2,084 matches
-
noi Într-un cortegiu de tritoni, sunând din trâmbiți de sidef și cu cele cincizeci de Nereide jucăușe, abia ieșite din peștera lui Nereu, În toată strălucirea și candoarea lor virginală. Plângeți pe cei care, sub același climat violent și necruțător al mării, propriu și indispensabil crimelor pasionale, n-au simțit inima lor bătându-le să sară din Închisoare la vederea femeii iubite de odinioară, acum Însoțită de un altul; cum și pe cei care nu și au pierdut mințile, o dată
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
este un lucru: moș Ghiță Beldie a fost o personalitate puternică, recunoscută ca atare de toți. Fotografiile care i-au reținut chipul ni-l Înfățișează În costumul său de muntean, Într-o maiestuoasă și definitorie ținută; om al adevărurilor rostite necruțător, care știe să lupte cu adversi tățile și să biruie spunând cuvinte de duh sau pline de har și de Înțelepciune, moș Ghiță Beldie și-a fascinat nepoții. Unul dintre copiii săi, Dumitru, s-a născut la 18 octombrie 1858
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
căsătorise Între timp. Rudele Îi reproșau: „Tu, care ești serioasă, mai umbli cu Mircea?“, dar Lucreția se justifica: „Ce, eu i l-am luat? Ea mi l-a luat mie! Mircea Îmi aparține!“ Destinul a fost și de această dată necruțător. Internată În Spitalul Polizu, Lucreția este supusă operației de extirpare a unui fibrom uterin și moare la cinci zile după aceea de o embolie gazoasă la inimă. La câteva ceasuri după deces, Mircea Florian a venit În strada Puțul cu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cu 20 de lei la tipări rea cărții Letopiseți a lui Mihail Sorbul (10 noiembrie 1913); dis cută atitudinea pe care o au „francezii și soarta Basa ra biei“ (15-22 noiembrie 1915) etc. Ironia lui, atunci când respinge un text, este necruțătoare și caracteristică: „Foaie verde apă rece / Peste pod cucoane trece“ (12 ianuarie 1914). Constantin Beldie are rubrici permanente: Memento - Revista revistelor; din septembrie 1915 semnează „Săptămâna tiparului“ cu două teme: „Cărți & cărticele“ și „Reviste & foi zilnice“. În nr. 24 din
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Glossa spiritului cărturăresc, scrisă de Beldie În septembrie 1918, a fost dedicată băiatului său, Alexandru, și cuprinde eseuri Împărțite În două capitole: „Analiza critică a spiritului cărturăresc“ și „Câteva idei constructive“, Înscrise pe direcția „Întoarcerii la natură“. Constantin Beldie constată, necruțător, că „Sunt suflete de cărturari, adevărate localuri publice“. El declară ritos că „Sin gurele mele remușcări În viață sunt pentru timpul pierdut cu cărți inutile. Încalte să fi stat tot timpu acesta lungit În iarbă, cu ochii-n azur“. Ca
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vedere s-a dovedit că Dumnezeu îi ajutase. Așadar, de aici încolo începea o nouă poveste de viață pentru fiecare. Păreau săraci și umili, singurul lucru de preț pe care-l aveau era doar prietenia lor. Vântul sufla la fel de tare, necruțător ca și atunci când se încumetaseră să traverseze râul, făcând situația în care se aflau și mai îngrozitoare. Altul din același grup zise:Slavă Domnului că am reușit și nu trebuie să dăm cont nimănui pentru tărășenia noastră vinovată de a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
reformator, un ziditor, el nu a fost numai un genial strateg și viteaz războinic; a fost și un înțelept cârmuitor și harnic gospodar al țării; abil diplomat; ctitor și original constructor de biserici, cetăți și târguri; legiuitor de pravile și necruțător judecător; a încurajat arta, cultura, istoriografia, a dezvoltat negoțul, meșteșugurile; s-a înconjurat de colaboratori "vrednici", într-un cuvânt, a ridicat o Moldovă nouă, înfloritoare, puternică, liberă adevărat "miracol moldovenesc" al veacului. Pe drept cuvânt se poate spune că epoca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
picioarele înainte la gropnița de la Putna; sângele vrăjmașilor ce-i pârjoleau prin foc și sabie, țara, tot "nevinovat" era? "Să se știe! Moldova nu-i sat fără câini!" Ștefan Vodă n-a fost Țepeș Vodă. Era el iute la mânie, necruțător cu ticăloșii, dar niciodată fără dreptate. A vrut o Moldovă dreaptă, curată, liberă-liberă, și a avut-o! Cu orice preț! Medicul italian Matei Muriano, care i-a îngrijit rana de la picior, l-a caracterizat astfel: "...Un om foarte înțelept, vrednic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
