973 matches
-
îndeajuns ca impulsul meu disperat să devină o amintire benignă, iar când am luat-o pe Sarah, ea n-avea decât o plasă un CD cu Raffi, dar nimic comestibil și după ce mi-a spus că a învățat cele mai nesuferite patru cuvinte m-a informat că „Bunicu’ a vorbit cu mine“. M-am întors spre ea, uitându-mă cum ronțăia foarte inocentă un crevete: - Cine, dragă? - Bunicu’. - Bunicul Dennis? am întrebat. - Nu. Celălalt bunic. Știam că Mark Strauss (tatăl lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
că e cineva în casă. Robby se întinse spre veioza de pe noptieră. Robby a aprins veioza. Dincolo de pleoapele mele închise ardea o lumină portocalie. Robby tăcu. Contempla ceea ce vedea. Imaginea contemplată alungă momentan frica și o înlocui cu o curiozitate nesuferită. Tăcerea lui era cauzată de ebrietatea mea. Din nou greutatea de pe piept. - Tată, zise încet Robby. - Robby, am oftat. - Tată, e ceva pe tine. Am deschis ochii dar nu m-am putut concentra. Ceea ce am văzut apoi s-a întâmplat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cum o spuneam, a apărut și neînțelegerea criticii, „ajutată”, e drept, și de boicotul susținut al forurilor politice, al camarilei ceaușiste, din partid și cultură. Și cu „neînțelegerea” a apărut și singurătatea necesară unei arte „mari, ambițioase”, e adevărat, dar nesuferită unui bărbat ce voia încă să placă, să fie încurajat, să se bucure de acele o mie și una de privilegii mărunte, care, se spune, fac fericirea!... Neînțelegerea a culminat, pentru mine și arta mea, cu aceea neacceptare a majorității
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
arhitectul Maxențian în drept cu statuia lui C. A. Rosetti. Maxențian mi-a apărut întăia oară în 1905, la Ministerul Instrucției, Direcția artelor (fiind eu subșef de birou). Era arhitect al Ministerului. Evreu botezat; plin de fală și prezumție, lăudăros, nesuferit, impertinent. Îmbrăcat bălțat, cu pălării artistice și cravată-lavalieră etc. Era omul cel mai puțin agreabil și cel mai hotărât să-și facă drum prin viață cu coatele. Nu știu ce s-a făcut. L-am zărit prin Iași în vremea războiului, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
pe armă. La Iași un tată s-a pus cu trupul peste băiatul său și când au ajuns boii cu sania acasă și tata și băiatul erau înghețați morți de frig. Și dacă căpitanul Neculcea era așa de aspru și nesuferit, Doamna lui Doamna institutoare Maria Neculcea era, numai bunatate și multă voie bună și cu elevele și cu orice om. Vorbea foarte frumos și cu multă bună voință da lămuriri ori cui cerea. Ea cică a fost fiica unui Domn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1519_a_2817]
-
o zădărnicie fără seamăn să aspiri la așa ceva, să vrei "să cucerești" marele oraș. Oricum, eu prefer discreția și nu agreez cu niciun chip prim-planul. Despre mine îmi place să cred că nu sunt un oltean tipic... Pe vremea nesuferită pe când îmi făceam și eu armata, la Caracal, colegii olteni se înghesuiau pe lângă magazia cu grade și însemne, pe când moldovenii stăteau mai mult pe lângă bucătărie...! Să fie oltenii mai vanitoși decât românii din celelalte provincii românești? Cum se manifestă orgoliul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
toate mă ține în viață, ca poet, astăzi, chiar dacă mai târziu am citit aplicat, pe genuri, și mi-am făcut propriile mele clasamente și ordine culturale. Deși am fost conștiincios în primii ani de școală (mai târziu mi-a fost nesuferit canonul școlii românești), nu am crezut că voi scrie vreodată. Meseria de scriitor mi se părea intangibilă, destinată doar celor aleși. Poate că așa ar și trebui să fie, nu ca astăzi, în epoca haotică (cu expresia lui Harold Bloom
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
genuri literare, în Europa literară a momentului? Poezia? Proza? Eseul? Critica literară? Suntem competitivi? Te rog să numești, la fiecare gen în parte, câteva nume pe care ai paria într-o competiție europeană...! Să dau nume îmi este cea mai nesuferită obligație, dar, pentru că este vorba de o revistă de prestigiul și seriozitatea revistei Conta, mă supun. Așadar, cred că suntem foarte performanți prin poeții noștri. Atât prin poeți "de patrimoniu", ca Ana Blandiana, Adrian Popescu sau Ion Mureșan, cât și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
