3,146 matches
-
tocmai prin stabilizarea dinamic-armonică a ansamblurilor materie-[Energie]-antimaterie, lege-[libertate]-antilege. Spunem "antilege" în sensul că în antimaterie, ca și în spectrul blakean, operează legi inverse față de cele care operează în materie; spectrul este o lume în negativ, a negarii, la fel cum în atomul de antimaterie nucleul (populat cu antiprotoni și antineutroni) este încărcat cu sarcina electrică negativă, iar învelișurile nucleului sînt de sarcină electrică pozitivă, populate nu de electroni, ci de pozitroni). Ecuația lui Blake: (Ființă♂-Ființă emanata
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
lui, de n'au lăsat să scape unul măcar, si au pus mîna pe țară lui." Modelate după exemplul biblic al lui Sihon și Og că potrivnici ai lui Israel, pentru Blake cele patru personaje sînt astfel principii ale refuzului, negarii, blocării malefice: ei încearcă să oprească un curs firesc natural al proceselor civilizatorii ale vieții, moment în care intervin forțele irezistibile ale lui Dumnezeu. Pentru Blake acest exemplu era probabil emblematic pentru dialectica opresiune-revoluție care opera la toate nivelurile, socio-uman
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
knotted Club): Milton vorbește în Paradisul pierdut, cartea a X-a, 294, tocmai despre "ghioaga rece și uscată, ce împietrește totul", care aparține Morții ("Death with hîș Mace petrific, cold and dry"). Așadar, este limpede identificarea Spectrului blakean cu principiul negarii vieții. 184 (VI, 311) Sonuri de Aur și Argint, de-Aramă și de fier: Din nou prezenta celor patru metale sugerează interacțiunea dintre toți cei patru Zoa. 185 (VI, 314) Escadroanele (Squadrons): Grupuri de soldați dispuși în careuri (cf. ital
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Los (Sol/Helios). 225 (VII [b], 90) Elementele nimicitoare: Sau "Elementele în sfărmare; care naufragiază". Acest din urmă sens poate fi interpretat mistic: elementele ies la suprafață apelor (apele înseamnă lăuntrul lui Dumnezeu), devin exterioare lui Dumnezeu, tind spre vid (negare de sine, negare a creației) vrînd să iasă din plinul-apelor dumnezeiești. Astfel devin nimicitoare, haotice. 226 (VII [b], 110) Taurul furia / Și-o varsă: Sau "și-o propagă"; verbul acesta, de obicei folosit pentru lumină, aici are un sens contrar
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
225 (VII [b], 90) Elementele nimicitoare: Sau "Elementele în sfărmare; care naufragiază". Acest din urmă sens poate fi interpretat mistic: elementele ies la suprafață apelor (apele înseamnă lăuntrul lui Dumnezeu), devin exterioare lui Dumnezeu, tind spre vid (negare de sine, negare a creației) vrînd să iasă din plinul-apelor dumnezeiești. Astfel devin nimicitoare, haotice. 226 (VII [b], 110) Taurul furia / Și-o varsă: Sau "și-o propagă"; verbul acesta, de obicei folosit pentru lumină, aici are un sens contrar: a propagă întunericul-mînia
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Cuvîntului). 257 (VIII, 227) să ude rădăcinile copacului de Taină: Adică "udarea vidului" cu apele create ale conștiinței creației, udarea lui Udan Adan, care este vid, lipsit de substanță (ousia), si care este guvernat de legea atractorilor haotici (destructurare, absorbție, negarea ordinii). În conștiința lui Tharmas, Udan Adan este principiul negarii creației ex-nihilo; principiul haosului. 258 (VIII, 265-266) ENTUTHON BENITHON: Este trupul omenesc: B-Enith-on poate fi citit astfel: a fi (to BE) spațiu (Enith-armon) ființă (on). Blake descrie aici moartea pe
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Adică "udarea vidului" cu apele create ale conștiinței creației, udarea lui Udan Adan, care este vid, lipsit de substanță (ousia), si care este guvernat de legea atractorilor haotici (destructurare, absorbție, negarea ordinii). În conștiința lui Tharmas, Udan Adan este principiul negarii creației ex-nihilo; principiul haosului. 258 (VIII, 265-266) ENTUTHON BENITHON: Este trupul omenesc: B-Enith-on poate fi citit astfel: a fi (to BE) spațiu (Enith-armon) ființă (on). Blake descrie aici moartea pe cruce a Mîntuitorului. Hristos stă în adîncimile ființiale ale creaturii
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
întrebarea despre ființă (în fond, a Dasein-ului) înseamnă rătăcirea discursului însuși. Acest mesaj heideggerian menține trează reflecția (auto-reflecția), dar neagă rostul oricărui "umanism" care întrupează un model de antropologie filosofică; și aceasta, poate pentru că un asemenea model pornește de la o negare a omului (în termenii de aici, de la concentrarea lui într-o determinație, o însușire specifică) și sfârșește în idolatria "omului esențial" determinat ca animal rationale. Rezultatul unui asemenea discurs este, am putea spune urmând gândul heideggerian, uitarea ființei: a ființei
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
al acestuia, fiindcă ființa omului ("existența" umană în unitatea sa) este identică structural ființei ca atare, datorită în-ființării lumii, ca un fel de "natură", de "realitate", a omului. Urmarea teoretică a celei dintâi, antropologia filosofică, este, în planul obiectului său, "negarea" omului prin specificare, iar în planul discursului ca atare, pierderea treptată a sensului propriu antropologiei filosofice, adică trecerea acesteia, prin specializare, în antropologiile de ramură (antropologia culturală, fizică etc.). Ontologia umanului are drept urmare re-cunoașterea de sine a omului prin lumea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
