1,301 matches
-
hexastil. Apoi, Teatrul de Stat sau Schaus-pielhaus (1818-1821), despre care Schinkel spunea c? �imit? formele arhitecturii grece?ți ?i metodele acesteia de construc?ie at�ț c�ț permitea complexitatea proiectu-lui� (vezi pliantul, foto 18). Se recunoa?te aici spiritul neoclasic �mpins c?tre elaborarea unei arhitecturi edilitare care conjug? referin?ele culturii antice universalizate � �n cazul acesta, ordinul ionic � cu o volumetrie exterioar? abstract? dictat? de program, dar �mbog??it? �n interior cu resursele infinite ale ornamenta?iei. �n sf
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
raport sau nu cu func?ia ?i cu valoarea ei simbolic?. Cel mai adesea este vorba de un formalism apropiat de academism. Aceast? afirmă?ie prive?te �ntreaga Europ?. Revenirea goticului De?i dominante �n Europa, g�ndirea ?i operele neoclasice nu s�nt exclusive. Ne amintim �ntr-adev?r c? Souflot studiaz? structura marilor edificii din secolul al XIII-lea. Laugier este de aceea?i p?rere. De altfel, procedeele de construc?ie se perpetueaz?, măi �nt�i pentru c? trebuie
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
Cu excep?ia bisericilor ?i castelelor, codificarea eclectism-program este �ntru totul conven?ional?, a?a cum o dovedesc distribuirile riguros func?ionale ale spitalelor arhitecturate �n stil gotic, �n Anglia (Royal Infirmary, Edinburgh, 1870-1879, de D. Bryce), ?i �n stil neoclasic, �n Fran?a (H�pital Lariboisi�re, Paris, 1839-1854, de P. Gauthier). Rijks-museum de la Amsterdam (1877-1885) de P. J. H. Cuijpers, �ntr-un stil gotic plin de ambiguit??i, face parte de asemenea din aceast? categorie. Fiind vorba despre eclectismul de
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
f?r? leg?tur? organic? de gotic, Rena?tere, clasic, baroc ?i tradi?ie local?� Din contr?, G. Semper concepe pentru cea de-a doua oper? din Dresda (1871-1878) o monumentalitate foarte demn? pe baz? de referin?e române (Coliseum), neoclasice, schinkeliene, chiar ?i baroce la portic. Cu Opera din Paris (1860-1874), eclectismul are capodoperă să (vezi pliantul, foto 20). C. Garnier (1825-1898) amplific? progresiv efectele stilistice ?i plastice din partea din spate a monumentului p�n? la fă?ada de la intrare
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
hal? a g?rîi de la Frankfurt pe Main (1881-1888) domin? fă?ada desenat? de H. Eggert. C�ț despre I. Hittorff, arhitect al G?rîi de Nord (Paris, 1861-1866), el g?se?te un frumos echilibru �ntre o fă?ad? neoclasic? monumental?, sobr?, ?i hala al c?rei desen i se datoreaz? �n parte. �n orice caz, g?rile, care marcheaz? puternic imagi-nea oră?elor erei industriale, �i impresioneaz? �n mod di-ferit pe contemporani. Pictorul impresionist C. Monet le celebreaz? �n
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
este - și acest lucru nu trebuie să-1 uităm niciodată - o legătură dialectică: la rândul ei, literatura a influențat profund dezvoltarea limbii. Nici franceza modernă, nici engleza modernă n-ar fi limbile care sunt astăzi dacă n-ar fi existat literaturile neoclasice respective, tot așa cum germana modernă n-ar fi ceea ce este fără influența lui Luther, a lui Goethe și a romanticilor. La fel de greșită. este și izolarea literaturii, de influențele directe intelectuale sau sociale. Poezia secolului al XVIII-lea, susține Bateson, e
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
această tensiune. Deoarece metodele mai vechi au tratat acești termeni ca procedee estetice (considerate și acestea drept pur decorative), în prezent pericolul constă tocmai în punerea unui accent prea puternic pe Weltanschauung. 255 Retorilor scoțieni, care scriau la sfârșitul perioadei neoclasice, comparațiile si 'metaforele li se păreau, firește, ceva calculat, ceva artificial ; în schimb, sub influența iui Freud, interpreții din ziua de azi sunt înclinați să considere că toate imaginile pornesc din inconștient. Este nevoie de echilibru pentru a evita, pe
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
și anume în sens animist. Depinde doar dacă acționează logica asociativă stau, dimpotrivă, personificarea permanentă. Despre poezia religioasă, catolică sau evanghelică, am putea crede că este inevitabil metaforică - și așa și este în mare parte. 257 Totuși, Isaac Watts, scriitorul neoclasic de imnuri, obține un efect impresionant, mișcător si în același timp măreț, din metonimie : When I survey the wondrous cross On which the Prince of Glory died, My richest gain I count but loss And pour contempt on all my
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
între anumite concepții de viață dominante. Fiecare stil de epocă are figurile lui de stil caracteristice care-i exprimă Weltanschauung-wl ; în cazul figurilor de stil de bază, cum ar fi metafora, fiecare perioadă își are metoda ei metaforică specifică. Poezia neoclasică, de pildă, se caracterizează prin folosirea comparației, perifrazei, epitetului ornat, epigramei, simetriei si antitezei. 261 Pozițiile intelectuale posibile sânt reduse, în fiecare caz, la două sau trei, excluzându-se pozițiile pluraliste. Adesea cea de a treia poziție este o poziție
