KorAP: Find »[drukola/base=neurolog & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...36 37 38 ...42 >

1,033 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

cu băieții voștri. Karin înlemnise. —E doar un costum, Mark. Te porți de parcă n-ai mai văzut niciodată un costum. — Îmi pare rău. Zici că e „copoi“. Degetele lui atârnară ghilimele în aer. —E un neuropsiholog. Și un scriitor celebru. —Neurolog cognitivist, o corectă Weber. Mark Schluter se legăna pe călcâie. Un hohot neplăcut de râs se revărsă din el. —Ce-i aia? Un fel de psihiatru? Weber clătină din cap. —Un psihiatru! Deci, ia zi, tu cine ar mai trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ajunge omul, înconjurat de atâtea grâne. Ea îi luă brațul și se ridică. El o conduse spre ieșirea principală, apoi pe trotuarul ce ducea la parcare. Se simțea tulburat, senzația aceea paralizantă care-l urmărise în toată perioada rezidențiatului ca neurolog. Renunțase la medicină în urmă cu câțiva ani, în favoarea cercetării și a scrisului, poate și ca să se protejeze. În ultimele optsprezece luni, îi era tot mai greu. În curând, până și imaginea unui macac conectat la fire avea să devină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
că a luat micul dejun. Se îndreptă spre spitalul Bunul Samaritean după indicațiile pe care le primise și urcă la Neurologie. Asistenta doctorului Hayes îl conduse imediat pe Weber în birou, încercând să nu se holbeze la acea personalitate faimoasă. Neurologul părea destul de tânăr ca să fie fiul lui Weber. Un ectomorf greoi, cu o piele iritată, care-și manevra corpul ca pe un aparat moștenit. —Vreau doar să vă spun ce onoare ne faceți. Nu-mi vine să cred că vorbesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ar fi coborât din Munții Stâncoși și ar fi intrat în supermarketul din cartier. Chiar m-am gândit la poveștile dumneavoastră când l-am investigat. Pe biroul lui Hayes stăteau două exemplare noi din ultimele cărți ale lui Weber. Tânărul neurolog le luă în mână. —Ca să nu uit, ați putea...? I le dădu lui Weber, cu tot cu un stilou Waterman masiv. Puteți să scrieți „Pentru Chris Hayes, Watson al meu în cazul ciudat al Bărbatului care și-a dublat sora“. Weber cercetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
luă în mână. —Ca să nu uit, ați putea...? I le dădu lui Weber, cu tot cu un stilou Waterman masiv. Puteți să scrieți „Pentru Chris Hayes, Watson al meu în cazul ciudat al Bărbatului care și-a dublat sora“. Weber cercetă fața neurologului, căutând semne de ironie, dar nu găsi decât seriozitate. —Aș... Aș putea doar să....? — Sau scrieți ce vă vine, spuse doctorul Hayes, dezamăgit. Weber scrise: Pentru Chris Hayes, cu mulțumiri. Nebraska, iunie 2002. Omul nu era doar animalul care comemorează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
din nou dosarul lui Weber. Datele sunt aici, dacă vreți să vă uitați. Aș vrea să văd tomografiile, spuse Weber. Hayes scoase o serie de radiografii, pe care le fixă pe lampă: creierul lui Mark Schluter în secțiune transversală. Tânărul neurolog vedea doar o structură. Weber vedea chiar și acum cea mai rară specie de fluture, mintea înaripată, cu aripile țintuite pe film, obscen de detaliat. Hayes urmări conturul imaginii suprarealiste. Fiecare nuanță de gri vorbea despre funcțiune sau defecțiune. Acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
niște interacțiuni complexe. Îi datorăm mai mult decât un model cauzal simplu, unilateral, funcționalist. Weber se surprinse pe sine. Nu prin convingerea sa, ci prin disponibilitatea de a și-o exprima cu voce tare față de un medic atât de tânăr. Neurologul lovi cu degetele în filmul de pe lampă. —Eu știu doar ce s-a întâmplat cu creierul lui în dimineața zilei de 20 februarie. Da, spuse Weber, înclinându-se. Exact ceea ce și-a dorit medicina să știe dintotdeana. E uluitor că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
străini unii pentru alții. Ascultați, vreau să ajut pe cât se poate. Dacă putem face și alte teste sau radiografii aici, la spital... — Înainte de asta, aș vrea să încerc niște examene low-tech. Aș începe cu o reacție galvanică a pielii. Sprâncenele neurologului țâșniră în sus. Presupun că merită încercat. Doctorul Hayes îl conduse pe Weber în parcare. Stătuseră închiși în camera de consultații suficient de mult timp pentru ca întoarcerea la preria pustie de iunie să-l ia pe Weber prin surprindere. Aerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