omului ca scop final al existenței lumii pune într-o relație de complementaritate cele două lumi, cea fenomenală și cea inteligibilă. Așadar, prin extinderea legislației finalității de la om la natură se produce înstrăinarea unui principiu al omului, care nu înseamnă negarea realității acestuia; mai degrabă omul este prezentat din perspectiva modului său de a fi, căci apare întreg și în chipul său esențial. În felul acesta, am putea spune, este înfăptuită sinteza în unitatea umană. De fapt, conceptul finalității reprezintă sinteza
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
condiții ale posibilității sale "logice", formulate mai sus: a) afirmarea identității de sine a umanului (pe temeiul ideii potrivit căreia omul este scop final al existenței lumii; de aici legătura structurii formale a conceptului kantian al finalității cu antropologia; b) negarea specificului "esențial" al omului, respecificarea lui prin extinderea asupra naturii a unui principiu (finalitatea) care-i determină atributul său esențial: faptul de a fi scop final al existenței lumii; de aici legătura structurii formale a conceptului kantian al finalității cu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în alte cuvinte, raportul dintre conștiință și univers. De asemenea, acceptarea ei implică un accent pus pe evoluție, iar faptul acesta scoate la iveală problema sensului evoluției. În legătură cu ultima problemă, C. Rădulescu-Motru susține că neadmiterea ideii evoluției energiei conduce către negarea faptului conștiinței. Cum nu putem accepta această negație, conștiința fiind un fapt de evidență, trebuie să acceptăm ideea evoluției. Această idee reprezintă al doilea postulat al personalismului energetic. Direcția evoluției, la început întâmplătoare, devine necesară. Mecanismul evolutiv al realității originare
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
mijlocului. Cu această nomenclatură orice fenomen determinat admite o explicație finalistă"144. Diferența dintre cauzalitate și finalitate este activată prin conceptul determinismului prin finalitate, așa cum el este utilizat în personalismul energetic. Astfel, potrivit structurii sale formale, întâi putem gândi o negare a valabilității nelimitate a cauzalității (a cauzei eficiente), finalitatea (cauza finală) fiind de-limitată "existențial" prin investirea ei cu funcția de ordine proprie per-sonalizării; apoi, pe acest temei, putem gândi o afirmare a valabilității finalității și dincolo de limitele inițiale date
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
existenței lumii și cea a extinderii finalității asupra naturii. Prin urmare, vom regăsi și cele două operații logice din structura formală a conceptului kantian al finalității: afirmarea specificului modului existențial uman (omul fiind scop final al lumii, al existenței-ca-energie) și negarea valabilității nelimitate a relației cauzale, afirmarea unității lumii pe temeiul finalității. Tocmai aceste operații, împreună cu condițiile care le fac posibile în conceptul determinismului prin finalitate, vor fi urmărite mai departe, în prezentarea justificării formale, a întemeierii "materiale" (de conținut) și
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
o "realitate" mai profundă care face posibilă, împreună cu durata, intuiția rațională a timpului. Durata bergsoniană și cea personalist-energetică sunt calități pure, trăiri ele însele, nu fapte sufletești care însoțesc alte trăiri. Prima, ca întrepătrundere a stărilor de conștiință, numai prin negare, prin spațializare, prin trecere în altceva își pierde calitatea (și trece, spune Bergson, în timp, mai bine-zis, în timpul spațializat). A doua, fiind determinată bio-psihic, nu semnifică o multiplicitate sau o identitate a stărilor psihice, ci o realitate psihică cu o
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
desființat, ci limitat, de-limitat: el nu va mai fi valabil decât pentru periodicitatea naturală, pentru spațiul omogenității naturii și pentru serii de fenomene desprinse din evoluția totală a existenței-ca-energie. Prima operație prin care putem gândi determinismul prin finalitate este negarea valabilității absolute a determinismului prin cauzalitate. A doua este afirmarea unității lumii întemeiată pe principiul evoluției existenței-ca-energie către producerea corelației energetice finale a personalității. Fiind dat conform primei operații doar prin ceea ce nu este, conceptul determinismului prin finalitate circumscrie un
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
de exemplu, orice organism, nu numai cel uman, are ca lege individuală destinul său, adică finalitatea intrinsecă); lărgirea legiferării sale în întreg spațiul existenței-ca-energie, afirmarea sensului personalist al evoluției acesteia. Potrivit primei operații din structura "intelectuală" a determinismului prin finalitate (negarea valabilității universale a cauzalității ...), diferența dintre energia-ca-natură și energia personalizată (diferența dintre natură și cultură) este totală. Potrivit celei de-a doua operații (afirmarea unității lumii ...), continuitatea între acestea este un fapt firesc. În cele ce urmează, întemeierea "materială" prin
