2,101 matches
-
câștig financiar. Pe motiv că a venit cu o investiție masivă de capital, închiriază trupa chiar și câte cinci zile pe săptămână în șir. N-are importanță câți nu mai ajung seara înapoi. Recrutează întruna alții noi, cumpără sclavi, adună nenorociți care mor de foame pe străzi, primește gratis condamnați la moarte. Oftează adânc. Iar el trebuie să-i transforme de azi pe mâine în luptători profesioniști. Își mușcă buzele până la sânge, cuprins de o furie neputincioasă. Într-atât a scăzut
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
banițe de grâu cât primește pe lună putea să vândă o parte, nu? Pusio consideră că e periculos să ia partea vreunuia din ei. Murmură totuși contrariat: — Dacă aveai un mic capital, te-ai fi putut smulge din robie... Dar nenorocitul ăsta e atât de josnic, încât s-a sustras până și mărinimiei principelui! — De ce să fi renunțat la confortul vieții de cazarmă? — De ce să fi renunțat la meseria de ucigaș? i-o întoarce Rufus. — Tu n-ai cunoscut niciodată beția
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
fi cineva păgubit de dânsa... Veteranul își duce brusc mâna la burtă și se chircește ușor. Am gaze, murmură a scuză. — Dacă te-ai ghiftuit aseară, ripostează zeflemitor instructorul. Și ce-ai fi vrut să fac? Să mă vait ca nenorocitul ăsta că sfârșitul mi-e aproape? N ai văzut că spaima îi paralizase și pântecul, și gâtlejul, de n-a mâncat și n-a băut nimic? — Bine că ai băgat tu în tine ca într-un sac fără fund. Ganymedes
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de râs din nou. De data asta, Ganymedes nu are nici un comentariu răuvoitor. Îl trage pe tinerel după el și se fac amândoi nevăzuți. Pusio e primul care rupe tăcerea. — E normal ca cel care a greșit să plătească. Dar nenorocitul de spectator cu ce se face vinovat, de e obligat să privească o asemenea oroare? Rufus înalță uimit privirea spre el. — Nenorocitul de spectator? îngână în batjocoră. Dar toți cei de aici au venit de bunăvoie, nu i-a adus
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
amândoi nevăzuți. Pusio e primul care rupe tăcerea. — E normal ca cel care a greșit să plătească. Dar nenorocitul de spectator cu ce se face vinovat, de e obligat să privească o asemenea oroare? Rufus înalță uimit privirea spre el. — Nenorocitul de spectator? îngână în batjocoră. Dar toți cei de aici au venit de bunăvoie, nu i-a adus nimeni cu sila. Continuă îndârjit: — Sunt unii care n-ar rata în ruptul capului un asemenea spectacol. Decât să-l piardă, mai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de lângă el decât când îl vede strângând din dinți. Abia atunci începe să aibă dubii. Cine naiba l-a pus să aducă vorba despre gali...? Așa deci? se frământă Pusio în sinea sa, indignat. Popoarele cucerite, carevasăzică? Mama voastră de nenorociți! Credeți că natura v-a adus pe lume împintenați, gata să puneți șaua și frâul pe ceilalți. Ne priviți de sus, de parcă am fi niște animale corcite cu oamenii. Și, chiar dacă n-o spuneți, pentru voi suntem de fapt un
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
băiatul? întreabă Rufus cu glas întretăiat. Ganymedes șoptește stins: — Cred că a murit... ne-au călcat în picioare... Evreul ridică privirea și ascultă cu atenție. Forfota se apropie de ei ca talazurile unei mări dezlănțuite. — Mulțimea s-a revoltat..., geme nenorocitul. Își încleștează degetele de pelerina lui Pusio: — Au pătruns în arenă... Un val de sânge îi țâșnește din gură și îneacă ultimele vorbe. Mâna alunecă moale în jos. Ochii devin sticloși. Rufus îi în chide cu două degete pleoapele. E
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe față. Redactorul-șef, disperat să-și afișeze credibilitatea politicoasă, dovedește încă o dată că trăiește în continuare în anii ’80. Mă duc înapoi la biroul meu, întrebându-mă leneș de ce nu-mi dă o șansă. Îi convine să fac un nenorocit de curs de calculatoare, dar nu-i convine să-mi folosesc creierul. Ca să vezi. Trec pe lângă reporteri, toți ocupați la telefon, ținându-mi ochii în pământ în timp ce trec pe lângă idolul meu secret. Ben Williams este redactorul-șef adjunct. Înalt, chipeș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
