1,017 matches
-
Rebreanu (Pădurea spânzuraților) etc. Am ales facultatea de Agronomie din cadrul I.A.N.B (Institutul Agronomic N. Bălcescu) București, dintr-un singur motiv: iubeam natura, frumusețea fiecărui anotimp ce-mi făcea sufletul să vibreze, să cânte, iubeam câmpiile Înverzite, florile, nemărginirile albastre, zborul fluturilor În beția de soare a dimineții. După absolvitea facultății am primit repartiție la Tulcea ca „șef de fermă”. Un oraș curat, cochet, ospitalier. Dunărea și-a deschis larg brațele - pentru a mă primi cum se cuvine. Am
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
și tot ieșim la drumul mare. Necazurile ne știu felul nostru de-a fi încrezători în zori, viori, culori și flori rotunde sunt ca și inelul care ne leagă-n centrul firii imaculat, unul de alta; ce minunată este-nalta nemărginire a iubirii!... 2013 Destin Colindător pe căi auguste mereu încerc, totuși, să mai zăresc prin transparente fuste cel mai râvnit în viață Rai. Acum, ca și întâia oară, nu vreau să plec din viața ta păstrându-ți farmecul ce m-
Cerul iubirii e deschis by CONSTANTIN N. STRĂCHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/556_a_1346]
-
revenise în simțiri, trecuse un ceas, poate două, ori numai o bătaie din pleoape. Era un nonsens, însă timpul nu mai exista, știa asta cu certitudine. Întins pe spate, plutea într-un ocean de liniște, netulburat de nimic. Deasupra, era nemărginirea cerului spuzit de stele. Ochii îi avea închiși însă putea vedea fără nici o opreliște prin pielița pleoapelor. Ori poate nu? Nici nu era nevoie să întoarcă capul pentru a ști ce se află în jurul său. Simțea cum se ridică tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Era o viziune a începuturilor lumii. Grădina Paradisului cu Adam și Eva - știu și eu? -, era un imn închinat frumuseții trupului omenesc, masculin și feminin, și o laudă Naturii sublime - indiferentă, frumoasă și crudă. Îți dădea un sentiment îngrozitor al nemărginirii spațiului și al nesfârșirii timpului. Pentru că pictase pomi pe care îi văd în fiecare zi în jurul meu, cocotieri, smochini indieni, poinciane cu florile stacojii, cei ce dau perele avocado. De atunci încoace i-am văzut altfel, de parcă ar fi existat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cosmosului, iar singura cale, prin care ar fi putut să se unească el cu ea, ar fi fost doar să se spiritualizeze asemenea ei! Concomitent, cu stângăcia sfiiciunii, inima copilei tremura haotic și puternic, ca o fâlfâire de fluid în nemărginire și, arcuindu-și buzele într-un zâmbet cristalin, abia lăsă să i se întrevadă pe chip o licărire palidă de speranță umilă. Dintr-odată, pierzându-și ambii rațiunea - întrucât dragostea nu poate fi raționalizată -, se repeziră unul spre celălalt, așa cum
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
apei. Aș înșira o mie de emoții, și aici sunt emoții suprapuse. Orchestră gigantică cu nenumărate instrumente. Ar semăna construcția mea doar cât seamănă o păpușă, având un mecanism izbutit, cu un om. Îmbinare fantastică de culoare, zgomot, mișcare, miros. Nemărginire, și simți mereu impresia mă-runtei tale ființe. Te porți pios ca și cum ai fi într-o biserică. Puțin îi pasă de toată lumea și ai iluzia că poți să fii calm, că nici o nenorocire prea importantă nu se poate întîmpla. Nici o fantezie
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prin geamul larg deschis nu putea decât să-l bucure. Altceva îl deranja. Craniul său pleșuv părea liniștit, într-adevăr, dar nu era deloc. Îndărătul lui, unde puteau foarte bine zbura Robert și ai săi, căci cu nimic diferită de nemărginirea nopții stelare este nemărginirea gândurilor umane, acolo înăuntru, deci, era o agitație ieșită din comun. Drept dovadă, Clossettino începu să alerge absolut nebunește prin încăperea nu mai mare de douăzeci de metri pătrați, înconjurând cumva un fel de tablă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
nu putea decât să-l bucure. Altceva îl deranja. Craniul său pleșuv părea liniștit, într-adevăr, dar nu era deloc. Îndărătul lui, unde puteau foarte bine zbura Robert și ai săi, căci cu nimic diferită de nemărginirea nopții stelare este nemărginirea gândurilor umane, acolo înăuntru, deci, era o agitație ieșită din comun. Drept dovadă, Clossettino începu să alerge absolut nebunește prin încăperea nu mai mare de douăzeci de metri pătrați, înconjurând cumva un fel de tablă de șah ce se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
