6,985 matches
-
alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce norocul. Celălalt, un bărbat cu trăsături Întunecate asemenea veșmintelor pe care le purta, Înspăimântător de slab, observa distrat mișcările tovarășului său. - Rigo di Cola, cel gras, șopti hangiul. Tot negustor de stofe. Și el se duce la Roma pentru Jubileu. Iar pe celălalt Îl cheamă Bernardo Rinuccio. Umblă cu multă hârtie și cerneală. Cred că scrie ceva. E mai mereu pe la Santa Croce, la călugări, să le cotrobăiască prin hârțoage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Cu siguranță, aceea putea fi o explicație. - Și poate... poate că acesta era cazul lui, repetă celălalt. Dante tresări. - Ce? - Cu o seară Înainte să moară, am dat peste el când am ieșit din cameră. Stătea țeapăn pe trepte, Împreună cu negustorul acela gras, Rigo di Cola. Erau prinși Într-o discuție Însuflețită. Când m-au văzut, au tăcut dintr-o dată, Însă nu Înainte să le aud ultimele cuvinte. Dante veni mai aproape. - Despre ce vorbeau? Întrebă cu nerăbdare. - Despre aur, messer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vestă de piele, contopindu-se cu pielea trupului, Îi păstraseră forma. Și capul era intact, Încă Înfășurat În rămășițele unei fâșii de stofă. Dante scrută chipul acela, care acum părea de sticlă neagră. Rigo di Cola, unul din cei doi negustori de postavuri care trăseseră la hanul Îngerului. Până la urmă, diavolul chiar Își făcuse apariția În inelul său, se gândi. Iar ceva asemănător trebuia să se fi petrecut și În mințile oamenilor care se apropiaseră și ei, atrași de strigăte. Văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
priorule? Mi-a venit o idee. Mă gândeam la grămada aceea de lemne făcută scrum și la celelalte, gata să fie folosite. Ai nevoie de o minte iscusită de tâmplar ca să te Înhami la o asemenea treabă. Cine știe ce căuta un negustor taman acolo, În mijloc. - Poate că nu era negustor, la urma urmei. Și cineva trebuie să-l fi ajutat. Dar sunt Încredințat că era singur În clipa când a murit. - Îl mai ții minte pe Fabio dal Pozzo, acela care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grămada aceea de lemne făcută scrum și la celelalte, gata să fie folosite. Ai nevoie de o minte iscusită de tâmplar ca să te Înhami la o asemenea treabă. Cine știe ce căuta un negustor taman acolo, În mijloc. - Poate că nu era negustor, la urma urmei. Și cineva trebuie să-l fi ajutat. Dar sunt Încredințat că era singur În clipa când a murit. - Îl mai ții minte pe Fabio dal Pozzo, acela care locuiește la hanul Îngerului? Îl Întrebă pe poet, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
rană de brici: Noffo Dei, șeful inchizitorilor din Florența, umbra cardinalului de Acquasparta reprezentantul papei În oraș. Auzi din zbor un râset și ceva rostit printre dinți de către doi oameni din fața lui care, judecând după veșminte, păreau să fie niște negustori bogați. I se părea că auzise cuvântul „Toulouse” În spusele unuia dintre ei. Își Încordă auzul, dar nu mai izbuti să deslușească decât câteva vorbe, Înainte ca sunetele să le fie Înăbușite de vociferarea Înfierbântată a gloatei. Îl văzuse oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pâine. În acel moment, câțiva prizonieri se aflau În curte, spălând niște piei proaspăt jupuite, la un canal de irigare natural a cărui apă rău-mirositoare se scurgea liber pe pământ. - A fost adus un om aici, astăzi. Fabio dal Pozzo, negustor. Unde e? Întrebă Dante Îngrijorat, nerecunoscându-și omul printre deținuți. Sunt priorul Comunei. Străjerul schiță un zâmbet complice. - Amicul e deja dedesubt, cu zbirii. La frânghie. - Du-mă la el, repede! porunci poetul cu glasul Înecat de mânie. Cineva avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să se folosească de munca mea. Am călătorit mereu sub escortă. Dante Îl fixă atent. - Ai fost escortat? De cine? - Până la hotarul de pe Piave, de scalvi ai Serenissimei. Odată intrat pe teritoriile Padovei, trebuia să mă alătur unui convoi de negustori care urma să coboare până la Florența. Acolo l-am cunoscut pe Rigo di Cola. Dar nu erau negustori, mi-am dat seama de Îndată. - Ești sigur? - Cum nu se poate mai sigur. Deși Încercau să se dea drept membri ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
