6,179 matches
-
aplec și vomit“, „albumele de artă le vindem pe o sumă de căcat“ etc. Dacă asemenea texte nu au ca scop epatarea cititorilor, ci reprezintă un nevinovat mod de defulare, te întrebi de ce nu se defulează autorul la el acasă, nevăzut de nimeni. Mizantropie Nu e suficient să-i iubești pe oameni ca să scrii cărți bune. Toleranța, generozitatea, duioșia sunt valori morale, care nu garantează succesul în creația literară. Nici mizantropia însă nu îl garantează. Și într-un caz, și în
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Steaua care face cu ochiul sau piatra care își trage gluga pe creștet par imagini desprinse dintr-o compunere școlară. În volum există și o personificare simpatică: aceea a unui microb: „Un microb se prăpădește de râs/ stând picior peste nevăzut picior.“ Este vorba, probabil, de un microb care tocmai a citit cartea lui Ștefan Aurel Drăgan. Tuturor le merge bine... Mircea V.N. Drilea a publicat (probabil pe banii săi) un roman de 480 de pagini, Un nou început (localitate nemenționată
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
primii ani de școală, că poezia are altă logică decât acțiunea practică. Pe mările nesfârșite, luceafărul lui Eminescu „corăbii negre duce“. În realitate nu le duce. Corăbiile sunt cele care îl urmează, creând doar impresia că sunt trase cu fire nevăzute. Metaforele dintr-o poezie nu trebuie luate ad litteram. Dar ce ne facem când autorul confecționează false metafore, care, lipsite de putere de sugestie, ne obligă să le înțelegem la propriu? Nu avem nimic de făcut. În asemenea cazuri, poezia
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de oamenii care se deschid spre propria-ți necunoaștere. Astăzi îți întinde o mână, mâine te îmbrățișează, poimâine te sărută, își povestește viață de-a fir în păr, își despletește gândurile, își radiografiază visele, își despuie moartea, își extro-vertește negânditele, nevăzutele, nesimțitele, negustatele, neauzitele, neatinsele. Fugi, Petre! Cu fiecare ușă deschisă, rămâi mai puțin, iar oboseala de a fi parte din ei te multiplică în milioane de nelocuiri. Ne cunoaștem pentru a ne pierde, dacă nu știm să ne zăvorâm inimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mereu între două bătăi de inimă. La 20 de ani dependența de fereastră deschisă creștea aripi. 37. La 4 dimineața, oglinda era ca o apă limpede, ca o chemare la înec. Se trezea mereu la 4. Desculț, pe neatinse, pe nevăzute, pe nesimțite, trecea pe lână plantonul ce depănușa vise, pe lângă rastelul cu 21 de morți aliniate după o ordine de bătaie aleatorie, pe lângă stativul cu 21 de perechi de bocanci (aveau tocurile tocite, cuiele perforau inima). În spălător, 20 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de bătălie, cascadă de lapte dând în foc înfrângerile (sânii fecioarelor s-au copt pe când fii împăratului dormeau în grădinile cerului). Inutilă lupta în unul singur: leagă un ștergar alb în vârful iluziei și te dă învins, decorul; pe fața nevăzută a lunii, trece ca o absență pe jumătate sâmbure, pe jumătate piatră. La ce bun să numeri leșurile, dacă după tine vin corbii și le mănâncă? La 15 ani, Petru era precum o bucata de puzzle ce întregea decorul; pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
imagini descompuse sub o grindă! La dracu cu toate actualizările tale, nu mă regăsesc în nici un ungher, poveștile acestea miros a biserică de lemn putred. Au îmbătrânit hainele pe tine. Despre ce tinerețe vorbești? Gata, ajunge! Nu observi, pe partea nevăzută a lunii răsar brusturi? Domnule doctor, nostalgia este o oală cu lapte pusă la fiert: crește, crește și, brusc, dă pe plită. Dacă nu te trezești, riști să rămâi doar cu mirosul, pentru miros, zău, nu se merită aprins focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sub grinzi, liliecii ronțăiau întunericul ca pe o turtă arsă. Noaptea, îngustă cât să încapă greierul într-o coajă de nucă. Spitalul, un cimitir de insecte, îngerii trăgeau obloanele; până dimineață fiecare își descompune propriul nimic. Oasele erau verzi pe nevăzute, carnea mirosea a pelin, sângele rușina obrajii panseluțelor. Conturul încăpea culoare atât cât să nu-l eclipseze pe Dumnezeu, bătrânul suferea de strabism cosmic. Verdele din perfuzia de 0,500 un decupaj al edenului. La marginea