palme? Numai mâna sănătoasă, dreapta, se agita în aer. Bați din palme? Da. Eu nu aud nimic, dumneata auzi? — Păi, într-adevăr e cam încet. Dar asta din cauză că nu prea am de ce să bat din palme. Confabulație personală, o numise neurologul Feinberg. O poveste care să restabilească legătura dintre sinele deplasat și absurdul faptelor. Aici nu era afectată rațiunea; logica încă funcționa pe orice alt subiect, în afară de acesta. Fusese fracturată doar harta corpului, percepția ei. Și logica nu se sfia să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Literatura nu ne oferă nici un model de tratament sistematic. N-avem nici un eșantion reprezentativ cu care să lucrăm. Și cauzele psihiatrice sunt destul de rare. Cazurile induse de un traumatism aproape că sunt pură ficțiune. Dacă vreți să știți părerea mea... Neurologul își arătă palmele goale - nici un instrument ascuțit. — În medicină nu e ca la curse. Știți asta. Dacă Weber știa ceva după o viață întreagă de cercetare, era exact pe dos. — Aș recomanda terapie cognitiv-comportamentală intensă și de durată. E o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
doctor. Ea îl refuzase. Daniel nu i-o spusese niciodată, dar nici nu era nevoie. La o săptămână de la plecarea lui Weber, recunoscuse, șocată, evidența: se făcuse frumoasă pentru bătrânul ăsta. Orice, numai s-o ajute. La trei săptămâni după ce neurologul îi abandonase, Karin juca ping-pong cu Mark în camera de zi. Lui Mark îi plăcea jocul suficient de mult ca să-l joace până și cu ea, cu condiția ca ea să nu câștige niciodată. Barbara intră valvârtej, entuziasmată. —Doctorul Weber

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
și înnebunit de dorința de supraviețuire: Mark Schluter și falsa lui soră. Cartea care-l aștepta pe Weber s-o scrie, după turneul său de promovare. Îl duseră pe Mark acasă - n-aveau unde altundeva să-l ducă. După ce faimosul neurolog plecase, oferindu-și singura recomandare vagă, doctorul Hayes nu-l mai putu ține pe Mark sub observație la Dedham Glen. Karin se opusese din răsputeri deciziei. Mark însă era mai mult decât dispus să plece. Înainte ca el să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
problemă. O rudă problemă. Mi-a citit e-mailul și le-a spus angajaților lui să-l acopere. Poate că nici măcar n-a fost secretara lui. Poate că a fost el, care se prefăcea... —Karin? K.? Daniel devenise mai bătrân decât neurologul. Nu știm... Nu-mi spune tu mie ce să fac! Nu-mi pasă ce știm și ce nu știm. —Sst. Nu-i nimic. Ești furioasă. E și normal. Cu toți specialiștii ăștia. Cu toată chestia asta. Poate că ești furioasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nevoită să stea timp de zece minute în mașina parcată, până când să se poată ține din nou pe picioare. Îl salută pe doctorul Hayes pe un ton profesionist. Cronometrul întâlnirii se pornise. Enumeră noile simptome ale lui Mark, pe care neurologul le trecu în fișa lui. De ce nu-l aduci încoace? Ar fi mai bine să-l mai văd o dată. — Nu vrea să vină, spuse Karin. Nu vrea să mă asculte, acum, că stă iar de unul singur. —Te-ai gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
modificare. Credeți că acest tip de terapie e recomandabil în situația lui Mark? Tomografia arată că există leziuni. Cât de eficientă va fi schimbarea deprinderilor mentale dacă există afecțiuni fizice? Atinsese o coardă sensibilă - era evident, după modul în care neurologul începu să bâjbâie. —Trebuie să explorăm diverse abordări. În mod sigur, terapia cognitiv-comportamentală nu-i va dăuna fratelui tău, ci-l va învăța să se adapteze noului său eu. Confuzie, furie, anxietate... Ea se strâmbă. Are vreo șansă să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nu? Nimic medical? Chiar dacă e evident că-i e din ce în ce mai rău? Doctorul Hayes își duse arătătorul la buze. Nu există nimic altceva recomandabil. Nu uita, nu facem asta pentru noi. E pentru fratele tău. Se ridică și dădu mâna cu neurologul, gândindu-se: Fratele cui? La plecare, stabili programarea lui Mark cu asistenta doctorului Tower. Ajunsese la un armistițiu cu Rupp și Cain. Oricare le-ar fi fost păcatele față de fratele ei, nu-și permitea să declare război. Nu avea nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
această cronică i-o crea în minte. Era mai bine să știe ce alte cărți mai pluteau în jur în acest moment, țesute din cea pe care o scrisese el. Titlul cronicii sărea de pe pagină, producându-i un fior grețos. „Neurolog în cuvă1.“ Numele cronicarului nu-i spunea nimic. Articolul începea destul de respectuos. Dar după un paragraf devenea tăios. Începu să-l parcurgă, zăbovind asupra evaluărilor care-l desființau. Ideea de la sfârșitul celui de-al doilea paragraf era mai dărâmătoare decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