văzut? - Când am trecut peste Reno, În vad, un catâr s-a smucit Într-o parte, a căzut și a răsturnat Încărcătura. Nu era numai lână. Ci și lame de fier, și vârfuri. - Și unde s-au dus acești falși negustori? - Nu știu. Ne-am despărțit aproape de zidurile Florenței. Numai Rigo a venit cu mine. Fusesem instruit să trag la hanul Îngerului, iar după aceea trebuia să caut un călugăr... Brandan. Și să-l ajut. - Să-l ajuți la ce? strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
măști succesive, ca și când sufletul său ar fi fost teatrul unei bătălii Între diavoli, și făpturi diferite Încercau să pună stăpânire pe dânsul. Un drumeț nedumerit, un pustnic bătrân și cuvios, un stareț sever, un curtean neghiob, un soldat necioplit, un negustor Înstărit se perindau cu iuțeală sub ochii lui Dante. Părea că Brandan, după ce Își pierduse maiestuozitatea pe care le-o arăta tuturor, o pornise În căutarea disperată a unei alte identități, cea mai potrivită pentru a Înfrunta acea situație neprevăzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
un aer sfidător. Pentru o clipă, o tăcere Înghețată se coborî Între ei. - Așadar? zise din nou Cecco. Doar nu vrei să faci cârdășie cu gloata din orașul ăsta infam ca să Îți capeți un jilț mizerabil și să reprezinți clica negustorilor și a hoților de buzunare! Și apoi, mi-am consumat toate resursele și la Siena partidul meu e În război cu dușmanii. Și luptăm prost când o avem drept scut pe Doamna Sărăcia. Eu nu sunt nicidecum unul din nătărăii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
alunge gândurile, Însă propunerea lui Cecco Îi săpa mereu În minte, ca o apă sordidă. În fond, oare nu putea cu adevărat să se alăture și el la Înșelăciunea cu cruciada? Pe cine ar fi păgubit, În afara unei gloate de negustori Îmbogățiți și de milogi și a unei Biserici corupte și simoniace? Oare aceea să fi fost calea de ieșire din capcana În care se vârâse? - Da, hotărî el. La naiba cu florentinii ăștia afurisiți. Ajunse la destinație Învingându-și arsura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din curte izbucni ca o străfulgerare argintie În punctul dezvelit, orbindu-l pe poet. O oglindă. Era o oglindă ascunsă În Încărcătură. De o mărime neobișnuită, cum Dante nu mai văzuse În viața lui, nici măcar În casele celor mai bogați negustori din Florența, ori din Franța, pe timpul călătoriei sale la Paris. În câteva minute, cu frenezie, cercetă Întreaga Încărcătură, fără a lăsa deoparte nici un balot. Mai existau Încă șapte plăci, identice cu prima, fiecare dintre ele protejată grijuliu cu pânze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de un fior. - Iar acum spune-mi cine a depozitat Încărcătura de fetru, adăugă poetul pe un ton imperios. Celălalt se grăbi să se Întoarcă la registrul lui, cu fruntea brobonită de sudoare. - Iată... unul pe nume Fabio dal Pozzo, negustor. E marfă de la Veneția. Dante zâmbi În sinea lui. În laboratorul meșterului Arnolfo se lucra deja cu fervoare. O activitate care, practic, nu se Întrerupea niciodată, legată de necesitatea focului continuu. Era o subterană joasă, invadată de căldura uscată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spre poarta turnului. Curtea era În continuare pustie. Urcă din nou treptele, de această dată controlând În toate odăile. Le găsi pe toate goale. Hangiul Îl Însoțise la fiecare pas.. - Nu prea știu, dar cred că nu era nimeni cu negustorul, răspunse el. Sau cel puțin așa Îmi pare... Am putea auzi ce spun lucrătorii... Cu un gest, Dante Îl făcu să tacă. De acum, nu mai avea rost. Simțea că a Înțeles ceea ce se petrecuse. Asasinul se apropiase de Fabio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cruciadă? Monerre ascultase fără să trădase vreo emoție, Însă cicatricea de pe fața lui părea și mai vie pe pielea care Îi pălise deodată. Totuși, când răspunse, era perfect calm. - Nu, chiar nu cred. Toulouse e un oraș Întins, plin de negustori și de pelerini care trec pe acolo Înainte să traverseze Pirineii, către Santiago de Compostela. Nu e cu putință să Îi cunoști pe toți, nici măcar atunci când duci o viață mai puțin retrasă decât a mea. Dar o figură ca aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
precisă a activităților desfășurate de membri, În diferitele lor domenii. Deși e adevărat că În biroul meu se păstrează un soi de informare generală despre toate... pentru a putea da fiscului o mână de ajutor, adăugă el, clipind din ochi. Negustorii aceștia abia așteaptă să fenteze o taxă ori să scape de contribuția pentru alimentația publică, dacă e cu putință. Dante se uită În jur. Camera secretarului era mobilată foarte simplu, cu câteva mobile recuperate cine știe de unde. Biroul său părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