întunericului, puțini se încumetau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zile, uitarea, precum o îmbrățișare de frunze, se va așterne peste mine. Doamne, deschide-mi fereastră în dreptul inimii! Mămuța spunea că în cer grâul face spic fără să fie ascuns sub brazdă. Mămuța! Maică Preacurată, ce se ascunde pe partea nevăzută a lunii, dar pe partea portocalie de ce sunt riduri ca pe fruntea Ta? Care jumătate mi-ai promis-o când eram prunc: cea ruptă precum o turtă împărțită la doi sau jumătatea care nu a fost niciodată plină? Cine a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cuvînt Înainte Mașina de citit RÎndurile de față, cuvintele, literele și punctuația lor Îmi sînt invizibile acum, cînd le scriu. Nevăzute Îmi rămîn ele și cînd le citesc ori le recitesc. Nu scriu Însă și nu citesc pe Întuneric, iar frazele nu le aștern pe coli de hîrtie. Le as cult Într-o limbă aproape română. Dacă aș redacta În italia
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
făcîndu-l să se-ntoarcă din drum sau s-o ia În altă direcție. Într-o bună zi, s-a ridicat din scaunul frizerului cu un obraz ras și altul plin de clăbuci, a plătit la repezeală și s-a făcut nevăzut. La cinci minute, miliția dădea năvală În frizerie scotocind peste tot. Bine că a tăiat-o el după parașutare spre nord, cedînd poate, după cum umbla vorba, dorului de neostoit după Flo rica Rogoz, ibovnica lui din Huta, o femeie al
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
am prezentat, dar povești de la mama Floare am ascultat În continuare. Erau de două soiuri, la fel de Încinse: primele mișunau de strigi, diavoli, vrăjitoare, de iele și de pricolici, iar celelalte vorbeau despre America și despre București, Împestrițate cu minuni la fel de nevăzute ca și cele dintîi, cum ar fi vapoarele de porțelan Însoțite de păsări albe pe ape largi cît cerul, furtuni pe mare care sting soarele În plină zi, valuri cît casa, case cît norii de Înalte, trenuri care umblă pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Saint-Patrick! făcu irlandezul Bailey, ridicînd mîna În semn de binecuvîntare asupra tuturor. De aici Încolo, povestea americană a lui Mrs. Flory curge o vreme ca orice apă tulbure din timpuri de pionierat. Curge ea nelimpezită pînă cînd, la un prag nevăzut, izbucnește din nou ca un gheizer. Ceasornicarii au plecat spre Illinois În căutarea lui Mr. George, iar Mrs. Flory, tocmită la restaurantul domnului Bailey, alt iriș cum s-ar zice, a dat de Încă o minune dintre cele multe cîte
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ca niște lumini pîlpîitoare, noaptea, peste cîmpie. Dar, cu siguranță, cea dintîi minune pe care s-au așezat ochii ei, una care nu se găsea nicăieri În jur, au fost dolarii. Soseau de departe, dintr-o lume doar auzită, dar nevăzută, și aveau mai mare putere ca orice lucru Îngăduit pe care puteai pune mîna afară de cele sfinte. Trenul cel mare la care a ajuns după fugă nu i s-o fi părut chiar atît de nemaipomenit, de vreme ce umblase cu trenuțul
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Într-o sală Înghețată a culturii sindicale, tocmai asta fusese parola de recunoaștere: „Ne jucam cînd eram mici, m-ai pus o dată să Închid ochii...“ Nu continuase, simțind că nu se poate să nu-mi amintesc. Sărutul acela furat și nevăzut de cei șapte ani ai ei era tot ce aveam noi În comun mai de preț, mai de nedat uitării. Luînd-o de brațul stîng, exteriorul degetelor mele i-a evaluat pe dată sînul. Volum și fermitate de luat În seamă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
s-o facă. Era singura femeie cu care făcusem dragoste și a cărei față o văzusem cîndva. Fața de copil, e ade vărat, dar era unica. Iar imaginea ei de jucărie cu ochi albaștri contaminase sau chiar Înlocuise alte figuri nevăzute pe care apucasem să le Îmbrățișez. Am mărturisit totul... Precum că am Într-adevăr vise vizuale, uneori În culori, dar că plutesc de obicei Într-o vizualitate impură. Mă mișc prin spații de pete maronii și de penumbre de cenușă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
m-ai ajutat o dată cînd am fost tare flămîndă și mi-ai lăsat o plăcintă mare și rotilată cît un lovor. N-au mai scos nici o vorbă tot drumul. Binevoitoarea cu puteri necuprinse i-a așezat coșurile la poartă și nevăzută s-a făcut. Floare și gazda ei au mai depănat firul unor ase me nea istorii, l-au despicat În patru și În paisprezece și au ajuns la Încheierea că trăiesc pe lume oameni cu blestemul de a se preface
