cu prezența dezvelirea la Cluj a statuii președintelui american Woodrow Wilson de către C.V. Tudor și Gh. Funar. Adică, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
-mi dădea de știre rânjind că știe ce se întâmplă între mine și Cristos era sora lui îmbrăcată-n roșu, Luminița. Ea avea rolul de martor, pentru că în chestiile astea trebuie să existe și un martor, altfel riști să devii nebun. În plus, Luminița se posta pe gardul de la scara ei și urmărea jocul celorlalți copii până când se lăsa seara. Atunci dispărea pentru o clipă și se întorcea cu Cristos. Arăta cu ochii spre mine și strada se pierdea ușurel într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu gene lungi, tremurătoare, pe care vederea înfricoșătoare a pilei de unghii ațintite asupra lor nu le va împiedica să clipească inocent, poate pentru ultima oară, toate aceste făpturi, Arădeanca, Oana, Luana și Sânziana, condamnate să piară de către un Rahan nebun, înarmat cu o pilă de unghii pe care numai orbirea lui pofticioasă îl îndeamnă s-o ia drept cuțit), să le apuce nemilos de părul lor scurt și creț, lung și mătăsos, blond și brunet, de umerii plăpânzi, ah!, atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
înaintea ciupercilor otrăvitoare care i-au provocat visul despre moarte, iar ploaia care i-a spălat veninul din rană (vindecându-l miraculos) s-a pornit din cer, mai precis din niște nori suri, înainte ca el să fi mâncat bureții nebuni. Pentru cine nu crede, ferfenițata colecție a revistei Rahan stă mărturie prin biblioteci. chestia 7 - după ce Mateiul mare a lăsat larg deschisă ușa camerei Mateiului mic, ochii mei nu s-au întunecat. Noroc că lui, coautorului (care a bănuit ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
ar fi fost învățătură de minte. Nu-mi era. Și nici nu mă durea. Și chiar mi-a fost simplu să mă smucesc din mâinile ei de ochelaristă urâtă și de aragaz cu patru ochi. De brontozaură. De sisi și nebună. De cum o cheamă, soarbe-zeamă, de cum o împușcă, cu gălușcă. Și să-i scot limba. Așa. Ca să nu se mai bage niciodată unde nu-i fierbe oala. În certurile fraților de cruce. Habar n-avea ea că exista o cruce în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
-i adevărat. E o trădare la mijloc... Vocea i se auzea mult mai clar, semn că se apropiase de ușă. Recunosc, băiete, că am fost cam Într-o ureche - toți sîntem cam Într-o ureche aici, nu-i așa? Dar nebun să știi că nu sînt! Nu e drept... Dar ce-ai făcut? Îl Întrebă Digby. — Voiam doar să găsesc o Încăpere de unde să pot trage asupra insuliței aceleia. De cîteva luni tot sapă acolo. Într-o seară i-am zărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
rău... De undeva, de foarte departe, se auzi, răzbătînd printr-o fereastră deschisă la primul etaj, păcănitul unui motor de automobil. Digby Își lipi buzele de gaura cheii și spuse: Nu pot să mai rămîn, Stone. Ascultă! Nu ești deloc nebun. Ți-au vîrÎt doar niște idei În cap. Te-au Închis pe nedrept aici. Am să te scot eu! Țin-te bine! Ești un băiat bun, Digby. — M-au amenințat și pe mine că au să mă Închidă aici. — Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
citească. Nu contest faptul că ar exista o criză de timp și că omul consideră timpul ca fiind un bun prețios și necesar pentru a-și acoperi nevoile materiale stringente. Însă, nu putem neglija nici faptul că în goana aceasta nebună după avere și bunuri, omul ajunge să uite de sufletul sau spiritul său. Putem da vina pe tehnologie, considerând-o răspunzătoare pentru că ea cunoaște un avânt considerabil? Sigur că nu. Omul însuși se face răspunzător pentru declinul spiritual din vremurile
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
mai conteste. S-au obișnuit cu el, cu minciunile și piruetele lui, cu permanenta rescriere a trecutului său, încât nu mai miră ori scandalizează pe nimeni până acolo încât să mai ia atitudine publică. Dacă ar face-o, ar părea nebuni. Am obosit să-l înjur!», recunoaște, dezarmant, revoltatul de profesie Mircea Dinescu. Tragedia lui Iliescu este că, oricât și-ar fi tăbăcit pielea, în afară de a domestici prezentul și a-l face suportabil pentru «normalitatea» pe care el și-o asigură
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de muzică contemporană din lume, bă! M-au cântat la New York, Londra, Sydney, Paris, Viena, Berlin - și voi n-ați auzit de mine! Eu sunt băiatul lui Schoenberg, bă! Fratele lui Cage! Polițiștii schimbară niște priviri cum că aș fi nebun și ridicol. - Ce ziceți, bă? i-am luat la rost. - Hai, haideți la secție, și domnișoara... Am coborât din mașină, blestemându-le zilele. - Da’ cu fata ce-aveți, bă? Nu vă e rușine? Persecutați femei nevinovate! Bă, sunt cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]