colț de stradă, face să fie ales În grupări nesemnificative, Își risipește geniul hotărând ce căi trebuie să Îndrepte ori ce impozite să introducă. Și trece, de la acea fascinație a eternității care l-a stăpânit, la a se Înhăita cu negustori și meșteri, urcând treptele unui drum către nimic. Acela care te-a adus la nimicul care ești acum. De ce, messer Alighieri? - Poate pentru că, În omul drept, e Înnăscută necesitatea de a face bine, așa cum ne-au Învățat Înaintașii noștri, răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se ducă În sfârșit să Își ispășească păcatul la Roma și să-și ia cu el toate superstițiile. Mult mai important era ceea ce se petrecea acum la abație. Ieșind de la San Piero, nu observă nimic deosebit față de obișnuitul du-te-vino al negustorilor și artizanilor care se Îndreptau către Ponte Vecchio. Din fericire, vestea părea să nu se fi Împrăștiat Încă. Poate că nu era Încă prea târziu să ia din nou frâiele În mână, În ultimele ceasuri ale autorității sale. Da, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prin vinele sale curgea sângele cel mai nobil pe care lumea Îl cunoscuse, după Carol cel Mare. Era drept să i se aplice unei ființe privilegiate de proiectul lui Dumnezeu niște reguli născute pentru a ține laolaltă o mână de negustori și de țărani? Era drept să se dea pe mâna călăului un om În care stăteau speranțele de reinstaurare a imperiului, cea mai măreață construcție a spiritului omenesc, oglinda pe pământ a ordinii divine? Și dacă Cronica avea dreptate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
curmase somnul. - Ce... ce vreți? bâigui terorizat. Părea gata-gata să leșine din pricina groazei că acel cortegiu de spectre era acolo pentru el. Abia după ce Îl recunoscu pe poet, tremurul ce pusese stăpânire pe dânsul se mai domoli un pic. - Pânzeturile negustorului Fabio dal Pozzo. Trebuie să le sechestrez. Dă-te la o parte, știu drumul. Apoi, fără să mai aștepte reacția omului Încă zăpăcit, Dante pătrunse În labirintul de rafturi din scânduri greoaie de stejar, călăuzind carul pentru morți pe culoarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
iscodiseră vitele, veneau să se ghiftuiască și să bea un litru de tărie până la ivirea zorilor, înainte de a se descărca în bordelul lui Madam Nain. Masa rămânea goală și lumea era refuzată. Ba chiar, o dată, Bourrache a dat afară un negustor de animale care pretindea să se așeze la acea masă. Negustorul nu s-a mai întors niciodată. „Mai mult valorează o masă de rege fără rege decât un client cu picioarele pline de bălegar!“ Iată ce mi-a zis Bourrache
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de tărie până la ivirea zorilor, înainte de a se descărca în bordelul lui Madam Nain. Masa rămânea goală și lumea era refuzată. Ba chiar, o dată, Bourrache a dat afară un negustor de animale care pretindea să se așeze la acea masă. Negustorul nu s-a mai întors niciodată. „Mai mult valorează o masă de rege fără rege decât un client cu picioarele pline de bălegar!“ Iată ce mi-a zis Bourrache într-o zi când îl sâcâiam. II Prima zi de luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
diligența de poștă care sosea de la V. și care s-a oprit ca de obicei în fața magazinului lui Quentin-Thierry, în vitrina căruia erau aliniate ca întotdeauna cutii cu nituri de toate mărimile lângă capcane pentru cârtițe. Am văzut coborând patru negustori de vite, roșii ca mitrele de cardinal, care își dădeau coate râzând zgomotos după ce udaseră cam mult afacerile pe care le-ncheiaseră; apoi, două văduve care făcuseră drumul până în oraș pentru a vinde câteva lucruri cusute de mână; moș Berthiet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
lună am intrat zilnic în dugheana aceea, mă uitam lung la tot felul de cărnuri și dulciuri, dar îmi luam inevitabil bagheta și laptele meu. Cum ar veni, prefiguram oarecum proiectul cornul și laptele. În penultima zi intru, spun bonjour, negustorul îmi răspunde, iar eu mă duc hotărât către lădița cu roșii și-mi pun în coșuleț una; omul se uită siderat și spune: ― Oh, la,la, c’est une aniversaire! Pe Marceau nu l-am văzut atunci. Doar câteva poze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]