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nu se vedeau Însă se auzeau trecînd prin fața mea Maestrul iar apoi Margareta cu buchetul ei de flori galbene Într-o primăvară moscovită. Îmi pusese o bandă magnetică mare cît un sombrero. Se descolăcea Înainte iar textul cărții odată cu ea nevăzut dar pretutindeni auzit pretutindeni simțit. Asemănător veți proceda și dumneavoastră mi-a spus vocea este tocmai ce ne trebuie: miere limpede floare de salcîm adiere de mai. Mă-nnebunise cu metaforele fremătam. Simțeam că mă soarbe cu privirea aceea a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe ea... ― Până s-o cheme securistul, am chemat-o eu și am vorbit cu ea... ― Și? ― M-a asigurat că, oricine ar căuta-o, să nu aibă nici o nădejde că o va găsi. Ei știu cum să se facă nevăzuți, chiar de sunt „la vedere”. ― Asta e o veste bună. Ajunși, au bătut În ușă. Nici un răspuns. Au mai Încercat o dată... ― Intră! - s-a auzit o voce răstită. ― Bună ziua - au salutat cei doi. Securistul și-a ridicat privirea Încruntată de pe
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
a terminat vorbele, că acesta a apărut, cu o tavă pe care erau rânduite câteva lănțișoare care de care mai frumoase! A așezat tava pe masă, mișcându și apoi palma pe deasupra ei, ca și cum ar fi vrut să Îndepărteze un voal nevăzut... ― Amu’, dacî nu va fi cu suparari, noi am vre sî ni spălăm obrazu’ așa dupî cum sî cadi... ― Cum să vă spălați obrazul? Doar nu vi l-ați pătat nici cum. V-ați purtat cum se cade față de noi
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
pare că suntem pe calea cea bună... A treia zi, În gara În care am ajuns, marfarul a tras pe liniile dinspre niște rampe de descărcare. Se Însera... ― Până aici ne-a fost binele, frate Drâmbă . Hai să ne facem nevăzuți până nu-i târziu! Am sărit din vagon și ne-am aciuat după o stivă de traverse uitate Într-un fundac al triajului. ― Primul tren gata de plecare, cu locomotiva agățată cu fața spre apus, este al nostru. Indiferent de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cu împrumut. Stelian îi mulțumi din nou și îl refuză, motivând că acum, când își recăpătase pensia de la stat, nu mai avea nevoie să se împrumute. Atunci, cuscre, noroc și sănătate! glăsui vesel țăranul și se grăbi să se facă nevăzut pe uliță în jos, spre devale. 5 Stelian îl petrecu din urmă cu privirea pe cuscrul său și vru să intre înapoi în curte, dar tocmai atunci de peste drum, din curtea vecinului Mitică izbucniră niște bocete amarnice. Intrigat, el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să intre într-un birou, ocupat de un singur funcționar, care tocmai își scosese dosarele de prin sertare și vorbea la telefon stând în picioare, în poziție de drepți, ca la armată. Tovarășul din Italia! anunță sergentul și se făcu nevăzut. Nando Rossi închise ușa și se apropie de funcționar. Acesta tocmai sfârșise convorbirea și își nota sârguincios ceva într-o agendă. Nando nu așteptă să fie întrebat cine este și ce vrea. Bună dimineața, tovarășe, vin din partea comitetului de conducere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ar fi întâmplat. Stați!... De ce vă grăbiți?... Un moment, tovarăși!... În numele solidarității muncitorești..., mai încercă Nando să le spună, dar nimeni nu se arătă dispus să stea și să-l asculte. Fiii clasei muncitoare nu doreau decât să se facă nevăzuți cât mai repede de acolo. Totuși, ceva mai târziu, după ce mulțimea se împuțină, un muncitor voinic, cu o figură isteață, se opri din drumul său și-l ascultă pe Nando, cu un ușor zâmbet în colțul buzelor, bălăngănindu-și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
său, cu un aer grav și misterios. Eu, ginere, mi-am făcut niște socoteli..., se apucă el să-i destăinuiască lucrul care se pare că-i stătuse pe inimă și pe limbă, glăsuind în șoaptă, de parcă prin preajmă un dușman nevăzut ar fi stat să-i asculte. Uite cum vine tărășenia... Eu mă gândesc mă bate gândul, de! să cumpăr așa, vreo șase pogoane bune de pământ p-aci și să-l trec pe numele vostru, ca să nu bată la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]