după cum am arătat mai sus. Acolo unde cândva Robert și colegii săi răspundeau veseli la lecție, zâmbind inteligent, se întindea acum, nemărginit, batjocoritor și iluzoriu prin superioritatea și perfecțiunea sa în raport cu rasa oamenilor, spațiul cosmic. Noaptea stelară. Necuprinsul vidului. Oceanul nemărginirii și, în general, orice altă sintagmă s-ar putea potrivi mai bine spațiului extraterestru. Mult mai nebun decât întreaga omenire la un singur loc, Michael se prinse deodată cu mâinile de rama ușii de mult absorbite în vid și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
S-a constatat că „pofticioșii” peste măsură trăiesc mai puțin decât oamenii cumpătați! Adesea oamenii uită că apele (râurile, lacurile, mările, oceanele dar și... bălțile!) sunt nu doar ale lor, ci și ale păsărilor, peștilor și ale tuturor celorlalte animale!... Nemărginirea este limita până la care, în gândurile sale, poetul speră s-o atingă. Cu ajutorul său, cititorul se apropie și el, puțin de infinit... Răul nu are trup propriu; el își face loc oriunde-i energia cosmică (precum și „energiile” noastre omenești!) se
MINIME by COSTANTIN Haralambie COVATARIU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1685_a_3002]
-
inundă Iubirea mea, în fiece secundă. Pe tine te aștept dintotdeauna Numai la tine mă gândesc într-una Doar tu, cu un surâs furi inima, Doar tu faci dulce lacrima. Mi-aduci soare cald, soare de mai Doar tu știi nemărginirea să-mi dai Azi drumul tău și-al meu s-au întâlnit Și visul imposibil s-a împlinit. Imensitate albă Ce zi frumoasă de iarnă Albastrul marin se-mpletește Cu albul imens ce lucește Și dor de zbor ne mai
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
de smarald din verdele vieții. Clipa, a rămas suspendată de marginea cerului, pe purpuriul îndepărtat al orizontului, tivită în luciul unei raze de soare. ... clipa, o rotundă boabă de rouă, imperceptibilă, o primă și subtilă atingere, a timpului rupt din nemărginirea vremii uitate. Acum, o prind în căușul mâinii, ca pe o mică nestemată, ieșită din cufărul vremii, și pentru un moment mă bucur de a ei unicitate...este a mea. Clipa, care acum s-a pierdut în tumultul timpului, rămâne
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
simt aripile de înger vis sau om respirația are izul mării și inima libelulă plec ochii pe aripa-ți stângă cu dreapta îmi răsfiri părul prin stele tu nu vezi...eu nu aud... îți povestesc negura mării plasă de păianjen nemărginire îmi spui c-o știi prin ochii mei precum lacrima de fluture cad stele în departe zici că-i Chopin vântul foșnește prin tine îl simt adiere de pace e frig mă strângi cu aripile păsări albastre pe lună și-
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pajiști în care florile șoptesc iubire plugarul din mine răstoarnă brazde și așează semințe aleargă cu disperare între nesfârșire și clipă oboseala trupului deschid cu frică ochii ciocane zvâcnesc sub tâmple între două vise cum să știu când trăiesc măsor nemărginirea dansului cu pas de fluture doi crini depun mărturie sub cerul vinovatei lacrimi patima sărutului răsfirarea trupului cenușă sub vulcanul inimii magmă curg râu clocotind spre împăcare în căutarea perfecțiunii felul acela de a luneca fără nici o frecare un caz
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
șovăitor (ca orice călător stingher la țărmul mării) și mergeam parcă îndemnat de o forță neștiută. Cine știe? Poate chiar Îngerul trimis de sus să o păzească m-a ajutat să o văd pe tânăra domniță. Am rămas impresionat de nemărginirea frumuseții ei. Doamne, ce frumusețe ai creat! Valurile îi împleteau în păr panglici de un albastru diferit (de la întunecat până la verde deschis), iar norii adunați în grabă o păzeau discret, printr-un paravan, de privirile curioase ale Soarelui. Din respect
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mâna și a atins pentru a doua oară aripa îngerească, a doua oară doar în aceste trei luni în care timpul ei a fost arestat. Rechinii războinici cu ochii albaștri "We are such stuff that dreams are made on" Amintirea. Nemărginirea mării. Mirajul numelui O amintire îmi revine mereu, de la o vreme, cu insistența unui coșmar. Deși ține de memoria mea îndepărtată, este deosebit de clară și vie, dar în același timp incompletă, pentru că nu o pot lega cronologic sau spațial de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mării sau a insulelor Galapagos, în sezonul de estru, apoi vor cutreiera pe distanțe nesfârșite întinderile mărilor. Să urmărești un albatros pe mare nu poate fi decât un semn nefast al sorții, el