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Intensiunea conceptului determinismului prin finalitate cuprinde, ca note ale sale, relația de finalitate, unitatea fiecărei forme de existență în care aceasta reprezintă "legea" și, în ultimă instanță, unitatea lumii. Cuplul conceptual timp-destin are șanse resemnificative și în sensul discontinuității, al negării valabilității fără limite a determinismului prin cauzalitate: timpul măsoară ordinea fenomenelor cauzale, destinul pe cea a fenomenelor sufletești; și în sensul continuității ce conservă identitatea naturii și a culturii: timpul și destinul măsoară aceeași realitate, dar prin unități de măsură
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
pe cea a fenomenelor sufletești; și în sensul continuității ce conservă identitatea naturii și a culturii: timpul și destinul măsoară aceeași realitate, dar prin unități de măsură diferite și din perspective discernabile. Destinul singur este concept exemplar pentru operația de negare a valabilității nelimitate a determinismului prin cauzalitate; iar împreună cu timpul formează un temei suficient pentru afirmarea ordinii pe care determinismul prin finalitate o propune. Întregul discurs din Timp și destin apare, privit din unghiul modelului de reconstrucție a umanului din
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
acum asupra factorilor care alcătuiesc, potrivit lui C. Rădulescu-Motru, conținutul intuiției destinului. Pentru că problema pe care o avem în vedere este aceea a relației dintre finalitate, pe de o parte, și timp și destin, pe de alta, vom urmări și sensurile negării prin destin a valabilității absolute a determinismului cauzal și ale afirmării determinismului prin finalitate ca ordine a lumii; dar numai în spațiul de semnificație a acestor factori. Primul factor al intuiției destinului este afirmarea valorii omului și a grupului social
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
lumii se află în propria sa structură; el este sinteză a evoluției. Aceste două operații vor fi urmărite în unitatea și evoluția formelor istorice ale personalității și vocației. Schița formală a conceptului determinismului prin finalitate, prin cele două momente, al negării valabilității absolute a determinismului prin cauzalitate (de fapt, al delimitării zonei de acțiune a cauzalității) și al afirmării valabilității finalității pentru ordinea universală, reface structura formală a conceptului kantian al finalității. Prima operație îngăduie și în personalismul energetic și în
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
conștiința fiind cumva prezentă și la formele energetice pre-personalizate), iar personalitatea mistică valorifică energiile naturii: ceea ce părea inițial ruptură absolută se dezvăluie, ulterior, ca legătură necesară. Primul moment al închiderii în sine a unității de existență a omului și al negării valabilității universale a determinismului prin cauzalitate, negativ în fond, își are reversul pozitiv în afirmarea specificului omului. Trebuia întărit acest specific prin negarea inițială a valabilității legii naturii în spațiul uman, pentru ca omul să-și capete propriul prin autodeterminare. Acest
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
ca legătură necesară. Primul moment al închiderii în sine a unității de existență a omului și al negării valabilității universale a determinismului prin cauzalitate, negativ în fond, își are reversul pozitiv în afirmarea specificului omului. Trebuia întărit acest specific prin negarea inițială a valabilității legii naturii în spațiul uman, pentru ca omul să-și capete propriul prin autodeterminare. Acest moment trebuie gândit atunci când încercăm reconstrucția umanului, a istoriei. Iar C. Rădulescu-Motru l-a gândit, fără îndoială, mărturisind în acest sens ideile lui
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Personalitatea tip (a individului) exprimă a doua operație din schema formală a determinismului prin finalitate, legată de extinderea finalității asupra naturii: afirmarea unității existenței (a existenței-ca-energie, care cu-prinde toate formele personalizate și pre-personalizate ale energiei). Tipul cultural exprimă, formal, negarea valabilității nelimitate a determinismului prin cauzalitate, prin două sensuri antinomice cuprinse în semantica sa: discontinuitatea natură-cultură, prin care este afirmată ființa-în-sine a culturii, și continuitatea natură-cultură, prin care cultura este integrată unității "realității energetice", unității existenței-ca-energie. Acest din urmă sens
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
determinismului prin cauzalitate, prin două sensuri antinomice cuprinse în semantica sa: discontinuitatea natură-cultură, prin care este afirmată ființa-în-sine a culturii, și continuitatea natură-cultură, prin care cultura este integrată unității "realității energetice", unității existenței-ca-energie. Acest din urmă sens nu reprezintă o negare a culturii, o rătăcire a specificului său ontologic, ci, mai degrabă, indică așezarea ei, împreună cu natura, pe același principiu: energia în evoluție. C. Rădulescu-Motru este foarte aproape, chiar și atunci când exprimă diferența dintre cultură și natură, de următoarea idee nietzscheană
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]