febra gărzii” și toată lumea arată a gabor. În metrou ți se pare că oamenii se apropie tiptil, astfel Încît să poată pune gheara pe tine Înainte s-apuci să arunci marfa. Doolie venea În fiecare zi. Fără jenă, pisălog de nesuferit. De obicei Îmi făcea o dare de seamă despre cum stă treaba cu Nick și Rogers. Nu se sinchisea de faptul că mă punea la curent În privința legăturii lui constantă cu Roger. - Roger e hîrșîit, dar e și bătut În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
o constat. Din balcon deci priveam la defileul care se făcea pe bulevard în fața suveranilor și oficialităților, în fața statuii lui Mihai Bravul. Regele și regina în albastru orizont, cu căciulile mari de blană(Ibidem, 1937, p. 387: căciulile... „urâte și nesuferite“.), pe care eu nu le puteam suferi, mai ales după ce văzusem pe ale husarilor morții, cu aceeași formă. Vânătorii erau în haine de campanie, cu cascul plin de praf, păreau că sosiseră din lupte; drapelele toate, de la cele vechi, veterane
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
așa de complexă cum o găsim la poetul nostru". Să-l urmărim deci. În privința neadaptării la realitate și negativismul lui Eminescu, exemplificarea se face cu atitudinea acestuia ca revizor școlar, reținându-se faptul că "a știut [...] să se facă așa de nesuferit încât a ajuns la a-și strica totul prin "prea mult"", ceea ce e specific "la copiii negativiști candidați la schizofrenie". Dr. C. Vlad îl socotește astfel ca bolnav pentru faptul că inspectorul școlar, care își luase în serios obligațiile, face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
era considerată ca mai de treabă dintre celelalte și să bucura de o libertate relativă în interiorul penitenciarului, având numai șase luni de stat pentru a-și împlini pedeapsa. Făcui deci cum putui, pentru a-mi aranja un trai mai puțin nesuferit. La dejun și la masă stam cu Ménéstrier și soția lui, și în societatea lor, mărturisesc că uitam întrucâtva că mă găsesc într-un cuib atât de odios. Ambii erau veseli și simpatici, dar mai cu samă el era un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
uneia dintre domnișoare, în graba mea nesocotită, am răsturnat paharul așa că mi-am udat bleașcă surtucul 168 cel negru de sărbători, care mă prindea așa de bine, și am făcut și un lac pe parchet. Vă închipuiți ce momente grele, nesuferite pentru mine, au fost acele pănă când să vie un servitor să-mi șteargă surtucul și să curețe lacul de pe jos. Vederat lucru, eram prigonit de soartă, căci dintre toți musafirii numai mie mi se întâmplau asemene pacoste, bune să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
se cade și ne arunca în troacă ciorba aia indigestă. Mâncam ca să avem o activitate. Ca să avem un motiv să ne ridicăm din pat. Ca să avem unde să ne întoarcem. Ca să jucăm șeptic. Și popa-prostu. Cel mai neplăcut, cel mai nesuferit, cel mai odios, cel mai absurd moment din copilărie țin minte că îl trăiam atunci când mă pricopseam cu cine-știe ce gripă antipatică și trebuia să stau în casă. În pat. Să bolesc. Ăilalți tovarăși ai mei băteau mingea pe stradă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
poza Înrămată a cadânei cu icușari la gât și la urechi și privind galeș la tre cători, zicând din „zotcă“ (gură) cântece de „pârnaie“ (puș cărie), ieșite toate din mintea lui „zurlie“ (nebună): Decât o viață amară și-un trai nesuferit/ Mai bine un glonț de pușcă și moarte la minut! - „mutat“ (ucis) dintr-o „nasulie cu căfteală“ (scandal mare cu bătaie) și, după ce a „mierlit-o“ (a murit), isprăvit cu șișurile (pumnale), cu cuți tele și cu bricegele, așa „muliu
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
suspect, al doctoru lui, pe la patruzeci de ani abia, apoi la ruina labora torului și la scufundarea În viții și În ticăloșii de tot felul a veselei moș tenitoare, Întoarsă acum la vechea ei matcă prin răsfățul bunei stări, al „nesuferitei bunăstări“, cum avea să spună Lenin. Cine dintre noi, colaboratorii și prietenii devotați ai doctorului, puteam bănui că această femeie cu aparențe de gravă și severă stareță de mânăstire cu aspre canoane, că acest bărbățoi cu obrajii căzuți din dezgust
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
eu trebuia să-ți fiu fecior, nu pă gânul de Bu cuța care bea numai apă!“ Nu-mi venea a crede - după firea și mintea mea deschisă și călcând În străchini, cum le mai am uneori și astăzi - cât de nesuferit trebuie să le fi căzut soților Bucuța glumele mele neghioabe pe seama abstinenței la băutură practicate În casa lor, ba chiar stând, aș zice, la temelia casei lor, unde, când eram poftiți cu ai mei la masă, veneam cu sticla mea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