Dar apoi se plictisesc. Unde mai e provocarea? Unde mai e fiorul urmăririi? Și în mod inevitabil, încep să invoce scuze, iar Sam face ce face mereu. Țipă și urlă la ei prin telefon, îi face nenorociți, ca pe toți nenorociții cu care a ieșit vreodată. Sfârșește prin a le spune că-i credea altfel, ca și cum vina îi va aduce cumva înapoi, iar la sfârșit trântește telefonul în furcă. Iese apoi în oraș și repetă întreaga figură cu altcineva. Ben judecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
judecă destul de bine ca să-și dea seama ce fel de femeie e Sam. O devoratoare de bărbați, așa le-ar descrie-o prietenilor lui, și toți ar suspina aprobator. Dar pentru că Ben este un tip de treabă deghizat într-un nenorocit, Ben o refuză ușor, cerându-i numărul de telefon după ce se sărută și promițându-i că o va suna. Poate că n-a făcut foarte bine, pentru că Sam i-a scris numărul de acasă, de la muncă și cel de mobil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
dracu’, spune ea din nou. ― Da. ― La dracu’. ― Lauren! ― Scuză-mă, doar că nu știu ce altceva să spun. Nu-mi vine să cred. Asta nu se petrece în realitate, nu? ― Asta credeam și eu, dar mi-e teamă că da. ― Ce nenorocit, oftează Lauren. ― Da. ― Și ce scârbă. ― Asta nu știu, spun eu și ridic din umeri. Poate crezi că mi-am ieșit complet din minți, dar știi ce? De fapt, îmi pare rău pentru ei. Adică, îmi pare extrem de rău că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
mi-ajunge. ― Ești jurnalistă, JJ. Banii sunt ultimul lucru despre care să-ți faci probleme. În primul rând, pot să aranjez cu redactorul-șef de la revistă să-ți dea ceva de lucru. ― Poftim? ― Da. Poți să scrii pentru revistă despre nenorociții care arată bine. ― Adică să-mi spun povestea? ― Nu chiar. Dar poți să povestești lucrurile de bază, și noi o să păstrăm toată povestea pentru un articol de fond, care nouă nu prea ne-ar folosi, din păcate. Dar pentru asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
spune cu respirația tăiată: ― Un whisky dublu cu gheață? ― Ar fi minunat, spune Ben. ― Ceai cu gheață? întreabă ea. ― Perfect, îi răspunde el. ― Ceai cu gheață? se miră Simon uitându-se la Ben dezgustat. Nu e nici un strop de alcool nenorocitul ăla de ceai cu gheață, nu? ― Nu știu de ce, dar am impresia că alcoolul n-ar fi tocmai potrivit, râde Ben. Simon se uită la ceas. ― Cred că mai bine mă duc jos, la ușa din față, echipa ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ajungă mai departe, nu-i așa? Vreau să zic, n-o să mai audă nimeni de ea, nu? — Mă-ntrebi dacă o să povestesc la Clubul Mathaiga? Wilson Îl privea cu răceală. Nu se așteptase la asta. Deci pe lângă că-i un nenorocit de laș, mai e și-un jegos care poate fi descris printr-un cuvânt din cinci litere, se gândi. „Până azi parcă-mi plăcea și mie de el. Da’ cum ar putea cineva să-și dea seama ce-i cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
O să avem noi grijă de tine. — Ce-i cu tine, Francis? Îl Întrebă soția sa. — Nimic. — Ba da, ai tu ceva. De ce ești supărat? — Nu sunt. — Spune-mi, Îi zise ea privindu-l atent. Nu te simți bine? — Răgetu’ ăsta nenorocit. A ținut-o așa toată noaptea, știi? De ce nu m-ai trezit? Mi-ar fi plăcut mult să-l aud. — Trebuie să-l omor, fir-ar să fie, spuse Macomber chinuit. — Păi de asta suntem aici, nu? — Da, doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și Macomber o să treacă totul cu vederea. După cum părea, tre’ să fi trecut de mai multe ori prin asta. Bietu’ fraier. Tre’ să aibă el o metodă prin care trece peste astea. În sfârșit, oricum, tot el era de vină, nenorocitul ăla fricos. În ce-l privește, Robert Wilson Își lua mereu un pat de campanie dublu când pleca-n safari, asta În caz că-i pica ceva. Vâna pentru o clientelă destul de specifică, cosmopolită, În mișcare, sportivă, o lume În care femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
ție mai ușor. Asta e o lașitate. — Nu poți lăsa un om să moară-n liniște, fără să-l jignești? Ce rost are să mă insulți? — N-ai să mori. Nu fi proastă. Sunt deja pe moarte. Întreabă-i și pe nenorociții ăia. Și Își ridică privirea spre locul unde stăteau păsările alea uriașe și scârboase, cu capetele golașe ascunse-n pene. Planând, o a patra pasăre coborî, și când atinse pământul fugi un pic cu pași repezi și apoi se Îndreptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