agitat, ironic. În toată splendoarea strălucirii mele!... Oare, nu mă cântă prostimea: "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare, Seamăn pe lume nu are, Decât numai mândru' soare"?! Mă iartă, se căinează vinovat Daniil. Ochii... Bătrânețile... Nu-s ochii, Sihastre! răbufnește Ștefan necruțător:... E apusul! Soarele a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha!! izbucnește Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii?!?! Praful și pulberea! zice și se agită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mie?! E obrintit! Zău așa!... Să nu ți-l taie! Ștefan ridică șomoiagul chicotind: Ducă-se! E putred! Mai am unu'! spune și ridică piciorul sănătos. Mai rău de cap: n-am altul de schimb... Ți-l taie! amenință Daniil necruțător. Capul? Piciorul! Daniil întinde mâna să-i scoată bandajul de la frunte. Mă lași să văd?... Ștefan se ferește în lături: A! Nu!... Aiasta-i cununa mea de spini! La așa "Mântuitor" așa coroană! râde el sarcastic și începe să se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
putrezit, miasmă puturoasă a Iadului: Apocalipsa pe Pământ. Maria! Te rog! Ajunge! Mi-ai povestit! Nu vreau mai departe! Știu ce urmează! Nu vreau! Nu pot să ascult! De ce trebuie să te sfâșii!?! De ce?! Trebuie, unchiule! spune Maria rece, severă, necruțătoare ca Destinul, ca o Zeiță a Răzbunării. Trebuie! Vreau să-mi amintesc tot! Tot! Vreau să mă sfâșii! Când dau piept cu coșmarul, când îl înfrunt, asta mă mai ușurează. Fugeam, continuă ea cu aceeași privire pierdută, răvășită, numai broboane
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mă durea cumplit și nu mai aveam putere nici să țip. Dumnezeu s-a îndurat de mine și mi-a luat simțirile. Eram fericită să mor... Țamblac, sleit, gâtuit, o mângâie, cu durere: Gata... A trecut, fetițo... A trecut... Maria, necruțătoare, rece: ...Toți... toți au trecut prin mine, încearcă ea să continue, dar, deodată, o podidesc lacrimile și îngână printre hohote de plâns: Și ... și n-aveam decât paisprezece ani, unchiule... paisprezece ani... Țamblac plânge: Gata fetițo... Gata... S-a sfârșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
se trage primejdia, vorbi cu ton mult mai blând ciudatul călugăr. Sunt răni sufletești care dor mult mai tare...Cu voia Domnului, fiul dumitale se va tămădui. Dar Îl pasc alte primejdii. Durerea din suflet poate să lovească mult mai necruțător decât mânia domnului duce. Să lăsăm totul În mâna Stăpânului nostru, al tuturor. El va face cum va crede de cuviință și căile Lui sunt necunoscute... În acea clipă, străinul de la fereastră, care urmărise totul În tăcere, Începu să vorbească
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
o vorbă despre ce s-a întâmplat... Mi-am amintit despre afirmațiile lui Simion Mehedinți: "...în viață e bine să fie căldură, lumină și izvor de armonie pentru cei dimprejurul tău". Așa era tată meu. Mare păcat că o boală necruțătoare i-a curmat viața doar la cincizeci și trei de ani. Eu eram studentă la Științe juridice, la Iași și a trebuit să mă retrag, venind la gospodărie, pentru a mă ocupa de mama (operată de peritonită) și de pământ. Mi-am
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
în seamă nici strigătele de durere, nici lacrimile ce curgeau în șuvoi din ochii bezmeticului ei frățior. Victor, tovarășul lui de joacă nu așteaptă continuarea judecății, o zbughește ca din praștie spre casa părintească iar văru-său Săndel rămâne singur cu necruțătoarea ei surioară, devenită un aspru judecător. Maricica îi mai arse câteva vărguțe la întâmplare și-l făcu scăpat, gândindu-se la ceo așteaptă pe ea de la taică-său, mai ales dacă mieii scăpați de supraveghere, au intrat prin grădinile oamenilor
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
ce promitea rod bogat în toamnă, Maria, Zoița și Costache se sfătuiau pe șoptite cum ar trebui „doftorit” Tică și cum să-i ferească pe cei mici de contacte prea dese cu bolnavul, ca nu cumva să se molipsească de necruțătoarea boală. Cu toate îngrijirile date, deși hrănit bine și trăind în aer curat ca la țară, starea de sănătate a lui Ticu s-a înrăutățit, încât au fost nevoiți să-l interneze în micul spital din Pungești. A fost îngrijit
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
lor ură și dispreț: ne erau dușmani), și poate că n-am fost înaintați Curții marțiale, deoarece la prefectură nu s-a tras nici un foc. O singură dată m-am dus la o întrunire clandestină, apoi, mereu încolțit de ironiile necruțătoare ale colegilor de facultate antilegionari, care începeau să-mi devină prieteni literari, ironiile lui Ion D. Sîrbu fiind cele mai eficiente, mi-am pierdut nemaipomenit de repede „credința“ și, redevenind eu, am scris Povestea tristă a lui Ramon Ocg: culme