descoperi dintr-odată golful senin și primitor, cu copaci ombeliformi, ca În insulele Sudului Îndepărtat, și cu lacul zăcut și amar, din descompuneri iodate; iar mai departe stâncile fierbinți, unde atât de bine le sta iubitelor noastre goale, fără intermediul nesuferit al slipului, jignitor pentru puritatea neschimbată, de la Începutul lumilor, a cerului și a locurilor acestora; și unde așteptam să-l vedem ieșind din „unda amară“, cum o cântă Homer, pe Glaucos, zeul marin, oracolul zgomotos și temut, cu părul plin
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prilej unic de valorificare, la pătrat și la cub, a propriilor noastre virtuți masculine, pe urma cărora ni s a și atribuit, nu știu de ce, enorma noastră poreclă de „rege al creațiunii“. [...] Orgoliul nostru masculin, atât de străin și de nesuferit lor, este pe bună dreptate incomodat de acest martor nepoftit și in discret al mediocrității noastre de fiece zi. Nici o cădere la examene nu m-a rușinat, nici o ocheadă prin gaura cheii În mecanica sufletului meu nu m-a Înspăimântat
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
că mi-aș petrece întreaga viață la derdeluș - e adevărat. Cu o rectificare - mai mult totuși decât să mă dau cu sania, decât să mă joc, îmi plac poveștile. Aș asculta sau aș citi fără încetare povești. Iar cel mai nesuferit lucru pentru mine e să mănânc, dac-ar fi după mine, nu m-aș atinge de mâncare. Mama, disperată, a tot căutat soluții cum să mă facă să mă hrănesc cât de cât, îi e frică să nu mă ia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
retrăsese de câțiva ani buni în altă aripă a uriașei vile pe care o ocupau. Totuși, în noaptea aceea, atipic, tovarășul Cameniță, care avea somn de piatră și nu visa niciodată, a visat. A visat îngerul acela de lumină, imens, nesuferit. În vis, se zărea pe sine dormind în patul lui sculptat, de prim-secretar, și zărea îngerul apropiindu-se de el tăcut și zgâlțâindu-l ușurel și șoptindu-i să nu mai sforăie. Visul era mai degrabă caraghios, n-ar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
că el, cel de acum, și celălalt erau ca doi soți care au divorțat, nu mai comunică, se urăsc și sunt siliți să împartă același apartament de bloc, să trăiască sub același acoperiș, în acest corp mătăhălos, lipsit de grație, nesuferit, pe care i-l rezervase natura. Transformările interioare ale tovarășului Cameniță erau nenumărate și el însuși le observa cu ușurință: avea insomnii, îngrijorări, angoase, își punea întrebări la care nu descoperea răspuns, întrebări care îi dădeau dureri de cap, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de simpatizanți. Ce-i ciudat e că nici până atunci nu fusese zi de la Dumnezeu ca un pensionar să nu se înjure cu altul din cauza câinilor. „Iar i s-a făcut de călăreală“, spunea ofticosul de Ioțu, cu vocea lui nesuferită, de cârcotaș care nu juca decât table pe bani, când Boc, un mops uitat de stăpâni în parc, începea să împingă ca prostul la genunchiul blajinului domn Chitaru. Blajin-blajin, dar până la opțiunile politice. Subțirelul domn Chitaru, despre care se vorbea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Creangă puse mâna plin de ciudă pe o pușcă, se repezi pe ușă afară și o descărcă în pâcla de ciori." (G. Călinescu) Atitudine căreia îi acordăm cuvenitele circumstanțe atenuante, dată fiind starea de maximă iritabilitate la care îl aduseseră nesuferitele cârâitori. Dar, să revenim la... ciorile noastre din Bărăgan. Erau mii, mii de ciori, care-și aveau aici reședința permanentă. Problema lor era hrana. Zeci de hectare, sute de hectare de culturi de grâu, de porumb, de soia erau devastate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
când pruncii mei se îmbolnăvesc, că un soi de memorie secretă mi se activează, amintindu-mi precis mișcările și ritualurile cu care mama ne învăluia într-un soi de magie albă, până ne scotea la liman din bolile cele mai nesuferite. Ideea ei despre viață era - și este și astăzi - că reprezintă o „cruce care trebuie dusă“, în ciuda faptului că era tânără, solară și plină de iubire. Indiferent că împărtășeau sau nu această ideologie de martir cu privire la viață, femeile din jurul meu
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]