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
religia barocă, adevărul despre Dumnezeu poate fi exprimat prin imagini analogice (Mielul, Mirele) ; el poate fi exprimat, de asemenea, prin perechi de termeni contradictorii sau opuși, ca în expresia lui Vaughan deep but dazzling darkness (adânc, dar orbitor întuneric). Spiritului neoclasic îi plac distincțiile clare și înlănțuirea logică a ideilor : treceri metonimice de la gen la specie, sau de la particular la specie. Spiritul baroc însă invocă un univers format din multe lumi, dar din lumi care sânt toate legate între ele într-
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
treceri metonimice de la gen la specie, sau de la particular la specie. Spiritul baroc însă invocă un univers format din multe lumi, dar din lumi care sânt toate legate între ele într-un mod imprevizibil. Din punctul de vedere al teoriei neoclasice despre poezie, figurile de stil tipice barocului sânt, desigur, à/è prost-gust, de "fais spirit" - fie denaturări intenționate ale naturalului și raționalului, fie acrobații lipsite de sinceritate ; iar din punct de vedere istoric, ele sânt expresii retorico-poetice ale unei epistemologii
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
ilustrează prin figuri de stil - luate din Victor Hugo de tipul les perles de la rosée (perlele rouă) și il neige des feuilles (ninge cu frunze). Un alt gen de metaforă, acceptata de sensibilitatea barocă, dar lipsită de gust în ochii neoclasicilor, exprimă lucruri mărețe prin lucruri umile : am putea-o numi metafora de diminuare sau metafora domestică. "Sferele" cel mai frecvent amestecate de poezia barocă sânt lumea naturală și lumea meșteșugurilor și artelor umane. Dar știind că arta este o imitație
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
folosirea tropilor bagatelizanți și "fantastici" și citează ca exemple următoarele descrieri ale diferitelor momente ale Creațiunii : plămădirea munților, smălțuirea mărilor mai mici, ajurarea marelui ocean și traforarea stâncilor. *34 Unele metafore de tipul natură > artă se mențin și în poezia neoclasică, dar cu condiția ca metafora să apară ca un epitet oțios. Pope, în ale sale Pastorals (Pastorale) și în Windsor Forest (Pădurea de la Windsor) ne oferă exemple de acest fel : 263 Fresh rising blushes paint the watery glass (O proaspătă
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
S-ajungi la împlinire-i totul. Ripeness - pârgă, maturitate, împlinire - este o imagine voalată, luată din viața livezilor și câmpiilor. Ea sugerează existența unei analogii între ciclurile naturale ale vegetației, care se succed cu inevitabilitate, și ciclurile vieții. O generație neoclasică ar putea considera ".mixte" unele dintre imaginile ascunse ale lui Shakespeare : O how can summer's honey breath hold out Against the wreckful siege of battering days.** ** Al verii suflu dulce cum să-nfrunte / Asediul crunt al zilelor-berbece? Acest distih
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
convenții, stiluri, cum sânt și romantismul sau suprarealismul. Deosebirea dintre ele nu corespunde celei dintre realitate și iluzie, ci deosebirii dintre diferitele concepții despre realitate, dintre diferitele modalități ale iluziei. *3 Care este legătura dintre narațiune și viață ? Clasicii sau neoclasicii ar răspunde că narațiunea prezintă tipicul, universalul - avarul tipic (Molière, Balzac), fiicele ingrate tipice (Regele Lear, Moș Goriot). Dar nu țin oare astfel de categorisiri de domeniul sociologiei ? O altă concepție afirmă că arta înnobilează sau idealizează viața. Există, desigur
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
al XVII-lea și al XVIII-lea sunt secole care iau genurile în serios; criticii lor sunt persoane pentru care gemurile există, sunt reale. *17 Că genurile sunt distincte - și că trebuie păstrate distincte - este o dogmă comună a crezului neoclasic. Dar dacă vom căuta în critica neoclasică o definiție a noțiunii de gen sau o metodă pentru a distinge un gen de altul, nu vom găsi aproape nici o consecvență și nici măcar conștiința necesității .unei sistematizări. 304 Canonul lui Boueau, de
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sunt secole care iau genurile în serios; criticii lor sunt persoane pentru care gemurile există, sunt reale. *17 Că genurile sunt distincte - și că trebuie păstrate distincte - este o dogmă comună a crezului neoclasic. Dar dacă vom căuta în critica neoclasică o definiție a noțiunii de gen sau o metodă pentru a distinge un gen de altul, nu vom găsi aproape nici o consecvență și nici măcar conștiința necesității .unei sistematizări. 304 Canonul lui Boueau, de exemplu, include pastorala, elegia, oda, epigrama, satira