te va împinge tot mai adânc în nemărginirea apelor, în locul unui țărm salvator. Nefericit pescar! Toate păsările mării îți vor fi arătat drumul către țărm, mai puțin una singură! Oamenii-albatroși Din ziua în care a sosit primul bilețel, ea a încetat să mai facă dragoste cu prietenul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cărarea. Pe umeri frigul Uimit privesc cum ninge-ntruna ca-n poveste Și totul e nimic, nimic e tot ce este, Ghicesc indefinite forme sub zăpadă, Nisipul din clepsidră a-ncetat să cadă. Bezmetic roi de fluturi coboară pe pământ Albind nemărginirea, în suflet dor săpând, Un dor de albastru, verde și de pomi în floare. Dar nu! Pieriți acum himere visătoare! Nu îmi aduceși azi în suflet primăvara, Ninsorile i ar troieni acum vioara Zefirului șăgalnic sau trilului voios, Cireșii-ar
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Când Te hrănim cu fierea cea amară, Tu ne-nvelești cu blânde mângâieri. Te osândim de-o neagră veșnicie, Miel blajin purtat spre junghiere, Dar Tu ne ierți cu-aceeași dărnicie Să trăim prin moarte, înviere! Renaștere Am renăscut strângând nemărginirea în sufletul meu veșnic covârșit De dorul de-a cuprinde nemurirea Și liniștea din cerul nesfârșit. Am rătăcit pe căi întortocheate, Prin întuneric, vifor înfruntând, Spaime, dureri cu mine-mperecheate, Vise deșarte-n gându-mi sângerând. M-am afundat în mlaștina
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nici o brânză. Flori de crin Am făcut casă din pietre Aruncate de dușmani Și din vorbele-ascuțite vers Să zboare peste ani, Am strâns ura-n picătură, Dizolvând-o în lumini, Fără pată, fără vină, Albul florilor de crini. Am trezit nemărginirea Ce plutea în minți confuze Și am rupt lanțuri sau cătușe, Fără teamă de acuze. Retrăind printre caiete Ce-au îngălbenit prin scrin, Sentimente de iubire, De speranțe sau sublim. Am împovărat tăcerea Cu lumină de cuvinte Și-am descoperit
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
și ultimele șoapte, Lăsându-ne mpietriți și goi. S-a destrămat vraja albastră! Ne-a dezlegat de legăminte! Rămasă-i inima sihastră, îngenuncheată-n rugăminte. Poem fără nume Pământul a primit în dar, Din lacrimile dimineții, Din dragostea fără hotar, Nemărginirea frumuseții. Un chihlimbar de răsărit, Parfum rătăcitor de floare Pierzându-se în asfințit, Mister al spumelor de mare. Un suflet risipit în nori, în cenușiul din furtună, Răscumpărat de mii de flori Când stele-n suflet se adună. Un diamant
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Când visele mai șerpuie-n perdele Am sa las gânduri să-mi treacă peste chip încet să-mi umple golul vieții mele Să nu uiți Tu niciodată să nu-mi uiți privirea O tălmăcire a gândului hoinar Sub pleoape ce ascund nemărginirea Pe când un suflet se zbuciumă-n zadar Nici ochii mei cu geometrii impure Privindu-ți urma de impleticite gambe Ca un balans prin spațiile pure Sau prin apus de colorate stambe Să nu uiți ziua cu fundă de arnici Când
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mai mare. Știu că o planetă întocmai ca a noastră, doar mai bogată în aer și în celelalte însușiri pe care le-am dori, nu-i ușor de găsit. - Nu sunt asemenea planete? - Ba sunt... trebuie să fie destule în nemărginirea stelelor lumii. Însă nici viața noastră lungă n-ar ajunge să le căutăm. - Totuși, cu aerul v-ați obișnuit destul de bine la noi. Hor zîmbi: - Ai dreptate, dar aerul nu e totul. Cu aerul se vor deprinde urmașii celor care
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cu ochii... În sfîrșit! Altădată am stat de vorbă mult mai bine cu locuitori din planete mult mai depărtate. - Cum... cu care? întrebă Auta uimit. Mai sunt și alții?! Hor începu să rîdă: - Firește că sunt! Sunt multe lumi în nemărginirea asta. Credeai că numai voi și noi! Auta simțea că îi vine amețeală, ca atunci când a văzut întîia oară turnul argintiu. - Și... și cum stați de vorbă cu ei? Știți limba lor? - Da... adică nu, limba nu le-o știm
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mă scapă, de alții nu - de mine. {EminescuOpIV 64} Atât venin în suflet, și-atît amar în gând, Încât dac-aș putea-o ca să răsuflu-adînc Și bine - aș învenina vremea-n care-s osândit De a trăi. O geniu, ce pătrunzi Nemărginirea - iartă c-amărăciunea mea M-a-nvins! Tu știi să judeci și știi că nefericea Ades scrântește șirul gândirii și o face Sa meargă tocmai contra la calea ceea care Ar trebui s-urmeze. Un orologiu care în loc de-a-îmbla-nainte S-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]