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
urât, nu-mi aminteam că înainte să fi privit vreodată așa. Rânjea, spun bine, gura lui era o tăietură adâncă, nu i se vedeau decât dinții, dar era el.(...) Din gură lui ieșea o duhoare grea, dar ochii lui erau necruțători.” Onomastica să este simbolică. După cum observa Cornel Ungureanu, prefixul are două posibile semnificații ,,anti-” însemnând în sanscrita ,,față de”, ,, în prezența” lui iar personajul este dominant - sau o negație, subliniindu-i-se spiritul nonconformist ,,(...) erou al negației, este funcționar al certificatelor
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
locuit apoi la București, a revenit frecvent și pe timp îndelung acasă... Viorel Huși a trait, în mod paradoxal, un destin dilematic: pe masura ce pictorul atingea noi culmi ale artei, în aceeași măsură ființa-i omenească era adânc rănită de boală necruțătoare. Criticul de artă Radu Ionescu, într-o cronică din 1996, concentrează într-o frază toată dramă existențiala a artistului: „Făcând din creația să o suferință, Viorel Huși trăia, în fața fiecărei lucrări, teama de a nu fi putut spune tot: «Cum
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
viitor, Amfiteatru, nr. 7/1981). Cum adică? Romanțioșii proști sub clar de lună, proștii culturalizați, proștii de toate felurile, dar apți cu toții de orice ticăloșie, nu sunt în ultimă instanță decât însuși autorul ? S-a demascat el pe sine așa necruțător ? Da, toți avem în noi destulă prostie, mai mult sau mai puțin latentă, toți suntem virtualmente apți de mari ticăloșii. Numai inteligența, câtă o avem și pe ea, și simțul vieții autentice, adică propriu-zis bunul simț, ne țin în șah
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a Elvirei Popesco. Doi actori au jucat rolul protagonistului și amândoi au ajuns la spital, În stare foarte gravă, după numai câteva reprezentații, dovadă că acatistele Bisericii catolice au prins. Totuși, Biserica nu avea de ce să fie chiar atât de necruțătoare. Iuda apare umanizat, dediabolizat, Într-un context istoric reconstituit cu minuție și talent de Pagnol. Trădarea lui survine după o noapte petrecută În casa părintească, la sugestia unui Străin (probabil simbolul „diavolului de treabă”). În Ficciones, Borges imaginează un tratat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
o mare personalitate, mama Monicăi, deci spune-le să vină să mă răpească prin mijloacele cunoscute! Noapte bună. Mica, scumpa mea dragă! M. 88-89/1948 Marți, 30 noiembrie [1948] Mouette, uneori când tristețea pune stăpânire pe mine ca o boală necruțătoare, mă gândesc, făcându-mi apăsat cruci mari, că n-am să te mai văd. Mica, atunci aș vrea să mor pe loc. Căci dacă pot îndura orice, cu stoicism câteo dată, o fac în speranța întoarcerii tale. Căci nu mă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fost anul cel mai împovărat de griji până la 15 septembrie; de atunci încoace a fost mai milostiv. Am în fața ochilor telegrama ta. A sosit azi-dimineață la ora 10; aș fi vrut să mai lenevesc în pat, dar treburile gospodărești sunt necruțătoare. Ca să pot bea un biet ceai cu lămâie, de altfel foarte bun și parfumat, cu pâine cu unt și miere, parfumată și ea, am alergat în dreapta și-n stânga. Deci, telegrama ta. Am izbucnit în plâns. Scumpa mea, îți dedic
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
În afara și uneori potrivnic celui colectiv, comun?!... Oare cum Își privește acum acest om, Iliescu, de care ne ocupăm aici din interese pur psihologice -dar și pentru că, fiind o persoană publică, o putem face! -, propriul său traiect destinal, acel „balans” necruțător care ne apare nu de puține ori În nopți de insomnie, de dureroasă singurătate psihică, Între „ce am făcut” și „ce am fi putut face”! Între posibilitate și realitate! Deoarece, această categorie a „posibilității” de care se ocupă psihologia, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Guérin din poemul dedicat lui Francis Jammes: „Où nous avons pleuré d’autres hommes riront”. * Timpul trece cu întristări. Una cu alta: o mare risipă. Trebuie să fac eforturi pentru a gîndi pozitiv despre lume și viață. Depresia aruncă o necruțătoare lumină asupra trecutului. Erorile, nu puține, îmi apar din ce în ce mai evidente. Din păcate, prizonier al inexorabilului, nu mai pot să corectez faptele în sensul gîndurilor actuale. *Discuție lungă cu Octavian Voicu despre „hibele noastre de intelectuali”. „Discuție” e un fel de
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]