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sunt cumva genurile lui Boileau diferențiate după subiect, după structură, după forma versului, după mărime, după tonul emoțional, după Weltanschauung sau după publicul specific căruia i se adresează? Nu se poate da un răspuns. Dar putem afirma că pentru mulți neoclasici întreaga noțiune de gen era atât de evidentă, încât ea nu constituia nici o problemă, în Rhetoric and Belles Lettres (Retorica și beletristica - 1783) Hugh Blair tratează genurile principale într-un șir de capitole, dar nu face un studiu introductiv despre
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
de tradiție greco-romano-franceză. Apoi Blair se ocupă de ceea ce, foarte ortodox, el numește "genurile supreme .ale creației poetice, genul epic și genul dramatic"; cât despre acesta din urmă, Blair ar fi putut să se exprime mai exact, spunând "tragedia". Teoria neoclasică nu explică, nu dezvoltă si nici nu apără teoria genurilor sau criteriul diferențierii acestora. Intr-o oarecare măsură ea se ocupă însă de probleme cum ar fi puritatea, ierarhia și durata genurilor sau apariția unor noi genuri. 305 Deoarece, privit
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Totuși, Aristotel a ezitat în această privință și, după cântărirea mai multor argumente opuse, a acordat locul întâi tragediei, în timp ce criticii Renașterii au preferat, în mod consecvent, epopeea. Deși ulterior au existat multe oscilații în legătură cu pretențiile celor două genuri, criticii neoclasici, cum sunt Habbes sau Dryden sau Blair, se mulțumesc, în general, să le claseze pe amândouă pe primul loc. 306 Ajungem acum la -alt tip de grupare, cal în care elementele determinante stat forma strofelor și metrul. Cum să clasificăm
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
sau proporțiile operelor (capacitatea de a se menține la aceeași înălțime de la început până la sfârșit) și seriozitatea tonului. Un simpatizant modern al "genologiei"; (cum numește Van Tieghem cercetarea aspectului de care ne ocupăm) *27 ar putea dori să apere doctrina neoclasică pe baza teoriei estetice, fiind într-adevăr convins că astfel poate face o pledoarie mult mai bună decât cea făcută de teoreticienii ei. Acest lucru l-am încercat parțial, atunci când am expus principiul purității estetice. Dar nu trebuie să îngustăm
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
nu în sine, ci pentru că face posibilă o sporire a complexității, a tensiunii si a amploarei operei. Operă "majoră" sau gen "major" sunt cele care au o întindere mare. Dacă nu putem trata acest factor în stilul categoric al teoreticienilor neoclasici, nu înseamnă însă că am putea să-l ignorăm : astăzi trebuie să cerem ca întinderea operei să nu însemne risipă, ca poemul lung din zilele noastre să ofere, înăuntrul unui spațiu dat, mai mult decât poemele din trecut. Unii esteticieni
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
Milton - chiar și Dryden și Pope, Wordsworth și Tennyson - au o poziție permanentă, deși nu "fixă". Structurile estetice ale operelor acestor poeți sunt atât de complexe și atât de bogate, încât pot satisface sensibilitatea unor perioade succesive: există un Milton neoclasic admirat de Addison, în eseurile lui din Spectator, precum și de Pope, și există un Milton romantic sau Miltonii romantici ai lui Byron, Wordsworth, Keats, Shelley. A existat un Shakespeare al lui Coleridge și acum îl avem pe Shakespeare al lui
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
și acum îl avem pe Shakespeare al lui Wilson Knight. Fiecare generație lasă neasimilate unele elemente dintr-o capodoperă literară, fiecare generație găsește în ea anumite nivele sau straturi lipsite de "frumusețe" sau chiar de-a dreptul urâte (așa cum Considerau neoclasicii jocurile de cuvinte ale lui Shakespeare), și totuși găsește că din punct de vedere estetic întregul) este satisfăcător. Se pare că am ajuns acum la un fel de "generaționism" care neagă relativitatea gustului individual, dar afirmă că în istoria literară
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
istoria ecleziastică; "umanismul", în istoria culturii; "Renașterea", în istoria artei; "Commonwealth"-ul și "Restaurația" sunt derivate de la evenimente politice precise. Termenul "secolul al XVIII-lea" este un vechi termen 'cronologic care a preluat ' unele dintre funcțiile termenilor literari "augustan" și "neoclasic". "Preromatism" și "romantism" sunt în primul rând termeni literari, în timp ce "victorian", "edwardian" si "georgian" sunt legați de domniile suveranilor. Același tablou surprinzător ni-l prezintă aproape orice altă literatură : de exemplu, termenul "perioada colonială", folosit în literatura americană, este de
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]