de ani, aparent cunoscută și aflată dincolo de oricare ar fi fost pasul următor după hip. O schiță umoristică de două pagini, „Din dosarele doctorului Lob Frontal“, care lua forma unei serii de studii de caz la persoana întâi, povestite de neurologul curant. Femeia care-și folosea soțul pe post de învelitoare pentru ceainic. Bărbatul care se trezise dintr-o comă de patruzeci de ani cu impulsul de a-i crede pe reprezentanții săi aleși. Bărbatul care își făcuse personalități multiple ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
care nu erau înțelese nici măcar aproximativ, procese pe care doar această deficiență devastatoare le-ar putea dezvălui. Toate lucrurile pe care nimeni nu vrea să le audă. Dar chiar pe măsură ce această idee prindea contur, îi mai veni una. Gerald Weber, neurolog oportunist. Violator al intimității și exploatator al problemelor de plan secund. Nu se putea hotărî ce era mai rău: să dea curs acestor noi complicații sau să nu ia în seamă acest apel repetat. Oamenii ăștia ceruseră ajutor, iar el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
o minciună. Între timp, Mark devenise placid ca un animal marin. Gusta aerul cu înghițituri mari. Știi ceva, domnu’ psihiatru? M-am tot gândit. Cred că eu și cu tine suntem cumva legați. Aoleu, nu-mi face fața aia de neurolog. Știi ce vreau să zic, Sherlock. Zic și eu: drumuri care se intersectează și toate chestiile astea. Ascultă. Mark își coborî tonul, pentru ca nici una dintre cordatele din jur să nu-l poată auzi. — Crezi în îngeri păzitori? Era un chin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
mă fi întors la Kearney, cel puțin parțial, ca să mai văd o dată o femeie în jurul căreia, fără a fi conștient, am fabricat o întreagă viață ipotetică. Ea rămase întinsă, cu zâmbetul controlat încă, de parcă tocmai i-ar fi spus: Un neurolog intră într-un bar... Sintaxa s-a cam complicat, Ger. —Te rog. Chestia asta mă distruge. Zâmbetul ei înțepeni. Se întoarse pe burtă, privindu-l ca și cum tocmai i-ar fi mărturisit că adoră să poarte lenjerie de damă. Cu fiecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
săptămână din martie. Ciudat de docil, Mark se duse să discute cu tehnicienii de la laborator. N-are cum să fie de la medicament, îi spuse Hayes lui Karin. Literatura nu pomenește de așa ceva. —Literatură, repetă ea. Ficțiune totală. Îl simțea pe neurolog notându-și deja această nouă chichiță, ca s-o publice. Diagnosticul de Cotard nu schimba nimic important. Acum, că Mark începuse să ia olanzapină, doctorul Hayes insistase să continue fără să sară peste vreo doză. Karin putea garanta că respectase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Mark e în afara pericolului, cel puțin pentru moment. Weber s-a implicat deja în acest caz dincolo de limitele corectitudinii profesionale. Ultimul său voiaj aproape că-l terminase. Dacă se implică și mai mult, s-a zis cu el. Dar acum, neurologul înțelege pe undeva: reponsabilitatea nu are limite. Studiile de caz pe care ți le însușești sunt ale tale. Dacă nu face nimic, dacă refuză rugămintea băiatului, dacă abandonează acum ceea ce cârpăcise atât de rău, atunci era cu siguranță ceea ce vocile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
de la Bunul Samaritean, uitându-se la aceleași relatări despre război găunoase și părtinitoare ca și restul lumii ignorante. Uitându-se fără oprire, ca și cum, dacă s-ar uita la armatele astea suficient de mult, poate că ar recunoaște un prieten vechi. Neurologul cognitivist stă lângă patul lui, înfiorându-se sub televizorul din perete, uitând de ce se află acolo până când îi aduce aminte pacientul. —Deja pleci? Ce te grăbești așa? Abia ai venit. S-a deșirat și s-a subțiat ca viața. Își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

Broadway, țes Împreună un strat nou, ca un așternut de zăpadă neatins ce așteaptă primii pași. Fiecare nouă bucurie și dezamăgire va lăsa urme În această zăpadă, mai Întâi doar o atingere, apoi o cărare și, mai târziu, urme adânci. Neurologii le numesc sinapse, cinicii le numesc capcane, iar pentru poeți ele sunt acea prezență din poeziile lor care te poate transporta oriunde dorești. Kitty și Matthew trecură pragul acestui teritoriu neexplorat cu foarte mare grijă. De obicei, acesta e momentul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]