flăcări. Nu ridică privirea nici când Nick se opri lângă el. — Salut, zise Nick. Bărbatul și-a ridicat capul și l-a privit. — De unde ai vânătaia aia? — M-a aruncat un frânar. — Din marfaru’ ăla? — Da. — L-am văzut pe nenorocit. A trecut pe-aici cam acu’ o oră jumătate. Bătea din palme și cânta. — Scârba dracu’. — Tre’ să se fi simțit foarte bine că te-a aruncat, zise bărbatul cu seriozitate. — Las’ că-l prind eu. Dă-i cu-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
faci asta. Gândește-te că nu spui cine e și mai Împușcă pe cineva. Poate Împușcă o femeie sau un copil. Nu-l poți lăsa să scape. Spune-i tu, Îi spuse domnului Frazer. N-am Încredere În traducătoru’ ăsta nenorocit. — Sunt un tip de Încredere, spuse traducătorul. — Ascultă, amigo, spuse domnul Frazer. Polițistul spune că nu suntem În Chicago, ci În Hailey, Montana. Tu nu ești un bandit și ce se-ntâmplă n-are nici o legătură cu ce vezi În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
când văzuse poliția militară, i se făcuse frică la gândul că i se citea pe fața vinovată faptul că avea o misiune secretă și că o vor lua drept insurgent american. Nici gând să poată vorbi cu cineva cu toți nenorociții ăia În preajmă. Nu că cineva ar fi vorbit engleză, oricum. Îi șopti lui Wyatt că Îi era cam somn și că poate ar vrea să rămână la hotel și „să tragă un pui de somn bun Împreună“. „Am niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Saskia Își dădu seama că Harry avea calitățile lui. Era fidel, În primul rând, ca un câine. La celelalte femei se uita, dar nu le atingea, iar din punctul ăsta de vedere nu o trădase niciodată, nu ca ultimul tip, nenorocitul. Când avea orice fel de probleme, Harry Îi sărea În ajutor, indiferent ce oră era. Și mai era și factorul așternut. El o făcea să se simtă foarte bine În pat. Privind În urmă, era mult mai atrăgător și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
soldații sunt foarte bucuroși pentru că drumul e acum sigur. Camera arată În prim-plan membrele mutilate apropiindu-se atât de tare de ele Încât roșul cărnii umple ecranul. Roxanne spune cu vocea tremurândă: —Ți se rupe inima... Au fost forțați! Nenorociții de soldați le-au luat pământul, le-au ars satele, i-au făcut sclavi. Doamne, ți se face rău... Și ajungi să apreciezi... Vocea ei se transformă Într-o șoaptă puternică și se aude clar că plânge. —O, Doamne, ajungi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Harry se Învârteau Înnebunite. Martorii declaraseră că-i văzuseră În Rangoon. Dar pe casetă erau blocați pentru că podul căzuse. Tribul nu avea cum să-i fi dus În Bagan, Mandalay, Rangoon... În clipa următoare adevărul Îl lovi drept În față. Nenorociții dracului Înscenaseră totul! Toate locurile turistice și martorii, numai minciuni. Ce prost și orb fusese. Și apoi Își reaminti că reportajele menținuseră atenția asupra prietenilor lui. Belinda spusese că știrea apărea peste tot În State. Asta fusese parte din planul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
țină armata departe de adevăr, cât de bine putea. Dacă autoritățile ar fi aflat că erau toți În cârdășie, asta ar fi Însemnat o condamnare la moarte pentru trib și poate chiar pentru el. Și trebuia să-l Împiedice pe nenorocitul de Bailley să facă valuri. Următoarea dată când Pată Neagră a venit În stațiune după provizii, Heinrich mai că nu l-a strâns de gât. Surorile și frații albi erau bine, l-a asigurat Pată Neagră. Îi iubesc pe oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
el a Înțeles că nu Îi mersese prea grozav de câte ori adăuga „ei, asta e“ când vorbea despre lucrurile „obișnuite“. Și-o imagina smucită și lovită cu copitele În timp ce Încerca să dreseze caii, cârdășiile ei de sezon cu muncitorii de la fermă, „nenorocitul“ ăsta și „neisprăvitul“ celălalt care o snopeau În bătaie după ce o călăreau În pat ca pe o iapă Înșeuată. Asta se Întâmpla atunci, pe vremea când Încă mai putea lucra. Însă nu acum. Acum avea spatele făcut praf, dureri Îngrozitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]